Drept civil - nulitatea absolută a contractului de împrumut garantat prin ipotecă.
| Comentarii |
|
Tribunalul NEAMŢ Sentinţă civilă nr. 295/C din data de 31.03.2014
Pe rolul Tribunalului Neamț a fost înregistrată sub nr. /245/2013 la data de 23.10.2013 cererea reclamantei NS de a se constata, în contradictoriu cu pârâtul ZD, nulitatea contractului de împrumut nr. 3149/25.11.2010, autentificat de BNP HI, lipsind obiectul și cauza fiind falsă, a se radia ipoteca asupra imobilului situat în Iași, instituită prin contractul de împrumut mai sus menționat și a fi obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată. Prin concluziile la fond, reclamanta a revenit, arătând că nu mai solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Cauza a fost înregistrată ca urmare a declinării competenței soluționării acesteia de către Judecătoria Iași, prin sentința civilă nr. 11185/11.09.2013. Prin această sentință, prima instanță sesizată a reținut că, potrivit art. 94 lit. j Cod de procedură civilă, Judecătoriile judecă orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști, iar conform art. 95 pct. 1 Cod de procedură civilă, tribunalele judecă în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe. Întrucât cauza deduce analizei un litigiu evaluabil în bani, valoarea obiectului litigiului fiind dată în primul capăt de cerere de valoarea contractului de împrumut a cărui nulitate se solicită, 60.000 euro, valoarea ajunge, conform cursului BNR de la data introducerea acțiunii, la 264.600 lei, atrăgând competența de prima instanță a Tribunalului.
Capătul al doilea de cerere depinde de soluția dată primului, în condițiile art. 99 Cod de procedură civilă, iar potrivit art. 107 Cod de procedură civilă, cererile de chemare în judecată se depun la instanța domiciliului pârâtului, în cauză pârâtul având domiciliul în Piatra Neamț, ce nu se află în raza de competență a Judecătoriei Iași.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 130 raportat la art. 94 lit. j, 95 și 107 al. 1 Cod de procedură civilă, Judecătoria Iași și-a declinat competența materială și teritorială în favoarea Tribunalului Neamț.
În motivarea cererii sale introductive de instanță, reclamanta a arătat că la data de 25 noiembrie 2010, a încheiat cu pârâtul un contract de împrumut cu ipotecă ce poartă numărul 3149. La aceeași dată, dar anterior acestui moment, între S.C A. S.R.L, reprezentată de consilier juridic ZD și S.C R. S.R.L, s-a încheiat un precontract de închiriere cu promisiune de vânzare, în cadrul căruia dânsa a fost de acord să garanteze în favoarea S.C A. S.R.L, reprezentată prin același ZD, o ipotecă de rang 1 pe imobilul proprietatea sa situat în Iași.
În urma discuțiilor comune purtate, pârâtul a propus ca această garanție să formeze obiectul contractului de împrumut autentificat de BNP HD și I, împrumut care, în fapt, nu a fost niciodată acordat. Acest act s-a încheiat în forma aceasta, dar erau prevăzute termene de plată ce corespundeau cu termenele din precontractul celor 2 societăți. A fost încheiat pentru ca reclamanta, terț în acel contract, care nu poartă număr și dată, să garanteze ducerea lui la îndeplinire.
În cadrul precontractului, obiect a format un sistem de difuzare și proiecție digitală 4D și efecte, cu un avans de 46.000 euro și 60.000 euro plătibili în rate. Pentru aceste rate a garantat reclamanta, încheind acel contract de împrumut care nu a existat niciodată, acest document autentificat având mai mult aspectul unei declarații, nefiind trecut și atestat că ar fi primit banii "împrumutați", în fața notarului.
