Rezilierea întemeiată pe pactul comisoriu este o reziliere convenţională. Limitele verificării de către instanţa de judecată.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel CRAIOVA-Sectia contencios-administrativ si fiscal Decizie nr. 38 din data de 15.06.2015
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. 10797/63/2014, reclamanta x în contradictoriu cu pârâta y în temeiul art. 194 și urm. C. pr. civ. și art. 286 din OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, a solicitat să se constate nulitatea absolută a Notificării nr. 62/2/273/27.03.2014 privind rezilierea Acordului-cadru nr. 590/5.11.2013, emisă de pârâta y în mod abuziv și cu nesocotirea normelor legale incidente în cauză, cu consecința nulității absolute a măsurii rezilierii unilaterale a Acordului cadru mai sus precizat. În subsidiar, a solicitat anularea aceleiași notificări și implicit a rezilierii unilaterale a acordului cadru de mai sus. A solicitat obligarea pârâtei la repararea prejudiciului, estimat provizoriu la suma de 210.000 lei, creat în patrimoniul reclamantei ca urmare a rezilierii unilaterale a Acordului-cadru nr. 590/5.11.2013, dispusă în mod abuziv și nelegal prin Notificarea nr. 62/2/273 din 27.03.2014, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de purtarea prezentului litigiu.
Prin sentința nr. 175 din data de 28 ianuarie 2015 pronunțată de Tribunalul Dolj, Secția contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr. 10797/63/2014, s-a respins acțiunea formulată de către reclamanta x în contradictoriu cu y.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Analizând cauza dedusă judecății și întregul material probator administrat în cauză, instanța reține că prin notificarea nr. 62/2/273/27.03.20104, pârâta a comunicat reclamantei rezilierea Acordului-cadru nr. 590/05.11.2013, începând cu data de 27.03.2014.
Considerentele care au condus la rezilierea Acordului - cadru au fost expuse în cuprinsul notificării.
Potrivit dispozițiilor art. 8.1 din Acordul-cadru nr. 590/05.11.2013, încheiat de părți, ,,nerespectarea obligațiilor asumate prin prezentul acord-cadru de către una dintre părți, în mod culpabil, dă dreptul părții lezate de a considera contractul reziliat de drept/de a cere rezilierea contractului și de a pretinde plata daunelor-interese".
Conform art. 8.2 din Acordul-cadru ,,rezilierea intervine de plin drept, fără intervenția instanței de judecată".
Potrivit art. 297 din OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii ,,în măsura în care prezenta ordonanță de urgență nu prevede altfel, sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun".
Noul cod civil reglementează în cadrul Cărții a V-a ("Despre obligații";), Titlul V ("Executarea obligațiilor";), Capitolul II ("Executarea silită a obligațiilor";), Secțiunea a 5-a ("Rezoluțiunea, rezilierea și reducerea prestațiilor";), pe parcursul a șase arti¬cole, această instituție (art. 1549-1554), prin raportare la reziliere, accentuând astfel faptul că dispozițiile referitoare la rezoluțiune se aplică și în cazul rezilierii, cu excepția cazurilor când se prevede altfel (art. 1.549 alin. 3 Cod civil).
În speță, ne aflăm în prezența unui pact comisoriu, inserat expres de către părți în cuprinsul Acordului-cadru, deci rezoluțiunea/rezilierea întemeiată pe pactul comisoriu este o rezoluțiune/reziliere convențională, reglementată de dispozițiile art. 1.550 alin. 2 și art. 1. 553 din Codul civil.
Tocmai din regimul de reglementare al clauzei rezolutorii (numită chiar de legiuitor pact comisoriu) rezultă avantajul principal al pactului comisoriu: acela că arbitrariul aprecierii neexecutării ca fiind însemnată sau nu este înlăturat prin clauza rezolutorie.
În cuprinsul Acordului-cadru semnat de către părți, acestea au convenit ca rezilierea să intervină de plin drept și fără intervenția instanței de judecată, pârâta procedând în consecință prin notificarea reclamantei prin adresa nr. 62/2/273/27.03.20104.
