revizuire. Jurisprudență Revizuire

Judecătoria TÂRGU JIU Sentinţă civilă nr. 4193 din data de 27.05.2013

operator 2445

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA TÂRGU JIU, JUDEȚUL GORJ

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 4193

Ședința publică din 27 Mai 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE : LILIANA-MARIA CRUCERU

GREFIER : MARCELA MARIN

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe revizuentul CG, în contradictoriu cu intimații CD, BKM, CL, CIA, având ca obiect revizuire sentință civilă nr. 6202/06.04.2012 pronunțată de judecătoria Târgu-Jiu în dosarul 2925/318/2009*.

La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit revizuientul, fiind reprezentat de procurator AR și avocat PN, prezentă fiind intimata CD, asistată de avocat AC, prezenții fiind intimații CL, CIA, lipsind intimata BKM.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care părțile învederează că nu mai au alte probe de administrat, avocatul AC arătând că a luat act de notele de ședință depuse la dosar , avocat PN pentru revizuient precizează că aceste note explicitează cererea de revizuire deja formulată.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă părților cuvântul pe fond.

Avocat PN pentru revizuent solicită admiterea cererii de revizuire, cu cheltuieli de judecată, arătând că intimata nu a solicitat partajarea anumitor bunuri și după anumiți autori, că nu s-a ținut cont de moștenitorii legali pe care i-a dezmoștenit, astfel că este întemeiată cererea pe art. 322 pct. 2 c. p.civ., pentru art. 322 pct. 1, dispozițiile contrare sunt cu referire la declarațiile reclamantei de renunțare , iar pe art. 322 pct. 3, este vorba despre certificatul de moștenitor emis după CP care nu a fost contestat și nici anulat în care CD nu este trecută.

Avocat AC pentru intimata CD, solicită respingerea cererii pentru art. 322 pct. 1 și 3 întrucât în testament este trecut terenul , că dispozițiile testamentare fiind complet valabile , intimata nu avea la ce renunța, că s-a cerut partajarea conform dispozițiilor testamentare, instanța extrapolând și dând mai mult decât s-a cerut, însă ulterior precizează că personal a făcut calculele greșite și nu s-a dat decât ce s-a cerut, cu cheltuieli de judecată.

Intimații CL și CIA solicită admiterea cererii de revizuire, arătând că este o mare nedreptate întrucât CP era bolnav psihic, că testamentul are dată greșită , iar intimata putea cere teren în altă parte, cu cheltuieli de judecată.

În replică avocat AC pentru intimată CD arată că s-a schimbat calitatea părților și toți ceilalți au calitate de pârâți.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu, sub nr. 16262/318/2012 revizuentul CG, a solicitat în contradictoriu cu intimații CD, BKM, CL, CIA revizuirea sentinței civile nr.6202/06.04.2012. pronunțată de Judecătoria Târgu-Jiu în dosarul nr. 2995/318/2009*, solicitând instanței admiterea în principiu a cererii de revizuire; admiterea pe fond a cererii de revizuire, schimbând, în totalitate, sentința civilă nr. 6202/06.04.2012, în sensul desființării acesteia, în ceea ce privește acțiunea formulată de CD, de a cărei soluționare este legată si cererea revizuientului de intervenție în interes propriu; după admiterea cererii de revizuire, desființând sentința nr. 6202/06.04.2012, solicitând să se dispună formarea unui dosar nou, trecându-se la resoluționarea acțiunii lui CD și a cererii de intervenție în interes propriu a revizuientului, cu cheltuieli de judecată în ceea ce o privește pe CD.

În motivare a arătat că numita CD, într-o acțiune extrem de confuză, niciodată precizată în scris, a chemat în judecată pe CVL, solicitând Judecătoriei Tg-Jiu, într-o cauză înregistrată sub nr. 2558/2005 (număr format vechi), devenită, ulterior nr. 208/318/2005, partajarea unor bunuri, precizând că, în calitate de concubină, este beneficiara unui testament lăsat de concubinul acesteia, defunctul CP, privind bunurile proprietatea testatorului, aflate pe teritoriul com. Turcinești, sat Rugi, jud. Gorj, pretinsul testament olograf fiind datat 03.06.2004.