Un al doilea moment al relațiilor îl reprezintă contractul de închiriere cu promisiune de vânzare, ce are același obiect, aceleași părți, dar care a fost renegociat și are ca preț suma de 38.000 euro. În urma acestor renegocieri, părțile au reziliat teoretic primul contract, ZD rupând acel precontract (exemplarul lor), câștigând astfel încrederea reclamantei și a celor de la S.C R. S.R.L. Pentru că la acea dată, cei de la R. nu aveau la îndemână primul contract, nu au făcut același lucru cu exemplarul lor, astfel că încă mai dețin acel prim precontract.
În cadrul acestor renegocieri, cei de la S.C A. S.R.L împreună cu pârâtul, au promis ridicarea ipotecii instituite, însă acest lucru a fost tergiversat, pentru ca în prezent pârâtul să o notifice în calitate de împrumutată și să solicite restituirea sumelor de bani din acest contract, ceea ce dovedește intențiile sale frauduloase și de rea-credință.
Actul purtând denumirea de "contract de împrumut" a fost perfectat doar cu intenția de a garanta în relațiile dintre cele 2 societăți comerciale, motivat și de faptul că reclamanta a participat la realizarea obiectului de activitate a S.C R.S.R.L, dar înțelegerea părților a fost renegociată și urma ca acest contract de împrumut să nu mai aibă eficiență, motivat de faptul că era accesoriu acelui prim precontract renegociat de părți și reziliat prin încheierea celui de-al doilea contract, ce are același obiect.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 948 și urm. Cod civil.
Prin încheierea pronunțată la data de 24.04.2013 de Judecătoria Iași, a fost admisă cererea de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru, reclamanta fiind scutită de plata taxei de 6757 lei pentru primul capăt de cerere și de 8 lei pentru al doilea capăt de cerere.
În dovedire, reclamanta s-a folosit de proba cu înscrisuri, depunând în copie contractului de împrumut nr. 3149/25.11.2010, autentificat de BNP HI, răspuns la notificare trimis la data de 11.03.2013 pârâtului, împreună cu confirmarea de primire, precontract de închiriere cu promisiune de vânzare încheiat între S.C A. S.R.L și S.C R. S.R.L, nedatat, contract de închiriere cu promisiune de vânzare, de asemenea nedatat, încheiat între aceleași două societăți comerciale, notificarea comunicată de pârât reclamantei prin BEJ NT sub nr. 9/2013, declarație dată de numitul NNI și autentificată sub nr. 5/25.01.2011 de BNP US, înscris încheiat între DM și ȘC la data de 1.02.2011, formulare de expediere sume de bani prin serviciul OMV - WE la datele de 29.12.2010, 20.12.2010, 16.12.2010, 29.01.2011, transcrierea unui SMS primit de la numărul de telefon indicat a aparține apărătorului S.C A. S.R.L, pe numărul de telefon al apărătorului reclamantei. De asemenea, reclamanta a solicitat luarea unui interogatoriu pârâtului și audierea în calitate de martor a numitului NN.
Pârâtul a depus întâmpinare invocând excepția necompetenței materiale și teritoriale a Judecătoriei Iași, excepții ce au fost admise prin sentința civilă nr. 11185/11.09.2013 prin care prima instanță învestită și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Neamț.
Pe fondul acțiunii, pârâtul a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. A arătat că în luna octombrie 2010 între reprezentanții S.C. A. S.R.L și NN, administratorul S.C R.S.R.L au avut loc discuții cu privire la un sistem de difuzare și proiecție digitală 4D și efecte, intenția inițială a reprezentantului R. fiind de achiziționare a unui aparat nou, cu plata în rate, motiv pentru care a fost încheiat precontractul de închiriere cu promisiune de vânzare. Ulterior, d-nul NN a decis să închirieze un sistem de difuzare și proiecție digitală 4D și efecte second-hand, prețul acestuia fiind mai mic. În acest context, între cele două societăți a fost încheiat contractul înregistrat sub nr. 26/5.11.2011, având ca obiect închirierea și promisiunea de vânzare a unui astfel de sistem.