Incidența în speță a dispozițiilor art. 1.553 Cod civil și, pe cale de consecință, aplicabilitatea pactului comisoriu rezidă și din faptul că la art. 8.1 din Acordul-cadru au inserat în mod expres faptul că simpla nerespectare a obligațiilor asumate prin prezentul acord-cadru de către una dintre părți, în mod culpabil, dă dreptul părții lezate de a considera contractul reziliat de drept.
Faptul că s-a menționat în contract și posibilitatea părții lezate de a cere rezilierea contractului pe cale judiciară reprezintă doar o expresie a dreptului de opțiune a creditorului între cele două forme de realizare a rezilierii contractului, acesta având opțiune între cele două tipuri de reziliere: judiciară și convențională (drept pur potestativ), ceea ce nu înseamnă că îi răpește posibilitatea de a se prevala de pactul comisoriu stipulat în contract.
În speță, pârâta a uzat de posibilitatea rezilierii de drept convențională a contractului, nefiind necesară punerea în întârziere a debitorului de vreme ce s-a inserat în mod expres în contract că simpla neexecutare a obligațiilor asumate dă dreptul părții lezate la a considera reziliat de drept contractul, astfel încât pactul comisoriu nu prevede necesitatea punerii în întârziere a debitorului.
Totodată, menționarea în contract a faptului că nerespectarea obligațiilor asumate prin acordul-cadru de către una dintre părți, în mod culpabil, dă dreptul părții lezate de a considera contractul reziliat de drept semnifică faptul că imprimă un caracter însemnat oricărei neexecutări a obligațiilor negociate de părți, neexecutarea căpătând caracter însemnat prin raportare la pactul comisoriu inserat de părți în Acordul-cadru.
Așadar, prin notificarea de reziliere a Acordului-cadru emisă de către pârâtă s-a imputat reclamantei că aceasta nu a prelungit valabilitatea Autorizației de Furnizor Feroviar seria AF nr. 5767, eliberată la data de 15.03.2013, și care a avut valabilitate până la data de 23.02.2014.
Aceste aspecte au fost confirmate de către reclamantă, care a recunoscut în cuprinsul adresei nr. 66/31.03.2014 că nu a obținut înainte de data expirării valabilității acesteia prelungirea autorizației, deși susținea efectuarea demersurilor în acest sens (fila 48 din vol. I din dosar).
Astfel, conform formularului 12F din documentația de licitație și Ordinului MT nr. 290/2000, reclamanta avea obligația prelungirii valabilității acesteia din proprie inițiativă, înainte de expirarea termenului de valabilitate, și depunerea acesteia la sediul pârâtei.
Neprocedând în acest fel, reclamanta a încălcat obligația ce-i incumba potrivit dispozițiilor art. 2.2 din Acordul-cadru potrivit cărora era obligată ca lucrările să se efectueze conform caietului de sarcini, care constituia parte integrantă cu Acordul-cadru, atâta timp cât prelungirea Autorizației de Furnizor Feroviar și Agrementul Tehnic Feroviar, conform Ordinului nr. 290/2000 al MT constituia obligația reclamantului, conform formularului 12 F - Angajament; fiind o condiție esențială stipulată în fișa de date a achiziției - cap. III. 2) 1.b) pct. 2.
Obținerea ulterioară a prelungirii autorizației nu acoperă neîndeplinirea obligațiilor ce-i reveneau reclamantei în baza Acordului-cadru încheiat, cu atât mai mult cu cât reclamanta nu a înștiințat pârâta că a făcut demersuri pentru prelungirea autorizației decât după ce a fost notificată cu privire la rezilierea contractului.
Totodată, nu se poate susține că este de mică însemnătate nici obligația ce-i incumba reclamantei în conformitate cu dispozițiile art. 2.11 din Acordul-cadru, potrivit cărora promitentul-executant era obligat să fie organizat pe patru puncte de lucru pe raza SRCF Craiova: Craiova, Roșiori, Râmnicu-Vâlcea și Pitești, pe care reclamanta nu le-a înființat, aspect recunoscut de către aceasta.
