Revizuire - art. 503 alin. 2 pct. 2 Cod procedură civilă.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 769/R din data de 07.07.2015
Noțiunea de eroare materială vizează numai erorile evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, sensul noțiunii fiind unul restrictiv, care nu poate fi extins la greșelile de judecată, de apreciere a probelor, de apreciere a faptelor sau a unor dispoziții legale.
Deliberând asupra cauzei de față, constată:
Prin contestația înregistrată la această instanță la data de 11.06.2015, sub nr. dosar 317/64/2015, contestatorii R.D. și R.M.L. au formulat, în contradictoriu cu intimata A.J.F.P. B., contestație în anulare împotriva deciziei nr. 531/R/29.04.2015 a Curții de Apel Brașov, pronunțată în dosarul nr. 1702/62/2014, solicitând anularea deciziei și, urmare a rejudecării, respingerea recursului și menținerea sentinței civile nr. 2318/CA/08.10.2014 pronunțată de Tribunalul Brașov, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, contestatorii au arătat că, la dosarul înregistrat la Tribunalul Brașov, au atașat dovada depunerii la organul fiscal a cererii formulate de ei, în condițiile Ordinului nr. 179/2007 privind aprobarea instrucțiunilor de corectare a erorilor materiale din deconturile de TVA, la care au anexat toate înscrisurile prevăzute de lege. Or, Curtea de Apel Brașov nu a observat acest lucru la momentul soluționării recursului, motivând că "reclamanții-intimați trebuiau să urmeze procedura prevăzută de Ordinul nr.179/14.05.2007 pentru corectarea erorilor materiale din deconturile TVA";, ceea ce, în opinia lor, reprezintă o constatare eronată.
Această eroare clară, certă, lipsită de echivoc se circumscrie, în opinia contestatorilor, noțiunii de eroare materială reglementată de art. 503 alin. 2 pct. 2 Cod procedură civilă, deoarece acest aspect esențial a fost singurul care a dus la pronunțarea deciziei contestate.
Contestatorii au mai arătat că, în mod corect, prima instanță a reținut, față de constatările organelor fiscale, de lipsa opțiunii de taxare, de inexistența obligației de plată, că refuzul pârâtei de a restitui TVA-ul plătit este nejustificat. În opinia contestatorilor, instanța de fond a motivat corect și riguros juridic hotărârea sa, întrucât pârâta nu se poate prevala de existența unor titluri de creanță constând în deconturi de TVA sau de neîndeplinirea cerințelor de formă, prin raportare la prevederile art. 117 alin. 1 lit. d) din O.G. nr. 92/2003, plata efectuată fiind una rezultată din aplicarea eronată a dispozițiilor legale.
Contestatorii au mai susținut că și dacă motivarea instanței de fond, în sensul că nu exista obligația depunerii unui anume formular pentru restituirea taxei, poate fi cenzurată de instanța de recurs, care a considerat contrariul, în speță, această procedură a și fost urmată, aspect pe care, instanța de recurs, din eroare, nu l-a avut în vedere.
În drept, au fost invocate prevederile art. 503 Cod procedură civilă.
Contestația a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 100 lei conform art. 26 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013.
Intimatele A.J.F.P. B. nu au formulat întâmpinare în termenul prevăzut de art. 508 Cod procedură civilă, întâmpinarea depusă la dosar fiind înregistrată la instanță după închiderea dezbaterilor în prezenta cauză.
Părțile nu au solicitat administrarea de probe noi în contestația în anulare formulată.
Analizând contestația în anulare formulată în cauză de către contestatori instanța reține următoarele:
Prin decizia nr. 531/R/29.04.2015 a Curții de Apel Brașov, pronunțată în dosarul nr. 1702/62/2014 a fost admis recursul formulat de recurenta pârâtă A.J.F.P. B. împotriva sentinței civile nr. 2318/CA/08.10.2014 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care a casat-o în parte și, în rejudecare, a fost respinsă cererea formulată de reclamanții R.D. și R.M.L. în contradictoriu cu pârâta A.J.F.P. B., având ca obiect restituirea sumei de 331.468 lei reprezentând TVA și dobânda legală aferentă acesteia. Totodată, pârâta a fost obligată să plătească reclamanților suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, fiind menținute dispoziția sentinței atacate privind obligarea pârâtei de a restitui reclamanților suma 41.056 lei reprezentând obligații accesorii.
