Revizuire deschidere adopţie - art. 30 şi art. 31 din Legea nr. 273/2004
Comentarii |
|
Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 589/Ap din data de 29.04.2015
Potrivit art. 30 și 31 din Legea nr. 273/2004 este permisă "revizuirea"; împotriva hotărârii irevocabile de deschidere a procedurii adopției dacă, ulterior rămânerii irevocabile a hotărârii de deschidere a procedurii adopției, dispare cauza care, potrivit legii, a făcut imposibilă exprimarea de către unul dintre părinți a consimțământului la adopție.
Asupra apelului civil de față;
Constată că prin sentința civilă nr. 393/27.10.2014, Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov a respins cererea de revizuire a sentinței civile nr. 439/25.11.2013 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov în dosarul civil nr. 552/1372/2013 și a sentinței civile nr. 407/S/01.11.2013 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov în dosarul civil nr. 553/1372/2013 formulată de revizuenta S.L.A. în contradictoriu cu D.G.A.S.P.C. B..
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 439/25.11.2013 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov în dosarul civil nr. 552/1372/2013 a fost deschisă procedura adopției interne pentru minorul S.D.E. născut la data de 22.01.2009 prin suplinirea consimțământului la adopție al mamei S.L.A..
Totodată prin sentința civilă nr. 407/S/01.11.2013 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov în dosarul civil nr. 553/1372/2013 a fost deschisă procedura adopției interne pentru minorul S.D. născut la data de […] prin suplinirea consimțământului la adopție al mamei S.L.A..
În cauză deschiderea procedurii de adopție în ceea ce-i privește pe cei doi minori nu a intervenit în lipsa consimțământului revizuentei, ci instanța a interpretat, potrivit legii, conduita procesuală a revizuentei de a nu se prezenta în instanță, deși a fost citată în mod repetat - refuz abuziv de a consimți la adopția copiilor.
Măsura plasamentului este potrivit legii o măsură temporară care se poate lua față de un copil ajuns în dificultate, care din diferite motive nu poate fi îngrijit de părinții săi. Raportat la faptul că revizuenta a manifestat dezinteres raportat la situația minorilor pe perioada rezidenței acestora, declarând deschis că nu se poate ocupa de creșterea și educarea copiilor, planul individualizat de protecție a avut ca finalitate adopția internă.
Totodată trebuie avut în vedere că revizuenta nu a înțeles să păstreze legătura cu minorii în perioada instituționalizării, aspect care, coroborat cu faptul că aceasta a declarat că nu dorește să se ocupe de creșterea și educarea lor, dar și cu faptul că a fost de acord să fie deschisă procedura adopției, astfel cum a declarat cu ocazia consilierii, conduc la concluzia că aceasta nu s-a aflat într-o imposibilitate obiectivă de a-și face cunoscută poziția referitoare la adopție, de natură a impune încuviințarea cererii de revizuire a sentințelor de deschidere a procedurilor de adopție pentru cei doi minori S.D.E. și S.D..
Dispozițiile legale privind posibilitatea admiterii cererii de revizuire nu reglementează situația în care părintele chemat să-și exprime poziția cu referire la adopția copilului își schimbă opțiunea inițial afirmată în cadrul demersurilor efectuate premergător sesizării instanței, ci instanța trebuie să analizeze, astfel cum s-a arătat, dacă părintele s-a găsit în imposibilitatea obiectivă să-și exprime consimțământul, ceea ce nu a fost cazul în speță.
Aceasta a fost voința legiuitorului, aspect care rezultă din interpretarea textului prevăzut la art. 32 din Legea nr. 273/2004 care reglementând varianta admiterii cererii de revizuire arată că instanța va solicita consimțământul părintelui care nu și l-a dat anterior, datorită faptului că a fost în imposibilitate, urmând a face verificări privind potențialul de integrarea a copilului în familie, însă la alineatul 3 se arată în mod expres că dispozițiile art. 8 sunt aplicabile în mod corespunzător, deci instanța are prerogativa de a aprecia în cadrul revizuirii, în raport de prevederile art. 8 din Legea nr. 273/2004 republicată dacă părintele refuză în mod abuziv să-și dea consimțământul la adopție.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel, în termen, motivat, revizuenta S.L.A., criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând să se modifice sentința și, rejudecând pricina în fond, să fie admisă cererea de revizuire.
In mod greșit, instanța de fond a reținut ca revizuenta nu s-a aflat in imposibilitatea de a se prezenta arătând ca in cauza nu s-au dovedit aspecte referitoare la spitalizările repetate ale nou născutului si nici faptul ca, revizuenta, datorită evenimentului nașterii, ar fi fost în imposibilitate de a se prezenta pentru a-și face cunoscută poziția cu privire la deschiderea procedurii de adopție a celor doi minori.
