revendicare. grăniţuire. Jurisprudență Grăniţuire
Comentarii |
|
Judecătoria ONEŞTI Sentinţă civilă nr. 665 din data de 03.03.2016
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ONEȘTI
JUDEȚUL BACĂU
Dosar nr. 8624/270/2014 - revendicare imobiliară - grănițuire -
Înreg. 16.12.2014
SENTINȚA CIVILĂ NR. 665
Ședința publică din data de 03.03.2016
Instanța constituită din:
Președinte - Ion Anghel
Grefier - Nicoleta - Dalia Vrînceanu
Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de reclamanții ---------------------------- în contradictoriu cu pârâții ------------------------- având ca obiect revendicare imobiliară - grănițuire.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat: reclamanții personal și asistați de avocat --------------------, avocat ----------------- care reprezintă pârâta Postolache Alina, lipsă fiind pârâții.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că procedura este legal îndeplinită, după care,
Instanța acordă cuvântul asupra stadiului judecății.
Apărătorul reclamanților arată că la termenul trecut a solicitat un termen pentru a se ajunge la o înțelegere, nu a primit nici un răspuns.
Apărătorul pârâtei ----------------- arată că nu are un răspuns în acest sens, depune la dosar chitanța de achitare a onorarului de avocat.
Apărătorii părților arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Conform art. 244 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța declară închisă cercetarea procesului și, nemaifiind formulate alte cereri, sau alte probe de administrat, în temeiul art. 392 din codul de procedură civilă deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul părților în dezbateri.
Avocat ----------------- pentru reclamanți, având cuvântul pe fondul cauzei, arată că reclamanții au chemat în judecată vecinii și pe pârâta -------------- proprietatea vecină este stăpânită, nuda proprietate a fost vândută lui ------------------- menținându-se uzufructul viager. A solicitat să fie obligați pârâții să lase în deplină proprietate o suprafață de teren prin mutarea liniei de hotar. Prin expertiză s-a demonstrat că s-a încălcat linia de hotar, acțiunea în revendicare urmând a fi admisă în parte. Cât privește restabilirea liniei de hotar invocă constatările expertului, punctele 69-68-59-107, acestea sunt punctele de hotar pe care ar trebui restabilită linia de hotar. Mai există un al treilea capăt de cerere, pârâții să-și ridice gardul, situația a fost demonstrată cu expertiza efectuată în cauză, insistă și în acest capăt de cerere pe care solicită a fi admis plus cheltuielile de judecată efectuate cu onorariul de apărător, taxa de timbru, onorariul expertului, cheltuieli pe care le solicită a fi stabilite în sarcina tuturor pârâților.
Avocat ------------------- pentru pârâta ------------------------, având cuvântul pe fondul cauzei, arată că s-a formulat această acțiune solicitând revendicarea și stabilirea liniei de hotar, la dosar sunt actele de proprietate care au făcut dovada, în momentul analizării dacă aceste concluzii ale expertului are în vedere această soluție atât documentația cadastrală cât și expertiza, comparând actele de proprietate ne aflăm în situația în care există inadvertențe, în documentația cadastrală de la dosar, în schița expertului este vorba de suprafața de 10,87 m.p., de aici rezultă mica diferență de 3 m.p. Pe schița raportului este această delimitare, nu există o delimitare clară pentru diferența de 702 m.p., urmează ca instanța să aprecieze comparând, nu ne aflăm în situația în care au ocupat din terenul reclamanților, terenul de 3 m.p. în condițiile în care există un gard cu fundație. Solicită admiterea în parte a acțiunii, respingerea capătului de cerere privind revendicarea, să stabiliți grănițuirea, să respingeți capătul de cerere privind ridicarea gardului, suprafața poate fi datorată erorilor.
În replică, apărătorul reclamanților arată că cel care a vândut fiicei sau cel care a primit în proprietate au primit o suprafață de 400 m.p. Când au făcut următorul set de acte constată cadastristul că suprafața este de 400 m.p., mai mult este ceea ce se revendică cu suprafața pe care o revendică, se scrie în actele de cadastru că există un teren în plus față de actele cadastrale.
În temeiul art. 394 alin. 1 din Codul de procedură civilă instanța închide dezbaterile asupra fondului și rămâne în pronunțare.
I N S T A N Ț A,
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Onești la data de 16.12.2014 sub nr. 8624/270/2014 reclamanții ----------------------- au chemat în judecată pe pârâții Postolache Ioan, Postolache Maricica solicitând să fie obligați pârâții să le lase în deplină proprietate și liniștite folosința suprafeței de aproximativ 35,5 mp situată în comuna ----------------- județul Bacău, între restul proprietății reclamanților și ----------------------, restabilirea liniei de hotar și obligarea pârâților să-și ridice gardul construit pe terenul proprietatea reclamanților și la cheltuieli de judecată.
