Fonduri europene. Proces verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare întocmit în temeiul O.U.G. nr. 66/2011.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 503/R din data de 24.04.2015
Intrarea în insolvență a societății reprezintă neregulă, în sensul art. 2 alin. 1 lit. a) din OUG nr. 66/2011 deoarece beneficiarul nu mai respectă criteriul de eligibilitate și de selecție înscris în cererea de finanțare, respectiv proiectul nu demonstrează viabilitate economică.
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 2710/CA/02.12.2014 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. T.A.T. S.R.L. S. în contradictoriu cu M.A.D.R. - A.P.D.R.P..
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta S.C. T.A.T. S.R.L. S., prin administrator special M.V., a declarat recurs, în termenul legal, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței și, în rejudecarea fondului, admiterea acțiunii.
În motivare, a arătat că sentința a fost pronunțată cu încălcarea normelor de competență de ordine publică și cu aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incidente cazurile de casare prevăzute de art. 488 pct. 3 și pct. 8 Cod procedură civilă.
Referitor la primul motiv de recurs, recurenta a arătat că a obiectul acțiunii îl reprezintă decizia nr. 32556/11.10.2013 emisă de intimata pârâtă A.P.D.R.P. în soluționarea contestației administrative formulate împotriva procesului verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 26091/20.08.2013, astfel că, în conformitate cu prevederile art. 10 alin 1 ind. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, competența de soluționare a cauzei revenea, indiferent de valoare, Curții de Apel Brașov, ca instanță de fond.
Recurenta a mai arătat că a învestit Curtea de Apel Brașov să soluționeze acțiunea, aceasta fiind înregistrată inițial sub nr. dosar 200/64/2014, soluționarea cauzei fiind însă declinată în favoarea Tribunalului Brașov care, în mod greșit, în opinia sa, a îmbrățișat concluziile din hotărârea de declinare de competență.
Referitor la al doilea motiv de recurs, recurenta a arătat că prima instanță și-a fundamentat motivarea pe aspectele reținute de către lichidatorul judiciar în cuprinsul Raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a societății, pe care însă le-a interpretat în mod greșit.
Astfel, recurenta a arătat că este adevărat faptul că bugetul inițial al investiției a fost de 200.000 euro, iar la final proiectul a ajuns la 500.000 euro, iar decizia de a minimaliza costurile eligibile a aparținut societății, dar nu aceasta este cauza deschiderii procedurii insolvenței, neexistând nici o legătură de cauzalitate între acestea.
Dublarea costurilor investițiilor a fost cauzată, în opinia sa, de împrejurări externe care nu îi pot fi imputate: finanțarea de la UE a fost primită la un curs de 3,4 lei, iar cursul mediu pe perioada desfășurării investiției a fost de 4,2 lei; prețurile pe metru pătrat de construcție între data la care a fost realizat bugetul proiectului (mai 2006) și prețurile medii practicate pe perioada desfășurării investiției au crescut foarte mult; debutul activității pe o piață aflată în scădere.
Recurenta a arătat că analiza instanței de fond a fost superficială și că, deși art. 425 Cod procedură civilă obligă instanța să insereze în considerente situația de fapt rezultată din probele administrate, această obligație nu a fost îndeplinită, la dosar neexistând probe referitoare la cauza insolvenței și nici referitoare la prejudiciul cauzat bugetului ca urmare a deschiderii procedurii insolvenței.
În plus, a mai arătat că o eventuală culpă a sa în ceea ce privește deschiderea procedurii insolvenței trebuia reținută și dovedită în condițiile art. 36 din O.U.G. nr. 61/2011, normă care stabilește în sarcina autorităților competente în gestionarea fondurilor europene două obligații - de a începe activitatea de constatare a eventualelor nereguli apărute în derularea contractelor de finanțare și de a stabili creanțele bugetare rezultate din neregulile constatate, cu respectarea principiului proporționalității, în funcție de natura și gravitatea neregulii constatate, precum și de amploarea și de implicațiile financiare.