S-a menționat că reclamanta ar fi trăit cu CP (decedat în anul 2004) timp de 20 de ani, iar bunurile din acțiune i-ar fi aparținut testatorului, solicitând "efectuarea procedurii de partaj, cu respectarea rezervei succesorale atribuită fiilor autorului", însă reclamanta a cerut partajarea nu numai a bunurilor aflate în com. Turcinești, ci și a bunurilor aflate în Municipiul Tg-Jiu.

A mai arătat că CVL, fiică a lui CP (decedat pe data de 07.12.2004) și a lui CS (decedată în anul 1985), a decedat, la rândul ei, pe parcursul litigiului (pe data de 07.02.2008), numita BKM, fiind fiica lui CVL, iar din relațiile conjugale ale lui CP și CS s-au născut doi copii, adică, pe lângă CVL, aceștia au avut și un fiu, pe nume CP.I (decedat în anul 2006), succesorii acestuia fiind CL (soție supraviețuitoare) și C.IA (fiu).

În dosarul nr. 208/318/2005 al Judecătoriei Tg-Jiu, pentru termenul din data de 13.05.2005 (primire pe data de 13.05.2005), reclamantul CI.G, a formulat cerere de intervenție în interes propriu, solicitând, ca frate al lui C I.P și, în același timp, moștenitor legal (fiu) al defuncților, CAI (decedat pe data de 06.03.1979) și CC (decedată pe data de 21.11.1975), să nu-i fie afectate drepturile succesorale de pe urma defuncților săi părinți, privind imobilul casă de locuit (casă părintească) având 3 camere, situat în com. Turcinești, sat Rugi, jud. Gorj, precum și asupra terenului în suprafață de 5.000 mp, din com. Turcinești, sat Rugi, jud.Gorj (pe care este situată casa de locuit), având vecinii: E - pârâul Cîrtior, V- drum comunal, S -HI, N - A B

A precizat că aceste bunuri nu au făcut până în prezent, obiectul partajului succesoral, deși reclamantul C I.G, împreună cu părinții săi, C Al și CC, s-au împărțit, voluntar, casa veche și terenul în suprafață de 5.000 mp, care i-a revenit revizuientului, folosindu-le, unde a locuit împreună cu părinții, soția și fiica sa și după decesul părinților (de înmormântarea celor doi s-a ocupat singur, fără ajutorul lui C I.P, care, în acea perioadă era plecat în misiune militară).

A mai arătat că reclamanta poate solicita partajarea averii dobândite de CI.P cu soția sa, C S, respectiv: casa cu 3 camere și sală și terenul situat în com.Turcinești, sat Rugi, jud.Gorj, pentru care moștenitorilor lui C S li s-a eliberat certificatul de moștenitor nr. 873/25.09.1985, iar reclamanta tot a solicitat și partajarea averii situate în Tg-Jiu, str. Ștefan cel Mare nr.16, jud.Gorj, realizată de C I.P cu soția sa, C S.

A mai precizat că după suspendarea cauzei (pentru a se judeca litigiul privind nulitatea testamentului, cauză ce făcea obiectul dosarului nr.8593/2005 al Judecătoriei Tg-Jiu) și reluarea acestuia, administrându-se probe în contradictoriu cu toate părțile, prin sentința civilă nr.6910/2008, s-a respins acțiunea, în recursul lui C D, prin decizia civilă nr.273/2009, Tribunalul Gorj a trimis cauza la rejudecare pentru soluționarea pe fondul său, pentru a se lămuri perioada concubinajului cu C P, care sunt bunurile ce se solicită a se împărți, dacă sunt realizate cu concubinul sau sunt bunurile concubinului și unde se găsesc bunurile, în gospodăria din Tg-Jiu sau din satul Rugi.

A mai arătat că la rejudecare, după casare, prin declarația din data de 26.05.2009 (fila 24 dosar nr. 2995/318/2009), CD arată că a renunțat ta toate bunurile mobile, inclusiv la instalația de gaze din Tg-Jiu, str. Ștefan cel Mare, solicitând doar "a i se recunoaște calitatea de moștenitor testamentar cu privire la bunurile din testamentul olograf, situate în localitatea Rugi, respectiv terenul ce i-a revenit lui P., adică, jumătate din moștenirea de la autorii săi".

