Salariat feroviar. Salariu suplimentar, ajutor material de Paşti, de Crăciun şi de Ziua Feroviarului. Neîndreptăţire Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia civilă nr. 564/R din 25 februarie 2013
| Comentarii |
|
Prin sentinţa civilă nr. 2421 din 05.12.2012 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune privind capătul de cerere din acţiune referitor la obligarea pârâtei la plata salariului suplimentar pentru anul 2008 şi s-a respins ca prescris acest capăt de cerere.
A fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de reclamantul/a D.N., prin Uniunea Teritorială a Sindicatelor ... împotriva pârâtei Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” S.A. Bucureşti şi în consecinţă a fost obligată pârâta să plătească reclamantului salariul suplimentar pentru anii 2009, 2010 şi 2011, ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi de Crăciun pentru anii 2009,2010 şi 2011, prima de Ziua feroviarului pentru anii 2009, 2010 şi 2011, sume ce vor fi actualizate cu rata inflaţiei de la data scadenţei şi până la data plăţii efective. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel în privinţa excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, prima instanţă a reţinut că dosarul privind reclamanţii din judeţul Bistriţa Năsăud a fost înregistrat la Tribunalul Iaşi la data de 26 iunie 2012, fiind disjuns din dosarul nr..../99/2012, dosar ce a fost depus în data de 04 aprilie 2012, iar la Tribunalul Bistriţa Năsăud dosarul declinat a fost înregistrat în 08 august 2012.
Potrivit art.268 alin.1 lit.c Codul muncii republicat, cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum şi în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator.
Având în vedere aceste prevederi legale imperative, tribunalul, ţinând cont de data formulării acţiunii civile anterior reliefată, a constatat că termenul de 3 ani de prescripţie în cadrul căruia putea fi legal introdusă cererea privind obligarea pârâtei la plata salariului suplimentar pe anul 2008 a expirat, acesta trebuind a fi formulată cel târziu la finalul lunii ianuarie 2012, ţinând cont de prevederile art.30 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi ce arată expres că salariul suplimentar trebuie acordat după expirarea anului calendaristic, situaţie în care a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată şi-n consecinţă a respins ca prescris acest capăt de cere din acţiune. Tribunalul a arătat că sunt lipsite de relevanţă susţinerile reprezentantului privind data finalizării exerciţiului bugetar la pârâtă la finalul lunii martie 2012, pentru că art.30 din CCM invocat nu prevede că naşterea dreptului la acţiune este legată de momentul finalizării exerciţiului financiar. Oricum, chiar dacă ar fi aşa, faţă de data depunerii acţiunii iniţiale în 4 aprilie 2012, termenul de prescripţie de 3 ani s-ar fi împlinit în data de 31 martie 2012, iar acest capăt de acţiune tot ar fi fost prescris.
Analizând fondul pretenţiilor deduse judecăţii, tribunalul a reţinut următoarele.
Reclamantul/a a avut calitatea de salariat la pârâtă în anii 2009, 2010 şi 2011 pentru care a formulat pretenţii potrivit menţiunilor din carnetul de muncă depus în copie la dosar.
Potrivit art. 30 alin. 1 din CCM la nivel de grup de unităţi din transportul feroviar pe anii 20062008, act prelungit prin acte adiţionale potrivit înscrisurilor depuse în copie la dosar, pentru munca desfăşurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, angajaţii vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. Potrivit art.71 din acelaşi contract colectiv de muncă, salariaţii din cadrul pârâtei au dreptul şi la un ajutor material cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi de Crăciun, stabilit cel puţin la nivel clase 1 de salarizare, iar de Ziua feroviarului acelaşi contract prevede că se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit la nivelul clasei 1 de salarizare.
Tribunalul a constatat că aceste drepturi băneşti nu au fost plătite de pârâta angajator, deşi au fost legal convenite printr-un contract colectiv de muncă ce este obligatoriu pentru părţile litigante.
În acest sens, tribunalul a arătat că potrivit art. 229 alin. 4 Codul muncii, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale constituie legea părţilor şi că potrivit art.40 alin.2 lit.c Codul muncii angajatorului îi revine obligaţia să acorde salariaţilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil şi din contractele individuale de muncă.
La dosarul cauzei pârâta, căreia îi incumbă sarcina probei în conflictele de muncă potrivit art.272 Codul muncii republicat, nu a depus la dosar vreo dovadă din care să rezultă că reclamantul nu s-ar încadra în criteriile care condiţionează acordarea salariului suplimentar ori privind plata ajutorului material de Crăciun şi de Paşti.
