Servitute de trecere. Posibilităţi multiple. Inadmisibilitatea alegerii arbitrare de către reclamant a locului de trecere, în pofida dispoziţiilor legale incidente. Onorariu avocaţial neproporţional cu valoarea pricinii şi cu munca depusă de avocat

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Dacă există mai mulţi vecini, iar dreptul de trecere nu este stabilit, proprietarul terenului înfundat nu poate alege în mod arbitrar vecinul pe al cărui teren va exercita locul de trecere. Această alegere trebuie să se facă ţinând seama de calea cea mai scurtă la drumul public şi cea mai puţin împovărătoare pentru proprietarul pe al cărui teren se poate exercita dreptul de trecere. Legea oferă doar criteriile pentru selectarea căii de acces pe un teren vecin, respectiv criteriul lungimii minime, cumulat cu criteriul prejudiciului minim. Aceste două criterii legale explicite sunt completate cu un alt criteriu legal implicit, şi anume criteriul necesităţii. Servitutea legală de trecere se stabileşte doar în măsura necesară pentru exercitarea rezonabilă a dreptului de proprietate asupra locului înfundat.

Secţia I civilă, Decizia nr. 3524 din 7 septembrie 2012

Prin sentința civilă nr. 112/03.02.2009 a Judecătoriei Târgu Lăpuș, s-a respins acțiunea reclamantului B.G. împotriva pârâtei P.A., privind stabilirea unei servituți de trecere, iar reclamantul a fost obligat la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei P.A.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în cauză a fost încuviințată expertiză tehnică judiciară, fiind întocmită de ing. expert S.M., de asemenea s-a atașat dosarul xxx/319/2006 al acestei instanțe având ca obiect anularea titlului de proprietate emis pe numele pârâtei nr. 6005977 din 16.11.1994, soluționat prin sentința civilă nr. 851/30.11.2006 din care rezultă că acest titlu de proprietate a fost anulat în parte în sensul că s-a redus suprafața din acest titlu de la 969 mp la 204 mp.

Rezultă că la această dată pârâta are în proprietate o suprafață de 765 mp pe care reclamantul solicită un drept de servitute, respectiv o cale de acces pe acest teren care să facă legătura între drumul public și terenul proprietatea sa.

Din expertiza tehnică judiciară a reieșit că terenul reclamantului are caracter de loc înfundat pentru că nu are ieșire la drum.

Pentru a avea acces la locul înfundat reclamantul poate trece prin curtea pârâtei „la pas”, dar nu are acces cu vehicule agricole, deoarece curtea pârâtei are o lățime de 2,4 m între mejdă și peretele grajdului. Accesul prin curtea pârâtei înseamnă micșorarea curții acesteia, mutarea unui gard și a WC-ului. Expertiza mai reține că o altă variantă de trecere cu piciorul este pe lângă un canal dinspre nord-vest care ar implica construcția unui podeț peste canal, acesta fiind lat de 5,25 m.

Expertiza arată totodată că pe terenul pârâtei se poate face doar o servitute de trecere cu piciorul, lată de 1,5 m paralelă cu gardul pârâtei, dar litigiul între părți va continua.

Instanța de fond a reținut că prin curtea pârâtei se poate trece doar cu pasul, nu cu un mijloc de transport sau utilaje agricole pentru exploatarea terenului reclamantului și acest lucru dacă pârâtei îi vor fi demolate o parte din construcții. Reclamantul mai are posibilitatea de acces la terenul său tot cu pasul peste un canal care se află în partea opusă a proprietății pârâtei, dar acest lucru înseamnă ca reclamantul să construiască un podeț peste el, un lucru mult mai economic decât demolarea proprietăților pârâtei.

Instanța a mai reținut că dreptul de servitute este un drept real principal, derivat, perpetuu și indivizibil, constituit asupra unui imobil numit fond aservit pentru uzul și utilitatea altui imobil, numit fond dominant care aparține la proprietari diferiți, în cazul de față fondul dominat este în proprietatea pârâtei, iar fondul dominant este în proprietatea reclamantului.