A mai arătat că referitor la acest teren, în acțiune reclamanta a vrut partajarea următoarelor terenuri: un loc cu vie pe spalieri, în curtea casei; un pogon cu vie pusă pe spalieri, la Rugi, fără a menționa dimensiunile și vecinii suprafețelor cu vie din curtea casei și celălalt teren, de un pogon (5.000 mp), tot cu vie, aflat undeva în satul Rugi, com.Turcinești.

Anterior, pe data de 31.03.2009, CD a declarat, tot în dosarul nr.2995/318/2009, că "eu, revizuientul, as dori să rămân cu averea din localitatea Rugi, respectiv, casa și terenul ce se găsesc în testamentul olograf si la rolul autorului" (care autor?), menționând că "în testamentul olograf, C P susține că "las toată averea mea, mobilă si imobilă lui CD, avere ce aparținea acestuia, în sat Rugi, com. Turcinești", fără a menționa de nici un teren și de nici o casă și fără a preciza modul de dobândire (moștenire de la părinții săi, C AI și CC sau moștenire de la soția sa, C S).

Fără ca reclamanta să dovedească faptul acceptării, prin preluare de bunuri, în calitate de legatară universală, a succesiunii lui CI.P; să atace cu petite în nulitate certificatul de moștenitor nr.873/25.09.1985 (emis pe urma succesiunii lui CS) și certificatul de moștenitor nr.379/17.12.2004 (emis în urma decesului lui C P, concubinul său), în care apar doar moștenitorii legali, CVL (fiică) și C I (fiu), fiecare cu o cotă de Vz, fiind exclusă și CD, ca și legatară universală (prin testamentul universal olograf din anul 2004); să precizeze care casă de locuit dorește să o împartă (casa provenită prin succesiune de la soția defuncților CAI și C C și care teren cu vie (din curtea casei) sau pogonul "cu vie" din Rugi, dorește să le împartă, din moment ce nu dă nici un fel de date despre aceste terenuri, totuși, instanța împarte o casă cu 3 camere bătrânească, care mi-a revenit mie, CG (împreună cu terenul de 5.000 mp curți-construcții, arabil, vie și alte categorii de folosință), în urma partajului voluntar cu C P (așa cum arătasem în cererea de intervenție), instanța de fond, prin sentința civilă nr.6202/06.04.2012, trecând la partajarea casei bătrânești (necerută în acțiune) și a eltor suprafețe, numai cu vie, respectiv 311 mp curți-construcții, 296 mp livadă, 2.565 mp: fanețe. pe lângă 1.828 mp vie, acordând altceva decât s-a cerut și mai mult decât s-a cerut; să solicite partajarea unei anexe din bârne, împrejmuire din plasă găurită, porți metalice, fântână, împrejmuire din beton (aceste bunuri nu figurează în acțiune și în nici o declarație sau precizare ulterioară a lui CD).

A mai menționat că deși nimeni nu a cerut ieșirea din indiviziune și constatarea ca fiind deschisă succesiunea lui CI (decedat pe data de 06.03.1979)* și nimeni nu a cerut partajarea bunurilor lui C I totuși, prin aceeași sentință civilă nr.6202/06.04.2012, judecătorul constată deschisă succesiunea lui C I, constatând că "masa succesorală" a autorului C I se compune din casa bătrânească și din bunurile evocate mai sus (necerute de CD), acordându-se altceva decât s-a cerut și nepronunțându-se pe ceea ce s-a cerut;

A mai precizat că deși i se admite cererea de intervenție în interes propriu (fără a se motiva sub ce formă este admisă) parțial totuși, instanța de fond, prin sentința civilă nr. 6202/06.04.2012, nu se pronunță în sensul constatării partajului voluntar dintre el și CI.P, prin atribuirea, ca efect al partajului voluntar, al casei bătrânești și al terenului de 5.000 mp în lotul meu, astfel încât, peste ceea ce a cerut și peste voința sa și a lui C I.P, casa bătrânească (și anexele etc), precum și tot terenul de 5.000 mp (curți-construcții+vie+livadă+fânețe etc.) este atribuit lui CD, reclamantului acordându-mi-se sultă la o succesiune (a lui C A I) necerută de nimeni;

