Invocarea de excepţii absolute pentru prima dată în recurs - mod de soluţionare.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 746/R din data de 26.06.2015
Dreptul la încheierea contractului de munca al asistentului personal nu poate fi condiționat de procedurile bugetare de finanțare a plății indemnizației.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor art. 488 pct. 5 și 8 Noul Cod de procedură civilă și a recursului declarat Curtea constată următoarele:
Criticile recurentei referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive și respectiv lipsa capacității procesuale de folosință a PRIMĂRIEI COMUNEI M., nu se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 Noul Cod de procedură civilă ci în cel prevăzut de art. 488 pct. 8 Noul Cod de procedură civilă, însă sunt nefondate.
Curtea reține că, în primul rând, aceste excepții sunt invocate pentru prima dată în recurs instanța de fond nefiind sesizată cu soluționarea lor.
Pe de altă parte dat fiind faptul că aceste excepții au caracter absolut ele pot fi invocate oricând în cursul soluționării cauzei însă în fața instanței de recurs nu pot îmbrăca decât forma motivelor de recurs, mai precis împrejurarea că respectivele excepții nu au fost invocate din oficiu de către instanța de fond și soluționate ca atare. Altfel, invocarea acestor aspecte ca si excepții de fond absolute si peremptorii în fața instanței de recurs ar conduce la agravarea situației recurentei care îți invocă propria lipsă de calitate procesuală respectiv capacitate de folosință, cu efectele evidente asupra caii de atac formulate.
Analizând deci cele două excepții în cadrul motivului de recurs calificat, în sensul art. 489 alin. 2 Noul Cod de procedură civilă, ca fiind cel prevăzut de art. 488 alin.1 pct. 8 Noul Cod de procedură civilă Curtea reține următoarele:
Ambele excepții sunt justificate de recurentă prin argumentul lipsei de atribuții a acestei structuri organizatorice - respectiv Primăria Comunei M. în asigurarea fondurilor necesare plății drepturilor solicitate de reclamantă respectiv în încheierea contractelor de muncă cu asistenții personali.
Curtea va reține ca neîntemeiate susținerile recurentei pârâte, observând că deși prevederile legale invocate de către recurentă, respectiv dispozițiile Legii nr. 215/2001 ar conduce spre concluzia lipsei capacității procesuale de folosință și implicit a lipsei calității procesuale pasive a acestei entități în litigiile de contencios administrativ, totuși dispozițiile legale speciale aplicabile în speță, respectiv art. 39 alin. 1 din Legea nr. 448/2006 prevăd expres și lipsit de echivoc faptul că "Contractul individual de muncă al asistentului personal se încheie cu primăria localității de domiciliu sau reședință a persoanei cu handicap grav, după caz, în termen de maximum 30 de zile de la data înregistrării cererii";, potrivit art. 40 din aceeași lege "Autoritățile administrației publice locale au obligația să prevadă și să garanteze în bugetul local sumele necesare din care se suportă salarizarea, precum și celelalte drepturi cuvenite asistentului personal, potrivit legii";.
Este deci evident faptul că legea specială operează cu ambele entități juridice, respectiv "primăria localității"; și "autoritățile administrației publice locale"; și că aceste prevederi legale speciale trebuie să primească eficiență. De altfel, împrejurarea că pârâta este în deplină cunoștință de cauză a atribuțiilor celor două entități juridice rezultă din chiar conținutul răspunsului administrativ oferit reclamantei, și unde în ultimul alineat se face referire expresă la posibilitățile Primăriei M. ( fila 8 dosar), la fel ca de altfel, în adresa emisă de D.G.R.F.P. B. - activitatea de Trezorerie și contabilitate Publică - Serviciul Sinteză și Asistența Elaborării și Execuției Bugetelor locale care se adresează tot Primăriei M. în ce privește alocarea sumelor necesare aplicării art. 42 din Legea nr. 448/2006 (fila 11 dosar).
Curtea mai reține că, deși potrivit legii generale, PRIMĂRIA COMUNEI M., nu are nu au personalitate juridică, sunt incidente dispozițiile art. 41 alin. 2 Cod procedură civilă în sensul că asociațiile sau societățile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere.
Mai mult, personalitatea juridică a unei autorități administrative (implicit capacitatea juridică civilă) nu trebuie confundată cu capacitatea de drept administrativ a acesteia. O autoritate administrativă poate avea capacitate de drept administrativ și emite acte administrative, cu consecințe juridice, deși nu are personalitate juridică. Capacitatea administrativă a acesteia este în sensul de a emite acte administrative în regim de putere publică pentru satisfacerea unui interes public, ceea ce este elementul esențial și determinant în privința calității procesuale.
Cum, în speță, PRIMĂRIA COMUNEI M. nu numai că are organe proprii de conducere, dar are și capacitate de drept administrativ, putând emite acte administrative - ceea ce a și făcut în speță, rezultă că aceasta are nu doar capacitate de folosință de drept administrativă dar și calitate procesuală pasivă în cauză.
Față de toate aceste considerente, acest motiv de recurs va fi înlăturat ca neîntemeiat.
Se mai invocă drept motive de netemeinicie în baza art. 488 alin. 1 pct. 8 Noul Cod de procedură civilă, împrejurarea că pârâta neavând personalitate juridică și nici patrimoniu propriu nu este în măsură să achite nicio indemnizație aceste obligații revenind unității administrativ teritoriale Comuna M..
În primul rând, Curtea subliniază că prevederile noului cod de procedură civilă reglementează calea de atac a recursului drept cale de atac specială, nedevolutivă și deci motivele de recurs amenajate de noile dispoziții procesuale nu pot viza aspecte de temeinicie a unei hotărâri judecătorești ci doar critici de legalitate.
În aceste context, privind criticile formulate de recurentă prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin.1 pct. 8 Noul Cod de procedură civilă, respectiv analizând modul de interpretare și aplicare de către prima instanță a dispozițiilor de drept material incidente în cauză, concret ale art. 39 alin. 1 și art. 40 din Legea nr. 448/2006, mai sus citate, Curtea reține că hotărârea recurată este la adăpost de orice critică.
Chestiunea de drept ce comportă interpretări este aceea dacă PRIMĂRIA COMUNEI M. trebuia să încheie contractul de muncă al asistentului social în termenul de 30 de zile de la înregistrarea cererii potrivit dispozițiilor art. 39 alin.1 din Legea nr. 448/2006 ori numai condiționat de data finanțării acestui drept de către entitățile administrative cu atribuții în domeniu.
În mod evident, soluția instanței de fond corespunde termenelor și cadrului legal explicit și neechivoc, nefiind admisibil și nici logic a condiționa nașterea dreptului la indemnizația de asistent personal prin încheierea contractului de muncă, de parcurgerea etapelor administrative bugetare, obligații ce incumbă unor terți față de raportul de drept administrativ dedus judecății.
De altfel, în mod judicios, instanța de fond a reținut că reclamanta îndeplinea toate condițiile de admisibilitate a cererii singurul considerent pentru amânarea încheierii contractului de muncă constând în lipsa de fonduri a pârâtei.
Față de aceste considerente și aceste critici ce vizează soluționarea pe fond a cererii reclamantei, vor fi înlăturate ca nefondate.
Pentru aceste considerente, Curtea va respinge, în temeiul art. 496 Noul Cod de procedură civilă, recursul declarat menținând sentința recurată.
| ← Refuzul pârâtului IPJ de plată a ajutorului prevăzut de art.... | Prima instanţă nu avea temei să reţină imposibilitatea... → |
|---|