Cât privește susținerea reclamantei potrivit căreia nu se impunea înființarea acestor puncte de lucru, de vreme ce asigura efectuarea lucrărilor, instanța reține că nu se poate justifica de o asemenea manieră nerespectarea obligațiilor reclamantei ce-i incumbau în conformitate cu documentația de licitație.
Astfel, această obligație a fost inserată ca o condiție esențială, în scopul executării în mod operativ a lucrărilor de întreținere și intervenții accidentale la clădiri și instalații aferente pe întreaga rază de activitate a SRCF Craiova, conform fișei de date a achiziției - CAP. IV. 4.1. - propunere tehnică.
Caracterul esențial al acestei obligații rezidă și din formularea clauzei contractuale prevăzute de art. 2.11 din Acordul-cadru: ,,promitentul-achizitor este obligat să fie organizat pe patru puncte de lucru (…)" (s.n.), ceea ce presupunea înființarea incipientă a acestor puncte de lucru ce trebuia să asigure executarea operativă a lucrărilor pe care reclamanta trebuia să le execute, dat fiind specificul acestui contract de lucrări: întreținere și intervenții accidentale la clădiri și instalații aferente - executate în urma sesizărilor transmise de personalul CFR din diverse stații aflate pe raza SRCF Craiova.
Se reține, așadar, dovedită nerespectarea unor obligații contractuale de către reclamantă, acestea constituind neexecutare a unor obligații contractuale suficient de grave care justifică măsura de reziliere a Acordului-cadru încheiat de părți, nemaifăcând utilă verificarea tuturor motivelor de reziliere a contractului.
Față de toate aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 286 din OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de către reclamanta S.C. "Delinus Prodimpex" S.R.L.
Împotriva sentinței nr. 175 din data de 28 ianuarie 2015 pronunțată de Tribunalul Dolj, Secția Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr. 10797/63/2014 a formulat apel reclamanta.
Intimata pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
În apel a fost încuviințată proba cu înscrisuri pentru ambele părți, fiind respinsă proba testimonială și proba cu expertiză contabilă solicitate de apelanta reclamantă pentru motivele consemnate în încheierea de ședință de la 08 iunie 2015.
Verificând, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, în raport de probele dosarului, Curtea constată că apelul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Prin notificarea nr. 62/2/273/27.03.2014, intimata pârâtă a comunicat apelantei reclamante rezilierea Acordului-cadru nr. 590/05.11.2013, începând cu data de 27.03.2014, iar considerentele care au condus la rezilierea Acordului-cadru au fost menționate în cuprinsul notificării; în esență, reclamanta nu a prelungit valabilitatea Autorizației de Furnizor Feroviar, nu a soluționat și nici nu a prezentat, în scris, punctul de vedere cu privire la obiecțiunile semnalate prin mai multe adrese, referitoare la oferta depusă în urma licitației electronice, nu au fost finalizate, până la data de 11.02.2014 - când a încetat, de drept, contractul subsecvent nr. 591/5.11.2013 mai multe lucrări comandate, nu a organizat cele patru puncte de lucru stabilite.
Decizia de reziliere a fost întemeiată pe cerințele specifice din Acordul-cadru nr. 590/5.11.2013 la capitolul 2 - pct. 2.2, pct. 2.4, pct. 2.6, pct. 2.7, pct. 2.10 și pct. 2.11 ce nu au fost respectate, la capitolul 8 - pct. 8.1 și pct. 8.2, , precum și pe dispozițiile OMT nr. 290/2000 ce prevedeau obligațiile ce revin executantului, nerespectate, de asemenea.
Reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute a Notificării nr. 62/2/273/27.03.2014 privind rezilierea Acordului-cadru nr. 590/5.11.2013, emisă de pârâtă, cu consecința nulității absolute a măsurii rezilierii unilaterale a Acordului cadru. În subsidiar, a solicitat anularea aceleiași notificări și implicit a rezilierii unilaterale a acordului cadru de mai sus.