în cazul de față, instanța de fond a reținut că dreptul de servitute este accesoriu dreptului de proprietate asupra fondului dominant și profită acestuia.

Servitutea de trecere prin locul înfundat este reglementată de art. 616,art. 619 C.civ. 1864, calea de acces trebuind să fie de lățimea și lungimea necesară unei bune exploatări a terenului dominant, în cazul de față prin curtea pârâtei nu pot trece utilaje agricole sau de altă natură pentru o bună exploatare a terenului dominant.

în această situație calea de acces solicitată de către reclamant nepermițând o exploatare normală a terenului dominant, pe el neputându-se trece cu utilaje sau alte mijloace de transport, ci doar cu pasul, instanța de fond a apreciat că pe amplasamentul solicitat de reclamant nu se poate constitui o servitute de trecere.

Judecătoria a reținut că, prin curtea pârâtei, servitutea de trecere trebuie să aibă o lungime de 55,5 m liniari și nu poate depăși 1,5 m lățime. în cursul măsurătorii au ieșit 53,5 m liniari conform expertizei întocmite.

în această situație, instanța de fond a constatat că pe acest teren nu se poate constitui servitute de trecere, deoarece în conformitate cu H.G. nr. 525/1996 lățimea căii de acces la fondul dominant când se află în intravilanul localităților trebuie să fie de minim 3,5 m; prin derogare în condiții expres prevăzute de lege lățimea căii de acces poate fi redusă prin Planul Urbanistic Zonal la 3 m, dar nu mai mică; or, în cazul de față această condiție imperativă nu poate fi respectată.

în baza art. 244-277 C.proc.civ. a fost obligat reclamantul la cheltuieli de judecată în sumă de 1.000 lei în favoarea pârâtei.

Prin decizia civilă nr. 54/A din 23.02.2012 a Tribunalului Maramureș, s-a respins apelul declarat de apelantul reclamant B.G., împotriva sentinței civile nr. 112 din 3.02.2009 pronunțată de Judecătoria Târgu Lăpuș, ca nefondat, iar apelantul a fost obligat să-i plătească intimatei P.A. suma de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, potrivit concluziilor raportului de expertiză tehnică efectuată de expert tehnic S.O., terenul proprietatea apelantului, situat în localitatea Groșii Țibleșului, cu o suprafață de 2.095 mp, evidențiat în planul de situație, are caracter de loc înfundat, neavând acces direct la nicio cale publică.

Prin titlul de proprietate nr. 60059/77 din 16.11.1994 pârâtei-intimate P.A. i s-a stabilit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 969 mp teren cu destinația curți, construcții în locul denumit „Obreja”.

Prin sentința civilă nr. 851/30.11.2006 s-a admis cererea reclamantului apelant, iar titlul de proprietate al pârâtei fost anulat în parte, în sensul că suprafața atribuită s-a redus cu 204 mp, proprietatea intimatei fiind în prezent de 765 mp.

Așa cum reiese din raportul de expertiză tehnică menționat, anexa I, terenul intimatei se învecinează la Vest cu apelantul, la Nord cu C.I., la Est cu Drumul comunal și la Sud cu B.V. Pe acest teren se află gospodăria intimatei, compusă din casă, grajd, lemnărie, WC.

Conform art. 616 C.civ. 1864, „Proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nicio ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona”.

De regulă, trebuie să se utilizeze calea cea mai scurtă pentru ieșirea la drumul public, cu excepția cazului în care o altă cale ar pricinui un prejudiciu mai mic proprietarului pe al cărui teren se exercită dreptul de trecere (art. 617 și art. 618 C.civ.).