La dosarul cauzei exista scrisoarea medicală din 14.08.2014, eliberata de Spitalul Municipal F., din care rezultă probleme de sănătate grave ale nou născutului S.R.L.A.. Faptul că aceasta a fost bolnavă si internată în mod repetat în spital a fost învederat instanței și de către intimata D.G.A.S.P.C. B.. Prin urmare, acest aspect este cert.
Aspectele care au condus la reprezentarea în instanță a revizuentei apelante sunt arătate detaliat în expertiza de specialitate de la dosarul cauzei. Arată expertul că "un cumul de factori, printre care anxietatea, vulnerabilitatea la stres, preocuparea excesivă pentru starea de sănătate a copilului bolnav și starea dispozițională precară, asociată perioadei post natale, au stat la baza comportamentului de a lăsa în plan secund solicitările de a fi prezentă în sala de judecată, în cadrul procesului de adopție." Un alt aspect foarte important, reținut de expert, este acela că "nivelul său de cultură și socializare, dar și experiența sa săracă de viată nu au putut duce la înțelegerea faptului că neprezentarea la proces poate fi interpretată ca fiind un acord tacit în privința adopției.
Studiile au arătat că nașterea poate fi asociată unei stări depresive, care se instalează imediat după eveniment, care poate dura de la 2-3 săptămâni, la 2-4 luni, timp în care comportamentul său va fi influențat de sentimentul de gol interior, lipsă de valoare, plâns facil, anxietate, oboseală, tulburări de odihnă, lipsă de energie, dificultăți de atenție și de a lua decizii. Acea formă de depresie se numește depresie post-partum, pare să fie datorată unor modificări hormonale bruște, care apar după naștere și care sunt în asociere cu factori de risc, printre care nesecurizarea materială și afectivă a mamei, absența sprijinului din partea partenerului, a familiei sau stresul excesiv.
Starea de sănătate a copilului abia născut, comportamentul manifestat de persoana evaluată, care nu poate fi privit independent de cauzele raportării la primul eveniment, putea fi inadecvat situației de dorit din punct de vedere social, deoarece ar fi trebuit să apeleze la medic, dar nu putea fi disociat de dorința sa de a face bine copilului.
Intimata D.G.A.S.P.C. B. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului și menținerea sentinței ca legală și temeinică.
Arată că măsura plasamentului în regim de urgență a fost dispusă ca urmare a neglijenței grave din familie. Din înscrisurile din dosarul pentru deschiderea adopției rezultă că mama copiilor era agresivă, abuzând copiii. Aceasta a solicitat în repetate rânduri preluarea copiilor.
În apel s-a administrat proba cu înscrisuri la cererea apelantei, respectiv: "raport privind relația minorilor față de care s-a deschis procedura adopției";, întocmit de F.O. la care se află instituționalizați minorii S.D.E. și S.D..
Analizând apelul formulat, instanța constată că nu este fondat.
În speță, cererea de revizuire formulată de revizuenta S.L.A., mama minorilor S.D. și S.D., pentru care s-a pronunțat irevocabil deschiderea procedurii adopției interne, este întemeiată pe dispozițiile art. 30 și 31 din Legea nr. 273/2004.
Potrivit art. 30 din acest text de lege este permisă "revizuirea"; împotriva hotărârii irevocabile de deschidere a procedurii adopției dacă, ulterior rămânerii irevocabile a hotărârii de deschidere a procedurii adopției, dispare cauza care, potrivit legii, a făcut imposibilă exprimarea de către unul dintre părinți a consimțământului la adopție.
În speță, cererea de revizuire, deși este formulată în termen (art. 30 alin. 2 din Legea nr. 273/2004), nu justifică condiția prevăzută de art. 30 alin. 1 din Legea nr. 273/2004 pentru admiterea unei astfel de cereri, respectiv nu s-a justificat "dispariția cauzei care a făcut imposibilă exprimarea consimțământului la adopție";.
Nu sunt întrunite condițiile unei "imposibilități"; de exprimare a consimțământului mamei pentru deschiderea adopției deoarece, din hotărârea nr. 439/25.11.2013 și sentința civilă nr. 407/1.11.2013, pronunțate de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov de deschidere a procedurii adopției, rezultă că instanța s-a prevalat de dispozițiile art. 8 din Legea nr. 273/2004, reținând "refuzul abuziv"; al mamei de a consimți la adopție.