A mai precizat că deși instanța de fond, deși pretinde (fără să motiveze) că îi admite cererea de intervenție în substanța sa, această cerere de intervenție a rămas nesoluționată, nepronunțându-se, strict, în limitele învestirii.;

Deși, chiar CD solicitase respectarea rezervei succesorale a

moștenitorilor legali ai lui CI.P, aceștia, prin sentința civilă nr.6202/06.04.2012,

sunt dezmoșteniți de instanță, neatribuindu-le nici un bun fizic și nici sultă din averea lui

C I.P, că instanța nu a partajat și nu s-a pronunțat pe averea și pe succesiunea lui

CI.P, așa cum a cerut, prin acțiune, CD (niciodată nu s-a dezis

de partajarea averii lui Cl.P, mai ales că aceasta nici nu vine la succesiunea Iui CAI, nefiind nici moștenitoarea legală și nici testamentară a lui CAI), nepronunțându-se strict în limitele învestirii, că bunurile din dispozitivul sentinței nefiind individualizate, referindu-se la teren, care nu are indicați vecinii și dimensiunile, amplasamentul topografic, prin expertiza , nici nu se poate realiza executarea silită, neputându-se aduce la îndeplinire dispozitivul acestei sentințe civile, nefiind în ființă un obiect nedeterminat prin elementele sale specifice (motivele revizuirii, prevăzute de art.322 pct.1 și pct.3 Cod de procedură civilă).

Se mai arată că sentința civilă nr.6202/06.04.2012 a rămas definitivă și irevocabilă prin respingere, recursului declarat de reclamant și recursului pârâților, de către Tribunalul Gorj (secția I civilă), prin decizia civilă pronunțată pe data de 20.09.2012, moment de la care curge termenul de revizuire.

A mai precizat că acțiunii reclamantei îi lipsesc obiectul, acesta fiind imprecis, iar instanța nu s-a pronunțat "In limine litis", conform art.129 aiin.6 Cod de procedură civilă, iar, față de cererea revizuientului de intervenție, în aparență admisă (parțial) și fără a prezenta argumentele din considerentele sentinței, nerezultând care sunt aceste argumente, în realitate, cererea de intervenție, în fapt și în drept, a rămas nesoluționată.

În drept cererea a fost întemeiată cererea de revizuire pe dispozițiile art. 322 pct.2 Cod de procedură civilă (instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, referindu-mă doar la acțiunea lui CD), solicitând a se analiza cererea de revizuire și prin prisma art.322 pct.1 sau pct.3 Cod de procedură civilă, aplicând și prevederile art.112 Cod de procedură civilă, art.129 alin.6 Cod de procedură civilă, art.326-327 Cod de procedură civilă.

La data de 26.10.2012 intimata CD a formulat întâmpinare prin care a solicitat cererii de revizuire ca nefondata, menținerea ca temeinice si legale a hotărârilor pronunțate in cauza și obligarea revizuientului la plata cheltuielilor de judecata.

Prin întâmpinare intimata a arătat că prin cererea de revizuire formulata de revizuient CG, prin procurator AR, cu care instanța a fost investita, se solicita modificarea in totalitate a sc. nr. 6202/06.04.2012 și este de remarcat că revizuientul dorește să se judece în contradictoriu și cu intimatele din dosarul de fond al cauzei, unde si revizuientul a avut calitate de intimat, schimbând astfel calitatea părților fără a argumenta această stare de fapt.

A mai precizat ca hotărârea atacata nu mai poate forma in baza art.322 pct 1 C. proc. civ . obiectul cererii de revizuire deoarece recursul a fost respins ca nefondat, fora a fi evocat fondul ,menținând situația de fapt stabilita de instanța inferioara si in aceasta situație nu mai poate forma obiect al revizuirii, instanța pronunțându-se pe actele existente la dosar.

De asemenea a învederat instanței de judecata ca revizuirea este o cale extraordinara de atac, de retractare, care se poate exercita numai in cazurile si condițiile expres prevăzute de lege, iar hotărârea atacata prin intermediul revizuirii nu poate fi criticata in raport de materialul dosarului existent la data pronunțării respectivei hotărâri, ci numai pe baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanța la data pronunțării, că în cadrul revizuirii, nu se pune problema realizării unui control judiciar, ci a unei judecați, pe temeiul unor elemente ce nu au format obiectul judecații. finalizata cu pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se solicita.