Predarea obiectului material al contractului s-a făcut la data de 11.11.2010, așa cum s-a consemnat în procesul-verbal încheiat. Până în prezent S.C R. S.R.L nu a achitat nici măcar în parte suma datorată, de 26.000 euro, pentru acest motiv apelându-se la instanțele judecătorești, solicitându-se rezilierea contractului și reposesia obiectului material, cerere ce a făcut obiectul dosarului nr. xxxx al Judecătoriei Piatra Neamț, acțiunea fiind admisă prin sentința civilă nr. 964/25.02.2012.
Într-adevăr, anterior încheierii contractului de promisiune de vânzare, între părți a fost încheiat un precontract, ulterior, potrivit voinței părților, clauzele din precontract fiind modificate, prin încheierea în data de 5.11.2010 a contractului de închiriere, precontractul rămânând fără obiect.
Prin acțiune se încearcă a se da o altă interpretare contextului în care a fost acordat acest împrumut, reclamanta recunoscând însă că a fost de acord să garanteze cu imobilul proprietatea sa împrumutul acordat, suma de bani urmând să fie folosită de aceasta conform înțelegerii dintre ea și administratorul S.C R. S.R.L. În acest sens, la data de 25.01.2011, numitul NN a dat o declarație notarială prin care recunoaște că a închiriat de la S.C A. S.R.L sistemul de difuzare și proiecție digitală 4D și efecte, precizând că NS a avut o contribuție de 50% la realizarea obiectului de activitate al societății.
În data de 25.01.2012 a fost emisă factura nr. 1 către NS pentru suma de 270.000 lei, având ca obiect sistemul proprietatea S.C A. S.R.L, ulterior reclamanta făcând o ofertă Primăriei Piatra Neamț prin care își arată disponibilitatea de a vinde sistemul, deși acesta era proprietatea S.C A. S.R.L, nefiind plătit de S.C R. S.R.L.
Cauzele de nulitate invocate nu sunt motivate și nici întemeiate. De altfel, deși reclamanta susține că obiectul contractului de împrumut lipsește, aceasta a restituit următoarele sume de bani: 5.800 lei (16.12.2010), 5.000 lei (20.12.2010), 9.000 lei (29.12.2010) și 21.250 lei (29.01.2011).
Privitor la cel de-al doilea capăt de cerere, având în vedere cuantumul sumei acordate ca împrumut, solicitarea de instituire a unei ipoteci imobiliare este legală, legitimă și justificată.
În dovedire, pârâtul a depus în copie înscrisuri: sentința civilă nr. -/25.02.2012 a Judecătoriei Piatra Neamț, proces-verbal de predare-primire încheiat la data de 11.11.2010, declarație dată de numitul NN și autentificată sub nr. 5/25.01.2011 de BNP UE, factura nr. 1/25.01.2012, contract de vânzare-cumpărare comercială între reclamantă și Primăria mun. Piatra Neamț, semnat doar de reclamantă, formulare de expediere sume de bani prin serviciul OMV - WE la datele de 29.12.2010, 20.12.2010, 16.12.2010, 29.01.2011, extras Ecris dosar nr. xxxx atestând anularea recursului S.C R. S.R.L ca netimbrat prin decizia civilă nr. -/RCOM/27.01.2014 a Tribunalului Neamț Secția a II-a Civilă și de contencios Administrativ și Fiscal, rezoluția de neîncepere a urmăririi penale dată la 14.08.2013 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț în dosar nr. xxxx, referatul întocmit de I.P.J Neamț în menționatul dosar, cu propunere de neîncepere a urmăririi penale, notificarea nr. 28/25.01.2013 trimisă reclamantei, cu dovada comunicării, notificarea comunicată reclamantei prin BEJ NT sub nr. 9/2013, cu dovada comunicării, publicație de vânzare imobiliară nr. 62/9.07.2013 emisă de BEJ ZC, cerere de intervenție formulată de pârât în procedura executării silite din dosarul nr. xxxxx al BEJ ZC, încheierea din 6.08.2013 a BEJ ZC privind înregistrarea cererii de intervenție a altor creditori, cererea de recurs formulată de S.C R. S.R.L împotriva sentinței civile pronunțate de Judecătoria Piatra Neamț în dosarul nr. xxxx. De asemenea, pârâtul a solicitat luarea unui interogatoriu reclamantei și audierea în calitate de martor a numitului D.A.
