Taxă judiciară de timbru achitată. Depunere la dosar după închiderea dezbaterilor. Anularea cerii ca netimbrată. Desfiinţare cu trimitere pentru judecarea cauzei pe fond

Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia civilă nr. 532/R din 21 februarie 2013

La data de 13.09.2010 reclamanta A.V. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii A.M. jr. şi A.M. evacuarea pârâţilor din imobilul situat în com. Căpuşu Mare, sat Dângău Mic ..., jud. Cluj constând din teren în suprafaţă de 872 mp cu construcţii casa P+E compusă pe fundaţie de piatră, zidărie din cărămidă , acoperită cu ţiglă compusă din antreu, pivniţă, cameră, bucătărie la parter, 3 camere, coridor, antreu la etaj, bucătărie de vară şi anexe gospodăreşti, grajd, şură, fânar, lemnărie şi coteţ, imobile înscrise în CF 50361 Căpuşu Mare, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea civilă de amânare a pronunţării din data de 25.04.2012 a Judecătoriei Huedin, care face parte integrantă din Sentinţa civilă nr. 732/2012, a fost admisă excepţia netimbrării cererii reconvenţionale şi ca atare a fost anulată ca netimbrată cererea reconvenţională formulată de paraţii A.M. jr.şi A.M., reţinandu-se că că aceştia nu au achitat taxa de timbru datorată. cu toate că au fost citaţi cu menţiunea corespunzătoare şi avea oricum cunoştinţă de obligaţia ce le revenea încă din data de 21.11.2011.

Prin Sentinţa civilă nr.732/2012 a Judecătoriei Huedin pronunţată în acelaşi dosar instanţa a admits cererea de chemare în judecată modificată formulată de reclamanta A.V., în contradictoriu cu pârâţii A.M. jr., şi A.M., şi, în consecinţă: a obligat pârâţii să lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în com. Căpuşu Mare, sat Dângău Mic ..., jud. Cluj constând din teren în suprafaţă de 872 mp cu construcţii casa P+E compusă pe fundaţie de piatră, zidărie din cărămidă, acoperită cu ţiglă compusă din antreu, pivniţă, cameră, bucătărie la parter, 3 camere, coridor, antreu la etaj, bucătărie de vară şi anexe gospodăreşti, grajd, şură, fânar, lemnărie şi coteţ, imobile înscrise în CF 50361 Căpuşu Mare şi a obligat în solidar pârâţii la plata sumei totale de 6078,3 lei către reclamantă cu titlul de cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunţa această hotărâre. instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 664/2009 a Judecătoriei Huedin s-a constatat că numiţii A.M. sr. şi soţia sa A.N. au dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra mai multor terenuri situate pe raza localităţii Dângău Mic. inclusiv suprafaţa de 872 mp situată în intravilanul localităţii Dângău Mic. .... jud. Cluj. identificată în regim CF prin raportul de expertiză tehnică judiciară topografică cu o parte a imobilului înscris în CF 148 Dângăul Mic. nr. topo. 421. Prin aceeaşi sentinţă s-a constatat că pe suprafaţa de 872 mp teren situat în intravilanul localităţii Dângău Mic. ... . jud. Cluj ce se identifică în regim CF cu o parte a imobilului înscris în CF 148 Dângăul Mic. nr. 421. A.M. sr. şi soţia sa A.N. au edificat în baza autorizaţiei de construire nr. 1035/13.09.1960 şi respectiv autorizaţia de construire nr. 86/2076/1974 construcţiile casa pe fundaţie de piatră. zidărie din cărămidă. acoperită cu ţiglă compusă din P antreu. pivniţă. bucătărie. 1 cameră si E. antreu. coridor. 3 camere şi anexe gospodăreşti bucătărie de vară. grajd. şură cu fânărie şi lemnărie - coteţ. S-a dispus înscrierea detaliată a construcţiei şi întabularea dreptului de proprietate asupra acesteia în favoarea numitului A.M. sr. şi a soţiei sale A.N..

