Sentinţă judecătorească necomunicată părţilor întrucât a fost considerată în mod greşit ca fiind irevocabilă în raport de prevederile art. 11 din Codul de procedură civilă şi care a fost pronunţată înaintea declarării lor neconstituţionale prin decizia nr
| Comentarii |
|
Tribunalul NEAMŢ Hotărâre nr. 55RC din data de 03.02.2014
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra Neamț sub numărul xxxx din 23.02.2012 reclamantul I. Gh. a solicitat obligarea pârâtului H. V. la plata sumei de 1300 lei reprezentând contravaloarea unui generator de curent electric, cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că a cumpărat generatorul de la pârât, în cursul anului 2011, și a fost asigurat că aparatul este în perfectă stare de funcționare. Pârâtul a refuzat însă să îl testeze, precizând că îi va restitui banii dacă generatorul nu va funcționa.
Ajuns acasă a constatat că generatorul nu funcționa iar specialistul la care a apelat l-a încredințat că nici nu poate fi reparat, întrucât cea mai mare parte a pieselor sunt stricate.
Cum pârâtul a refuzat să îi restituie banii, apreciază că sunt îndeplinite condițiile răspunderii pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudicii.
În drept a invocat dispozițiile art. 1357 - 1371 din noul cod civil iar în dovedire a depus înscrisuri.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată deoarece în luna septembrie 2010 a fost contactat de reclamant în vederea vânzării generatorului de curent, iar după vizualizarea bunului, părțile au convenit ca prețul aparatului să fie de 1500 lei. A doua zi reclamantul s-a prezentat cu un specialist care a verificat generatorul și i-a plătit suma de 1300 lei.
După două luni a fost din nou contactat de reclamant, care i-a spus că a curățat generatorul și că acesta nu mai funcționează. El s-a deplasat la locuința reclamantului unde a reglat și a pornit generatorul și i-a sugerat să îi înlocuiască bateria.
În luna martie 2011 reclamantul l-a sunat iar, spunându-i că generatorul face zgomot și că nu-i mai place iar în luna iulie 2011, profitând de faptul că pârâtul este internat în spital la Târgu Mureș, a venit și a aruncat utilajul în subsolul blocului său.
În dovedire a solicitat încuviințarea probei cu martori.
Reclamantul a depus un răspuns la întâmpinarea pârâtului în care a recunoscut că inițial părțile au convenit ca prețul vânzării să fie de 1500 lei, din care a achitat numai 1300 lei, și a arătat că, deși a înlocuit bateria și bujia, generatorul nu a pornit, deși a apelat la un specialist.
În acest caz, este evidentă reaua credință a pârâtului, care a cunoscut că vinde un bun inutilizabil.
Prin sentința civilă nr. 3291 din 01.06.2012 Judecătoria Piatra Neamț a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului I. Gh., reținând în motivare că în vara anului 2010 pârâtul i-a vândut acestuia un generator de curent electric cu prețul de 1300 lei și că la remiterea bunului reclamantul nu a verificat dacă generatorul funcționează.
A mai reținut că, în speță, nu sunt aplicabile prevederile art. 1357 - 1371 din noul Cod civil, indicate de reclamant în cererea introductivă, deoarece între părți s-au născut raporturi juridice de natură contractuală, nu delictuală, iar pe de alată parte pentru că, potrivit art. 103 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a noului Cod civil, obligațiile născute din fapte juridice extracontractuale sunt supuse dispozițiilor legii în vigoare la data producerii ori al săvârșirii lor.
În speță însă, fapta alegată s-a petrecut sub incidența vechiului Cod civil.
În al doilea rând, potrivit 1353 din Codul civil din anul 1865, vânzătorul nu este obligat să răspundă pentru viciile aparente ale bunului vândut, de existența cărora cumpărătorul se putea convinge singur.
Reclamantul a învederat că nu a verificat bunul înainte să-l achiziționeze și că, ajuns acasă, încercând să-l pornească, a constatat că nu funcționează. Această situație putea fi însă descoperită înaintea exprimării consimțământului în vederea încheierii contractului, printr-o simplă verificare a bunului, fără să fi fost necesară părerea unui specialist. De aceea, nu sunt incidente dispozițiile art. 1352 din Codul civil din anul 1865 referitoare la viciile ascunse, și nici cele referitoare la răspunderea civilă delictuală, pe care reclamantul și-a întemeiat acțiunea.
Întrucât reclamantul și-a asumat riscul achiziționării unui bun nefuncțional ori neconform așteptărilor sale, instanța de fond a considerat ca fiind neîntemeiată acțiunea acestuia, având în vedere și faptul că presupusul acord între părți privind restituirea prețului de către vânzător în cazul în care generatorul nu va funcționa, nu a fost dovedit conform dispozițiilor art. 1169 din Cod civil din anul 1865.