În răspuns la întâmpinarea depusă de pârât, reclamanta a arătat că precontractul de închiriere (primul contract) a fost încheiat anterior datei "contractului de împrumut" cu ipotecă nr. 3149/25.11.2010. La acel moment, acest act era o garanție pentru executarea precontractului, dar cum acel precontract a fost reziliat și înlocuit de voința părților prin încheierea unui al doilea contract la o valoare substanțial mai mică, înțelegerea părților a fost de ridicare a ipotecii instituită pe proprietatea dânsei.
Cel de-al doilea contract poartă în mod suspect un număr și o dată pe care pârâtul o învederează instanței, respectiv 26/5.11.2011, adnotare care nu există pe exemplarul original aflat în posesia S.C R. S.R.L și în realitate al doilea contract a fost încheiat după data de 25.11.2010 - data perfectării ";împrumutului" cu ipotecă.
Aspectele învederate în legătură cu dosarul nr. xxx nu o privesc pe reclamantă, aceasta neavând nicio calitate în S.C R. S.R.L, iar dosarul menționat a avut ca obiect rezilierea celui de-al doilea contract, la care dânsa nu a mai interferat ca garant. Pe de altă parte, la data litigiului dosarului xxxx exista o cesiune de părți sociale a structurii acționariatului în S.C R. S.R.L.
Factura nr. 1/25.01.2012 de achiziționare a sistemului digital 4D a fost anulată motivat de faptul că S.C R. S.R.L nu putea vinde acest sistem, nedeținând acte de proveniență, respectiv o factură emisă de proprietara S.C A. S.R.L, astfel că nu s-a putut concretiza acest transfer și factura nu a produs niciodată efecte.
Mai arată reclamanta că a participat la realizarea obiectului de activitate a S.C R. S.R.L cu investiții personale, dar acest lucru nu-i incumba, raportat la structura acționariatului, în care dânsa nu există.
Cel de-al doilea contract a reziliat primul contract, astfel că acest contract de împrumut a rămas fără efecte juridice, el având doar rolul de a garanta suma din primul contract. Mai mult decât atât, împrumutul cu ipotecă de 60.000 euro depășește cu mult valoarea celui de-al doilea contract (26.000 euro + 12.000 euro) pe care pârâtul îl recunoaște și a urmărit a fi reziliat în instanță. Fiind de bună-credință, și pentru faptul că relațiile comerciale între cele două societăți erau încă în desfășurare, dânsa a așteptat ca pârâtul să meargă la notar pentru a ridica ipoteca, lucru ce nu numai că nu s-a întâmplat, dar pârâtul acum o notifică cu intențiile sale de a executa acest împrumut ce nu a existat niciodată.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține acțiunea formulată ca fiind întemeiată, sub aspectul ambelor capete de cerere, pentru următoarele considerente:
Sub aspectul legii aplicabile rationae temporis, tribunalul reține că acțiunea formulată trebuie analizată din perspectiva reglementărilor Codului civil de la 1864, dat fiind că potrivit art. 5 al. 1 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, dispozițiile Codului civil (nou) se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după intrarea sa în vigoare. În cauză însă, actul juridic încheiat între părți a intervenit la data de 25.11.2010, anterior intrării în vigoare a Noului Cod civil, la data de 1.10.2011.