În dosarul nr. .../242/2006 s-a dezbătut apoi masa succesorală rămasă după defuncta A.N., dispunându-se sistarea stării de indiviziune asupra bunurilor care se includ în masa succesorală prin atribuirea în întregime a bunurilor în favoarea reclamantei A.V. (reclamantă şi în prezenta cauză). Urmare a sistării stării de indiviziune dintre reclamantă şi pârâtul A.M. sr., precum şi validării antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 16.05.2006, completat prin actul adiţional din data de 26.03.2009 şi prin antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 04.04.2009 imobilul a revenit reclamantei.

Ulterior sentinţa civilă a rămas irevocabilă prin respingerea recursului declarat de A.M. jr., iar reclamanta A.V. şi-a înscris dreptul de proprietate în CF 50361 Căpuşu Mare.

Potrivit art. 480 C.civil proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut. Acest text legal este incident în cauză, instanţa fiind sesizată anterior intrării în vigoare a Noului Cod Civil.

Dreptul de proprietate al reclamantei A.V. îi conferă acesteia toate cele trei atribute: posesia, folosinţa, dispoziţia asupra bunului imobil, opozabile erga omnes, mai ales în condiţiile în care unul dintre cei care se opun exercitării depline a fost parte în procedura judiciară în cursul căreia dreptul de proprietate a fost consfinţit. Având în vedere că pârâţii exercită acte de folosinţă fără un titlu opozabil reclamantei, acţiunea acesteia apare ca fiind întemeiată.

Apărările invocate de pârâţi prin întâmpinare nu sunt pertinente în cauză. Astfel, aşa cum s-a reţinut anterior pârâtul A.M. jr. a fost parte în dosarul nr. 787/242/2006 al Judecătoriei Huedin, fiind reprezentat de avocat ales, iar apărările sale legate de modalitatea de dobândire a dreptului de proprietate prin uzucapiune au fost analizate atât de instanţa de fond, cât şi de cea care a soluţionat recursul.

Pentru toate aceste considerente instanţa a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A.V.

Având în vedere culpa procesuală a pârâţilor, văzând şi prevederile art. 274 C.Pr.Civ., instanţa l-a obligat în solidar la plata sumei de 6078,3 lei către reclamantă cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat 1650 lei şi 4428,3 lei taxă de timbru şi timbru judiciar conform chitanţelor depuse la dosar.

Prin decizia civilă nr. 514/A din 01.11.2012 a Tribunalului Cluj s-a respins excepţia netimbrării cererii reconvenţionale.

S-a admis apelul declarat de pârâţii A.M. jr. şi A.M. împotriva Sentinţei civile nr. 732/02.05.2012, a Judecătoriei Huedin, pe care a anulat-o în întregime şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Pentru început s-a impus a se face menţiunea că, în conformitate cu dispoziţiile art.260 C.pr.civ., dacă instanţa amană pronunţarea, dezbaterile asupra fondului sunt consemnate într-o încheiere care face parte integrantă din hotărare, făcand corp comun cu aceasta.

În speţă, prin încheierea pronunţată la data de 25.04.2012 instanţa a admis excepţia netimbrării cererii reconvenţionale formulate de paraţii A.M. jr. şi A.M., anuland ca netimbrată cererea reconvenţională şi totodată, a amanat pronunţarea hotărarii pentru data de 02.05.2012. Ca atare, încheierea civilă din data de 25.04.2012 face parte integrantă din Sentinţa civilă nr.732/02.05.2012 pronunţată de Judecătoria Huedin .

Aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la data de 25.04.2012, apelanţii au depus prin registratura instanţei de fond, dovada achitării taxei de timbru şi a timbrului judiciar datorate, este adevărat, după încheierea dezbaterilor.

S-a constatat însă, că taxa judiciară de timbru a fost achitată cu mult înainte de acea dată, respectiv la data de 23.01.2012.

Potrivit dispoziţiilor art. 20 Legea nr.146/1997 “Neîndeplinirea obligaţiei de plata (a taxei de timbru) pană la termenul stabilit, se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii.”

Tribunalul a apreciat că prima instanţă a aplicat greşit aceste prevederi legale, care condiţionează anularea unei cereri, de neachitarea taxelor judiciare de timbru până la termenul stabilit de instanţă.