Potrivit dispozițiilor art. 8.1 din Acordul-cadru nr. 590/05.11.2013, încheiat între părți, ,,nerespectarea obligațiilor asumate prin prezentul acord-cadru de către una dintre părți, în mod culpabil, dă dreptul părții lezate de a considera contractul reziliat de drept/de a cere rezilierea contractului și de a pretinde plata de daune-interese".
Conform art. 8.2 din Acordul-cadru ,,rezilierea intervine de plin drept, fără intervenția instanței de judecată".
Este în afara oricărei îndoieli că întinderea și conținutul drepturilor și obligațiilor inserate de părți în cuprinsul acordului cadru au fost cunoscute, determinate, încă de la momentul încheierii actului.
Faptul că s-a menționat în contract și posibilitatea părții lezate de a cere rezilierea contractului reprezintă doar o expresie a dreptului de opțiune a creditorului între cele două forme de realizare a rezilierii contractului.
Potrivit art. 297 din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii ,,în măsura în care prezenta ordonanță de urgență nu prevede altfel, sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun".
Așa cum corect a reținut prima instanță, în speță, ne aflăm în prezența unui pact comisoriu, inserat expres de către părți în cuprinsul Acordului-cadru, deci rezilierea întemeiată pe pactul comisoriu este o reziliere convențională, reglementată de dispozițiile art. 1.550 alin. 2 și art. 1.553 din Codul civil, astfel încât critica apelantei reclamante pe acest aspect este nefondată.
Argumentele menționate de apelanta reclamantă în susținerea primului motiv de apel vor fi înlăturate de către instanța de apel pentru următoarele considerente:
Rezilierea contractului reprezintă o formă de rezoluțiune a acestuia ale cărei efecte nu au caracter retroactiv, ci numai pentru viitor (ex nunc). Deși art. 1550 din noul Cod Civil nu menționează și rezilierea extrajudiciară sau unilaterală, referindu-se doar la rezoluțiune, textul citat constituie temei și pentru rezilierea unilaterală. În primul rând, textul art. 1550 din noul Cod Civil stabilește un drept comun în materie de rezoluțiune consfințind dreptul de opțiune al creditorului între rezoluțiunea judiciară și cea unilaterală.
Condițiile de invocare a rezilierii, atât la nivel substanțial, cât și la nivel formal sunt identice cu cele ale rezoluțiunii, însă au specificul lor - conform art. 1549 alin. 3 noul Cod Civil "Dacă nu se prevede altfel, dispozițiile referitoare la rezoluțiune se aplică și în cazul rezilierii";.
Astfel, la nivelul condițiilor substanțiale este necesară și în cazul rezilierii o neexecutare însemnată. Particularismul este dat de caracterul repetat al prestațiilor care imprimă și condiției particularismul său. Astfel: "în cazul contractelor cu executare succesivă, creditorul are dreptul la reziliere, chiar dacă neexecutarea este de mică însemnătate, însă are un caracter repetat."; (art. 1551 alin. 1 teza a II-a noul Cod Civil).
La nivelul condițiilor de formă, invocarea rezilierii trebuie să îndeplinească exact condițiile formale ale rezoluțiunii unilaterale (dacă creditorul înțelege să rezilieze unilateral contractul), respectiv cele ale rezoluțiunii judiciare (dacă creditorul înțelege să invoce rezilierea în instanță).
Art. 1549 alin. 3 din noul Cod Civil prevede că regulile referitoare la rezoluțiune se aplică și rezilierii dacă legea nu indică altfel.
Rezoluțiunea/rezilierea convențională este prevăzută de art. 1550 alin. 2 și de art. 1553 noul Cod Civil și reprezintă acea rezoluțiune/reziliere care poate opera (judiciar sau unilateral) în virtutea unei clauze rezolutorii (numită chiar de legiuitor pact comisoriu), prin care părțile stabilesc în prealabil care neexecutare contractuală poate să atragă rezoluțiunea/rezilierea.
