Obiectul sesizării Comisiei de malpraxis. Obligație de a face - obligația medicului de familie de informare a părinților asupra stării de sănătate a copiilor minori
| Comentarii |
|
1. Potrivit art. 670 din Legea nr. 95/2006, Comisia de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis poate fi sesizată de persoana sau, după caz, reprezentantul legal al acesteia, care se consideră victima unui act de malpraxis săvârșit în exercitarea unei activități de prevenție, diagnostic și tratament, respectiv de succesorii persoanei decedate ca urmare a unui act de malpraxis imputabil unei activități de prevenție, diagnostic și tratament. Astfel, obiectul sesizării comisiei îl poate constitui doar un act de malpraxis săvârșit în exercitarea unei activități de prevenție, diagnostic și tratament, deci analiza comisiei privește doar existența sau inexistența unui astfel de act de malpraxis, iar în cazul în care constată că nu există un act de malpraxis, respinge sesizarea.
2. În raport de definiția legală a noțiunii de malpraxis și a cazurilor de răspundere civilă instituite pentru circumscrierea noțiunii de malpraxis, fapta medicului de familie de a fi refuzat furnizarea către părinte a informațiilor solicitate de acesta nu reprezintă un caz de malpraxis, întrucât nu constituie o eroare profesională săvârșită în exercitarea actului medical, după cum nu s-a făcut nici dovada producerii din această cauză a vreunui prejudiciu în persoana copiilor reclamantului, în calitate de pacienți ai pârâtei, și nici nu implică răspunderea civilă a pârâtei pentru prejudiciile produse din eroare, care includ și neglijența, imprudența sau cunoștințe medicale insuficiente în exercitarea profesiunii.
Jud. Sect. 2 București, sent. civ. nr. 13484 din 4 octombrie 2012, irevocabilă prin nerecurare, nepublicată
Prin sentința civilă nr. 13484/04.10.2012, Judecătoria Sectorului 2 București a respins plângerea împotriva deciziei din 28.02.2011, emisă de Comisia de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis și cererea având ca obiect obligația de a face (constând în obligarea la furnizarea informațiilor solicitate), formulate de către reclamantul P.D., în contradictoriu cu pârâtele M.R.A. și Direcția de Sănătate Publică București, Comisia de monitorizare și competență profesională pentru cazuri de malpraxis, ca neîntemeiate.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că reclamantul este tatăl minorelor P.M., născută la data de 12.01.2007, și P.D., născută la data de 12.05.2008, după cum rezultă din certificatele de naștere ale acestora. Prin sentința civilă nr. 6617/2010, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, rămasă definitivă și irevocabilă la 08.09.2010 în recurs, s-a încuviințat exercitarea dreptului reclamantului de a avea legături personale cu fiicele sale minore, s-a stabilit programul de vizitare, a fost obligată mama copiilor să transmită semestrial reclamantului evaluări medicale și preșcolare sau școlare. La data de 22.11.2010, reclamantul a solicitat cabinetului medical al cărei titular este pârâta M.R.A. să-i comunice câte adeverințe medicale a eliberat pe numele minorelor, la ce date calendaristice, care a fost conținutul acestora, în perioada 01.01.2010-prezent, când i s-au comunicat de către mama minorelor date și acte medicale privind starea de sănătate a acestora, care să ateste anumite probleme ale copiilor în perioada 01.01,2010-prezent, de câte ori a consultat personal copii în perioada 01.01.2010-prezent, la ce date calendaristice și care au fost constatările, ce analize medicale au fost efectuate copiilor în perioada 01.01.2010-prezent și care sunt rezultatele acestora, ce demersuri a făcut pentru a se asigura că deține toate datele și actele medicale cu privire la evoluția stării de sănătate a copiilor, informații necesare unei corecte monitorizări medicale a copiilor, ce știe despre supoziția emisă de mama copiilor privitor la intoxicația cu mercur ca urmare a unor vaccinuri și anestezii și despre concluziile consultului medical făcut copiilor de către dr. S.S. din Constanța și dacă minorele mai sunt pacientele pârâtei.
Prin adresa emisă la data de 25.11.2010, pârâta M.R.A. i-a răspuns reclamantului că, în raport de faptul încredințării minorelor către mama acestora și de faptul că aceasta a fost obligată prin sentința civilă nr. 6617/14.06.2010 să transmită semestrial reclamantului evaluări medicale și preșcolare sau școlare, va transmite toate informațiile medicale pe care le deține către mama copiilor de la care reclamantul le poate obține conform hotărârii judecătorești, menționând că aceste informații se pot transmite către instanța de judecată, în măsura în care s-ar solicita.
La data de 17.02.2011, reclamantul a formulat împotriva pârâtei M.R.A. plângere pe rolul Comisiei de monitorizare și competență profesională pentru cazuri de malpraxis, prin care a solicitat ca aceasta să fie cercetată și sancționată sub aspectul încălcării dispozițiilor din Legea nr. 46/2003, Legea nr. 95/2006, art. 14 și art. 15 din Legea nr. 272/2004, art. 97, art. 99, art. 101 C.fam., arătând că este tatăl minorelor, că are dreptul de a solicita informații legate de starea de sănătate a copiilor săi și că pârâta i-a refuzat aceste informații solicitate prin cererea din 22.11.2010. Prin decizia din 28.02.2011, Comisia de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis a respins sesizarea.
