Punere sub interdicţie. Incidenţa dispoziţiilor art. 30-35 din Decretul nr. 32/1954, iar nu a celor ale art. 170 din Noul Cod civil
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia civilă nr. 1055/R din 8 martie 2013
Prin sentinţa civilă nr. 811/21.06.2012, pronunţata de Judecătoria Şimleu Silvaniei, s-a admis cererea formulată de reclamanta L.E., împotriva pârâtului G.D. şi, în consecinţă:
S-a dispus punerea sub interdicţie a pârâtului G.D., născut la data de 05.09.1968 în Şimleu Silvaniei, judeţul Sălaj.
S-a numit ca tutore al pârâtului, pe reclamanta L.E..
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în considerentele sentinţei următoarele:
„Pârâtul G.D. este născută la data de 05.09.1968 şi conform anchetei sociale întocmite în cauză nu a fost căsătorită, nu are copii. Este bolnav încadrat în gradul I de dizabilităţi, cu diagnosticul de Schizofrenie grefată cu tulburări grave de comportament. Acesta locuieşte la domiciliul surorii sale, reclamanta L.E., care este asistent personal.
Instanţa reţine că punerea sub interdicţie este o instituţie menită să ocrotească persoana care, din cauza alienaţiei sau debilităţii mintale, nu are discernământul necesar de a se îngriji de interesele sale.
Prevederea legală înscrisă în art. 164 din Noul cod civil condiţionează punerea sub interdicţie de lipsa discernământului necesar pentru a se îngriji de interesele sale din cauza alienaţiei ori debilităţii mintale.
Constatarea alienaţiei ori a debilităţii mintale a persoanei trebuie sa rezulte dintr-un act medical .
In cauză, expertiza medico-legală psihiatrică a fost dispusă de către instanţă, nu de către procurorul care efectuează cercetările ,însa nu a produs nici o vătămare părţilor,în sensul prevăzut de art. 105 C.pr.civ., fiind respectate prevederile imperative ale art. 30 din Decretul nr. 32/1954 în sensul că persoana a cărei punere sub interdicţie s-a solicitat a fost examinată de o comisie de medici specialişti formată din medic legist si doi medici psihiatri din cadrul Serviciului Judeţean de Medicina Legala Zalău iar rezultatul examinării a fost consemnat într-un raport de expertiză medico-legală psihiatrică care concluzionează că pârâtul suferă de”schizofrenie grefată, întârziere uşoară în dezvoltarea mintală, tulburare organică a personalităţii post TCC, are discernământul general şi faptic abolit, neavând capacitate de exerciţiu.
In această situaţie, instanţa constată că s-au prezentat dovezi convingătoare asupra stării sănătăţii psihice a pârâtului astfel încât se impune admiterea cererii şi punerea sub interdicţie astfel în cât va face în cauză aplicarea dispoziţiilor art.164 din Noul Cod civil .
Potrivit art.170 Noul cod civil , prin hotărârea de punere sub interdicţie instanţa de tutela numeşte de îndată un tutore pentru ocrotirea celui pus sub interdicţie judecătoreasca.
Dispoziţiile art.114-120 privind tutorele se aplica in mod corespunzător, astfel ca in baza art.170 NCC instanţa va numi ca tutore al paratului pe reclamanta L.E.,iar in baza art.119 al.4 hotărârea se va afişa la sediul instanţei si la Primăria de la domiciliul pârâtei - Primăria Plopiş”.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Judecătoria Şimleu Silvaniei, arătând că sentinţa instanţei de fond este nelegală şi netemeinică, solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, pentru ca procurorul să efectueze cercetările ce se impun în cauză.
În motivarea apelului se arată că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 30 şi urm. din Decretul nr. 32/1954.
Prin legea de punere în aplicare a noului cod civil (Legea nr. 287/2009) s-a stabilit în art. 230 lit. o) că, la data intrării în vigoare a acestui cod se abrogă Decretul nr. 32/1954, cu excepţia art. 30-43, care se abrogă la data intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010 (noul cod de procedură civilă).
