Revizuire art.510 alin.(2) cod de procedura civila

Tribunalul OLT Decizie nr. 555 din data de 30.05.2017

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. X/54/2017 revizuentul DI a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. X/26.01.2017, pronunțată de Tribunalul Olt - Secția I Civilă în contradictoriu cu intimatul PA în raport de sentința penală nr. X/09.04.2015 pronunțată de Judecătoria Slatina dosarul nr. X/311/2015, care are autoritate de lucru judecat.

Se susține în motivarea cererii de revizuire că instanța nu a avut în vedere că în cauză operează autoritatea de lucru judecat în raport de sentința penală X/2015 pronunțată în dosarul penal nr. X/311/2015 de Judecătoria Slatina, unde s-a dispus respingerea plângerii intimatului PA împotriva ordonanței X/P/2014.

La termenul din 28.03.2017 instanța a pus în discuție excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Craiova în raport de dispoz. art. 510 alin.2 Cod de procedură civilă, iar prin decizia nr. X/2017 a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuientul DI, împotriva deciziei civile nr. X/26.01.2017, pronunțată de Tribunalul Olt - Secția I Civilă și a încheierii nr. X/09.04.2015, pronunțată de Judecătoria Slatina - Secția Penală în dosarul nr. X/311/2015, în contradictoriu cu intimatul PA, în favoarea Tribunalului Olt.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Olt la data de 19.04.2017 sub nr. X/54/2017.

Analizând cererea de revizuire se reține următoarea situație de fapt:

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul PA a solicitat obligarea pârâtului DI la plata sumei de 2.784 lei reprezentând prejudiciul nerealizat de pe suprafața de teren plantată cu viță de vie cu motivarea că la jumătatea lunii mai 2014 animalele pârâtului nefiind supravegheate au distrus plantația de viță de vie prin pășunare în proporție de 80%.

În urma probelor administrate în cauză instanța de fond prin sentința civilă X/2016 pronunțată în dosar nr. X/311/2015 a admis în parte cererea reclamantului și a obligat pârâtul la plata sumei de 3.399,20 lei reprezentând prejudiciul pentru venitul nerealizat pe perioada 2014-2015 și a dobânzi legale de la data de 01.07.2016 până la data achitări efective.

A fost obligat pârâtul la plata sumei de 1.007,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul criticând-o ca netemeinică și nelegală în sensul că la soluționarea cauzei nu s-a avut în vedere că operează autoritatea de lucru judecat în raport cu sentința penală nr. X/2015.

Instanța de apel prin decizia nr. X/26.01.2017 pronunțată în dosar nr. X/311/2015 a respins apelul declarat, reținându-se în considerente că nu se pune problema în cauză a autorității de lucru judecat a încheierii nr. X/09.04.2015, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosar nr. X/311/2015, pentru că prin aceasta s-a statuat cu privire la infracțiunea de distrugere prev. de art. 253 alin.1 cod penal, infracțiune ce nu s-a reținut în sarcina apelantului, iar în cauza dedusă judecății, temeiul răspunderii civile delictuale este prev. de art. 1375 cod civil respectiv al răspunderii pentru fapta animalelor.

Cererea de revizuire formulată este motivată în baza art. 509 alin.1 pct. 8 cod de procedură civilă.

Potrivit art. 509 alin.1 pct. 8 cod de procedură civilă revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Pentru a putea invoca motivul de revizuire referitor la hotărâri potrivnice trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

a. Să fie vorba de hotărâri potrivnice chiar dacă printre ele nu s-a rezolvat fondul cauzei, întrucât aceste motive de revizuire privește și hotărârile care nu evocă fondul cauzei.

Pentru a putea formula revizuire, pentru acest motiv contrarietatea trebuie să existe între dispozitivele celor două hotărâri.

Această condiție nu este îndeplinită întrucât prin decizia nr. X/2017 s-a respins apelul formulat împotriva sentinței civile X/2016, temeiul de drept fiind 1375 cod civil, iar cu privire la încheierea X/2015 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosar nr. X/311/2015 s-a respins plângerea împotriva ordonanței prin care s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect infracțiunea de distrugere prev. de art. 253 alin.1 cod penal, neexistând astfel contradictorialitate între dispozitivele celor două hotărâri.

b. Hotărârile să fie pronunțate în aceeași pricină, deci să existe triplă identitate de elemente: aceleași părți, același obiect și aceeași cauză.

Revizuirea nu este admisibilă atunci când nu este vorba de aceeași pricină și diferă toate cele trei elemente.

În cauză nu există tripla identitate întrucât în sentința civilă nr. X/2016, analizată ca urmare a apelului declarat prin decizia nr. X//2017, obiectul cauzei vizează răspunderea pentru fapta animalelor, iar încheierea X/2015 prin care s-a menținut ordonanța X/P/2014, a avut ca obiect infracțiunea de distrugere.

c. În al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau dacă a fost ridicată să nu se fi discutat excepția.

Nu este îndeplinită această condiție întrucât a fost invocată excepția autorității de lucru judecat, iar instanța de apel a stabilit că nu există autoritate de lucru judecat în cauză.

Dacă în al doilea proces prima hotărâre a fost invocată și instanța a respins excepția autorității de lucru judecat, partea nu mai poate reitera aceeași excepție pe calea revizuirii pentru că se opune însăși autoritatea de lucru judecat, asupra rezolvării date excepției procesuale respective.

Analizând cererea de revizuire formulată se constată că nu sunt îndeplinite condițiile pentru admisibilitatea acesteia, motiv pentru care urmează să se respingă ca inadmisibilă.

Văzând și dispoz. art. 453 cod de procedură civilă.

Data publicarii pe portal:09.10.2017

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Revizuire art.510 alin.(2) cod de procedura civila