Pentru ca un pact comisoriu să-și producă efectele este necesar ca acesta să prevadă expres obligațiile a căror neexecutare atrage desființarea contractului și să se realizeze punerea în întârziere a debitorului conform art. 1522 N.C.civ. care să indice condițiile în care operează rezoluțiunea (art. 1553 alin. 3 N.C.civ.).
Prin excepție, cerința punerii în întârziere nu va fi necesară în cazul în care prin convenție s-a prevăzut că debitorul este de drept în întârziere ca urmare a neexecutării (art. 1553 alin. 2 N.C.civ. raportat la art. 1523 alin. 1 N.C.civ.)
În cazul în care, în pactul comisoriu nu s-au prevăzut, în mod expres, obligațiile a căror neexecutare atrage desființarea contractului, atunci este posibilă rezoluțiunea/rezilierea unilaterală a contractului în condițiile art. 1552 N.C.civ. sau rezoluțiunea/rezilierea judiciară a contractului conform art. 1550 alin. 1 teza I N.C.civ.).
Stipularea unui pact comisoriu de gradul IV prin care părțile să prevadă rezoluțiunea/rezilierea de drept a contractului, fără a fi necesară punerea în întârziere a debitorului, este posibilă și în prezent în conformitate cu art. 1550 alin. 2 teza a II-a N.C.civ. raportat la art. 1553 alin. 2 teza a II-a N.C.civ.)
Curtea menționează faptul că, atunci când într-un contract s-a prevăzut clauza potrivit căreia contractul se desființează de drept, fără orice altă formalitate prealabilă, în cazul în care o parte nu-și execută obligațiile, rolul instanței de judecată este redus.
Nu poate fi însă, exclus în totalitate rolul instanței de judecată, pentru că, deși părțile au încheiat un pact comisoriu expres, forța juridică a acestuia depinde de modul său de redactare și, în plus, între părți pot exista neînțelegeri în legătură cu îndeplinirea condițiilor necesare pentru desființarea contractului, iar în situația existenței unor asemenea neînțelegeri, ținând seama de accesul liber la justiție, partea interesată poate introduce acțiune în justiție pentru rezolvarea litigiului.
Chiar în situația în care pactul comisoriu conține clauza potrivit căreia contractul se desființează de drept, instanța de judecată, sesizată cu un asemenea litigiu, este obligată să verifice existența unei manifestări neîndoielnice a voinței creditorului de desființare a contractului, indiferent de forma de exprimare a acestei voințe.
În cazul în care părțile au inserat în contract o clauză expresă referitoare la rezoluțiunea/rezilierea convenției în caz de neexecutare, atunci instanța doar verifică condițiile în care pactul comisoriu poate deveni aplicabil, ceea ce în mod corect a făcut și prima instanță.
Pentru a nu se ajunge la înlăturarea voinței părților exprimată la data încheierii convenției, instanța nu mai poate aprecia că, în urma executării cu întârziere a obligațiilor contractuale, nu se mai poate dispune rezilierea contractului.
Avantajul pactelor comisorii este acela că, arbitrariul aprecierii neexecutării ca fiind însemnată sau nu este înlăturat prin clauza rezolutorie. Această stipulație, atrage după sine o diferențiere radicală a rezoluțiunii/rezilierii convenționale față de celelalte tipuri de rezoluțiune/reziliere, ea prevede condițiile neexecutării pentru ca ea să aibă un caracter rezolutoriu și eventual, modul de funcționare al rezoluțiunii/rezilierii.
Din prevederile art. 1553 alin. 1 noul Cod Civil se deduce că, pentru ca rezoluțiunea/reziliere convențională să opereze, este necesar că pactele comisorii să fie stipulate expres și ca ele să prevadă în manieră neechivocă obligațiile a căror neexecutare atrage rezoluțiunea sau rezilierea de drept a contractului.