Astfel, legiuitorul a stabilit că până la intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă cercetările în procedura de punere sub interdicţie să fie efectuate de către procuror. Acesta poate face orice cercetări va socoti necesare şi în mod obligatoriu va lua şi părerea unei comisii de medici specialişti.
Instanţa de judecată nu se poate substitui procurorului şi să efectueze ea cercetările care se impun în cauză.
Mai mult decât atât, Decretul nr. 32/1954 stabileşte şi o ordine în care se va desfăşura procedura de punere sub interdicţie.
Astfel, după ce procurorul efectuează cercetările în cauză şi i-a părerea unei comisii de medici specialişti, instanţa de judecată luând concluziile procurorului va putea dispune internarea provizorie a celui a cărui punere sub interdicţie se solicită. Dacă nu se consideră necesară şi oportună internarea medicală atunci preşedintele completului de jucată va fixa un termen. Cererea şi toate înscrisurile depuse se vor comunica intimatului. La termenul de judecată instanţa va asculta pe cel a cărui punere sub interdicţie se solicită pentru a se constata starea sa mintală.
Prima instanţă a încălcat dreptul la apărare al intimatului necomunicându-i copie după cererea de chemare în judecată, actele dosarului şi conţinutul raportului de expertiză medico-legală psihiatrică.
în cauză a depus întâmpinare reclamanta L.E., prin care a solicitat respingerea apelului, arătând că procurorul nu a fost împiedicat să facă alte cercetări decât cele dispuse de instanţă.
Instanţa a pronunţat o hotărâre având la bază probele absolut necesare a fi administrate în astfel de situaţii, respectiv o expertiză medico-legală psihiatrică, efectuată de o comisie de medici legal constituită (medic legist şi doi medici psihiatri) precum şi o anchetă socială. Ambele acte arată că este în interesul pârâtului a fi pus sub interdicţie, datorită stării sale de sănătate mintală, care nu-i permite să-şi administreze singur interesele, fiind lipsit de capacitate de exerciţiu, având discernământul general şi faptic abolit”.
Tribunalul Sălaj, prin decizia civilă nr. 96/13.11.2012, a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Şimleu Silvaniei, împotriva sentinţei civile nr. 811 din 21.06.2012 a Judecătoriei Şimleu Silvaniei.
Motivând decizia recurată, Tribunalul a reţinut în considerentele acesteia, următoarele:
„Punerea sub interdicţie judecătorească este acea măsură de ocrotire de drept civil pe care instanţa o aplică persoanei fizice lipsită de discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale datorită alienaţiei mintale, şi care constă în lipsirea de capacitatea de exerciţiu şi instituirea tutelei.
Această instituţie este şi trebuie înţeleasă ca mijloc de ocrotire a persoanei fizice lipsite de discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale, şi nu ca o sancţiune de drept civil prin care se limitează capacitatea de exerciţiu.
De lege lata, această instituţie de drept civil este reglementată în Cap. I, titlul III al Codului familiei, iar Decretul 32/1954 reglementează procedura punerii sub interdicţie.
Dispoziţiile referitoare la punerea sub interdicţie , în prima sa fază , aşa cum este reglementată prin prevederile art. 30 şi 31 din Decretul nr.32/1954 sunt de strictă interpretare.
Această procedură deosebeşte două situaţii şi anume: prima, în care procurorul efectuează cercetările şi va cere părerea unei comisii de medici speciali şti, iar dacă ce a cărui punere sub interdicţie este cerută se găseşte internat într-o instituţie sanitară , părerea medicului sub supravegherea căruia se fală ( art.30 din Decretul 32/1954) a doua, când instanţa de judecată, intrând în posesia acestor acte poate dispune internarea provizorie a celui a cărei punere sub interdicţie este cerută, dacă observarea mai îndelungată a stării mintale este necesară art.31 din Decretul nr. 32/1954.)
Procedura punerii sub interdicţie demarează cu o cerere înaintată judecătoriei, obligând astfel judecătorul să aplice principiul ,,a fortiori rationae” şi să parcurgă atât faza necontradictorie cât şi faza contradictorie , trenând astfel o judecată a unei proceduri parţial judiciare, parţial extrajudiciare.