Ca și cauze de nulitate a contractului de împrumut autentificat de BNP HI sub nr. 3149/25.11.2010, reclamanta a invocat lipsa obiectului și cauza falsă. Potrivit art. 948 Cod civil, printre condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții se enumeră și un obiect determinat și o cauză ilicită. Art. 962 cod civil stipulează că obiectul convențiilor este acela la care părțile sau numai una din părți se obligă. Așadar, prin acesta se înțelege conduita părților stabilită prin acel act juridic, adică acțiunile sau inacțiunile la care sunt îndreptățite ori de care sunt ținute părțile. Particularizând în concret obiectul unei convenții de împrumut cum este cea care a intervenit între reclamantă și pârât prin contractul autentificat sub nr. 3149/25.11.2010, se reține că acțiunile la care părțile s-au angajat sunt următoarele: pârâtul să remită reclamantei suma de 60.000 euro, iar reclamanta să restituie eșalonat această sumă primită, la anumite date convenite în contract.
Reclamanta solicită prin acțiunea sa a se constata că actul juridic a cărui nulitate se solicită consfințește o obligație a sa de a restitui o sumă de bani pe care nu a primit-o, astfel încât contractul este lipsit de obiect.
Lipsa obiectului invocată trebuie avută în vedere în strânsă legătură cu lipsa cauzei actului juridic, respectiv o cauză falsă. Cauza a fost definită în literatura juridică a cuprinde două elemente: scopul imediat, numit și scopul obligației ("causa proxima";) care prezintă un caracter abstract și invariabil în cadrul fiecărei categorii de acte juridice și scopul mediat, numit și scopul actului juridic ("causa remota";, motivul determinant al încheierii fiecărui act juridic în parte) care prezintă un caracter concret și variabil în funcție de specificul actului juridic respectiv. Sancțiunea nulității absolute este determinată de lipsa cauzei ca scop imediat, iar nu de motivele care au determinat părțile să încheie un anumit act juridic (causa remota).
În speța de față, ambele părți recunosc că actul încheiat între ele ca persoane fizice are o anumită legătură cu actele juridice încheiate între două societăți comerciale, respectiv S.C R. S.R.L, al cărui administrator la momentul anului 2010, NN, se afla în relații de prietenie cu reclamanta și S.C A. S.R.L, la care la nivelul aceluiași an, pârâtul avea calitatea de consilier juridic. Însă fiecare din părți susține că legătura cu aceste acte își are fundamente diferite. Între cele două societăți comerciale s-a încheiat inițial un precontract de închiriere cu promisiune de vânzare, având ca obiect un sistem de difuzare și proiecție digitală 4D și efecte, iar ulterior un contract de închiriere cu promisiune de vânzare. Niciunul dintre aceste două acte juridice nu poartă vreun număr de înregistrare și nu este datat. Pârâtul a arătat că al doilea act, cel denumit contract, ar fi intervenit la data de 5.11.2010, având numărul 26, așa cum S.C A. a susținut în cadrul dosarului nr. xxxx al Judecătoriei Piatra Neamț ce a avut ca obiect cererea de reziliere a acestui contract.
Această dată nu poate fi reținută ca opozabilă reclamantei din prezentul dosar, cât timp reprezintă o datare făcută unilateral de către S.C A. S.R.L, iar nu asumată prin semnătură ori recunoscută de către S.C R. S.R.L.
Susținerile divergente ale părților au vizat și succesiunea diferită în timp a actelor care atestă desfășurarea relațiilor comerciale dintre S.C A. S.R.L și S.C R. S.R.L. Astfel, reclamanta a susținut că încheierea contractului de împrumut a intervenit ulterior încheierii precontractului dintre societăți dar anterior încheierii contractului dintre acestea, iar martorul audiat la solicitarea acesteia a confirmat, adăugând că între momentul încheierii precontractului și momentul încheierii contractului de împrumut, cele două societăți au procedat la predarea-primirea echipamentului tehnic constând în sistem de difuzare și proiecție digitală 4D și efecte. Pârâtul însă, a susținut că succesiunea evenimentelor a fost următoarea: încheierea precontractului, apoi a contractului dintre societăți, predarea-primirea echipamentului și în final încheierea contractului de împrumut.