Potrivit art. 642 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006, malpraxisul este eroarea profesională săvârșită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical și a furnizorului de produse și servicii medicale, sanitare și farmaceutice. Prin urmare, în raport de definiția legală a noțiunii de malpraxis și a cazurilor de răspundere civilă instituite pentru circumscrierea noțiunii de malpraxis, instanța a reținut că fapta pârâtei M.R.A. de a fi refuzat furnizarea către reclamant a informațiilor solicitate de acesta nu constituie un caz de malpraxis, întrucât nu constituie o eroare profesională săvârșită în exercitarea actului medical, după cum nu s-a făcut nici dovada producerii din această cauză a vreunui prejudiciu în persoana copiilor reclamantului în calitate de pacienți ai pârâtei și nici nu implică răspunderea civilă a pârâtei M.R.A. pentru prejudiciile produse din eroare, care includ și neglijența, imprudența sau cunoștințe medicale insuficiente în exercitarea profesiunii, neexistând astfel de prejudicii datorate acestor cauze și produse printr-un act individual al pârâtei în cadrul procedurilor de prevenție, diagnostic sau tratament, refuzul comunicării informațiilor nefiind săvârșit în cadrul unor astfel de proceduri.
De asemenea, instanța a reținut că nu s-a dovedit de către reclamant nici existența unui caz de răspundere civilă pentru prejudiciile ce decurg din nerespectarea reglementărilor legii menționate privind confidențialitatea, consimțământul informat și obligativitatea acordării asistenței medicale, prin refuzul furnizării informațiilor nerealizându-se o nerespectare a acelor dispoziții. Instanța a mai notat că nu s-a dovedit de către reclamant nici existența unui caz de răspundere civilă pentru prejudiciile produse în exercitarea profesiei și atunci când medicul își depășește limitele competenței, cu excepția cazurilor de urgență în care nu este disponibil personal medical ce are competența necesară, întrucât această ipoteză privește situația când se realizează un act medical individual de către o persoană ce nu are competența de a-l realiza, or, refuzul pârâtei de a furniza informațiile solicitate nu se încadrează în această categorie.
Potrivit art. 670 din Legea nr. 95/2006, Comisia de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis poate fi sesizată de persoana sau, după caz, reprezentantul legal al acesteia, care se consideră victima unui act de malpraxis săvârșit în exercitarea unei activități de prevenție, diagnostic și tratament, respectiv de succesorii persoanei decedate ca urmare a unui act de malpraxis imputabil unei activități de prevenție, diagnostic și tratament. Din acest text legal, instanța a constatat că obiectul sesizării comisiei îl poate constitui doar un act de malpraxis săvârșit în exercitarea unei activități de prevenție, diagnostic și tratament, deci analiza comisiei privește doar existența sau inexistența unui astfel de act de malpraxis, iar în cazul în care constată că nu există un act de malpraxis, respinge sesizarea. Or, așa cum s-a reținut mai sus, fapta pârâtei M.R.A. de a fi refuzat furnizarea către reclamant a informațiilor solicitate de acesta nu constituie un act de malpraxis, prin urmare, instanța a reținut că în mod legal Comisia de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis a respins sesizarea reclamantului, așa încât a constatat că decizia nr. 33/28.02.2011 este legală și temeinică, iar plângerea formulată contra acesteia este neîntemeiată.
Împrejurarea că fapta pârâtei de a refuza furnizarea informațiilor ar putea sau nu să constituie o încălcare a altor dispoziții legale decât cele care reglementează malpraxisul și, eventual, să atragă răspunderea civilă pentru alte situații decât cele reglementate de art. 642 din Legea nr. 95/2006 ori o altă formă de răspundere, nu prezintă nicio relevanță pentru soluționarea cauzei și nu face obiectul analizei instanței, întrucât Comisia de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis soluționează doar sesizările privind actele de malpraxis, iar instanța, în soluționarea plângerii împotriva deciziei acestei comisii, este limitată tot la verificarea existenței sau inexistenței actelor de malpraxis.
Din adresa emisă de către dr. B.C., din lista asiguraților ieșiți și din adresa nr. 23268/21.05.2012, emisă de Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, instanța a reținut că fiicele reclamantului au ieșit de pe lista de capitație a pârâtei M.R.A. la data de 03.01.2011, fiind înscrise pe lista de capitație a d-nei dr. B.C. Începând cu data de 04.01.2011, deci cu mult înainte de data introducerii acțiunii. Prin urmare, ținând seama că la data introducerii acțiunii fiicele reclamantului nu se mai aflau pe lista de capitație a pârâtei M.R.A., instanța a constatat că este neîntemeiată cererea având ca obiect obligația de a face prin care reclamantul a solicitat să fie obligată pârâta M.R.A., în exercițiul atribuțiilor de serviciu, să îi respecte drepturile părintești, respectiv să îi comunice informațiile solicitate cu referire la minore.
De asemenea, instanța a reținut că nici cealaltă pârâtă, Comisia de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis, nu are consacrată prin lege atribuția de a obliga medicii prin cursuri sau alte modalități legale ca în exercitarea funcției lor să colaboreze (comunice) cu părintele de gen masculin cu aceeași seriozitate și egalitate cu care colaborează (comunică) cu părintele de gen feminin. În lipsa consacrării legale a unei astfel de obligații în sarcina sa, și sub acest aspect este neîntemeiată cererea având ca obiect obligația de a face. Interzicerea discriminării este reglementată chiar de Constituția României, care în art. 16 alin. (1) reglementează principiul egalității în drepturi și al nediscriminării, iar dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor este reglementat tot de Constituția României în art. 48 alin. (1), astfel că nu se pune problema obligării la respectarea acestor obligații care decurg de drept din lege.
Având în vedere toate considerentele expuse anterior, instanța a respins plângerea împotriva deciziei din 28.02.2011 emise de Comisia de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis și cererea având ca obiect obligația de a face, ca neîntemeiate.
| ← Malpraxis. Intervenție chirurgicală. Fracturarea lamei de... | Contestație împotriva deciziei Comisiei de malpraxis.... → |
|---|