Legea oferă doar criteriile pentru selectarea căii de acces pe un teren vecin, respectiv criteriul lungimii minime cumulat cu criteriul prejudiciului minim. Aceste două criterii legale explicite sunt completate cu un alt criteriu legal implicit, și anume criteriul necesității. Altfel spus, servitutea legală de trecere se stabilește doar în măsura necesară pentru exercitarea rezonabilă a dreptului de proprietate asupra locului înfundat.

în absența acordului proprietarului vecin, proprietarul locului înfundat are dreptul să ceară instanței judecătorești să stabilească servitutea legală de trecere, inclusiv sub aspectul locului și al întinderii acestuia.

Stabilirea locului pe care se exercită servitutea implică, în ipoteza în care sunt mai multe terenuri vecine aparținând unor proprietari diferiți, și alegerea terenului pe care se va exercita servitutea. Dacă dreptul de trecere se exercită deja pe terenul unui vecin, proprietarul locului înfundat nu mai poate pretinde exercitarea acestui drept pe terenul altor vecini.

Dacă există însă mai mulți vecini, iar dreptul de trecere nu este stabilit, proprietarul terenului înfundat nu poate alege în mod arbitrar vecinul pe al cărui teren va exercita locul de trecere. Această alegere trebuie să se facă ținând seama de calea cea mai scurtă la drumul public și cea mai puțin împovărătoare pentru proprietarul pe al cărui teren se poate exercita dreptul de trecere.

în speță, din declarațiile martorilor rezultă că pârâta și-a edificat construcțiile de pe terenul de 765 mp în timpul CAP-ului, când i s-a atribuit acest lot pentru construcția unei case.

La acea vreme, întreg terenul autorului reclamantului apelant, B.G., din locul numit „Cobaltura (Obreja)”, fusese cooperativizat.

Apelantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 2.372 mp abia prin titlul de proprietate nr. 1950 din 7.10.2004.

Având în vedere că reclamantul apelant a devenit proprietar mult după construcția casei și a anexelor gospodărești de către intimată, tribunalul a constatat că susținerea apelantului potrivit căreia intimata i-a obturat accesul creându-i proprietății sale caracter de loc înfundat este neîntemeiată.

Tot din depozițiile martorilor audiați, tribunalul a reținut că de la punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate, apelantul a ajuns la terenul său fie trecând peste terenul intimatei, fie peste terenul vecinului său din nord, C.I.

Dacă în ceea ce privește accesul prin curtea intimatei, expertul tehnic a apreciat că nu se poate realiza decât cu piciorul sau cu cărucior ușor de mână, fie trecând printre WC-ul și șura intimatei, fie chiar prin șura acesteia, fiind exclus accesul cu mijloc auto de transport, martorii audiați au relatat că peste terenul vecinului C.I. accesul apelantului la terenul său ar fi posibil inclusiv cu mașină sau tractor.

Pe baza probatoriului administrat, tribunalul a constatat că accesul reclamantului de la drumul public la terenul său în litigiu s-ar putea realiza și pe alte trasee decât cele configurate în cele două rapoarte de expertiză tehnică, însă întrucât acesta nu a înțeles să cheme în judecată pe toți proprietarii terenurilor învecinate, nu există cadrul procesual necesar pentru a se stabili care este calea de acces cea mai scurtă și cea mai puțin păgubitoare de la terenul reclamantului la drumul public.

Ca urmare, apreciind că reclamantul apelant nu a dovedit că trecerea peste terenul intimatei P.A. corespunde criteriilor pentru selectarea căii de acces pe un teren vecin, respectiv criteriul lungimii minime cumulat cu criteriul prejudiciului minim, în baza art. 296 C.proc.civ. coroborat cu art. 617 și art. 618 C.civ., tribunalul a respins apelul declarat de reclamantul B.G. împotriva sentinței civile nr. 112 din 3.02.2009 pronunțată de Judecătoria Târgu Lăpuș, ca neîntemeiat.

în baza art. 274 C.proc.civ., tribunalul l-a obligat pe apelant să-i plătească intimatei P.A. suma de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

împotriva acestei decizii, reclamantul B.G. a declarat recurs, în termen legal, solicitând instanței admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii apelului reclamantului, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în fond, apel și recurs.