Dintre aceste patru momente enumerate, pot fi localizate în timp cu dată certă doar momentul predării-primirii echipamentului, atestat prin procesul-verbal încheiat între reprezentanții celor două societăți și aflat în copie la filele 80-81 dosar Judecătoria Iași, în care se consemnează data de 11.11.2010 și momentul încheierii contractului de împrumut între părțile prezentului dosar, ca fiind cel de 25.11.2010, actul fiind autentificat notarial, astfel că sub acest aspect sunt incidente dispozițiile art. 100 al. 1 și al. 2 lit. b din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale. Celelalte două acte juridice intervenite între societățile comerciale, pentru motivele mai sus arătate, nu pot fi localizate cu precizie în timp.
În primul act intervenit între cele două societăți comerciale și denumit precontract de închiriere cu promisiune de vânzare, aflat în copie la filele 12-14 dosarul Judecătoriei Iași, părțile contractante s-au înțeles cu privire la achiziționarea de către S.C R. S.R.L a unui sistem de difuzare și proiecție digitală 4D și efecte, pentru care s-a stabilit ca preț al închirierii suma de 106.000 euro, din care 46.000 euro reprezentând avans, iar 60.000 euro plătibili în rate lunare. Prin acest precontract, beneficiarul S.C R. S.R.L se obliga la Capitolul 4 punctul 2 să constituie în favoarea furnizorului (S.C A. S.R.L) până la data de 28.10.2010, o ipotecă de rang I asupra imobilului proprietatea reclamantei NR, situat în Iași, ipotecă menită a garanta îndeplinirea de către S.C R. S.R.L a obligațiilor financiare asumate prin acel precontract.
Ulterior între cele două societăți a intervenit un act intitulat contract de închiriere cu promisiune de vânzare, aflat în copie la filele 15-17 dosarul Judecătoriei Iași, având de asemenea ca obiect achiziționarea de către S.C R. S.R.L a unui sistem de difuzare și proiecție digitală 4D și efecte, pentru care s-a stabilit ca preț al închirierii suma de 26.000 euro, din care 6.000 euro reprezentând avans, iar 20.000 euro plătibili în rate lunare. Prin încheierea acestui contract, ambele părți au recunoscut că primul act, denumit precontract, nu și-a mai produs efectele.
Din probatoriul administrat în dosar, respectiv înscrisuri, interogatoriile părților și depozițiile martorilor, tribunalul a concluzionat asupra dovedirii de către reclamantă a celor susținute prin acțiune. Astfel, în virtutea obligației asumate de S.C R. S.R.L prin precontract, sumele ce urmau a fi plătite către S.C A. S.R.L trebuiau garantate printr-o ipotecă pe care reclamanta a fost de acord să o instituie asupra unui imobil proprietatea sa. Întrucât reclamanta nu a fost parte în contractul intervenit între societățile comerciale, ipoteca pe care a instituit-o asupra proprietății sale trebuia să aibă la bază încheierea unui act juridic prin care dânsa să-și asume o obligație de plată, dată fiind natura de act accesoriu a instituirii unei ipoteci, ca garanție a realizării unei creanțe. În acest context, părțile au recurs la artificiul încheierii fictive a contractului de împrumut, doar pentru ca S.C R. S.R.L să poată respecta obligația asumată în precontract, aceea de instituire ipotecă în favoarea furnizorului, reprezentat în acel precontract chiar de către pârât.