Curtea menționează că cenzura pactului comisoriu de către instanța de judecată poate opera numai atunci când pretinsa clauză rezolutorie este lipsită de transparență contractuală, pe calea interpretării contractului, precum și atunci când acestea au un conținut abuziv și disproporționat.
Cenzura trebuie să opereze însă excepțional. Nu trebuie să se uite că pactul comisoriu este rezultatul libertății de voință a părților și că el trebuie să reprezinte substanța forței obligatorii.
Un pact comisoriu inserat în contractul părților se interpretează restrictiv, întrucât derogă de la principiul rolului activ al judecătorului.
Condiția formală pentru operarea rezoluțiunii/rezilierii convenționale este aceea a notificării specializate. Dacă pactul comisoriu definește neexecutarea rezolutorie, el stabilește și operarea "de drept"; a rezoluțiunii/rezilierii. De aceea, punerea prealabilă în întârziere (adică acordarea termenului suplimentar de executare) este necesară numai dacă pactul comisoriu prevede acest lucru (art. 1553 alin. 2 noul Cod Civil).
De regulă însă, rolul pactului comisoriu este acela de a înlătura exigența unei puneri în întârziere - dacă se prevede lipsa acestei condiții în pact, punerea în întârziere nu mai este necesară (art. 1553 alin. 1 și art. 1523 alin. 1 noul Cod Civil).
Cu toate acestea, pentru efectivitatea rezoluțiunii/rezilierii convenționale, adică, pentru ca aceasta odată invocată să opereze este necesară notificarea specializată a debitorului - ceea ce semnifică obligația creditorului de a aduce la cunoștința debitorului, prin intermediul unei notificări, faptul că a invocat rezoluțiunea/rezilierea contractului și condițiile în care acesta operează.
În cuprinsul Acordului-cadru semnat de către părți, acestea au convenit ca rezilierea să intervină de plin drept și fără intervenția instanței de judecată, intimata pârâtă procedând în consecință prin notificarea apelantei reclamante prin adresa nr. 62/2/273/27.03.2014.
În speță, intimata pârâtă a uzat de posibilitatea rezilierii de drept convențională a contractului, nefiind necesară punerea în întârziere a debitorului de vreme ce s-a inserat în mod expres în contract că nerespectarea obligațiilor asumate dă dreptul părții lezate la a considera reziliat de drept contractul, astfel încât pactul comisoriu nu prevede necesitatea punerii în întârziere a debitorului.
Pentru considerentele arătate, critica conform căreia pactul comisoriu cuprins în acordul-cadru nu este un pact comisoriu de gradul IV, întrucât nu îndeplinește condițiile art. 1553 C.civ., nu se poate reține, întrucât clauzele contractuale exprese privind rezoluțiunea/rezilierea contractului pentru neexecutare poartă denumirea de pacte comisorii și sunt derogatorii de la prevederile dreptului comun, în sensul că urmăresc să reducă sau să înlăture rolul instanței în pronunțarea rezoluțiunii/rezilierii contractelor. Potrivit pactului comisoriu de ultim grad, în caz de neexecutare, fiind vorba de neexecutarea oricărei obligații asumate, contractul se desființează de drept.
Critica apelantei reclamante referitoare la aprecierea greșită de către prima instanță a neîndeplinirii obligațiilor, cu referire la nedepunerea autorizației de furnizor feroviar și neînființarea punctelor de lucru, este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Menționarea faptului că nerespectarea obligațiilor asumate prin acordul-cadru de către una dintre părți, în mod culpabil, dă dreptul părții lezate de a considera contractul reziliat de drept semnifică faptul că imprimă un caracter însemnat oricărei neexecutări a obligațiilor negociate de părți, neexecutarea căpătând caracter însemnat prin raportare la pactul comisoriu inserat de părți în Acordul-cadru.
