reziliere contract. Jurisprudență Reziliere
Comentarii |
|
Judecătoria BEIUŞ Sentinţă civilă nr. 45 din data de 10.01.2013
Pe rol pentru azi fiind judecarea cauzei civile formulată de către reclamantul C.G, în contradictoriu cu pârâții G. I. F. și G.C.M și S.C. L.I.B.S.A., având ca obiect reziliere contract.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta pârâtei S.C. L.B.. S.A., av. D. R.M., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se constată că la data de 10.01.2013 reclamantul a depus la dosar precizare de acțiune, prin care, față de caracterul intuitu personae al contractului de întreținere și față de decesul soției sale intervenit anterior introduceri prezentei acțiuni, solicită desființarea contractului de întreținere în ceea ce îl privește pe reclamant și în consecință solicită înscrierea în Cf a dreptului de proprietate al reclamantului în ceea ce privește imobilele identificate cu nr. top. ….. și …înscrise în Cf nr. …P., reprezentând casă și teren aferent.
Reprezentanta pârâtei S.C. L.B.S.A. depune la dosar note scrise prin care solicită respingerea ca neîntemeiată a acțiunii, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, admiterea excepției netimbrării capătului II din acțiune, admiterea excepției lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, reprezentanta pârâtei arată că reclamantul pretinde că ar avea dreptul al acordarea întreținerii din partea pârâților în baza contractului încheiat cu aceștia, solicitând desființarea contractului întrucât pârâții nu și-au îndeplinit obligația. Pârâta arată că este un terț în raporturile dintre reclamant și pârâți și nu ar putea pretinde același drept ca și reclamantul, întrucât nu este parte în contract.
Având în vedere excepția netimbrării capătului Ii din acțiune, pârâta arată că la punctul 2 din acțiune se solicită rectificarea înscrierilor de Cf, iar reclamantul ar fi trebuit să depună taxă judiciară de timbru de 8 lei și timbru judiciar de 0,30 lei.
De asemenea se arată că acțiunea este lipsită de obiect având în vedere faptul că imobilul care reprezintă obiectul material al contractului de întreținere nu mai există în patrimoniul pârâților, acest imobil fiind dobândit în mod legal de către pârâta S.C. L.B..S.A., prin adjudecarea acestuia la data de 27.07.2010 și înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară.
Reprezentanta pârâtei arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța închide faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentanta pârâtei S.C. L.B.S.A. solicită respingerea ca neîntemeiată a acțiunii, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, admiterea excepției netimbrării capătului II din acțiune, admiterea excepției lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată.
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrată la instanță la data de 28.03.2012, reclamantul C.G.. chemat în judecată pe pârâții G.I.F. și G.C.M. solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună rezilierea parțială a contractului de întreținere autentificat sub nr. …./06.06.2000 de BNP I.T., având ca obiect casa situată la domiciliul său și terenul aferent acesteia înscrisă în Cf nr. .. P. sub nr. top. …. și …., ca urmare a neexecutării culpabile a obligației de întreținere de către pârâți, precum și radierea din CF nr… P. a mențiunilor de la pozițiile B5 și B6 cu stabilirea situației de sub B4, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, se arată că, în data de 06.06.2000, reclamantul împreună cu soția sa C.M. au încheiat cu pârâții G.I.F. și G. C. M. un contract de întreținere având ca obiect transmiterea proprietății asupra imobilului indicat în petit în favoarea pârâților, urmând ca el și soția sa să păstreze un drept de uzufruct viager asupra acestor imobile. Menționează că în schimbul acestei transmisiuni, întreținătorii se obligau să îi îngrijească și să îi întrețină, să le asigure cele necesare unui trai decent, iar la deces să-i înmormânteze cu cinstea cuvenită.
Reclamantul arată că în anul 2009, soția sa C. M. a decedat, fără a beneficia până în acel moment de nici un fel de prestație cu titlu de întreținere din partea pârâților, iar cheltuielile de înmormântare le-a suportat singur, din economiile sale, deoarece pârâții i-au spus că nu dispun de bani.