în motivarea recursului, reclamantul a arătat că în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea reclamantului prin care acesta a solicitat o servitute de trecere întrucât prevederile art. 616 C.civ. sunt imperative, iar în ipoteza unor imobile care constituie loc înfundat este strict necesară o cale de acces.

Instanța de fond nu a admis niciuna dintre variatele propuse de către expertul S.M., însă în opinia recurentului este acceptabilă și o servitute de trecere cu piciorul printre mejda și peretele grajdului intimatei, spațiu cu o lățime de 2,4 m prin care reclamantul se poate deplasa la terenul lui cu piciorul, bicicleta, căruciorul de mână sau chiar și cu căruța.

în apel s-a încuviințat o nouă expertiză întocmită de expert S.O. care a formulat 3 variante de acces. Reclamantul apreciază că varianta 1 din raportul de expertiză reprezintă calea cea mai scurtă de acces, fără a aduce mari prejudicii terenului proprietatea pârâtei. Toți martorii audiați au arătat că WC-ul și cușca câinelui au fost amplasate de către pârâtă pe acest aliniament după primul proces dintre părți prin care reclamantul a solicitat constatarea nulității titlului de proprietate al pârâtei.

De asemenea, toți martorii au învederat că nu există o altă cale de acces, iar varianta III ar necesita investiții foarte mari în sensul de a se edifica un pod peste pârâu cu o lățime de 5,3 m, iar calea de acces ar trece peste terenurile proprietatea altor 7-8 persoane.

Reclamantul consideră decizia atacată ca fiind netemeinică și nelegală întrucât instanța a înlăturat cele două probe cu expertizele tehnice care atestă că terenul aflat în proprietatea sa din locul numit „Cobaltura (Obreja)” are caracterul de loc înfundat și că singura cale de acces la acesta, care să corespundă dispozițiilor art. 617 și 618 C.civ., este potrivit variantei propuse de reclamant.

Instanța de apel a interpretat în mod propriu declarațiile martorilor audiați în cauză din care rezultă că accesul reclamantului la terenul său s-a făcut prin curtea numitului C.I. care i-a permis accesul doar pentru faptul că el a fost cel care a lucrat terenul.

Prin sentința civilă nr. 815/30.11.2006 pârâtei i s-a redus suprafața de teren cu 204 mp, iar reclamantul solicită accesul pe această suprafață de teren, instanța de apel reținând în mod greșit că ar exista și alte căi de acces.

De asemenea, recurentul solicită acordarea cheltuielilor de judecată efectuate la fond și în apel reprezentând contravaloarea expertizei, precum și a cheltuielilor de judecată pe care le va efectua cu prezentul recurs.

Pârâta-intimată P.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, respingerea recursului ca inadmisibil întrucât motivele invocate de recurent vizează reaprecierea stării de fapt și a probelor administrate de către instanța de recurs, iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat întrucât maniera în care reclamantul solicită constituirea servituții de trecere, respectiv varianta I din raportul de expertiză întocmit de expert S.O., nu satisface cerința exercitării rezonabile a dreptului de proprietate asupra fondului dominant.

Analizând decizia criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:

La termenul de judecată din 7.09.2012, Curtea a pus în discuția părților excepția inadmisibilității motivelor de recurs care vizează netemeinicia hotărârii atacate, prin in prin reanalizarea stării de fapt și reaprecierea probelor administrate în cauză de către instanța de recurs, având în vedere că prevederile art. 304 pct. 10 și 11 C.proc.civ. au fost abrogate prin art. I pct. 1111 și 112 din O.U.G. nr. 138/2000, invocată atât din oficiu, cât și de către pârâta intimată prin întâmpinare, excepție care urmează să fie admisă, motivat pe următoarele considerente:

în reglementarea procedurală actuală, conform art. 304 C.proc.civ., „Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate”.