De altfel, tocmai pentru că reclamanta nu avea calitatea de asociat sau acționar în S.C R. S.R.L, iar prin contractul de împrumut își asumase (fictiv) o obligație de plată care nu era a sa, ci a S.C R. S.R.L, pentru a avea o garanție că în cazul în care se va vedea executată în temeiul contractului de împrumut să se poată regresa împotriva adevăratului beneficiar al bunului în valoare de 60.000 euro, reprezentantul S.C R. S.R.L a dat declarația autentificată sub nr. 5/25.01.2011 de BNP US, prin care îi recunoaște reclamantei un drept de creanță asupra societății, în sumă de 60.000 euro, ca sumă cu care reclamanta a creditat din surse financiare proprii S.C R. S.R.L.
Reclamanta a susținut în permanență că obiectul precontractului și cel al contractului a vizat unul și același echipament de difuzare și proiecție digitală, în vreme ce pârâtul a arătat că primul act, precontractul, a avut în vedere un echipament nou, iar contractul un echipament second-hand. Din mențiunile procesului-verbal de predare-primire a echipamentului, încheiat la data de 11.11.2010, semnat de reprezentanți ai ambelor societăți comerciale, rezultă că obiectul predării l-a constituit un <<sistem de difuzare și proiecție digitală 4D și efecte așa cum este descris în ";precontractul de închiriere cu promisiune de vânzare"; la Cap. 2 (Obiectul contractului), încheiat între cele două părți>>. Ambele părți au recunoscut că predarea a avut ca obiect echipamentul existent în mall-ul din Bacău, așadar unul second-hand. Consecința logică este că și precontractul a avut ca obiect, așa cum a susținut reclamanta, un echipament folosit, iar nu unul nou, cum a susținut pârâtul.
Mai mult decât atât, în același proces-verbal de predare-primire se menționează că beneficiarul declară că a primit bunurile menționate în precontract în stare perfectă și se obligă, sub sancțiunea pierderii oricărui drept de folosință, să semneze și să-și însușească contractul de închiriere cu promisiune de vânzare inițiat de furnizor. Așadar, se face din nou referire la precontract, iar din modul de formulare rezultă fără niciun dubiu că momentul predării-primirii echipamentului a fost anterior încheierii contractului de închiriere cu promisiune de vânzare, așa cum a susținut reclamanta, iar nu ulterior, cum a susținut în mod neîntemeiat pârâtul.
O altă apărare a pârâtului care este contrazisă de probele administrate, are în vedere destinația sumelor pentru care s-a făcut dovada că au fost expediate prin serviciul OMV- WE. La filele 87-90 dosar Judecătoria Iași s-a făcut dovada expedierii următoarelor sume de bani: la data de 16.12.2010 NS a expediat către DM suma de 5800 lei; la data de 20.12.2010 NN a expediat către aceeași DM suma de 5000 lei; la data de 29.12.2010 NN a expediat către DM suma de 9000 lei; la data de 29.01.2011 ȘC a expediat către DG suma de 21250 lei. Cu privire la aceste sume, reclamanta a susținut că au reprezentat plăți făcute în onorarea contractului de închiriere cu promisiune de vânzare încheiat între S.C A. S.R.L și S.C R. S.R.L, în vreme ce pârâtul a susținut că aceste sume au reprezentat o restituire parțială a împrumutului autentificat sub nr. 3149/25.11.2010. Ca justificare a faptului că plățile erau făcute către alte persoane decât el, împrumutătorul, pârâtul a susținut că prin natura serviciului său efectuează frecvente deplasări în țară și în străinătate, iar familia DG sunt finii săi de cununie și încasau acei bani în numele lui, remițându-i la întoarcerea în localitatea de domiciliu.
