Recurs inadmisibil. Calificarea căii de atac în funcţie de valoarea obiectului cererii
| Comentarii |
|
Potrivit dispoziţiilor art. 2821C.proc.civ., „nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreţinere, litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei, inclusiv, atât în materie civilă, cât şi în materie comercială, acţiunile posesorii, precum şi cele referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, luarea măsurilor asiguratorii şi în alte cazuri prevăzute de lege”. Din chiar textul de lege redat anterior, rezultă în mod clar că valoarea obiectului cererii în funcţie de care se califică o cale de atac este cea dată de capătul principal, şi nu cea cumulată dintre capătul principal cu cele accesorii şi incidentale, raţionamentul fiind acelaşi cu cel impus de art. 17 C.proc.civ. în materia prorogării de competenţă în ceea ce priveşte aceste capete de cereri.
Secţia I civilă, Decizia nr. 2849 din 12 septembrie 2012
Prin decizia civilă nr. 2849 din 12.09.2012, Curtea de Apel Ploiești a admis excepția inadmisibilității recursului și a respins, ca inadmisibil, recursul formulat împotriva deciziei civile nr. 711 pronunțată în recurs la data de 1.06.012 de Tribunalul Buzău.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea, a reținut, în esență, că obiectul prezentei acțiuni îl constituie obligarea pârâtei la plata sumelor de 31.000 lei și 1.500 euro, reprezentând împrumut nerestituit, precum și la plata penalităților în cuantum de 1% pe zi de întârziere calculate de la data scadenței împrumutului - 1.09.2009.
Susținerea recurentei în sensul că obiectul acestei acțiuni depășește suma de 100.000 lei noi și astfel, potrivit dispozițiilor procedurale, cauza trebuia judecată de tribunal în complet de apel și nu de recurs, nu se confirmă.
Trebuie observat că obiectul primului capăt de cerere, formulat în mod distinct de către reclamantă, este restituirea împrumutului a cărei sumă nu depășește pe cea de 100.000 lei, fiind de numai 37.337,5 lei, pe când cel de-al doilea capăt de cerere este obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, fiind evaluat de către reclamantă la suma 124.832,5 lei.
în aceste condiții, trebuie reamintit că, în funcție de calea procedurală pe care o alege partea, cererile de chemare în judecată sunt: cereri principale (acelea prin care se declanșează procedura judiciară), cereri accesorii (acelea care depind de cererile principale) și cereri incidentale (acelea care au o existență de sine stătătoare, însă sunt formulate într-un proces deja început).
Raportat la cele de mai sus, se observă că este capăt principal de cerere în cazul prezentei acțiuni cererea de restituire a împrumutului, iar valoarea acestuia este de 37.337,5 lei, iar obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, cerere subsecventă primului capăt de cerere, a cărei soluționare este strâns legată și depinde de soluționarea acestuia, este un capăt de cerere accesoriu.
în ceea ce privește cererile accesorii, doctrina și practica judiciară au stabilit, în mod constant, că acestea sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală, potrivit art. 17 C.proc.civ.
în aplicarea acestui text de lege, este unanim admis că dacă cererile aflate în raport de accesorialitate sunt de competența instanțelor judecătorești, trebuie să opereze prorogarea în favoarea instanței competente să judece cererea principală, chiar dacă s-ar nesocoti norme de competență materială sau exclusivă, deoarece există un temei juridic, și anume art. 17 C.proc.civ.
Pentru a se verifica incidența art. 2 alin. (2) sau (3) C.proc.civ., în sensul de a se constata dacă tribunalul, în prezenta cauză, trebuia să judece ca instanță de apel, și nu ca instanță de recurs calea de atac declarată împotriva hotărârii pronunțate de judecătorie în primă instanța, trebuie a se clarifica în ce modalitate se calculează valoarea obiectului cererii prin prisma dispozițiilor art. 2821C.proc.civ.
Potrivit acestui text legal, „nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreținere, litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei, inclusiv, atât în materie civilă, cât și în materie comercială, acțiunile posesorii, precum și cele referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, luarea măsurilor asigurătorii și în alte cazuri prevăzute de lege”.
Or, din chiar textul de lege redat anterior rezultă în mod clar că valoarea obiectului cererii în funcție de care se califică o cale de atac este cea dată de capătul principal, și nu cea cumulată dintre capătul principal cu cele accesorii și incidentale, raționamentul fiind același cu cel impus de art. 17 C.proc.civ. în materia prorogării de competență în ceea ce privește aceste capete de cereri.
De altfel, dacă în vechea reglementare regulile de calcul al valorii obiectului cererii nu sunt foarte detaliate, deși rezultă în mod clar din interpretarea logico-juridică a art. 2821C.proc.civ., este interesant de observat (chiar dacă aceste dispoziții nu se aplică în speță) că acestea sunt inserate în Noul cod de procedură civilă, aprobat prin Legea nr. 134/2010, la art. 98, care arată în mod expres: „Competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere.
Pentru stabilirea valorii, nu se vor avea în vedere accesoriile pretenției principale, precum dobânzile, penalitățile, fructele, cheltuielile sau altele asemenea, indiferent de data scadenței, și nici prestațiile periodice ajunse la scadență în cursul judecății”.
Pe cale de consecință, a fost admisă excepția inadmisibilității recursului declarat în cauză împotriva deciziei civile nr. 711/2012 a Tribunalului Buzău, care a fost pronunțată în mod corect într-un complet format din trei judecători, astfel cum prevăd dispozițiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară a instanțelor judecătorești, în calea de atac a recursului având în vedere că împotriva acesteia nu se mai poate declara recurs, fiind definitivă și irevocabilă, potrivit dispozițiilor art. 377 alin. (2) pct. 4 C.proc.civ.
Făcând aplicarea dispozițiilor art. 137 C.proc.civ., potrivit cărora „instanța este ținută a se pronunța mai întâi asupra excepțiilor care fac de prisos în totul sau în parte cercetarea în fond a pricinii”, Curtea a admis excepția inadmisibilității recursului declarat în prezenta cauză și, pe cale de consecință, a respins recursul ca inadmisibil.
(Judecător Mioara Iolanda Grecu)
| ← Contestaţie în anulare. Imposibilitatea analizării... | Servitute de trecere. Posibilităţi multiple. Inadmisibilitatea... → |
|---|