Pentru a pronunţa soluţia de anulare a cererii reconvenţionale, instanţa de fond a reţinut că în momentul deliberării nu a avut la dosar dovada achitării taxei de timbru, împrejurare faţă de care a

făcut aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997. Însă, apelanţii şi-au îndeplinit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru cu aproximativ patru luni anterior termenului de judecată , respectiv la data de 23.01.2012, aşa cum rezultă din menţiunile de pe chitanţa aflată la fila 166 dosar fond şi au depus o cerere de repunere pe rol a cauzei la care au anexat chitanţa doveditoare în original.

Aşa fiind, reţinând că taxa judiciară de timbru aferentă cererii reconvenţionale era achitată cu mult anterior termenului la care au avut loc dezbaterile şi că ea a şi fost depusă în ziua în care acestea au avut loc, tribunalul a respins excepţia netimbrării cererii reconvenţionale şi, în temeiul art.297 C.pr.civ. a admis apelul declarat de pârâţii A.M. jr. şi A.M. împotriva Sentinţei civile nr. 732/02.05.2012, a Judecătoriei Huedin, din care face parte integrantă şi încheierea de amanare a pronunţării din data de 25.04.2012 , sentinţă pe care a anulat-o în întregime şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe .

Este de menţionat că această măsură se impune chiar dacă numai cererea reconvenţională a fost anulată ca netimbrată, iar acţiunea principală a fost soluţionată pe fond, întrucat între cele două cereri există o stransă legătură, soluţia asupra uneia, influenţand soluţia adoptată în privinţa celeilalte. Ca atare, s-a impus anularea în întregime a hotărarii primei instanţe pentru ca paraţii reconvenţionali să beneficieze în mod real de o nouă judecată a fondului.

împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A.V. solicitând în principal modificarea deciziei civile nr. 514/2012 a Tribunalului Cluj în sensul respingerii apelului formulat de A.M. jr. şi A.M. împotriva încheierii de şedinţă din 25.04.2012 şi a sentinţei civile nr. 732/2012, ambele pronunţate de Judecătoria Huedin, în subsidiar solicitându-se casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare acestei instanţe, cu cheltuieli de judecată în apel şi recurs.

În motivare s-a arătat că hotărârea este nelegală atât în ceea ce priveşte soluţia adoptată referitor la apelul pârâţilor reclamanţi reconvenţionali cu privire la soluţia dată cererii reconvenţionale prin încheierea de şedinţă din 25.04.2012, cât şi cu privire la soluţia pronunţată asupra acţiunii principale.

În ceea ce priveşte soluţia de admitere a apelului formulat împotriva soluţiei date pe cererea reconvenţională, instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii, interpretând la modul general prevederile legale, fără a le analiza în raport de actele dosarului. Au fost încălcate astfel prevederile art. 129 şi 723 C.pr.civ. şi art. 14 şi 15 din Codul civil.

În mod corect instanţa de fond a dispus anularea ca netimbrată a cererii reconvenţionale în condiţiile în care nu s-a depus la dosar chitanţa de plată a taxei judiciare de timbru, anterior pârâţii reclamanţi fiind citaţi cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru sub sancţiunea anulării cererii.

Făcându-se un rezumat al situaţiei din dosarul Judecătoriei Huedin referitor la problema în discuţie s-a arătat că singura soluţie legală ce se putea pronunţa în cauză a fost cea prevăzută în mod imperativ de art. 20 din Legea nr. 146/1997.

Reclamanţii reconvenţionali şi-au exercitat cu rea credinţă drepturile procesuale, prejudiciind-o pe reclamantă în contextul în care cauza a fost amânată din culpa reclamanţilor reconvenţionali mai mult de un an de zile, încălcându-se dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cererii într-un termen rezonabil, drepturi recunoscute şi ocrotite de legislaţia comunitară.

S-a mai menţionat faptul că cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată în dosar de către pârâţii reclamanţi a fost formulată cu rea credinţă şi prin ascunderea adevărului referitor la veniturile pârâţilor reclamanţi.