În opinia recurentei, prima instanță nu a făcut aplicarea principiului proporționalității, în condițiile în care nu a avut în vedere că intrarea în insolvență a avut loc la aproximativ 4 ani de la momentul finalizării investiției, proiectul fiind finalizat și funcțional în acest interval.
Recurenta a mai arătat că intimata - pârâtă nu a înțeles să rezilieze contractul de finanțare, astfel cum prevăd clauzele contractuale.
În drept a fost invocată aplicarea art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, art. 10 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și O.U.G. nr. 66/2011.
Cererea de recurs a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 100 lei conform art. 24 alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2013.
Intimata A.P.D.R.P. a formulat întâmpinare fără respectarea prevederilor art. 13 alin. 1 teza a II-a coroborat cu art. 84 alin. 1 Cod procedură civilă, respectiv aceasta nu a fost formulată prin avocat sau consilier juridic, astfel că actul procesual astfel îndeplinit este lovit de nulitate.
Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi în recurs.
Prin încheierea de ședință din data de 10.04.2015 s-a constatat transmisă de drept calitatea procesuală pasivă de la intimata pârâtă A.P.D.R.P. la A.F.I.R., potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2014.
Analizând recursul declarat de reclamanta S.C. T.A.T. S.R.L. S., prin administrator special M.V., prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. 1pct. 3 și pct. 8 Cod procedură civilă., Curtea reține următoarele:
Primul motiv de recurs invocat de recurenta pârâtă, respectiv faptul că sentința a fost pronunțată cu încălcarea normelor de competență de ordine publică, se circumscrie dispozițiilor art. 488 alin. 1 pct. 3 Cod procedură civilă, dar nu poate fi reținut.
Dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 3 Cod procedură civilă stabilesc drept motiv de nelegalitate situația "când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii";.
Din interpretarea acestei norme rezultă că situația premisă a reținerii acestui motiv de nelegalitate este aceea ca în fața instanței a cărei hotărâre se atacă cu recurs să fi fost invocată excepția necompetenței sale materiale sau teritoriale de ordine publică, în condițiile art. 130 alin. 2 Cod procedură civilă, respectiv la primul termen la care părțile au fost legal citate, iar instanța să fi respins excepția sau să fi omis a se pronunța asupra acesteia.
Or, în cauză, după ce acțiunea promovată de recurenta reclamantă, înregistrată inițial la Curtea de Apel Brașov sub nr. dosar 200/64/2014, a fost declinată în favoarea Tribunalului Brașov, în cursul judecății derulate la această instanță, reclamanta, prin reprezentant convențional, a susținut că tribunalul este instanța competentă să soluționeze, pe fond, acțiunea, astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii de ședință din data de 24.11.2014 (fila 54 dosar tribunal).
În aceste condiții, recurenta reclamantă nu mai poate invoca motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 3 Cod procedură civilă, deoarece nu a înțeles să invoce în fața instanței de fond excepția necompetenței materiale, conform art. 130 alin. 2 Cod procedură civilă.
Cel de-al doilea motiv de reformare a sentinței primei, invocat de recurenta reclamantă, este greșita aplicare a legii, respectiv a art. 36 din O.U.G. nr. 61/2011 și încălcarea principiului proporționalității, motiv care se circumscrie dispozițiilor art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, dar care nu este fondat.
Curtea reține că instanța de fond a fost învestită cu soluționarea cererii de anulare a deciziei nr. 32556/11.10.2013 emisă de intimata pârâtă A.P.D.R.P. în soluționarea contestației administrative formulate împotriva procesului verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 26091/20.08.2013, acte prin care s-a constatat că beneficiarul nu a respectat dispozițiile art. 14 alin. 2 din Anexa I la contractul de finanțare, în sensul de a informa finanțatorul despre orice modificare intervenită în activitatea sa, respectiv cu privire la intrarea societății în insolvență și că beneficiarul nu mai îndeplinește condițiile care au stat la baza finanțării, criteriile de eligibilitate nemaifiind îndeplinite, valoarea totală a creanței bugetare rezultată din aceste nereguli fiind de 349.432,8 lei, respectiv valoarea integrală acordată prin contractul de finanțare nr. C 3.40203570800429/21.06.2007, acțiunea fiind respinsă ca neîntemeiată.