Faza contradictorie îmbracă forma unui proces civil obişnuit, cu următoarele particularităţi:
Judecata se face cu ascultarea obligatorie a concluziilor procurorului;
Ascultarea persoanei a cărei punere sub interdicţie se solicită;
În aceste condiţii nu se poate considera, cum susţine apelantul că cercetările privind procedura de punere sub interdicţie trebuie să fie efectuată de către procuror, şi că instanţa s-ar substitui astfel procurorului prin efectuarea de către ea a cercetării ce se impune în cauză.
De altfel. pe tot parcursul judecăţii. reprezentantul parchetului a fost de acord cu efectuarea probatoriului şi a cercetării de către prima instanţă. solicitând aplicarea art.30 şi urm. din Decretul 32/1954 doar cu ocazia dezbaterii fondului cauzei.
Nefiind astfel întemeiate nici unul din motivele de apel invocate. urmează ca în baza art. 297 Cod procedură civilă a fi respins apelul”.
împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, Ministerul Public prin Parchetul
de pe lângă Tribunalul Sălaj. în temeiul art. 45 C.pr.civ.. solicitând admiterea recursului. casarea
deciziei Tribunalului Sălaj. cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă. pentru ca procurorul să efectueze cercetările ce se impun în cauză şi pentru a asigura toate garanţiile procesuale intimatului G.D..
În motivarea recursului s-a arătat că prin cererea introductivă reclamanta L.E. a solicitat
punerea sub interdicţie judecătorească a fratelui său. G.D.. deoarece acesta din urmă suferă de
schizofrenie. grefată cu tulburări grave de comportament. şi nu îşi poate reprezenta singur interesele.
Prima instanţă. Judecătoria Şimleu Silvaniei. fără a respecta dispoziţiile art. 30 şi urm. din Decretul nr. 32/1954. care impuneau ca cererea să fie trimisă procurorului. pentru ca acesta să efectueze cercetări. a dispus efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice a intimatului şi a unei anchete sociale la domiciliul acestuia.
Deşi la termenul de judecată din data de 21 iunie 2012. reprezentantul parchetului a arătat faptul că în cauză sunt incidente dispoziţiile art.30 şi urm. din Decretul nr. 32/1954 şi se impune ca procurorul să efectueze cercetările în cauză. prima instanţă nu a dispus trimiterea cauzei la parchet pentru efectuarea de cercetări în cauză de către procuror. substituindu-se procurorului. deşi legea îi conferă acestuia din urmă dreptul şi în acelaşi timp obligaţia să efectueze cercetări în cauză.
Împotriva sentinţe civile nr. 811/21.06.20l2 Parchetul de pe lângă Judecătoria Şimleu Silvaniei a declarat apel. cu motivarea că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art.30 şi urm. din Decretul nr.32/1954.
S-a precizat si faptul că. deşi prin legea de punere în aplicare a noului cod civil (Legea nr.287/2009). s-a stabilit prin art.230 lit. o. că. la data intrării în vigoare a acestui cod se abrogă Decretul 32/1954. cu excepţia art. 30-43. care se abrogă la data intrării în vigoare a Legii nr.134/2010.
Prin Decizia civilă nr. 96/13.11.2012. Tribunalul Sălaj a respins apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Şimleu Silvaniei. apreciind că: "nu s-a produs nici o vătămare nici uneia dintre părţi prin faptul că instanţa a dispus administrarea probelor. respectiv expertiza psihiatrică şi ancheta socială. acestea efectuându-se conform procedurilor speciale. iar rezultatul cercetărilor comisiei de specialitate nu poate fi decât acelaşi. indiferent de instituţia care solicită efectuarea acestora".
Decizia civilă nr.96/13.11.2012 este netemeinică şi nelegală pentru următoarele motive:
Instanţa de judecată nu se poate substitui procurorului reluându-i atribuţiile. respectiv obligaţiile care decurg dintr-o normă juridică.
În caz contrar şi în cazul cercetării unor infracţiuni. (furt. tâlhărie etc). sau al cererii de revizuire. instanţa s-ar putea substitui procurorului făcând cercetarea şi urmărirea penală în cauzele respective.