Prin notificarea de reziliere a Acordului-cadru emisă de către intimata pârâtă s-a imputat apelantei reclamante faptul că aceasta nu a prelungit valabilitatea Autorizației de Furnizor Feroviar seria AF nr. 5767, eliberată la data de 15.03.2013 și care a fost vizată până la data de 23.02.2014.
În art. 10 alin. 1 lit. b din Ordinul nr. 290/2000 al M.T. se precizează că "valabilitatea autorizației acordate poate fi, după caz: (...); b) de 5 ani de la data eliberării, cu condiția vizării sale anuale de către AFER".
Astfel, Autorizația AFER sau Agrementul tehnic fără viză anuală a AFER-ului își pierde valabilitatea. Această condiție esențială este stipulată în Fișa de date a Achiziției - Cap. III. 2) 1.b) capacitate de exercitare a activității profesionale -pct. 2.
Așa cum a reținut și prima instanță, aceste aspecte au fost confirmate de către reclamantă, care a recunoscut în cuprinsul adresei nr. 66/31.03.2014 că nu a obținut înainte de data expirării valabilității acesteia prelungirea autorizației, deși susținea efectuarea demersurilor în acest sens.
Astfel, conform formularului 12F din documentația de licitație și Ordinului MT nr. 290/2000, apelanta reclamantă avea obligația prelungirii valabilității acesteia din proprie inițiativă, înainte de expirarea termenului de valabilitate și depunerea acesteia la sediul intimatei pârâte.
Neprocedând în acest fel, apelanta reclamantă a încălcat obligația ce-i incumba potrivit dispozițiilor art. 2.2 din Acordul-cadru potrivit cărora era obligată ca lucrările să se efectueze conform caietului de sarcini, care constituia parte integrantă cu Acordul-cadru, atâta timp cât prelungirea Autorizației de Furnizor Feroviar și Agrementul Tehnic Feroviar, conform Ordinului nr. 290/2000 al MT constituia obligația reclamantei, conform formularului 12 F - Angajament; fiind o condiție esențială stipulată în fișa de date a achiziției - cap. III. 2) 1.b) pct. 2.
Este real că apelanta reclamantă a dovedit în fața instanței de apel că a obținut avizarea autorizației, însă, obținerea ulterioară a avizării autorizației pentru anul 2014 nu acoperă neîndeplinirea obligațiilor ce-i reveneau reclamantei în baza Acordului-cadru încheiat.
Apelanta reclamantă nu a înștiințat intimata pârâtă că a făcut demersuri pentru prelungirea autorizației de Furnizor Feroviar Seria AF nr. 5767/15.03.2013 cu valabilitate până la 23.02.2015 și vizată până la 23.02.2014, decât după ce a fost notificată cu notificarea nr. 62/2/273/27.03.2014 cu privire la rezilierea contractului și fără să facă dovada obținerii vizei, astfel că nu pot fi reținute apărările apelantei reclamante pe aceste aspecte.
În aceste condiții, intimata pârâtă nu a pus în discuție problema emiterii unei noi autorizații, ci doar avizarea anuală a celei existente, fapt stipulat la paragraful 2 din Notificarea nr. 62/2/273/27.03.2014: "Autorizația de Furnizor Feroviar, seria Seria AF nr. 5767 eliberată la data de 15.03.2013, document de calificare la licitația deschisă, a fost valabilă până la data de 23.02.2014 și conform formularului 12F din documentele de licitație și ordinul MT nr. 290/2000, aveați obligația prelungirii valabilității acesteia din proprie inițiativă, înainte de expirarea termenului de valabilitate și depunerea acesteia la SCREIR CF Craiova".
Apelanta reclamantă nu a dovedit susținerile din cererea de apel referitoare la faptul că pârâta a emis noi comenzi după expirarea termenului de valabilitate a autorizației, 23.02.2014 și astfel ar fi recunoscut în mod tacit calitatea de furnizor feroviar a acesteia, aceste susțineri fiind contrazise de intimată prin întâmpinare.