A mai precizat că în motivarea acțiunii revizuientul nu aduce nici un argument din care sa rezulte că starea de fapt ar fi alta, si cu atât mai puțin probe cu care sa dovedească acesta stare de fapt, iar prin cererea cu care instanța a fost investita se solicita o veritabila dezbaterea a fondului, dar se antameaza si motivele de recurs si poate fi interpretata ca un recurs la recurs si mai puțin ca o cale extraordinara de atac in care dispozițiile art. 322 C.proc. civ nu își găsesc aplicabilitatea , solicitând respingerea cererii de revizuire ca nefondată si revizuienții obligați la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr.15085/03.12.2012, s-a respins acțiunea , motivându-se că revizuientul nu a făcut altceva decât să antameze fondul cauzei și să critice soluția a cărei revizuire se solicită , fără să precizeze ce dispoziții potrivnice sunt cuprinse în hotărâre și fără să facă dovada faptului că obiectul pricinii nu se mai află în ființă.

Urmare recursului formulat de revizuient, prin decizia nr.876/2013 Tribunalul Gorj Secția Civilă admite recursul, casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, motivat de faptul că nu s-a cercetat fondul cauzei, iar sentința nu este motivată în fapt și în drept.

În rejudecarea se formează dosarul nr. 16262/318/2012*.

Revizuientul depune note de ședință prin care detaliază motivele de revizuire prev. de art. 322 pct.2 C.p.c.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Intimata CD a formulat o acțiune ce a avut ca obiect partaj succesoral , făcând obiectul dosarului după mai multe cicluri procesuale cu nr.2995/318/2009*. Aceasta s-a judecat în contradictoriu cu revizuientul ce a avut calitate de intervenient și cu intimații din prezenta cauză, litigiu fiind soluționat prin sentința civilă 6202/06.04.2012, irevocabilă prin decizia nr.2658/20.09.2012 pronunțată de Tribunalul Gorj Secția I civilă. Astfel, prin acest litigiu , s-a constata deschisă succesiunea autorului CI, s-a constatat din ce constă masa succesorală a acestui autor, s-a mai constata că reclamantei îi revine o cotă de ½ din această masă prin preluare în calitate de moștenitor testamentar a cotei de 1/2 a moștenitorului legal C P, s-a dispus ieșirea din indiviziune, fiind atribuite bunurile conform lotizării înscrise în dispozitivul s. c nr. 6202/2012. Analizând motivele de revizuire descrise în această acțiune în baza art. 322 pct.2 cpc și motivele de recurs invocate împotriva sentinței 6202/2012 a cărei revizuire se solicită, instanța constată că acestea sunt aproape identice .

Astfel, în cererea de revizuire se motivează la punctul 1 și 7 că intimata reclamantă nu a solicitat să se constate deschisă succesiunea defunctului C A.I, nu a solicitat să se constate care sunt bunurile rămase de pe urma autorului CA I, care este cota pentru reclamantă și nu s-a solicitat ieșirea din indiviziune după acest autor și nici nu s-a constatat deschisă succesiunea autorului CP. Se mai motivează că bunurile au aparținut autorilor CA.I și C C ca soți, astfel că instanța s-a pronunțat pe ceea ce nu s-a cerut.

Cu privire la acest motiv, instanța de recurs a analizat acest aspect motivând că deși acțiunea a fost defectuos formulată, pârâții sau intervenientul nu au invocat în condițiile art. 133 C.pr.civ. nulitatea cererii , pe considerentul că obiectul acțiunii este neclar, mulțumindu-se doar să critice în fața instanței de recurs că instanța de fond ar fi dat altceva decât s-a cerut. S-a mai reținut că în condițiile în care bunul imobil asupra căruia reclamanta are o cotă-parte ca urmarea instituirii legatului cu titlu particular lăsat la decesul lui C P, se află în stare de indiviziune cu intervenientul C G, pentru a fi posibilă ieșirea din indiviziune și predarea legatului către reclamantă era necesar ca instanța să procedeze la constatarea deschiderii succesiunii atât după C I, autorul lui C P , cât și după C P . A mai motivat instanța de recurs faptul că această soluție se impunea și în raport de decizia nr.2072/26.09.2011 pronunțată de Tribunalul Gorj ,prin care a fost casată sentința instanței de fond și trimisă cauza spre rejudecare, tribunalul reținând prin decizia de casare că acțiunea de ieșire din indiviziune promovată de reclamantă nu este inadmisibilă , cum reținuse inițial instanța de fond, astfel, s-a constatat că în ceea ce privește limitele investirii , instanța de fond s-a pronunțat în limita a aceea ce a fost învestită .