În motivarea deciziei, Curtea de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal a reținut, în esență, că "instanța de fond a făcut o greșită interpretare a legii apreciind că nu există temei legal pentru impunerea la plată a reclamanților a TVA, că refuzul de restituire a sumei de 331.468 lei achitată cu OP nr. 1/19.03.2013 și OP nr. 2/20.05.2013 este nejustificat și că deconturile TVA aferente lunilor februarie 2013 și aprilie 2013 nu reprezintă titlu de creanță";.
Prin prezenta contestație în anulare se invocă faptul că instanța de recurs a reținut că "reclamanții-intimați trebuiau să urmeze procedura prevăzută de Ordinul nr. 179/14.05.2007 pentru corectarea erorilor materiale din deconturile TVA";, fără să aibă în vedere că au depus la Tribunalul Brașov dovada că au urmat această procedură. Contestatorii susțin că această eroare se circumscrie noțiunii de eroare materială reglementată de art. 503 alin. 2 pct. 2 Cod procedură civilă, deoarece acest aspect esențial a fost singurul care a dus la pronunțarea deciziei contestate.
În drept, art. 503 alin. 2 pct. 2 Cod procedură civilă stabilește că "hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale";.
Noțiunea de eroare materială vizată de această normă are în vedere, în principal, erorile evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, sensul noțiunii fiind unul restrictiv, care nu poate fi extins la greșelile de judecată, de apreciere a probelor, de apreciere a faptelor sau a unor dispoziții legale.
În cauză, aspectul invocat de către contestatori nu se circumscrie noțiunii de eroare materială reglementată de art. 503 alin. 2 pct. 2 Cod procedură civilă, deoarece vizează modul în care instanța de recurs a apreciat probele cu înscrisuri administrate în cauză, chestiune care nu mai poate face obiectul aprecierii instanței învestite cu soluționarea contestației în anulare.
Chiar trecând peste această chestiune, Curtea constată, în cauză, nu a fost săvârșită nici o eroare materială de către instanța de recurs.
Astfel, acțiunea introductivă ce a făcut obiectul dosarului nr. 1702/62/2014, astfel cum a fost precizată, a avut ca obiect cererea reclamanților R.D. și R.M.L. de obligare a pârâtei A.J.F.P. B. la plata sumei de 331.468 lei achitată cu titlu de TVA, a dobânzii aferente acestei sume, a accesoriilor în sumă de 41.056 lei și a cheltuielilor de judecată, ipoteza cererii de chemare în judecată adresată instanței de contencios administrativ fiind, în condițiile art. art. 1 și 8 raportat la art. 2 lit. i din același act normativ din Legea nr. 554/2004, analiza caracterului justificat sau nu al refuzului de restituire a sumei astfel solicitate, refuz exprimat prin adresa nr. 286484/20.03.2014.
Prin această adresă, organul fiscal a indicat reclamanților, persoane înregistrate în scop de TVA din data de 05.02.2013, că suma solicitată a fi restituită - 331.468 lei - are la bază titluri de creanță, respectiv deconturile de TVA aferente lunii februarie 2013, cu nr. 27648330-2/16.03.2013, respectiv lunii aprilie 2013, cu nr. 32238797-2/21.05.2013, astfel că în evidențele sale nu figurează cu plăți efectuate fără titlu de creanță.
Instanța de recurs, învestită cu recursul declarat de către pârâta A.J.F.P. B. împotriva sentinței primei instanțe prin care s-a admis în totalitate cererea de chemare în judecată, a reținut, în esență, că refuzul de restituire exprimat de pârâta A.J.F.P. B. a fost unul justificat, deoarece refuzul de restituire a sumei de 331.468 lei achitată cu OP nr. 1/19.03.2013 și OP nr. 2/20.05.2013 este justificat de deconturile TVA aferente lunilor februarie 2013 și aprilie 2013 care reprezintă titlu de creanță, reclamanții având obligația să urmeze procedura prevăzută de Ordinul nr. 179/14.05.2007 pentru corectarea erorilor materiale din deconturile TVA.
În mod evident, față de ipoteza acțiunii în contencios administrativ promovate de reclamanți, această analiză s-a raportat la data exprimării refuzului de restituire de către pârâta A.J.F.P. B. - 20.03.2014.
Or, înscrisurile invocate de către contestatori sunt ulterioare acestei date - 25.06.2014, astfel că nu se poate vorbi de o eroare materială a instanței de recurs.
Față de toate aceste considerente, instanța va respinge contestația în anulare promovată de către contestatorii R.D. și R.M.L., împotriva deciziei nr. 531/R/29.04.2015 a Curții de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. 1702/62/2014.
| ← Creanţă sub condiţie suspensivă art. 102 din alin. 4 Legea... | Înscrierea în carte funciară. Principiul consensualismului... → |
|---|