Instanța constată că, deși cele două sentințe prin care s-a pronunțat deschiderea procedurii adopției minorilor au avut calea de atac a recursului, în care petenta putea invoca aspecte ce țin de interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 273/2004, nu s-a promovat o astfel de cale de atac, ci direct "revizuirea";, în temeiul art. 30 din Legea nr. 273/2004.
Analizând motivele de revizuire invocate, respectiv "imposibilitatea"; mamei minorilor de a se prezenta la termenele acordate pentru exprimarea consimțământului la deschiderea adopției se constată că acestea nu sunt justificate.
Nu s-a dovedit că în intervalul de timp 1.10.2013 - 1.12.2013 mama minorilor a fost spitalizată pentru îngrijirea ultimului născut. Acest interval de timp cuprinde perioada dintre primul termen acordat în dosarul nr. 552/1372/2013 de deschidere a adopției și până la data soluționării definitive a cererilor de deschidere a adopției în dosarele nr. 552/1372/2013 și nr. 553/1372/2013.
Înscrisul de care se prevalează apelanta, respectiv scrisoarea medicală emisă de Spitalul Municipal F., nu justifică imposibilitatea revizuentei de prezentare la termenele acordate pentru exprimarea consimțământului la adopție, deoarece vizează o perioadă ulterioară termenelor acordate în cele două cauze pentru exprimarea acordului la adopție (consultația din 10.08.2014).
Toate motivele invocate de apelantă în susținerea aplicării art. 30 din Legea nr. 273/2004 nu indică o "imposibilitate"; obiectivă de exprimare a consimțământului la adopție, ci mai degrabă motive de "răzgândire"; a mamei minorilor față de consimțământul la deschiderea adopției exprimat în temeiul art. 29 din Legea nr. 273/2004 în fața Direcției pentru Protecția Copilului, care a întocmit și planul individualizat de protecție.
Motivele de răzgândire față de exprimarea acordului la deschiderea adopției, așa cum rezultă din declarațiile inițiale ale mamei minorilor date în 13.08.2012 și 12.09.2013, sunt indicate de apelantă și în răspunsul la interogatoriu și ele vizează legătura afectivă dintre mamă și cei doi minori și respectiv schimbarea situației financiare a acesteia, determinată de găsirea unui loc de muncă.
Legătura afectivă dintre mamă și minori nu trebuie să fie un element de noutate. Ea trebuie să existe încă de la nașterea copilului și trebuia să se manifeste suficient încât să o împiedice pe mama minorilor să adopte un comportament iresponsabil față de minori și să-i încredințeze în plasament la D.G.A.S.P.C. B. așa cum rezultă din sentința civila nr. 189/2013 a Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov privind instituirea măsurii plasamentului.
De asemenea și schimbarea situației financiare a apelantei nu constituie un motiv de revizuire a hotărârii de deschidere a procedurii de adopție, deoarece este un motiv aleatoriu, neobiectiv, care nu face imposibilă exprimarea consimțământului la adopție, cu atât mai mult cu cât instanțele au constatat refuzul abuziv de a consimți la adopție prin neprezentarea mamei la termenele acordate în acest sens.
Lipsa de pregătire a apelantei nu constituie un temei de aplicare a art. 30 din Legea nr. 273/2004, deoarece încă din etapa administrativă, în temeiul art. 9 din aceeași lege, aceasta a fost informată cu privire la consecințele exprimării acordului la adopție, așa cum rezultă din rapoartele întocmite de direcție în acest sens.
Pentru aceleași considerente vor fi înlăturate și susținerile apelantei prin care invocă concluziile raportului psihologic extrajudiciar relativ la starea de depresie post naștere a ultimei minore. Acest înscris este întocmi "pro causa"; fiind invocat în procedura revizuirii, fără a putea schimba starea de fapt corect reținută la fond în sentința nr. 393/27.10.2014, având in vedere că evaluarea psihologica s-a realizat în 02.09.2014, la aproximativ un an după deschiderea procedurii adopției, nefiind concludent și obiectiv pentru verificarea stării psihologice la momentul în care mama minorilor trebuia să-și exprime consimțământul la adopție.
Situația actuală a apelantei, invocată prin apărătorul ales, respectiv aceea a derulării unui contract individual de muncă în afara țării, nu a fost justificată și nici nu poate ajuta minorii decât eventual financiar. Aceștia nu ar putea fi reintegrați în familie dacă mama acestora nu se află în țară și nu există dovezi că alți membri de familie se pot ocupa de creșterea lor.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge apelul formulat.
← Drepturi salariale ale personalului nedidactic din... | Confirmare plan de reorganizare. Tratament corect și... → |
---|