În legătură cu neexecutarea culpabilă a contractului de către pârâți, reclamantul arată că într-o primă fază a executării contractului, pârâții nu au fost nevoiți să presteze nici un fel de întreținere, el fiind o persoană în putere care putea să se gospodărească singur, pensia pe care o avea îi ajungea pentru un trai obișnuit, fără excese. Precizează că nemulțumirile au apărut într-o a doua fază a executării contractului, când bătrânețea și boala au început să-și spună cuvântul, reclamantul având o vârstă de 73 de ani, iar medicii îi recomandau tratamente medicale costisitoare astfel că a fost nevoit să apeleze la pârâți, cărora le-a solicitat să-și respecte obligațiile din contract și să-l ajute cu bani pentru medicamente și tratamente, dar a fost refuzat în nenumărate rânduri, aceștia invocând lipsa banilor.
Reclamantul menționează că, deși pârâții au domiciliul în aceeași casă cu el, este mereu singur, pârâtul G. I. F. lucrând ca șofer pe tir și mai tot timpul este plecat în străinătate, vine doar de 3-4 ori pe an, iar pârâta G. M. muncește și ea, iar când este acasă este mereu ocupată cu alte activități.
Arată că din discuțiile pe care le-a avut cu pârâții, aceștia intenționează să se mute în străinătate, caz în care contractul de întreținere ar rămâne fără obiect.
Reclamantul arată că la domiciliul acestora au primit tot mai multe citații, iar într-o zi a venit și un executor pentru că pârâții ar fi scos bani de la bancă și nu au achitat ratele, astfel a aflat că exista riscul să fie dat afară din casa în care a trăit o viață. Precizează faptul că nu a semnat niciodată vreun act prin care să renunțe la dreptul său de uzufruct viager asupra casei, iar stresul la care este supus este mare având în vedere că există posibilitatea să rămână fără acoperiș deasupra capului, motiv pentru care a fost nevoit să înainteze prezenta acțiune pentru rezilierea contractului.
Acțiunea nu este motivată în drept, iar în probațiune reclamantul a depus la dosar copia contractului de întreținere autentificat sub nr…../06.06.2000 de BNP I. T. și copia colii CF nr…. P
În ședința publică din data de 24.05.2012, reclamantul prin reprezentant, a depus la dosar precizare scrisă de acțiune prin care a solicitat chemarea în judecată în calitate de pârâtă a S.C. L. B.S.A., cu sediul social în București, B-dul Aviatorilor, nr.46, sector 1 - proprietar tabular al imobilului care a făcut obiectul contractului de întreținere a cărui anularea parțială o solicită.
Prin întâmpinarea depusă la data de 25.09.2012, pârâta L. I. B. S.A. a solicitat respingerea cererii formulată de reclamant, ca neîntemeiată, iar în cazul în care va admite această cerere, să dispună restituirea prin echivalent a imobilului înstrăinat prin contractul de întreținere.
Totodată a invocat excepția de netimbrare a cererii de chemare în judecată, excepția inadmisibilității acțiunii în rezilierea contractului de întreținere, excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia.
În motivarea întâmpinării, se arată că între pârâtă și S.C. M. P. S.R.L., reprezentată de dl. G. I., în calitate de împrumutat, s-a încheiat contractul de împrumut nr. … BH/19.06.2003. Arată că împrumutul a fost garantat și cu o ipotecă de rang I asupra imobilului situat în loc. P., nr…, jud. Bihor, proprietatea numiților G. I. F. și G. M., conform contractului de întreținere nr. …/2001.
Pârâta precizează că pentru garantarea obligației de rambursare a creditului, între G. I. și G. C. M., în calitate de garanți, C. G. și C. M., în calitate de beneficiari ai sarcinii de întreținere și ai dreptului de uzufruct viager, pe de o parte și B. R. pentru R. E. L.B. SA -actuala L. I. B. SA, de cealaltă parte, s-a încheiat contractul de garanție imobiliară autentificat prin încheierea nr…/17.07.200.. de BNP A. F. Beiuș, prin care s-a realizat instituirea ipotecii de rangul I asupra imobilului menționat mai sus.
Menționează că, urmare a faptului că obligația de rambursare nu a fost îndeplinită, a fost demarată procedura executării silite în dosarul de executare nr…./200.., având ca obiect urmărirea silită a imobilului situat în loc. P. nr…, jud. Bihor.
Ulterior, prin sentința civilă nr…/CA/2007 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr…./107/2006, instanța a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de garanție doar în ceea ce privește consimțământul titularilor dreptului de uzufruct asupra imobilului, în raport de G. I. F. și G. C. M.. Menționează că și fără acest consimțământ, pârâții G. aveau drept de dispoziție asupra imobilului ipotecat, acesta fiind unul dintre atributele dreptului de proprietate.