Având în vedere considerentele anterior arătate, ţinând cont de prevederile legal anterior menţionate, faţă de dispoziţiile legale ce reglementează drepturile salariaţilor la salarizare, respectiv obligaţiile corelative ale angajatorului, precum şi caracterele şi efectele contractelor colective de muncă legal încheiate, tribunalul a constatat că reclamantul în calitate de salariat al pârâtei este îndreptăţit să primească drepturile solicitate pentru anii 2009, 2010 şi 2011, motiv pentru care tribunalul a obligat pârâta să plătească reclamantului salariul suplimentar pentru anii 2009, 2010 şi 2011, ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi de Crăciun pentru anii 2009, 2010 şi 2011, prima de Ziua feroviarului pentru anii 2009, 2010 şi 2011, motiv pentru care a admis în parte acţiunea formulată.
Sumele datorate suportă riscul devalorizării, astfel că debitorul obligaţiei de plată este ţinut la repararea în totalitate a prejudiciului, motiv pentru care s-a impus obligarea debitorului la plata actualizată cu indicele inflaţiei a sumelor cuvenite, începând cu data scadenţei fiecărei obligaţii şi până la data plăţii efective, în temeiul art.2 din OG nr.9/2000 şi art.2 din OG nr.13/2011, acest act aplicându-se pentru perioada ulterioară datei de 1 septembrie 2011.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” S.A. Bucureşti, solicitând modificarea în parte a sentinţei civile în sensul respingerii contestaţiei în ceea ce priveşte acordarea salariului suplimentar pentru anii 2009, 2010 şi 2011 şi a ajutorului material aferent Zilei Feroviarilor, Paşti şi Crăciun pentru anii 2009, 2010 şi 2011.
În motivare, s-a arătat că pentru anii 2007-2008 şi 2009-2010 la nivel de CNCF „CFR” SA au fost încheiate Contracte Colective de Muncă. Ca orice contract şi contractul colectiv de muncă presupune autonomia de voinţă a partenerilor sociali între care a fost încheiat, prin care aplicarea principiului libertăţii contractuale, el reprezentând legea părţilor. Prin încheierea contractului la nivel de unitate, dreptul muncii a devenit drept negociat, de origine convenţională, creat de patroni şi salariaţi, în funcţie de condiţiile economice şi sociale precum şi interesele celor două părţi. În concret, condiţiile de muncă şi de salarizare au fost stabilite de către partenerii sociali în urma negocierii prin intermediul contractului colectiv de muncă la nivel de unitate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 247 din Legea nr. 53/2003 Codul Muncii, contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior se aplică numai în cazul în care la nivel de angajator nu există contract colectiv de muncă.
Cu privire la plata ajutoarelor materiale pentru Ziua Feroviarilor, Paşte şi Crăciun pentru anii 2009, 2010 şi 2011 consideră ca cererea reclamantului este total neîntemeiata. Obligaţia CNCF „CFR” SA de a plăti ajutoarele materiale pentru Ziua Feroviarilor, Paste şi Crăciun nu exista.
În conformitate cu prevederile art. 65 ultimul aliniat din CCM al CNCF „CFR” SA pe anul 2009-2010, „în anul 2009 nu se acorda ajutoarele materiale cu ocazia sărbătorilor de Paste, Crăciun şi de Ziua Feroviarilor”.
Şi Contractele Colective pentru anii 2010-2011 şi 2011 - 2012, urmare negocierilor colective, cuprind aceleaşi clauze şi anume „în anul 2010 nu se acorda ajutoarele materiale cu ocazia sărbătorilor de Paşte, Crăciun şi de Ziua Feroviarilor”, şi identic şi pentru anul 2011. Apreciază că acest motiv este de ordine publica deoarece instanţa nu poate trece peste voinţa părţilor decât prin încălcarea principiului forţei obligatorii a convenţiei, principiu statuat prin dispoziţiile art.969 Cod civil.
Cu privire la plata salariului suplimentar pentru anul 2009 se arată că CNCF „CFR” SA este societate comerciala pe acţiuni cu capital social integral vărsat de Statul Român în calitate de acţionar unic care îşi exercita drepturile şi obligaţiile prin Ministerul Transporturilor.
Potrivit prevederilor art. 22 alin.(1) din HG nr. 581/1998 îşi stabileşte bugetul propriu de venituri şi cheltuieli care se aproba de către Guvern, la propunerea Ministerului Transporturilor, cu avizul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi al Ministerului Finanţelor, excepţie fiind anii 2006 şi 2007 când. Conform art. 29 alin. (3) şi (4), art. 47 alin. (3), art.48 alin.(2) lit. b) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cheltuielile prevăzute în capitole şi articole au destinaţie precisa şi limitata.
CNCF „CFR” SA nu a avut aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anii 2008 şi 2009, astfel ca neavând stabilit cuantumul veniturilor şi fondul salariilor de baza aprobat nu s-a putut constitui fondul pentru plata salariului suplimentar.