Dispoziţiile art.30 şi urm. din Decretul 32/1954 sunt imperative si stabilesc clar modalitatea în care se desfăşoară procedura de punere sub interdicţie şi ordinea desfăşurării acesteia.
Astfel. după ce procurorul efectuează cercetările în cauză şi solicită părerea unei comisii de medici specialişti.instanţa de judecată analizând concluziile procurorului va putea dispune internarea provizorie a celui a cărui punere sub interdicţie se solicită.
Cererea şi toate înscrisurile depuse se vor comunica persoanei care urmează a fi pusă sub interdicţie. persoană care va fi ascultată pentru a se constata starea sa mintală (art.33 din Decretul 32/1954).
În consecinţă. recurentul solicită admiterea recursului. casarea deciziei Tribunalului Sălaj. cu trimiterea spre rejudecare a cauzei primei instanţe pentru ca procurorul să efectueze cercetările ce se impun în cauză şi pentru a asigura toate garanţiile procesuale intimatului G.D..
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata L.E. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca temeinica si legala a sentinţei Judecătoriei Şimleu Silvaniei. precum şi a deciziei Tribunalului Sălaj.
În motivarea întâmpinării s-a arătat că sentinţa civila nr.81l/21 iunie 2012 a Judecătoriei Şimleu Silvaniei, precum si Decizia Tribunalul Sălaj nr.96/2012, pronunţate in acesta cauză sunt temeinice şi legale, pentru următoarele considerente:
Intimata învederează că au fost aduse critici hotărârilor atacate, invocându-se ca nu s-au efectuat cercetări de către procuror cu privire la cererea de chemare in judecata.
Prin urmare se invoca propria culpa in motivarea cailor de atac, ceea ce ar trebui sa conducă la respingerea caii de atac, având in vedere principiul de drept potrivit căruia, nimeni nu se pate scuza de propria culpa in vederea susţinerii intereselor sale (Nemo auditur propriam turpitudinem alegans).
Sentinţa atacata este temeinica si legala, de asemenea si decizia Tribunalului Sălaj, in primul rând pentru faptul ca prin admiterea cererii intimatei s-a avut in vedere cu prioritate interesul pârâtului G.D..
Pârâtul este bolnav, având diagnosticul de schizofrenie, grefata cu tulburări grave de comportament, permanenta, motiv pentru care discernământul general si faptic al acestuia este abolit, astfel cum rezulta din probatoriul administrat in cauza.
Criticile aduse nu au un fundament real, deoarece prin admiterea cererii reclamantei nu a fost încălcată nicio norma legala in vigoare.
Recurentul arata ca este nemulţumit de faptul ca instanţa a făcut cercetări in cauza, prin aceasta substituindu-se procurorului.
Cercetările făcute de instanţa s-au desfăşurat conform normelor in vigoare din codul civil precum si normelor neabrogate din Decretul nr. 32/1954 si nu au oprit procurorul sa efectueze si alte cercetări sau sa propună orice alte probe ar fi considerat a fi utile cauzei.
Se reiterează prevederile art. 30 si urm. din Decretul nr. 32/1954, prevederi legale care sunt desigur in vigoare, intimata nu contestă acest fapt, însă intimata nu vede cum a fost împiedicat procurorul sa facă si alte cercetări decât cele dispuse de instanţa in şedinţa publica, la fiecare termen de judecata fiind prezent si reprezentantul parchetului.
În cauza s-au administrat probe in condiţii de oralitate si contradictorialitate, respectându-se principiile de baza ale desfăşurării şedinţelor de judecata, neîngrădindu-se dreptul de a propune probe nici uneia din părţi.
Mai mult decât atât, instanţa a pronunţat o hotărâre având la baza probele absolut necesare a fi administrate in astfel de situaţii, respectiv o expertiza medico-legala psihiatrica, efectuata de o comisie de medici legal constituita (medic legist si doi medici psihiatri) precum si o ancheta sociala.
Ambele acte arata ca este in interesul paratului a fi pus sub interdicţie, datorita stării sale de sănătate mintala, care nu-i permite sa-si administreze singur interesele, fiind lipsit de capacitate de exerciţiu, având discernământul general şi faptic abolit.