Următoarele motive invocate în cererea de revizuire la punctul 2 și 9 constă în faptul că instanța a reținut că intimata reclamantă nu este legatară universală , că nu a atacat certificatul de moștenitor 379/2004, că nu a acceptat moștenirea lui C P declarând în 26.05.2009 că a renunțat la bunurile din Tg-Jiu ale defunctului CP. Și aceste motive au fost avute în vedere de instanța de recurs care a motivat faptul că acțiunea de ieșire din indiviziune este privită ca un act de acceptare a legatului și faptul că reclamanta promovând prezenta acțiune înlăuntrul termenului de 6 luni de la deschiderea succesiunii autorului C P se poate reține că aceasta a acceptat legatul în termenul de opțiune succesorală , neavând relevanță că într-un alt dosar aflat pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu reclamanta a declarat că nu a făcut acte de acceptare a legatului , declarația respectivă neputând îmbrăca forma unei renunțări la legat , iar cele susținute de reclamantă cu acea ocazie sunt contrazise de demersul juridic din prezenta cauză.

Cu privire la motivul invocat în cererea de revizuire la punctul 2 și 6 legat de faptul că instanța a dezmoștenit pe moștenitorii legali ai lui CP tot instanța de recurs a reținut că această critică este nefondată și pentru a se putea reține în prezenta cauză că prin încheierea testamentului olograf rămas la decesul autorului C P , a fost încălcată cotitatea disponibilă , moștenitorii rezervatari respectiv pârâții din acea cauză trebuiau să învestească instanța cu o cerere de reducțiune a liberalităților , ori o astfel de cerere nu a fost formulată. S-a mai reținut că deși rezerva succesorală este partea din succesiune pe care moștenitorul rezervatar o culege în virtutea legii , instanța poate să stabilească dacă s-a depășit cotitatea disponibilă numai dacă este investită cu o cerere de reducțiune și nu din oficiu .

Referitor la motivele de revizuire invocate la punctele 3, 4 și 5 în sensul că s-a solicitat să se ia act de existența unui partaj voluntar între autor și intervenient însă în cuprinsul motivării sentinței a cărei revizuire se solicită, instanța reține că în decursul ciclurilor procesuale s-a tranșat irevocabil problema de drept, respectiv, faptul că singura posibilitate a reclamantei de a-și apăra drepturile dobândite în calitate de moștenitor testamentar este acțiunea de partaj succesoral în urma căreia bunurile testate vor fi individualizate și sistată starea de indiviziune, atât între moștenitorii legali ai autorului, cât și în raport cu intervenientul, fără a se înțelege că acesta din urmă ar avea calitate succesorală față de autor, rezultând din probele administrate că, bunurile testate provin din masa succesorală a autorului comun al testatorului și intervenientului și se impune individualizarea bunurilor ce au format obiectul testamentului în contradictoriu cu moștenitorii legali ai testatorului, cât și cu intervenientul, soluționând litigiul pe fond. Acesta a fost motivul pentru care instanțele au avut în vedere bunurile autorului și realizarea unei lotizări în funcție de modul de folosință al acestora.