Recursul este reglementat ca fiind o cale de atac extraordinară care nu are caracter devolutiv pentru ca instanța astfel învestită să treacă la examinarea fondului litigiului, reanalizând probatoriul administrat și reapreciindu-l, lucru care este firesc câtă vreme cauza a beneficiat de o astfel de cale de atac, în speță, apelul.

Or, având în vedere că litigiul a fost supus controlului instanței de apel, cauza fiind analizată sub toate aspectele, recurentul nu mai poate beneficia de acest lucru prin promovarea recursului, această instanță de control judiciar fiind chemată să cenzureze doar aspectele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege.

Deși formal cererea de recurs nu cuprinde temeiul sau temeiurile de drept, Curtea constată că în conformitate cu prevederile art. 306 alin. (3) C.proc.civ. dezvoltarea unora dintre criticile reclamantului face posibilă încadrarea lor în motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

Cu toate acestea, în realitate prin motivarea pe care se sprijină, recursul nu vizează în întregime motive de nelegalitate pentru care o hotărâre poate fi casată sau modificată, ci vizează și motive de netemeinicie a hotărârii atacate.

Departe de a cuprinde critici de strictă nelegalitate aduse hotărârii instanței de apel, memoriul de recurs conține, în cvasitotalitatea sa, motive de netemeinicie, fără să facă o analiză a nelegalității deciziei instanței de apel, limitându-se practic la o reproducere a stării de fapt a cauzei, o analizare laborioasă a probațiunii administrate în cauză și o expunere a relațiilor tensionate dintre părți.

Se constată, așadar, de către Curte că, în cauză, își găsește incidență excepția inadmisibilității acestor motive de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, excepție fundamentată pe împrejurarea că, în marea lor majoritate, motivele de recurs conțin critici de netemeinicie a hotărârii recurate, reproduceri ale evoluției istoricului cauzei, ale relației tensionate și șicanatoare dintre recurent și intimată, ale stării de fapt, ale probațiunii administrate în cauză etc., singurul eventual motiv de nelegalitate conținut în memoriul de recurs și care se circumscrie punctului 9 al art. 304 C.proc.civ. fiind cel referitor la aplicarea greșită de către instanța de apel a prevederilor art. 616 C.civ.

Toate celelalte motive de recurs, referitoare la reproduceri ale stării de fapt, ale probațiunii administrate în cauză, reiterări ale istoricului cauzei, ale relațiilor extrem de tensionate dintre părți etc. intră sub incidența excepției inadmisibilității, întrucât vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, aspecte care s-ar fi încadrat în punctele 10 și 11 ale art. 304 C.proc.civ., în prezent abrogate.

Ca urmare a abrogării punctului 10 al art. 304 C.proc.civ., prin art. I pct. 1111din O.U.G. nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I pct. 49 dinLegea nr. 219/2005, respectiv ca urmare a abrogării punctului 11 al art. 304 prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000, în recurs nu mai pot fi invocate niciun fel de aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, ci doar chestiuni de strictă nelegalitate, dintre cele care se circumscriu art. 304 pct. 1-9 C.proc.civ.

în consecință, în recurs nu mai pot fi invocate motive care să vizeze modalitatea în care primele două instanțe au administrat ori au interpretat probele din dosar, care să se refere la reproduceri ale stării de fapt, ale istoricului cauzei, a raporturilor dintre părți, ori care să tindă la o reapreciere a probațiunii administrate, ori la o schimbare a stării de fapt, instanța de recurs fiind ținută să se raporteze strict la starea de fapt stabilită de primele două instanțe și fiind obligată de a se abține de la orice reanalizare a probelor deja administrate.

Așa fiind, Curtea constată că excepția inadmisibilității, invocată din oficiu și de către intimată prin întâmpinare este fondată, urmând să fie admisă ca atare, cu consecința neluării în seamă a tuturor motivelor de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate.