Intimata consideră că nu s-a produs nicio vătămare nici uneia din părţi prin faptul ca instanţa a dispus administrarea probelor, atâta vreme cât acestea s-au efectuat cu respectarea procedurilor speciale privind efectuarea expertizei medico-legale sau a anchetei sociale.
Consideră ca rezultatul cercetărilor comisiei de specialitate nu poate fi decât acelaşi, indiferent de instituţia sau persoana care solicita efectuarea respectivei cercetări de specialitate, nefiind de natura actului persoana solicitantului respectivului act.
Prin urmare, nu se poate vorbi de o nulitate a actului emis, acesta fiind emis de o instituite competenta potrivit legii.
In ce priveşte comunicarea actelor de procedura, intimata consideră că apelul este nefondat, fapt care rezulta din dovezile de comunicare ataşate la dosar, procedura de citare fiind legal îndeplinita la fiecare termen de judecata.
Sentinţa este legala si temeinica si instanţa, prin pronunţarea acesteia, a avut in vedere interesul celui ce a fost pus sub interdicţie, ca o măsura de ocrotire absolut necesara in situaţia data.
Pentru aceste motive, intimata solicită respingerea ca nefondat a recursului formulat.
In drept, au fost invocate prevederile art. 308 alin. 2 C.pr.civ.
Recursul este fondat.
Obiectul prezentei cauze îl constituie o cerere de punere sub interdicţie judecătorească, cerere care, deşi a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Şimleu Silvaniei, la data de 17.11.2011, totuşi, trebuie judecată în conformitate cu prevederile art. 30 - 35 din Decretul nr. 32/1954, pentru punerea în aplicare a Codului familiei.
Noul Cod Civil a intrat în vigoare la data de 01.11.2011, însă, prin art. 230 alin. 1 lit. o din Legea nr. 71/2011, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009, privind Codul Civil, s-a prevăzut că la data intrării în vigoare a Noului C.civ. se abrogă Decretul nr. 32/1954, pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, publicat în Buletinul Oficial nr. 9/31.01.1954, cu excepţia art. 30 - 43, care se abrogă la data intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010, privind Noul Cod de procedură Civilă.
Prin urmare, prezenta cerere de punere sub interdicţie judecătorească trebuia judecată în conformitate cu prevederile art. 30 - 35 din Decretul nr. 32/1954, iar nu în conformitate cu dispoziţiile Noului C.civ., aşa cum nelegal a fost judecată de prima instanţă şi de instanţa de apel.
Prevederile art. 30 - 35 din Decretul nr. 32/1954 reglementează „procedura interdicţiei”, prevăzând în concret cum anume trebuie soluţionată o cerere prin care se solicită punerea sub interdicţie a unei persoane fizice.
Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. 1 teza I din Decretul nr. 32/1954, preşedintele instanţei sesizate cu o cerere de punere sub interdicţie va lua măsuri ca cererea, împreună cu înscrisurile anexate, să fie comunicate procurorului.
Textul art. 30 alin. 1 teza I din Decretul nr. 32/1954 conţine, aşadar, dispoziţii imperative, obligatoriu de urmat de către instanţa sesizată cu o cerere de punere sub interdicţie, instanţa fiind obligată să ia măsuri pentru ca cererea, împreună cu înscrisurile anexate, să fie comunicate procurorului, astfel încât, procurorul, în conformitate cu prevederile art. 30 alin. 1 teza II din Decretul nr. 32/1954, să dispună - normele care prevăd ce anume cercetări trebuie să facă procurorul, fiind, de asemenea, imperative, întrucât textul invocat prevede că procurorul va dispune efectuarea cercetărilor ce va socoti necesare -, efectuarea cercetărilor ce va socoti necesare.
Prin urmare, instanţa este obligată, printr-o normă legală imperativă, să ia măsuri pentru ca cererea de punere sub interdicţie, împreună cu înscrisurile anexate acesteia, să fie comunicată procurorului (art. 30 alin. 1 teza I din Decretul nr. 32/1954).
La rândul său, procurorul este obligat, tot printr-o normă legală imperativă, să efectueze cercetările ce se impun în vederea verificării situaţiilor invocate în cererea de punere sub interdicţie.