Art. 32 din Contractele Colective de Munca menţionate precizează ca din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de pana la 10 la suta din fondul de salarii realizat lunar.
În contextul în care CNCF „CFR” SA nu a avut buget de venituri şi cheltuieli şi nu a avut venituri corespunzătoare acoperirii tuturor cheltuielilor, înregistrând pierderi în anii 2007, 2008 şi 2009, precum şi plăti restante faţă de bugetul de stat, consideră ca nu exista obligaţia plăţii salariilor suplimentare aferente.
În conformitate cu art. 22 alin. (2) - (4) din HG nr. 581/1998 este prevăzut faptul ca veniturile C.F.R. se realizează din tariful de utilizare a infrastructurii, din chirii şi din valorificarea, la intern şi la export, a deşeurilor refolosibile rezultate din reparaţii, demolări, casări de bunuri aflate în patrimoniu şi din alte activităţi proprii şi sunt utilizate, în principal, după cum urmează: (....) pentru acoperirea cheltuielilor de funcţionare, întreţinere şi reparaţii curente a infrastructurii feroviare, (....) pentru acoperirea cheltuielilor de funcţionare, întreţinere, reparaţii curente, precum şi pentru modernizarea, dezvoltarea şi reparaţiile capitale ale infrastructurii feroviare private, pentru acoperirea cheltuielilor infrastructurii feroviare publice sau private, în funcţie de sectorul din care provin.
Pe fondul unei crize economice, în anul 1997, s-a emis, OUG nr. 81/1997 pentru reglementarea plăţii premiilor anuale, a celui de-al 13-lea salariu sau a altor sume de aceasta natura, suportate din fondul de salarii, care, de regula, se acorda la finele anului, prin care se prevede ca regiile autonome şi societăţile comerciale, cu capital majoritar de stat şi care, potrivit balanţelor de verificare şi declaraţiilor pentru impozitul pe profit au înregistrat pierderi sau plăti restante fata de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale sau bugetele fondurilor speciale, nu au dreptul de a plăti, la finele anului premiul anual, al 13-lea salariu sau orice alte sume de aceasta natura suportate din fondul de salarii.
Conform art. 32 alin. 3 din CCM, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar, în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10 la suta din fondul de salarii realizat lunar, din veniturile realizate. Constituirea fondului necesar plăţii salariului suplimentar depinde de veniturile realizate, deci este o condiţionare a acordării acestui drept de veniturile realizate.
Cu privire la acordarea salariului suplimentar pentru anii 2010 şi 2011 consideră că cererea reclamanţilor este total neîntemeiată şi nejustificată. Precizează că în urma negocierilor colective de munca, motivat de faptul ca au cunoştinţa de situaţia economica cu care se confrunta compania, organizaţiile sindicale reprezentative au semnat împreuna cu CNCF „CFR” SA Contractul Colectiv de Munca pe anul 2009-2010 cât şi cel pe anii 2010-2011 cu prevederea că: „nu se acorda salariu suplimentar”.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel constată următoarele:
În conformitate cu prevederile art. 241 alin.1, lit.b Codul muncii (în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr.40/2011) „clauzele contractelor colective de muncă produc efecte.. pentru toţii salariaţii încadraţi la toţi angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel”.
De asemenea, art. 238 din Codul muncii (în aceeaşi formă) enunţă interdicţia reglementării prin contracte colective de muncă a unor dispoziţii la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Dispoziţii similare sunt prevăzute şi în art. 8 şi art. 11 din Legea nr. 130/1996 (în vigoare până în 13.05.2011).
Drept urmare, Curtea apreciază că în conformitate cu aceste prevederi legale, care consacră forţa obligatorie a contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior, trebuie interpretat art. 247 Codul muncii, care enunţând că „în cazul în care la nivel de angajator . nu există un contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior”, nu înlătură posibilitatea coexistenţei unor contracte colective de muncă încheiate la nivele diferite.
Art. 247 din Codul muncii nu poate da naştere unei interpretări „per a contrario” în sensul că existenţa unui contract colectiv de muncă încheiat la nivel inferior (de unitate) împiedică aplicarea unui contract colectiv de muncă încheiat la nivel superior, după cum susţine recurenta, deoarece însăşi legiuitorul a reglementat posibilitatea încheierii unor contracte colective de muncă la diferite nivele ca expresie a formelor de dialog social.
Prin urmare, prin art. 30 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi din transportul feroviar pe anii 2006-2008 aplicabil şi la nivelul unităţii pârâte s-a stabilit dreptul salariaţilor de a beneficia de un salariu suplimentar.
Acordul colectiv menţionat se aplică conform art.4 de la data înregistrării respectiv 28.12.2006, producând efecte timp de 24 de luni.