Referitor la decizia civilă nr. 514/2012 a Tribunalului Cluj s-a mai arătat că este nelegală şi în ceea ce priveşte soluţia dată acţiunii introductive. Soluţia a fost dată de către instanţa de apel, nu în urma cenzurării legalităţii şi temeiniciei sentinţei pronunţată de instanţa de fond prin prisma motivelor de apel ci motivat exclusiv de legătura dintre obiectul celor două cereri.

Instanţa de apel nu a motivat soluţia prin raportare la art. 261 pct. 5 C.pr.civ. atâta timp cât legătura dintre acţiunea principală şi cererea reconvenţională nu este un motiv de nelegalitate sau de netemeinicie. S-au încălcat prevederile art. 295 C.pr.civ., în privinţa soluţiei date acţiunii introductive neverificându-se în limitele cererii de apel stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, nefiind incidente motive de nelegalitate de ordine publică. Soluţia dată apelului pe acţiunea introductivă a fost pronunţată fără ca instanţa să intre în cercetarea fondului cauzei, impunându-se deci casarea acesteia.

Apreciind că instanţa în mod nelegal a anulat cererea reconvenţională instanţa de apel trebuia să se rezume a admite apelul reclamanţilor reconvenţionali în parte, strict cu privire la această soluţie,

anularea în tot a sentinţei putându-se face doar în urma analizării legalităţii şi temeiniciei soluţiei date de către instanţa de fond şi nu apriori astfel cum nelegal a procedat instanţa de apel.

Procedând în această manieră instanţa de apel a încălcat şi prevederile art. 120 alin. 2 C.pr.civ. nefiind vorba despre o situaţie în care disjungerea cererii principale de cererea reconvenţională nu se poate dispune.

O soluţie contrară ar echivala cu sancţionarea reclamantei care şi-a exercitat cu bună credinţă drepturile şi favorizarea pârâţilor a căror rea credinţă este pe deplin dovedită prin actele dosarului.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 şi art. 312 C.pr.civ.

în apărare, pârâţii intimaţi A.M. JR. şi A.M. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

În motivare s-a arătat că motivele recursului sunt identice cu apărările formulate în faţa instanţei de apel. prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C.pr.civ. indicate în motivarea în drept a recursului nefiind incidente în cauză.

Redându-se şi de către intimaţi situaţia din dosarul de fond s-a arătat că decizia civilă nr. 514/2012 a Tribunalului Cluj a fost dată cu respectarea dispoziţiilor legale incidente în cauză. prin arătarea motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei. precum şi a celor pentru care s-au înlăturat cererile reclamantei.

Prima instanţă a încălcat principiul contradictorialităţii reglementat de art. 129 alin. 4 C.pr.civ.. neprimind taxa judiciară de timbru achitată cu 4 luni anterior termenului de judecată. încălcându-se astfel şi dreptul la apărare al pârâţilor reconvenţionali.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentei referitoare la exercitarea cu rea credinţă a drepturilor procesuale de către pârâţii reclamanţi s-a arătat că acestea sunt neadevărate. Pensia la care face referire recurenta a fost primită doar după formularea cererii de ajutor public judiciar. chiar şi cu aceasta pârâţii reclamanţi având venituri care permiteau formularea cererii.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 115. 312 C.pr.civ.

Analizând recursul declarat de reclamanta A.V. împotriva deciziei civile nr. 514 din

01.11.2012 a Tribunalului Cluj, Curtea reţine următoarele:

1.Primul motiv de recurs se circumscrie pct.9 al art.304 C.pr.civ.. invocându-se greşita interpretare şi aplicare de către instanţa de apel a prevederilor art.20 din Legea nr.146/1997. prin prisma art. 129. art.723 C.pr.civ. şi a art.14 şi art.15 C.civ.

La art.20 alin.1 din Legea nr. 146/1997 se stipulează că dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal în momentul înregistrării acţiunii sau dacă în cursul procesului apar elemente care determină o valoare mai mare. instanţa va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. la alin.2 fiind prevăzută sancţiunea pentru nerespectarea obligaţiei de plată până la termenul stabilit. respectiv anularea acţiunii sau a cererii.