Totodată, Curtea constată că motivul de recurs privitor la neacordarea cheltuielilor de judecată efectuate la fond reprezentând contravaloarea expertizei este inadmisibil întrucât a fost formulat pentru prima dată în recurs, omisso medio, deși reclamantul a declarat apel împotriva hotărârii primei instanțe, iar prin cererea de apel nu a fost invocat acest aspect.

Critica recurentului referitoare la aplicarea greșită de către instanța de apel a prevederilor art. 616 și urm. C.civ., în opinia Curții, nu este întemeiată.

Astfel, potrivit art. 616 C.civ., „Proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nicio ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona”.

Din textele legale evocate reiese că dreptul de servitute este un drept real principal, derivat, perpetuu și indivizibil, constituit asupra unui imobil numit fond aservit pentru uzul și utilitatea altui imobil, numit fond dominant care aparține la proprietari diferiți, iar în speță fondul dominat este în proprietatea pârâtei, iar fondul dominant este în proprietatea reclamantului.

în mod corect tribunalul a statuat că dispozițiile legale menționate oferă doar criteriile pentru selectarea căii de acces pe un teren vecin, respectiv criteriul lungimii minime cumulat cu criteriul prejudiciului minim. Aceste două criterii legale explicite sunt completate cu un alt criteriu legal implicit, și anume criteriul necesității. Altfel spus, servitutea legală de trecere se stabilește doar în măsura necesară pentru exercitarea rezonabilă a dreptului de proprietate asupra locului înfundat.

Dacă există însă mai mulți vecini, iar dreptul de trecere nu este stabilit, proprietarul terenului înfundat nu poate alege în mod arbitrar vecinul pe al cărui teren va exercita servitutea de trecere. Această alegere trebuie să se facă ținând seama de calea cea mai scurtă la drumul public și cea mai puțin împovărătoare pentru proprietarul pe al cărui teren se poate exercita dreptul de trecere.

în prezenta cauză reclamantul nu a dovedit că trecerea peste terenul intimatei P.A. corespunde criteriilor pentru selectarea căii de acces pe un teren vecin, respectiv criteriul lungimii minime cumulat cu criteriul prejudiciului minim, iar din întreg probatoriul administrat s-a constatat că accesul reclamantului de la drumul public la terenul său în litigiu s-ar putea realiza și pe alte trasee decât cele configurate în cele două rapoarte de expertiză tehnică, administrate la fond și în apel, însă reclamantul nu a înțeles să cheme în judecată pe toți proprietarii terenurilor învecinate, astfel încât în speță nu există cadrul procesual necesar pentru a se stabili care este calea de acces cea mai scurtă și cea mai puțin păgubitoare de la terenul reclamantului la drumul public.

Pentru aceste considerente de drept, Curtea apreciază că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) C.proc.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B.G. împotriva deciziei civile nr. 54/A din 23.02.2012 a Tribunalului Maramureș, pe care o menține ca fiind legală.

în conformitate cu dispozițiile art. 316 coroborat cu art. 274 alin. (1) și (3) C.proc.civ., Curtea va obliga recurentul să plătească intimatei P.A. suma de 1.500 lei, cheltuieli parțiale de judecată în recurs, reprezentând onorariul avocațial din totalul sumei de 3.000 lei, dovedit prin chitanța de plată, având în vedere faptul că aceasta din urmă este nepotrivit de mare față de valoarea pricinii și munca îndeplinită de reprezentantul intimatei în prezenta cauză.

(Judecător Anca Adriana Pop)

#Servitute de Trecere. Jurisprudenta

← Recurs inadmisibil. Calificarea căii de atac în funcţie de...		Natura juridică a procedurii de înscriere în cartea funciară →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Servitute de trecere. Posibilităţi multiple. Inadmisibilitatea alegerii arbitrare de către reclamant a locului de trecere, în pofida dispoziţiilor legale incidente. Onorariu avocaţial neproporţional cu valoarea pricinii şi cu munca depusă de avocat