Cu privire la motivul 8 invocat în cererea de revizuire și acest motiv a fost analizat de instanța de recurs care a precizat că susținerea că pârâților nu le-a fost stabilit lot este de asemenea nefondată , întrucât așa cum s-a arătat anterior , litigiul se poartă în realitate între reclamantă în calitate de legatar cu titlu particular și intervenientul accesoriu C G asupra unui bun imobil casă și teren ce se află în stare de indiviziune, provenit de la autorul C A Ion, în urma sistării stării de indiviziune CD culegând cota de ½ ce i se cuvenea autorului C P , această cotă făcând obiectul legatului , iar cealaltă cotă de ½ i-a revenit intervenientului C G, se constată așadar că în mod corect pârâților nu li s-a format lot. A mai reținut că în ceea ce privește recursul intervenientului C G și acesta a fost apreciat ca nefondat, împotriva raportului de expertiză și a propunerilor de lotizare intervenientul neformulând obiecțiuni , astfel că criticile acestuia privitoare al modalitatea de lotizare sunt nefondate iar susținerile intervenientului că se impunea a-i fi atribuită o parte din casă de asemenea sunt nefondate , construcția nefiind comod partajabilă , casă bătrânească supusă partajului fiind construită în anul 1910 ,iar în prezent nu este locuibilă . De asemenea, instanța a avut în vedere modul de folosire al bunului , din actele dosarului rezultând că autorul C P a fost cel care a folosit terenul și construcția în timpul vieții.

Revizuirea reprezintă o cale extraordinară de atac care potrivit art.322 cpc hotărârile ce pot fi supuse revizuirii sunt hotărârile date de o instanță de recurs când evocă fondul sau cele definitive date în instanța de apel sau prin neapelare vizându-se îndreptarea erorilor săvârșite în legătură cu starea de fapt stabilită. Revizuientul motivează in extenso cererea bazată pe art.322 pct.2, amintind și art.322 pct.1 și 3 cpc. Cu privire la motivul prevăzut la art.322 pct.1 cpc instanța constată că dispozitivul hotărârii nu cuprinde dispoziții potrivnice ce nu pot fi aduse la îndeplinire. Simplu motiv că revizuientul nu este de acord cu lotizarea, nu poate fi considerat un motiv de revizuire. Referitor la motivul prevăzut la art.322 pct.2 cpc, instanța constată că nici acesta nu este admisibil întrucât așa cum s-a arătat anterior, instanța de recurs a avut în vedere toate aspectele reiterate în cererea de revizuire, neaducându-se elemente noi care să schimbe starea de fapt reținută în sentința a cărei revizuire se solicită. Cu privire la motivul de revizuire prevăzut la art.322 pct 3 cpc, instanța constată că nici acest motiv nu este întemeiat, neexistând dovezi din care să rezulte că obiectul pricinii nu se află în ființă, acesta pierind după pronunțarea hotărârii.

Hotărârile judecătorești pot fi atacate cu căi de atac legale, în termen, de persoanele interesate. În momentul în care acestea devin irevocabile, nicio persoană nu mai are dreptul să discute fondul problemei dezbătute în acel litigiu, altfel ar fi contrar jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. Curtea Europeană a constatat că principiul siguranței raporturilor juridice este unul din elementele fundamentale ale supremației dreptului și prevede, printre altele, că un litigiu soluționat în mod definitiv de către o instanță de judecată să nu mai poată fi supus rejudecării, această hotărâre dobândind autoritate de lucru judecat. Astfel în jurisprudența sa Curtea a reținut că rediscutarea unor probleme dezbătute irevocabil prin admiterea unor cereri de revizuire doar pentru a schimba soluția dată în fondul cauzei duce la încălcarea art.6 din Convenție privind dreptul la un proces echitabil.

Față de cele arătate mai sus, în baza art. 322 și urm. c. pr. Civ., instanța urmează să respingă cererea de revizuire ca neîntemeiată.

Văzând și disp. art. 274 c. pr. Civ., potrivit cărora cel ce cade în pretenții va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, instanța va obliga revizuientul la plata sumei de 1400 lei către intimata reclamantă CD, reprezentând cheltuieli de judecată, conform chitanțelor existente la dosar în cele două cicluri procesuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul CG, domiciliat în …. în contradictoriu cu intimații CD, domiciliată în …. BKM, domiciliată în ….., CL, domiciliată în …., CIA, domiciliat în …..

Obligă revizuientul la plata sumei de 1400 lei către intimata reclamantă CD, reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare .

Pronunțată în ședința publică din 27 Mai 2013, la Judecătoria Târgu-Jiu.

Președinte,

LILIANA-MARIA CRUCERU

Grefier,

MARCELA MARIN

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre revizuire. Jurisprudență Revizuire