În cauză. obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru în sumă de 601 lei şi 10.3 lei timbru judiciar a fost adusă la cunoştinţa părâţilor reclamanţi A.M. jr. şi A.M. la termenul de judecată din 22.11.2011 când s-a comunicat încheierea prin care a fost soluţionată cererea de acordare a ajutorului public judiciar.

La termenul următor de judecată. cel din 23.01.2012. având în vedere cererea de abţinere formulată de judecătorul investit cu soluţionarea cauzei nu s-au mai pus în discuţie alte aspecte. situaţia fiind identică şi în ceea ce priveşte termenul următor. cel din 28.02.2012 când s-a încuviinţat cererea de amânare formulată de avocatul reclamantei.

Problema taxei judiciare de timbru a fost pusă în discuţie doar la termenul de judecată din

21.03.2012. când s-a dispus citarea pârâţilor reclamanţi cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru datorată pentru cererea reconvenţională. astfel cum rezultă din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare de la filele 156. 157 dosar fond.

La termenul următor. cel din 25.04.2012. constatând că nu s-a făcut dovada achitării sumelor datorate cu titlu de taxă judiciară de timbru. instanţa a anulat ca netimbrată cererea reconvenţională în temeiul art.20 alin.3 C.pr.civ.

După încheierea dezbaterilor de la acest ultim termen de judecată s-au prezentat pârâţii reclamanţi asistaţi de avocat. arătând care au fost motivele pentru care nu s-au putut prezenta în instanţă la ora stabilită pentru judecarea cauzei şi faptul că au achitat taxele judiciare datorate. solicitând repunerea cauzei pe rol.

Cererea de repunere a cauzei pe rol înregistrată la aceeaşi dată nu a fost admisă, instanţa soluţionând cauza prin sentinţa civilă nr.732/02.05.2012.

Din chitanţa depusă la dosar la data de 25.04.2012, anexată cererii de repunere a cauzei pe rol formulate de pârâţii reclamanţi, rezultă că taxa judiciară de timbru datorată a fost achitată de către aceştia la data de 23.01.2012, dată la care au fost dezbateri în cauză, fiind formulată cererea de abţinere, astfel cum am arătat mai sus. Într-adevăr pârâţii reclamanţi au omis să depună taxa judiciară de timbru la dosar, după data la care aceasta a fost achitată, deşi aceasta putea fi depusă prin registratura instanţei la orice moment, astfel cum de altfel a fost depusă la data de 25.04.2012. În mod cert pârâţii reclamanţi pot fi acuzaţi de neglijenţă în îndeplinirea obligaţiilor stabilite de instanţă în sarcina lor.

Rămâne de stabilit însă dacă sancţiunea anulării cererii reconvenţionale ca netimbrată a fost corect aplicată de către instanţa de fond raportat la prevederile alin.3 al art.20 din Legea nr.146/1997. Conform acestui text de lege se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii neîndeplinirea obligaţiei de plată a taxei judiciare până la termenul stabilit. Ori, aşa cum rezultă din actele de la dosar, pârâţii reclamanţi şi-au îndeplinit această obligaţie la data de 23.01.2012, nefăcând însă dovada îndeplinirii obligaţiei decât la data de 25.04.2012. Măsura care trebuia luată de către instanţa de fond în aceste circumstanţe ar fi fost aceea a repunerii cauzei pe rol şi a reluării judecăţii.

Având în vedere modul în care s-a desfăşurat judecarea cauzei în primă instanţă după stabilirea obligaţiei de achitarea a taxei judiciare de timbru în şedinţa publică din 23.11.2011, astfel cum rezultă din încheierile de şedinţă indicate anterior, nu se poate pune problema relei credinţe a pârâţilor ci cel mult a neglijenţei acestora în îndeplinirea corespunzătoare a obligaţiilor procesuale, astfel încât nu sunt considerate întemeiate susţinerile reclamantei în acest sens.

Precizările din recurs referitoare la reaua credinţă a pârâţilor reclamanţi în formularea cererii de acordare a ajutorului public judiciar nu prezintă relevanţă, acestea putând fi eventual invocate în condiţiile O.U.G. nr.51/2008.