Așa cum corect a reținut și prima instanță, nu se poate susține că este de mică însemnătate obligația ce-i incumba apelantei reclamante în conformitate cu dispozițiile art. 2.11 din Acordul-cadru, potrivit cărora promitentul-executant era obligat să fie organizat pe patru puncte de lucru pe raza SRCF Craiova: Craiova, Roșiori, Râmnicu-Vâlcea și Pitești, pe care apelanta reclamantă nu le-a înființat, aspect recunoscut de către aceasta și prin motivele de apel.
Cât privește susținerea apelantei reclamante potrivit căreia nu se impunea înființarea acestor puncte de lucru, de vreme ce asigura efectuarea lucrărilor, instanța reține că nu se poate justifica de o asemenea manieră nerespectarea obligațiilor reclamantei ce-i incumbau în conformitate cu documentația de licitație.
Această obligație a fost inserată ca o condiție esențială, în scopul executării în mod operativ a lucrărilor de întreținere și intervenții accidentale la clădiri și instalații aferente pe întreaga rază de activitate a SRCF Craiova, conform fișei de date a achiziției - CAP. IV. 4.1. - propunere tehnică.
Caracterul esențial al acestei obligații rezidă și din formularea clauzei contractuale prevăzute de art. 2.11 din Acordul-cadru: ,,promitentul-achizitor este obligat să fie organizat pe patru puncte de lucru (…)", ceea ce presupunea înființarea incipientă a acestor puncte de lucru ce trebuia să asigure executarea operativă a lucrărilor pe care reclamanta trebuia să le execute, dat fiind specificul acestui contract de lucrări: întreținere și intervenții accidentale la clădiri și instalații aferente - executate în urma sesizărilor transmise de personalul CFR din diverse stații aflate pe raza SRCF Craiova.
Precizarea apelantei reclamante că și-ar fi organizat, totuși, de așa manieră activitatea încât, în concret, faptic au fost înființate mai multe puncte de lucru care să acopere și cele patru zone (Craiova, Roșiori, Râmnicu Vâlcea și Pitești), fără însă a se proceda la înscrierea acestora la Oficiul Registrului Comerțului, nu poate fi reținută, susținerea contrazicându-se cu argumentele referitoare la faptul că pârâta nu a dovedit că reclamanta ar fi întârziat în mod culpabil executarea unei lucrări din cauza faptului că nu a deschis cele patru puncte de lucru.
Așa cum a reținut și prima instanță, a fost dovedită nerespectarea unor obligații contractuale de către reclamantă, acestea constituind neexecutarea unor obligații contractuale suficient de grave care justifică măsura de reziliere a Acordului-cadru încheiat de părți, motiv pentru care prima instanță a apreciat ca nemaifiind utilă verificarea tuturor motivelor de reziliere a contractului.
În ceea ce privește critica referitoare la neîncuviințarea probei cu martori, aceasta este neîntemeiată. Curtea menționează că este de principiu că admiterea sau respingerea probelor este lăsată la aprecierea instanței, care însă este obligată să motiveze măsura luată. În ceea ce privește competența recunoscută instanței de a hotărî asupra admisibilității unei probe, în funcție de pertinența și concludența sa, aceasta este un corolar firesc și necesar al învestirii sale cu soluționarea cauzei pe care este ținută să o finalizeze prin hotărâre.
Prima instanță a verificat utilitatea și concludența probelor și a arătat în cuprinsul încheierii de ședință motivele pentru care a încuviințat și a respins probele solicitate, măsuri justificate corect în raport de obiectul acțiunii și de obiectul probațiunii, nefiind vătămat dreptul la apărare al apelantei reclamante, ca principiu fundamental al procesului civil.
Pentru aceste considerente, criticile formulate de apelanta reclamantă sunt neîntemeiate, astfel că în temeiul art. 480 alin. 1 N.C.proc.civ., Curtea respinge apelul ca nefondat, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a sentinței apelate.
| ← Interpretarea dispoziţiilor art. 61 alin. 1 din O.U.G. nr.... | Sanctionare contraventionala. Jurisprudență Contravenţii.... → |
|---|