Prin actul adiţional nr. 370/20.06.2008, aplicabilitatea acestui contract colectiv a fost extinsă la 48 de luni de la data înregistrării, ceea ce înseamnă că produce efecte de la 28.12.2006 până la 28.12.2010, aşadar şi pentru anii 2009 şi 2010.
În fine, prin actul adiţional nr. 629/04.01.2011, aplicabilitatea acestui contract colectiv a fost prelungită până la data de 31.01.2011.
Astfel, temeiul acordării drepturilor pretinse prin acţiune rezidă în contractul colectiv de muncă menţionat, căruia nu i se poate opune contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul inferior, conform art. 238 Codul muncii, care nu putea să reducă drepturile cu caracter minimal stabilite la nivel de grup de unităţi.
Acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept, şi nu o facultate a angajatorului după cum rezultă din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi din transportul feroviar pe anii 2006-2008, aplicabil în cauză.
Astfel, art. 30 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă menţionat precizează că: „pentru munca ireproşabilă desfăşurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariaţii unităţilor feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de încadrare din luna decembrie a anului respectiv”.
De asemenea, art. 30 alin. 3 precizează că :„ Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului pentru salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar”.
Din modul de formulare neechivoc şi nesupus altei condiţii decât desfăşurarea ireproşabilă a activităţii rezultă caracterul pur şi simplu al acestui drept pretins prin acţiune, precum şi obligaţia părţilor de a constitui un fond suplimentar de salarii independent de profit, noţiune diferită de cea utilizată în contract, şi anume venituri.
Pentru aceste motive, având în vedere că fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie tocmai prin reţinerea unui procent de 10% din cadrul fondului de salarii realizat lunar, se reţine că neaprobarea bugetului şi lipsa fondurilor necesare plăţii drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acţiuni nu pot prezenta relevanţă în speţă.
Tot astfel, acordarea ajutoarelor materiale de Paşti şi Crăciun este reglementată de art. 71 din CCM la nivel de grupă de unităţi ca un drept al salariaţilor neafectat de alte condiţii decât cele prevăzute expres în norma citată, nefiind o vocaţie a salariatului.
Aspectele invocate de către recurentă prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plăţii acestor drepturi salariale şi neîndeplinirea criteriilor şi indicilor de performanţă nu pot fi reţinute ca o justificare pentru neexecutarea acestor obligaţii contractuale şi pentru faptul că acestea au fost asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative ulterior adoptării actelor normative menţionate prin recursurile formulate.
Referitor la suspendarea aplicării contractului colectiv de muncă la nivel de unitate cu privire la acordarea ajutorului material de Crăciun 2009 şi Paşte 2010 prin acordul partenerilor de dialog social se reţine că acordul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unităţi nu i se poate opune contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unităţii pârâte pentru anul 2009-2010 şi înregistrat la DMPS Bucureşti sub nr.2591/06.06.2009, deoarece în caz contrar, ar avea consecinţa încălcării principiului edictat de art.38 şi art.164 Codul muncii, care enunţă interdicţia renunţării salariatului la drepturile ce-i sunt recunoscute.
Cu toate acestea, Curtea de Apel observă că încetarea efectelor contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi din transportul feroviar la data de 31.01.2011 lipseşte de temei pretenţiile reclamantului aferente anului 2011 respectiv (salariul suplimentar, ajutorul material de paşte, Crăciun şi Ziua Feroviarului) care sunt evenimente ulterioare acestei date.
În atare situaţie redevin aplicabile prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, conform cărora în anul 2011 nu se acordă ajutoare materiale cu ocazia sărbătorilor de Paşte,
Crăciun şi de Ziua Feroviarului. dispoziţie cu caracter obligatoriu ca efect al convenţiei partenerilor de dialog social.
În acelaşi sens. s-a negociat şi s-a convenit neacordarea salariului suplimentar în anul 2011. Acest drept acordat. până în anul 2011. ca o recompensare a activităţii meritorii a salariatului în decursul anului anterior. ar fi fost scadent la începutul anului 2012. când însă contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate împiedica în mod expres acordarea sa.
Pentru considerentele expuse anterior. Curtea de Apel în temeiul art.312 alin.3 raportat la art.304 pct.9 C.pr.civ. va admite în parte recursul. va modifica în parte hotărârea în sensul înlăturării obligaţiei pârâtei de plată a pretenţiilor aferente anului 2011.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii.
Notă. În acelaşi sens. Curtea de Apel Cluj. Secţia I-a civilă. deciziile civile nr. 558/R. 560/R şi 561/R din 25 februarie 2013.
| ← Asistent registrator de carte funciară. Persoană care a... | Taxă judiciară de timbru achitată. Depunere la dosar după... → |
|---|