2.Al doilea motiv de recurs priveşte soluţia pronunţată de către instanţa de apel în ceea ce priveşte cererea principală, fiind încadrate în drept motivele de recurs în prevederile art.304 pct.7 şi 9 C.pr.civ.

Se contestă astfel faptul că s-a anulat sentinţa civilă nr.732/2012 a Judecătoriei Huedin, fără însă a se reţine vreun motiv de nelegalitate sau netemeinicie a acesteia, fiind încălcate prevederile art.261 pct.5 C.pr.civ., art.295 C.pr.civ., art.120 alin.2 C.pr.civ.

În ceea ce priveşte această soluţie a instanţei de apel relevant este faptul că în faţa primei instanţe s-a pus în discuţie oportunitatea disjungerii cererii principale de cererea reconvenţională, la termenul de judecată din 19.04.2011, la solicitarea reclamantei, instanţa respingând această cerere cu motivarea că cererea reconvenţională a fost depusă la dosar în termenul prevăzut de lege, judecarea acesteia fiind în legătură strictă cu soluţionarea cererii principale. Această încheiere nu a fost atacată.

Este discutabil dacă în cauză nu este vorba de o situaţie în care nu se poate pune problema disjungerii cererii reconvenţionale de cererea principală, o asemenea măsură nefiind în mod cert oportună, astfel cum a stabilit de altfel şi prima instanţă, atâta timp cât obiectul cererii principale este evacuare iar obiectul cererii reconvenţionale este constatarea nulităţii titlului reclamantei asupra imobilului din care se solicită evacuarea. În cazul în care s-ar disjunge cele două cereri, judecarea cererii principale ar trebui suspendată până la soluţionarea cererii reconvenţionale, soluţia care se va pronunţa în aceasta depinzând de soluţia care se va pronunţa asupra cererii reconvenţionale, prin disjungere reclamanta neputând preîntâmpina amânarea judecării cererii sale.

Anularea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare în întregime se impune şi deoarece soluţia cererii principale a fost pronunţată în condiţiile anulării ca netimbrate a cererii reconvenţionale, această din urmă soluţie fiind apreciată ca nelegală de către instanţele de control judiciar. Ori atâta timp cât s-a apreciat că nu se pot disjunge cele două cereri, impunându-se soluţionarea acestora concomitent, cererea reconvenţională fiind trimisă spre rejudecare instanţei de fond, se impune trimiterea în întregime a cauzei spre rejudecare în primă instanţă, astfel cum a stabilit instanţa de apel, nefiind posibilă în acest moment analizarea temeiniciei şi legalităţii soluţiei pronunţate asupra cererii principale. Acest aspect a fost avut în vedere de instanţa de apel la pronunţarea soluţiei de anulare în întregime a sentinţei, astfel cum rezultă din considerentele deciziei civile nr.514/2012.

Din perspectiva celor reţinute mai sus nu se pune problema încălcării dispoziţiilor art.261 pct.5 C.pr.civ., art.295 C.pr.civ., art.120 alin.2 C.pr.civ. şi nici a dreptului la un proces echitabil.

În ceea ce priveşte pct.7 al art.304 C.pr.civ. reclamanta recurentă nu indică motive care să se încadreze la acest text, neinvocându-se nemotivarea deciziei pronunţate de instanţa de apel şi nici existenţa unor motive contradictorii sau străine de natura pricinii în cuprinsul acesteia ci aplicarea greşită a unor norme de procedură la soluţionarea apelului.

Având în vedere ansamblul considerentelor de mai sus, Curtea, în temeiul art.312 alin.1 raportat la art.304 pct.7 şi 9 C.pr.civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.V. împotriva deciziei civile nr. 514 din 01.11.2012 a Tribunalului Cluj pronunţată în dosarul nr. 1291/242/2010, pe care o va menţine ca legală.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Taxă judiciară de timbru achitată. Depunere la dosar după închiderea dezbaterilor. Anularea cerii ca netimbrată. Desfiinţare cu trimitere pentru judecarea cauzei pe fond