Acțiunea a fost timbrată cu 140 lei taxă timbru, iar în motivarea acesteia se arată că părțile din proces sunt rude și vecini, și la data de 04.12.2002 reclamanții au devenit proprietarii imobilului cu nr. cadastral 405, compus din 1.252 m.p. teren intravilan, din care 550 m.p. teren curți construcții și 702 m.p. teren arabil și construcții(casă, grajd și anexe gospodărești), vânzătorii fiind părinții și respectiv socrii reclamanților care la rândul lor au făcut act de donație și surorii -------------------- pârâta în cauză. Reclamanții sunt plecați la muncă în Italia, iar în toamna anului 2014 când s-au întors acasă au constatat că limitele proprietății au fost încălcate de către pârâți, gardul vechi despărțitor nu mai exista.
În drept sunt invocate dispozițiile art. 563 și următorii, art. 561 și art. 582 lit. b din Codul civil.
În dovedirea acțiunii reclamanții au solicitat ca probe: înscrisuri, interogatoriu, martori și expertiză tehnică topo-cadastrală.
Pârâții au depus întâmpinare prin care au arătat că nu sunt proprietarii terenului și imobilului din satul -------------aflate în vecinătatea reclamanților, bunurile au fost înstrăinate invocând lipsa calității procesuale pasive, neputându-se grănițui decât proprietăți ale părților dintr-un eventual litigiu, iar gardul este proprietatea altor persoane.
Întâmpinarea nu a fost motivată în drept.
Reclamanții au formulat răspuns la întâmpinare prin care au solicitat să se constate că pârâții sunt decăzuți din dreptul de a propune probe în temeiul art. 208 pct. 2 din Codul de procedură civilă, iar la întâmpinarea formulată pârâții nu au atașat nici un înscris care să confirme înstrăinarea proprietății lor, solicitând instanței să facă adresă pârâților să indice numele și adresa persoanei care are calitatea de actual proprietar și respingerea întâmpinării.
La data de 19.05.2015 reclamanții au depus la dosar o cerere prin care arată că înțeleg să cheme în judecată în calitate de pârâtă pe ----------------- - fiica necăsătorită a pârâților, motivat de faptul că la data de 14.05.2015 BCPI Onești a eliberat reclamanților copia contractului de vânzare - cumpărare nr. 604/14.07.2014 prin care pârâții au înstrăinat nuda proprietate fiicei lor ------------ cu suprafața de 405 m.p. teren și a construcțiilor aflate pe acest teren.
La termenul de judecată din data de 28.05.2015 instanța a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâtă a lui -------------------- și citarea acesteia cu copia acțiunii.
La data de 18.06.2015 pârâta Postolache I. Alina a depus la dosar prin fax întâmpinare prin care arată că este proprietara suprafeței de 405 m.p. teren situat în comuna Cașin, sat Curița, județul Bacău în baza contractului de vânzare - cumpărare încheiat la notar, se învecinează cu proprietatea reclamanților pe două loturi, la data dobândirii terenului între cele două proprietăți exista un gard vechi, degradat, ulterior a fost renovat în sensul că s-a turnat fundație din beton și montat stâlpi din țeavă pe vechiul amplasament, așadar grănițuirea proprietăților există. Mai arată în întâmpinare că nu ocupă din terenul reclamanților, contractul de vânzare - cumpărare are la bază documentația cadastrală, proprietatea fiind înscrisă în registrul de Carte Funciară, solicitând respingerea acțiunii ca nefondată. A propus probele cu înscrisuri și interogatoriu reclamanților.
Instanța a încuviințat probele cu înscrisuri, testimonială și expertiză topo-cadastrală.
Din analiza probatoriului administrat în cauză, instanța reține în fapt următoarele :
Revendicarea este acțiunea reală prin care proprietarul care nu are posesia bunului, cere, în temeiul dreptului său de proprietate, restituirea acestuia de la persoana ce îl deține fără drept(" acțiunea prin care proprietarul neposesor reclamă bunul de la posesorul neproprietar";).
Acțiunea în revendicare poate fi exercitată de către titularul dreptului de proprietate asupra bunului revendicat.
În cadrul acțiunii în revendicare reclamantul are obligația să dovedească existența dreptului său de proprietate pe care îl pretinde. În lipsa acestei dovezi, pârâtul nu poate fi obligat să-și dovedească el titlul său de proprietate, deoarece legea ocrotește posesia, independent de vreo dovadă a dreptului ce pretinde a se manifesta prin ea.
Atât reclamanții cât și pârâții dețin contracte de vânzare - cumpărare.
În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize topo-cadastrale cu următoarele obiective: identificarea terenurilor părților cu schițe și megieși; să se stabilească dacă pârâții prin construirea gardului au ocupat din terenul reclamanților, iar în cazul în care au ocupat să se poziționeze pe schiță și să evalueze suprafața ocupată; să stabilească linia de hotar dintre proprietățile părților; să precizeze lungimea gardului existent și materialele din care este construit.