Menționează că aceasta a dobândit imobilul prin actul de adjudecare din data de 27.07.2010, încheiat în urma vânzării la licitație, în cadrul executării silite, actele de executare fiind întocmite cu respectarea dispozițiilor legale prevăzute de C.pr.civilă, atât pârâții cât și reclamantul având cunoștință despre demersurile privind executarea silită și despre vânzarea imobilului, fiind în permanență notificați.
Pârâta arată că dreptul de proprietate a fost transmis de către pârâți, care dețineau nuda proprietate în baza unui titlu care crea aparența de legalitate, banca fiind dobânditor de bună credință a imobilului. Precizează că imobilul a intrat în circuitul civil, fiind transmis în mod succesiv, producând efecte juridice, astfel că și dacă s-ar desființa contractul de întreținere, imobilul nu mai poate reintra în proprietatea reclamantului. Arată că nu a încălcat dreptul de uzufruct pe care îl are reclamantul, sens în care a permis locuirea acestuia în imobil.
Referitor la acțiunea reclamantului, pârâta arată că acesta dorește doar desființarea contractului, respectiv nu a formulat nici o notificare oficială necesară pentru punerea în întârziere în contractele civile pentru prestarea întreținerii și învederează faptul că față de susținerile reclamantului, pârâții nu au obligația de a locui în același loc cu reclamantul, atâta timp cât își îndeplinesc obligația de întreținere și de respectare a dreptului de uzufruct al reclamantului.
Pârâta arată că trebuie analizată intenția reală a creditorilor obligației de întreținere la momentul contractării cât și la momentul solicitării desființării contractului având în vedere relația de rudenie existentă între aceștia și întreținători, fiind bunicii numitei G. C. prin urmare este mai mult decât evident că în situația în care s-ar admite prezenta acțiune, într-un final prin dezbaterea moștenirii de pe urma defunctei C. M., iar ulterior de pe urma reclamantului, imobilul s-ar reîntoarce în patrimoniul pârâților întreținători, banca rămânând singura prejudiciată.
Precizează că anterior încheierii contactului de împrumut și contractului de garanție mai sus menționate, a mai fost încheiat contractul de împrumut nr… BH/25.06.2002 între aceleași părți, garantat prin contractul de garanție imobiliară autentificat prin încheierea de autentificare nr…./18.07.2002 de BNP A. F. privind instituirea ipotecii asupra aceluiași imobil, contract care a fost semnat și de către C. G. și C. M.a, în calitate de beneficiari ai sarcinii de întreținere și a dreptului de uzufruct asupra imobilului, contract care nu a fost contestat de către reclamant în prezenta cauză.
Pârâta arată că are convingerea că atât pârâții cât și reclamantul au fost de rea credință, respectiv au urmărit fraudarea băncii, prin obținerea împrumutului, iar ulterior prin desființarea contractului de întreținere, cu consecința repunerii părților în situația anterioară și reîntoarcerea imobilului în proprietatea reclamantului. Mai mult, precizează că reclamantul a menționat în acțiune că pârâții intenționează să se stabilească în străinătate, astfel că în cazul rezoluțiunii contractului de întreținere și repunerii părților în situația anterioară, procedura de recuperare a creanței sale ar deveni mult mai anevoioasă.
Menționează faptul că reclamantul a fost notificat, fiind înștiințat despre actele de executare efectuate asupra imobilului, astfel că avea posibilitatea de a le contesta și de a se opune acestei executări, mai ales că reclamantului nici la acel moment nu i se acorda întreținere de către pârâții G.
Totodată, pârâta arată că reclamantul nu a formulat contestație la executare împotriva actului de adjudecarea, în termen de 15 zile de la data efectuării vânzării, fiind tardivă formularea la acest moment a unei astfel de cereri.
În drept, pârâta a invocat prev.art.115 și art.518 C.pr.civilă .
Prin răspunsul la întâmpinare depus în ședința publică din data de 25 octombrie 2012, reclamantul, a arătat că se impune respingerea excepției de netimbrare a cererii de chemare în judecată invocată de către această pârâtă, întrucât această acțiune este scutită de la plata taxelor judiciare de timbru aspect arătat prin încheierea de ședință din data de 24.05.2012.