Art. 30 alin. 1 teza II din Decretul nr. 32/1954 prevede că „procurorul va dispune efectuarea cercetărilor ce va socoti necesare, va lua şi părerea unei comisii de medici specialişti, iar dacă cel a cărui punere sub interdicţie este cerută se găseşte internat într-o instituţie sanitară, va lua şi părerea medicului sub supravegherea căruia se află”.
Procedura prevăzută de art. 30 alin. 1 teza I şi II din Decretul nr. 32/1954 este o procedură obligatorie, reglementată prin norme legale imperative, şi a cărei nerespectare atrage sancţiunea nulităţii absolute a actelor de cercetare efectuate, această sancţiune a nulităţii absolute decurgând din încălcarea unor norme legale imperative.
Această procedură, reglementată de art. 30 alin. 1 teza I şi II din Decretul nr. 32/1954 cuprinde, practic, faza necontradictorie, în timp ce, procedura reglementată de art. 31 şi urm. din acelaşi act normativ, reglementează faza contradictorie a punerii sub interdicţie judecătorească.
Fiind vorba despre norme legale imperative, simpla nesocotire ori încălcare a acestora atrage nulitatea absolută a procedurii urmată cu nerespectarea acestor prevederi legale imperative.
Este ştiut faptul că nulitatea absolută este acea sancţiune care intervine ca urmare a nesocotirii unor norme juridice imperative, de interes public, în doctrină nulitatea fiind definită ca fiind acea sancţiune de drept civil, care lipseşte actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă (Gh. Beleiu - Drept Civil Român - Introducere în Dreptul Civil. Subiectele Dreptului Civil, Casa de Editură şi Presă Şansa S.R.L., Bucureşti, 1993, pag. 178).
Nulitatea absolută este acea care sancţionează nerespectarea, la încheierea unui act juridic civil, sau la parcurgerea unei anumite proceduri legale, a unei norme legale imperative, care ocroteşte un interes general.
Întrucât dispoziţiile art. 30 alin. 1 teza I şi II din Decretul nr. 32/1954 sunt dispoziţii imperative, simpla lor nesocotire atrage nulitatea absolută a întregii proceduri de punere sub interdicţie, întrucât această nulitate este una expresă, fiind prevăzută ca atare într-o dispoziţie legală imperativă.
Prin urmare, nu poate fi reţinută susţinerea primei instanţe, îmbrăţişată, de altfel, şi de instanţa de apel, în sensul că nu s-a cauzat nicio vătămare părţilor, în sensul prevăzut de art. 105 C.pr.civ., prin nerespectarea acestei proceduri prevăzute de art. 30 din Decretul nr. 32/1954, câtă vreme, nulitatea
absolută derivă din simpla încălcare a unei dispoziţii legale imperative, iar nu din aceea că s-a pricinuit sau nu vreo vătămare vreuneia dintre părţi.
Pe cale de consecinţă, Curtea constată că atât soluţia instanţei de apel, cât şi soluţia instanţei de fond, sunt nelegale, astfel încât, în temeiul art. 304 pct. 9 C.pr.civ., art. 312 alin. 1, art. 312 alin. 3
C.pr.civ., coroborat cu art. 297 alin. 2 teza finală C.pr.civ., se va admite recursul Parchetului, se va casa în întregime decizia recurată, rejudecând, se va admite apelul Parchetului în contra sentinţei fondului, care va fi anulată în întregime, cu consecinţa trimiterii cauzei pentru rejudecare la Judecătoria Şimleu Silvaniei.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de rejudecare va face aplicarea prevederilor art. 30 alin. 1 teza I din Decretul nr. 32/1954, precum şi a prevederilor art. 31 - 34 din acelaşi act normativ, date fiind dispoziţiile în acest sens ale art. 24 şi 25 NCPC şi ale art. 3 alin. 1 din Legea nr. 76/2012.
Eventualele cheltuieli de judecată vor fi avute în vedere de instanţa de rejudecare.
Întocmit,
Judecător Traian Dârjan,
Preşedintele Secţiei I-a civilă<
| ← Ordonanţă preşedinţială. Neîndeplinirea condiţiilor... | Punere sub interdicţie. Persoană având discernământ. Respingere → |
|---|