În urma măsurătorilor efectuate în teren, expertul ing. ------------ a constatat că pârâții ocupă din terenul reclamanților suprafața de 3 mp, schița 1, anexa 1 culoare verde, perimetrul punctelor: 107,59,68,69,70,107, valoarea terenului ocupat fiind de 15 lei conform Deciziei nr. 11/22.02.2012 a Colegiului Director al Camerei Notarilor Publici Bacău; limita de proprietate în zona de conflict este pe aliniamentul punctelor: 72,70,69,68,59 fiind materializată prin gard de tablă, limita de hotar dintre reclamanți și pârâți ar fi trebuie să fie pe aliniamentul punctelor 107,70 (schița 1, anexa 1A-detaliu), iar în zona de conflict pe aliniamentul punctelor 107,59,68,69,70 cu lungimea de 8,77 m.p. este construit un gard de tablă pe temelie de beton.
La întocmirea raportului de expertiză expertul a avut în vedere actele de la dosar, actele prezentate de părți, Decizia nr. 11/22.02.2012 a Colegiului Director al Camerei Notarilor Publici Bacău pentru evaluarea terenurilor, planul cadastral al U.A.T. Cașin, ortofotoplanuri, planurile topografice scara 1:5000(trapezele), G.P.S.-ul pentru determinarea coordonatelor STEREO 70, programe de calcul topografice(autorizate), evidența lucrărilor de cadastru de la O.C.P.I. Bacău pentru U.A.T. Cașin.
Față de cele de mai sus instanța va admite în parte acțiunea în revendicare și va obliga pârâții să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 3 mp teren cuprinsă în perimetrul 107,59,68,69,70,107 conform schiței 1 anexa nr. 1 detaliu, culoarea verde a raportului de expertiză întocmit de ing. ----------------.
Potrivit art. 560 din Codul civil, "Proprietarii terenurilor învecinate sunt obligați să contribuie la grănițuire prin reconstituirea hotarului și fixarea semnelor corespunzătoare, suportând, în mod egal, cheltuielile ocazionate de aceasta";.
Acțiunea în grănițuire este acea acțiune prin care reclamantul pretinde ca, în contradictoriu cu pârâtul, instanța să determine, prin semne exterioare, întinderea celor două fonduri învecinate.
În urma măsurătorilor de teren expertul a stabilit că linia de hotar între proprietatea reclamanților și proprietatea pârâților se află pe aliniamentul punctelor 107-70, conform schiței 1 anexa nr. 1 detaliu a raportului de expertiză.
Față de cele expuse, urmează ca instanța să admită capătul de cerere formulat de reclamanți și să stabilească linia de hotar dintre cele două proprietăți pe aliniamentul punctelor: 107-70, conform schiței 1 anexa nr. 1 detaliu a raportului de expertiză întocmit de ing. Căiuțanu Nelu.
Vor fi obligați pârâții să-și ridice gardul de pe proprietatea reclamanților.
Va fi obligată pârâta ----------------------- să achite reclamanților cheltuieli de judecată în sumă de 1222 lei reprezentând onorariului expertului și taxele de timbru, compensând onorariile de avocat.
Se va dispune ca BLEJC Bacău să plătească expertului ing. --------------------- onorariului definitiv în sumă de 900 lei.
În temeiul art. 54 alin. 2 din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996 se va dispune comunicarea în 3 zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri la OCPI Bacău - Biroul de carte funciară Onești.
Pentru aceste motive
În numele legii,
H O T Ă R Ă Ș T E :
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții ---------------------- împotriva pârâților ----------------------------
Obligă pârâții să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 3 mp teren cuprinsă în perimetrul 107,59,68,69,70,107 conform schiței 1 anexa nr. 1 detaliu, culoarea verde a raportului de expertiză întocmit de ing. ------------------.
Stabilește linia de hotar dintre cele două proprietăți pe aliniamentul punctelor: 107-70, conform schiței 1 anexa nr. 1 detaliu a raportului de expertiză întocmit de ing. Căiuțanu Nelu.
Obligă pârâții să-și ridice gardul de pe proprietatea reclamanților.
Obligă pârâta ---------------------- să achite reclamanților cheltuieli de judecată în sumă de 1222 lei reprezentând onorariului expertului și taxele de timbru, compensând onorariile de avocat.
Dispune ca BLEJC Bacău să plătească expertului ing. ---------------------- onorariului definitiv în sumă de 900 lei.
În temeiul art. 54 alin. 2 din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996 dispune comunicarea în 3 zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri la OCPI Bacău - Biroul de carte funciară Onești.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Onești.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 03.03.2016.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Ion Anghel Nicoleta - Dalia Vrînceanu
Red. I.A./Tehnored. N.D.V. - 09.03.2016
Exemplare - 7(șapte)
Comunicat recl. 2 ex. + pârât 3 ex. - 14.03.2016
← autorizare acte tutore. Jurisprudență Cereri | obligatia de a face. Jurisprudență Servituţi → |
---|