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii în rezilierea contractului, deoarece contractul de întreținere cu rezerva uzufructului este un contract cu executare uno ictu din partea întreținutului, astfel că întreținutul are atât posibilitatea solicitării rezoluțiunii contractului cât și a rezilierii contractului.
Reclamantul a menționat faptul că se impune respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune raportat la faptul că nu au trecut 3 ani de la data când acesta a realizat că întreținătorii nu își îndeplinesc și nici nu au de gând să-și îndeplinească obligațiile contractuale. Totodată a arătat că se impune respingerea excepției lipsei capacității procesuale pasive a pârâtei L. B. SA deoarece aceasta are legătură cu raportul juridic supus judecății, întrucât figurează ca proprietar tabular asupra casei și terenului aferent acestuia.
Cu privire la temeinicia cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că din ansamblul probator administrat în cauză rezultă neexecutarea culpabilă a contractului de către pârâți, mai mult decât atât prin sentința civilă nr…/CA/2007 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr…./107/2006, instanța a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de garanție în ceea ce privește consimțământul titularilor dreptului de uzufruct asupra imobilului, respectiv acesta și defuncta sa soție.
Reclamantul a menționat că se impune a fi respinsă solicitarea pârâtei L. B.de a se dispune restituirea prin echivalent, deoarece ar încălca principii fundamentale ale dreptului civil, ca dreptul la proprietate care este garantat și a precizat faptul că banca a acordat un credit fără ca acesta să semneze vreun act, iar apoi a reușit să îl șteargă definitiv din CF, deși avea dreptul de uzufruct viager asupra imobilului în litigiu.
În ședința publică din data de 25.10.2012, reprezentanta pârâtei S.C. L.a B. a depus la dosar actul de adjudecare din data de 27.07.2010, contractele de împrumut nr… BH din data de 25.06.2002, contractul de garanție imobiliară autentificat sub nr…/18.07.2002 de BNP A. F. din Beiuș, contractul de împrumut nr. … BH din data de 19.06.2003, contractul de garanție imobiliară din 26.06.2002 autentificat sub nr…../26.06.2002 de BNP A. F. din Beiuș, contractul de garanție imobiliară autentificat sub nr. …./17.07.2003 de BNP A. F. din Beiuș, sentința civilă nr…/CA/2007 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr…./107/2006, decizia comercială nr. …/A/2007 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr…/107/2006, încheierea de executare silită nr. …/30.11.2011 pronunțată de Judecătoria Beiuș în dosarul nr…./187/2011, sentința civilă nr…./14.01.2009 pronunțată de Judecătoria Beiuș în dosarul nr…./187/2008, somațiile și înștiințările emise către reclamant și către pârâți și confirmările de primire ale acestora.
În probațiune s-au audiat martorii P. A. și M. S. M..
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și declarațiile martorilor audiați în cauză, instanța reține următoarele:
În data de 06.06.2000, reclamantul împreună cu soția sa C. M. au încheiat cu pârâții un contract de întreținere având ca obiect transmiterea proprietății asupra imobilelor în litigiu în favoarea pârâților, urmând ca reclamantul și soția sa să păstreze un drept de uzufruct viager asupra acestor imobile,iar pârâții având obligația ,citez de a ne îngriji și întreține, de a ne asigura cu toate cele necesare unui trai decent,iar la deces să ne înmormânteze cu cinstea cuvenită.
Cu toate că prin contract nu s-a prevăzut un termen,însă din textul mai sus citat rezultă fără echivoc caracterul viager al acestuia ,respectiv acesta încetează odată cu moartea beneficiarilor întreținerii.
Așa cum a stabilit practica și doctrina, iar în noul cod civil se și consfințește prin noile prevederi , obiectul contractului de întreținere ,chiar dacă nu a fost detailat punctual ,constă în asigurarea pentru beneficiarul acestuia de hrană, îmbrăcăminte ,încălțăminte ,menaj ,spațiu locativ corespunzător , încălzire în cazul de față cu asigurarea necesarului de lemne, iar în caz de boală asigurarea îngrijirilor medicale și a medicamentelor și acoperirea tuturor cheltuielilor pe care acestea le presupun ,iar la deces și obligația de înmormântare.