Chiar și din perspectiva răspunderii civile delictuale instanța de fond a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile acestei instituții, cel puțin sub aspectul vinovăției pârâtului, care a fost înlăturată de fapta reclamantului însuși, care a omis să verifice dacă generatorul funcționează.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamantul I. Gh. care a solicitat, în prealabil, repunerea sa în termenul de recurs, motivat de faptul că sentința recurată nu i-a fost comunicată, iar pe fond a solicitat admiterea recursului întrucât pârâtul l-a asigurat că îi va returna banii dacă generatorul nu funcționează. A mizat și pe faptul că pârâtul a fost de profesie mecanic și nu îl va induce în eroare, însă generatorul nu era funcțional în momentul cumpărării și nici nu a putut fi reparat.
Intimatul - pârât H. V. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului în raport de prevederile art. 11 din Codul de procedură civilă, în conformitate cu care procesele și cererile privind creanțele având ca obiect plata unei sume de bani de până la 2000 lei inclusiv, sunt soluționate de judecătorie atât în primă, cât și ultimă instanță, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate întrucât reclamantul a consimțit să cumpere generatorul în starea în care se află.
De asemenea, a solicitat obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată precum și judecarea recursului în lipsa sa, conform prevederilor art. 242 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă.
Analizând argumentele invocate precum și din oficiu, potrivit art. 3041 din Codul de procedură civilă, Tribunalul a constatat că recursul nu este fondat și l-a respins pentru următoarele considerente:
În prealabil, referitor la excepția inadmisibilității recursului, se reține că deși art. 11 din codul de procedură civilă prevede că judecătoria soluționează procesele și cererile privind creanțele având ca obiect plata unei sume de bani de până la 2000 lei inclusiv, atât în primă, cât și în ultimă instanță, aceste dispoziții au fost declarate neconstituționale prin decizia nr. 976 din 20.11.2012 a Curții Constituționale, deoarece ele contravin dispozițiilor art. 47 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, încheiată la Roma la 04.11.1950, amendată prin protocoalele ulterioare, precum și art. 148 din Constituție.
Întrucât Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale a fost ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, ea face parte din ordinea juridică internă și are o forță juridică superioară Codului de procedură civilă, astfel că prima instanță putea să aplice direct prevederile art. 47 din Convenție și să indice în dispozitivul sentinței civile nr. 3291 din 01.06.2012 posibilitatea atacării acesteia cu recurs.
Neprocedând astfel, această hotărâre a fost în mod greșit considerată ca fiind irevocabilă și nu a fost comunicată reclamantului. Însă, cum termenul de recurs curge, potrivit art. 284 alin. 1 din Codul de procedură civilă, de la comunicarea hotărârii, în lipsa comunicării termenul de recurs nu curge pentru părți, astfel că recursul formulat ulterior de reclamant este socotit în termen și nu se impune repunerea acestuia în termenul de formulare a căii de atac.
Pentru aceste considerații excepția invocată de intimatul - pârât va fi respinsă ca nefondată.
Tribunalul mai constată că în mod just a reținut prima instanță că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1357 - 1371 din noul Cod civil referitoare la răspunderea civilă delictuală deoarece, pe de o parte, acest cod nu intrase încă în vigoare la data perfectării contractului de vânzare - cumpărare, iar pe de altă parte pentru că răspunderea vânzătorului se circumscrie dispozițiilor legale referitoare la răspunderea civilă contractuală.
Tot astfel, în mod just a reținut prima instanță că, potrivit 1353 din Codul civil din anul 1865, vânzătorul nu răspunde pentru viciile aparente ale bunului vândut, de existența cărora cumpărătorul se putea convinge singur prin probarea generatorului înaintea achiziționării lui. Neprocedând astfel și nereușind să facă proba că achiziționarea generatorului s-a făcut sub condiția rezolutorie a posibilității punerii lui în funcțiune, reclamantul și-a asumat riscul de a achiziționa un aparat nefuncțional, astfel că acțiunea sa nu poate fi primită.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 teza a II-a din Codul de procedură civilă Tribunalul va respinge ca nefondat atât recursul reclamantului I. Gh., cât și cererea intimatului H. V. de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de judecată, deoarece nu a făcut dovada efectuării unor asemenea cheltuieli în acest stadiu procesual.
| ← Legea nr. 221/2009 - Condamnarea pentru infracţiunea de trecere... | Exercitarea Autorităţii Părinteşti. Jurisprudență Minori → |
|---|
