revizuire. Jurisprudență

Judecătoria COSTEŞTI Sentinţă civilă nr. 839 din data de 17.09.2014

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe revizuenții DM și RE și pe pârât PR, având ca obiect - revizuire.

INSTANȚA

Constată că la data de 29.10.2013, DM și RE, au formulat cerere de revizuire împotriva sentinței civile nr. 766/2012, pronunțată în dosarul nr. 1619/214/2009, irevocabilă prin decizia Tribunalului A nr. 532/2013.

Revizuenții au solicitat și suspendarea executării silite a sentinței de mai sus, cerere ce a fost admisă prin încheierea de ședință din data de 11.06.2014, pronunțată de Judecătoria C.

În considerentele revizuirii, formulată în contradictoriu cu intimatul, PR, s-a susținut că hotărârea primei instanțe s-a întemeiat pe acte false , întocmite de unii angajați ai Primăriei comunei LC, respectiv o notă de constatare în care s-a consemnat faptul că revizuenții au construit un gard din sârmă în anul 2008și au ocupat suprafața de 102 mp din terenul intimatului.

Revizuenții au precizat că au dobândit dreptul de proprietate imobiliară prin contract de vânzare-cumpărare, iar gardul pe care au fost obligați să-l dărâme, nu a suferit nicio modificare, având o vechime de circa 20 de ani.

Revizuenții consideră că nu au nicio culpă pentru faptul că intimatul, PR a fost împroprietărit cu o suprafață de teren mai mare decât cea a vechilor proprietari.

Revizuenții au mai susținut că nu au beneficiat de apărare corespunzătoare, d-l avocat, DM, nedorind să-și expună punctul de vedere despre situația reală a gardului, deși s-a deplasat de două ori la proprietatea lor.

Revizuenții au apreciat că au fost apărați cu viclenie de către acest avocat, iar lor nu li s-a permis să vorbească în instanță.

În completarea motivelor de revizuire, s-a arătat că la întocmirea actului de vânzare-cumpărare încheiat între intimat și fratele său, nu s-a măsurat terenul așa cum s-a specificat și în contract, aspect neglijat de către judecători, iar expertul, DI, a întocmit o expertiză necorespunzătoare, neluând în calcul toată tarlaua ( filele 37 și urm.).

Revizuenții au mai specificat că judecătorii au confundat calitatea de mandatar cu cea de posesor, fapt destul de grav în opinia acestora.

Prin întâmpinarea depusă ( filele 19-20 ), intimatul PR, a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă și a invocat excepția de tardivitate a formulării cererii de revizuire ( analizată și respinsă prin încheierea de ședință din data de 17.06.2014).

Tribunalul A, prin decizia nr. 966/10.04.2014, și-a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire, în favoarea Judecătoriei C.

Deliberând asupra cererii de revizuire, în raport de disp. art. 322 din codul de procedură civilă anterior ( aplicabil, ținând seama de data înregistrării dosarului de fond pe rolul Judecătoriei C) pct. 4 și 6 ( neindicate de revizuenți, dar care corespund motivării expuse), instanța reține următoarele :

Prin sentința civilă nr. 766/27.06.2012, pronunțată de către Judecătoria C, în dosarul nr. 1619/214/2009, s-a admis acțiunea în revendicare, fiind obligați pârâții, DM și RE, să-i lase reclamantului, PR, în deplină proprietate și posesie, suprafața de 76 mp., identificată cu punctele 9-4-2-3-5-6-7-8-9, în schița anexă nr. 4 a raportului de expertiză, efectuat de către expertul DI, parte integrantă din această hotărâre.

S-a stabilit aliniamentul dintre proprietățile părților, marcat cu punctele 1-2-4-9 și au fost obligați aceeași pârâți să-și retragă gardul edificat, cu nerespectarea liniei de hotar, reclamantul fiind autorizat, în caz de refuz, să realizeze lucrarea de mutare a gardului, pe cheltuiala acestora.

Instanța de fond a reținut, în esență că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2296/21.12.1994 de fostul notariat de Stat C, pârâtul, DM a dobândit terenul în suprafață de 760 mp, ce se învecinează pe laturile de Nord, Est și Sud, cu terenul reclamantului și la Vest, cu drumul comunal.

S-a menționat că autoarea sa, DI, este beneficiara reconstituirii dreptului de proprietate, în temeiul Legii nr. 18/1991, fiindu-i emise în acest sens adeverința de proprietate cu nr. 3418/15.12.1994, procesul-verbal de punere în posesie din 14.12.1994 și schița anexă, în care sunt trecute dimensiunile loturilor suprafeței : 38 m x20 m.

S-a subliniat faptul că, deși în actele premergătoare emiterii titlului de proprietate este înscrisă suprafața de 760 mp, în acest act cu nr. 72885/23.05.1995 figurează terenul de 800 mp, curți-construcții.