Ori din probele administrate ,respectiv depozițiile tuturor martorilor audiați în cauză rezultă fără dubii că cei doi pârâți nu au respectat ,cel puțin în cel privește pe reclamant ,nici una din obligațiile contractuale și nici măcar înainte de decesul celeilalte beneficiare a acestui contract.
Astfel pârâții debitori a acestei obligații în mod culpabil nu și-au îndeplinit obligațiile contractuale ,obligații care subzistă chiar și în ipoteza în care debitorul obligației ar dispune de suficiente mijloace de a-și asigura în mod decent traiul.
Și sub incidența vechiului cod civil ,unde acest contract nu era expres prevăzut ,fiind asimilat contractelor nenumite și mai cu seamă în actualul cod, care nu poate fi aplicat în speța de față ,sancțiune neexecutării culpabile a obligațiilor contractuale era rezoluțiunea sau rezilierea contractului.
În ce privește excepțiile invocate de către pârâta L. I. B. SA ,instanța urmează a le respinge pe toate din motivele ce vor fi expuse mai jos.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale active ,instanța o respinge deoarece constată ,în conformitate cu copiile CF … P. depuse la dosar, că această pârâtă a avut relații contractuale cu pârâții G.,care sunt debitorii obligației de întreținere și care sub B5 și 6 au avut înscris un drept de proprietate ,care sub B8 s-a transmis acestei pârâte prin cumpărare la licitație,cu privire la imobilele cu nr. top … și …. ,care au constituit inițial proprietatea tabulară în cotă de 1/1 parte a reclamantului,doar construcțiile fiind proprietatea reclamantului și a defunctei sale soții în cote egale.
Astfel rezultă fără îndoială că pârâta are calitate procesuală pasivă .
Cu privire la lipsa de obiect a cererii de chemare în judecată, instanța constată că imobilele ce fac obiectul cauzei au fost înstrăinate de reclamant în baza unui contract de întreținere și cu toate că reclamantul și soția sa au avut înscris acest fapt în cf precum și obligația de uzufruct viager, la încheierea contractului de împrumut între cei trei pârâți acest fapt nu a fost avut în vedere, așa cum rezultă din hotărârile judecătorești depuse în copie la dosar. Ca urmare acest litigiu are ca obiect rezilierea parțială a contractului de întreținere ,iar restabilirea situației anterioare este numai o consecință a admiterii acțiunii. Simplul fapt că la data introducerii acțiunii pârâta este proprietar tabular nu duce la lipsa obiectului .
În ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune,instanța o va respinge având în vedere că de natura acestui contract este executarea lui continuă și succesivă ,respectiv de zi cu zi ,astfel că pentru fiecare obligație neîndeplinită începe să curgă un nou termen de prescripție .
Prin concluziile scrise pârâta a invocat și așa zisa excepție a cauzei ilicite a cererii de chemare în judecată ,instanța considerând că nu constituie o excepție ci o apărare și ca urmare trebuiau aduse dovezi în acest sens
Pentru toate considerentele mai sus expuse în conformitate cu dispoz.art.1020 c.c., instanța va respinge excepțiile invocate de pârâtă și va admite acțiunea reclamantului, va dispune rezilierea în parte a contactului de întreținere autentificat sub nr. ../06.06.2000 de BNP T. I. pentru cota de ½ din construcții și pentru cota de 1/1 pentru terenurile cu nr. top. ….. … și …. din Cf nr. . P., pe care sunt edificate construcțiile și pe cale de consecință va dispune anularea în parte a inscripțiilor de Cf de sub B5 și 6 din același Cf cu revenire la situația anterioară de Cf de sub B4.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge toate excepțiile invocate de pârâta S.C. L.B. S.A.
Admite acțiunea așa cum a fost formulată și precizată de reclamantul C. G., în contradictoriu cu pârâții G. I. F. și G.C.M., și S.C. L. I. B. S.A.
Dispune rezilierea în parte a contactului de întreținere autentificat sub nr. …9/06.06.2…. de BNP T. I. pentru cota de ½ din construcții și pentru cota de 1/1 pentru terenurile cu nr. top. …..și …. din Cf nr. …. P., pe care sunt edificate construcțiile și pe cale de consecință dispune anularea în parte a inscripțiilor de Cf de sub B5 și 6 din același Cf cu revenire la situația anterioară de Cf de sub B4.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 10.01.2013.
Președinte: Grefier:
← pretenţii. Jurisprudență Contracte | servitute. Jurisprudență Servituţi → |
---|