În mod legal, prima instanță a reținut că, în aplicarea art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, legiuitorul a instituit o obligație în sarcina autorităților competente în gestionarea fondurilor europene, respectiv aceea de a efectua un control asupra beneficiarilor acestor fonduri în situația în care s-a deschis procedura insolvenței, pentru a constata dacă s-au produs nereguli, iar în cazul în care aceasta există, să declanșeze procedura de stabilire a creanțelor bugetare și implicit de recuperare a fondurilor.
În exercitarea atribuției de control, intimata pârâtă a constatat, în procesul-verbal contestat (filele 30-40 dosar tribunal), că recurenta reclamantă, în calitate de beneficiar, nu și-a respectat obligația de informare prevăzută de art. 14 alin. 2 din Anexa I la contractul de finanțare și a încălcat și dispozițiile art. 3 alin. 1 Anexa I la contract, care impun respectarea, pe toată durata contractului, definită de art. 1 pct. 2(2) din contract, criteriile de eligibilitate și de selecție înscrise în cererea de finanțare, respectiv criteriile de eligibilitate generale EG 2 - "proiectul trebuie să demonstreze viabilitate economică"; și EG 5 - "nu va fi eligibil solicitantul care are pierderi financiare sau obligații fiscale restante față de bugetul consolidat al statului (altele decât cele pentru care este respectat graficul de rambursare), conform ultimelor declarații fiscale sau altor declarații emise de către autoritățile fiscale";.
În mod legal, intimata pârâtă a reținut că viabilitatea economică se referă la obținerea de performanțe financiare și abilitatea de a desfășura activitatea fără sprijin public, beneficiarul având obligația de a demonstra că poate plăti obligațiile și datoriile în mod regulat. În aceste condiții, este evident că intrarea în insolvență a societății recurente, la inițiativa sa, nu respectă regulile de finanțare impuse și asumate prin contractul de finanțare.
Prin urmare, față de aceste considerente, rezultă că intrarea în insolvență a societății recurente reprezintă neregulă, în sensul art. 2 alin. 1 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, fiind lipsită de importanță cauza obiectivă sau subiectivă a acestei situații juridice.
În consecință, față de cele reținute anterior, argumentele recurentei reclamante referitoare la greșita reținere de către tribunal a cauzelor care au generat intrarea în insolvență nu au relevanță în soluționarea cererii de recurs.
Referitor la argumentul invocat de recurenta reclamantă cu privire la nerespectarea principiului proporționalității în stabilirea creanței bugetare rezultată din neregula constatată Curtea nu îl poate reține.
Astfel, potrivit art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011, în forma în vigoare la data emiterii procesului verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 26091/20.08.2013, "orice acțiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli și al stabilirii creanțelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporționalității, ținându-se seama de natura și de gravitatea neregulii constatate, precum și de amploarea și de implicațiile financiare ale acesteia";.
Or, în cauză, este adevărat că intrarea în insolvență a avut loc la aproximativ 4 ani de la momentul finalizării investiției, însă aceasta s-a produs pe durata de valabilitate a contractului, definită prin art. 1 pct. 2(2) ca fiind "perioada de execuție la care se adaugă 5 ani de la data ultimei plăți făcute de autoritatea contractantă";. De asemenea, Curtea reține că intrarea societății beneficiare în insolvență afectează întreg proiectul finanțat cu fonduri europene, acesta dovedindu-se a fi incompatibil cu scopul finanțării acordate prin intermediul Programului SAPARD, respectiv dezvoltarea unei investiții viabile, cel puțin pe durata contractului de finanțare.
Pentru toate aceste considerente, constatând incidența art. 496 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de recurenta reclamantă S.C. T.A.T. S.R.L. S., prin administrator special M.V., împotriva sentinței civile nr. 2710/CA/02.12.2014 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția a II- a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o va menține.
| ← Autorizarea repartizării acţiunilor dobândite este atributul... | Art. 21 din Legea nr. 165/2013 interpretare etape,... → |
|---|