S-a precizat că reconstituirea dreptului de proprietate a avut la bază actul de schimb înregistrat în registrul de transcripțiuni sub nr. 653/04.05.1972 și schițele anexă, prin care d-l D Gh.C a primit terenul situat în punctul în litigiu, în suprafață de 800 mp, în schimbul celui deținut în vatra satului Silișteni, învecinat la Vest cu Valea Terciuleasa.

S-a arătat că, potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză de către expertul, DI, reclamantul stăpânește suprafața de 11032 mp, iar pârâtul, DM, stăpânește suprafața de 876 mp.

Cu privire la configurația terenului pârâtului, DM, expertul a avansat trei variante, dintre care primele două au fost raportate la suprafața de 760 mp, menționată în actul de proprietate al pârâtului, respectiv contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 2296/21.12.1994 la fostul Notariat de Stat C.

S-a menționat că a treia variantă expusă și-n schița anexă 4 ( față de care atât reclamantul, cât și pârâții prin intermediul apărătorului ales - fila 269, și-au exprimat acordul de a fi luată în discuție), are ca referință suprafața de 800 mp, din actul de schimb nr. 653/04.05.1973 și din schița anexă ( 40 m x 20 m), precum și din titlul de proprietate emis autoarei pârâtului, nr. 72885/23.05.1995.

Astfel, s-a constatat că amplasamentul terenului pârâtului este marcat între punctele 1-2-4-9-10-1, iar suprafața revendicată măsoară 76 mp, fiind cuprinsă în cadrul perimetrului indicat de punctele 9-4-2-3-5-6-7-8-9.

Instanța a cordat preferință variantei prezentate în schița nr. 4, iar nuanțările pârâților referitoare la faptul că măsurătorile efectuate de expert nu corespund realității, în sensul că a fost deplasat hotarul din spatele casei, nu au fost reținute, întrucât aceștia nu au formulat obiecțiuni la expertiză, nici când lucrarea a fost expusă și nici când s-a prorogat discutarea, după atașarea dosarului nr. 2168/1992 și nici la termenul ulterior realizării acestei operațiuni.

Prin decizia Tribunalului A cu nr. 532/2013, s-a respins ca nefondat recursul declarat de pârâții DM și RE, împotriva sentinței civile nr. 766/27.06.2012.

În recurs, a fost criticat raportul de expertiză, cu privire la modalitatea de efectuare a măsurătorilor terenului recurenților, motiv ce nu a fost reținut de tribunal, în condițiile în care aceștia nu au formulat obiecțiuni în fața primei instanțe, în temeiul art. 212 alin.1 C.pr.civ.

Cei doi pârâți au formulat în cauză și contestație în anulare, ce a fost respinsă prin decizia civilă nr. 2289/16.10.2013, pronunțată de către Tribunalul A în dosarul nr. 3494/109/2013.

În conformitate cu art. 322 pct.4 C.pr.civ., revizuirea unei hotărâri (...), se poate cere "dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină sau dacă o hotărâre s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul său în urma unei judecăți (...)";, iar în baza pct.6, "dacă statul ori alte persoane juridice de drept public sau de utilitate publică, dispăruții, incapabilii sau cei puși curatelă, nu au fost apărați deloc sau au fost apărați cu viclenie de cei însărcinați să-i apere";.

În ceea ce privește motivele de revizuire ce converg către punctul 4 al art. 322 C.pr.civ., instanța subliniază faptul că soluția primei instanțe s-a raportat la concluziile expertului și nu la acea notă de constatare, întocmită de funcționarii primăriei din localitate.

Întrucât la evaluarea temeiniciei acțiunii în revendicare, nu s-a avut în vedere înscrisul respectiv, nu are relevanță dacă aspectele consemnate în cuprinsul acestuia corespuns sau nu realității.

Instanța evidențiază și faptul că din conținutul textului expus la punctul 4 al art. 322 C.pr.civ., rezultă că dovada falsului se face printr-o hotărâre judecătorească, nefiind suficientă doar afirmația revizuentului în acest sens.

Instanța mai consideră că neconformarea revizuenților dispozițiilor art. 212 C.pr.civ., referitoare la momentul până la care aceștia ar fi trebuit să formuleze obiecțiuni la raportul de expertiză, în faza de judecată-n fond a litigiului nu poate fi înlăturată pe calea revizuirii.

Analizând și motivele ce vizează ipoteza unei apărări necorespunzătoare sau realizată cu viclenie, instanța constată că acestea pot fi invocate doar de subiecții enumerați la pct. 6 al art. 322 C.pr.civ. : "statul sau alte persoane juridice și de drept public sau de utilitate publică, dispăruții, incapabilii sau cei puși curatelă";.

În consecință se va respinge cererea de revizuire, iar în temeiul art. 274 C.pr.civ., revizuenții vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată suportate de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de revizuire, formulată de reviziuenții DM și RE, domiciliați în Ș, jud.A.

Obligă revizuenții să-i plătească intimatului, PR, suma de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică,17.09.2014.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre revizuire. Jurisprudență