Tribunalul apreciază că nu pot fi reținute aceste apărări. Pe de o parte, prin contractul de împrumut autentificat sub nr. 3149/25.11.2010, părțile au convenit ca sumele de bani să fie achitate în numerar, dar au stipulat și alternativa achitării într-un cont deschis pe numele pârâtului la OTP Bank Sucursala Piatra Neamț. În aceste condiții, dacă raportul juridic intervenit între părți, persoane fizice, nu avea nicio legătură cu cele două contracte încheiate între societăți, așa cum a răspuns pârâtul în interogatoriu la întrebarea nr. 25, nu exista nicio justificare care să se încadreze într-o logică prezumabilă, pentru ca reclamanta să nu vireze ratele de restituire a împrumutului în contul împrumutătorului și să apeleze la transferul acestora către alte persoane, respectiv administratorul firmei S.C A.S.R.L, DM și soțul acesteia, DA. Pe de altă parte, deși susține că reclamanta i-ar fi restituit în total suma de 41050 lei (echivalentul a mai mult de 9000 euro), în notificarea trimisă reclamantei prin BEJ NT la data de 26.02.2013, pârâtul o somează pe reclamantă să achite suma integrală, de 60.000 euro, iar prin cererea de intervenție în procedura executării silite inițiată de BEJ ZC în dosarul nr. xxx la cererea unui creditor al reclamantei, AS, la data de 29.07.2013 pârâtul solicită înscrierea pe lista creditorilor cu suma de 60.000 euro pe care o indică a fi nerestituită.
Inconsecvența atitudinii pârâtului este accentuată și de depoziția martorului audiat la solicitarea sa, care a susținut că S.C R. S.R.L nu a achitat nicio sumă din obligațiile contractuale asumate cu privire la achiziționarea echipamentului de proiecție, deși la fila 29 reclamanta a depus copia unui înscris neautentificat, redactat de administratorul S.C A. S.R.L, DM, care atestă primirea la data de 1.02.2011 de la numitul ȘC a sumei de 10.000 euro ";diferență rate restante pentru cinema 7D";. În ciuda acestei mențiuni clare a ceea ce reprezenta această sumă, folosirea termenului de diferență implicând ideea că anterior mai fuseseră efectuate și alte plăți pentru achitarea echipamentului, apărătorul pârâtului susține la ultimul termen de judecată, contrar oricăror evidențe, că acea sumă reprezenta tot o restituire a împrumutului intervenit între cele două persoane fizice părți în prezentul dosar.
Aceste aspecte de fapt rezultate din probele administrate, coroborate cu împrejurarea că, așa cum a declarat martorul NN, care a arătat că a asistat la discuțiile dintre părți legate de termenele de restituire a sumei ce apărea ca împrumutată, părțile au convenit să păstreze ca date de restituire termenele de plată stabilite în precontractul încheiat între societăți, converg către concluzia că obiectul și cauza contractului de împrumut nu există, acest act juridic încheiat între părți având legătură indisolubilă cu relațiile desfășurate între cele două societăți comerciale și având doar menirea de a asigura respectarea obligației S.C R. S.R.L de a constitui în favoarea S.C A. S.R.L o garanție reală imobiliară pentru respectarea termenilor contractuali conveniți prin precontractul încheiat.
În contextul tuturor acestor aspecte de fapt relevate de probele administrate în cauză, tribunalul va înlătura din depoziția martorului DA, audiat la solicitarea pârâtului, susținerea acestuia cum că ar fi văzut întâmplător, fără a fi solicitat de părți a fi martor, cum pârâtul i-ar fi remis reclamantei, la sfârșitul lunii noiembrie 2010, o importantă sumă de bani în valută, în cafeneaua G., această declarație neputând fi coroborată cu restul probelor efectuate.
Lipsa cauzei contractului de împrumut nu poate fi acoperită de faptul că pârâtul ar fi urmărit să se asigure că societatea comercială pe care a reprezentat-o în precontract va primi sumele convenite ca preț al închirierii sistemului de difuzare și proiecție digitală. În cazul contractelor de împrumut, scopul imediat îl constituie prefigurarea mentală de către fiecare parte a prestației efectuate. Or, în speță, a lipsit atât intenția pârâtului de a remite efectiv reclamantei suma de 60.000 euro cu titlu de împrumut, cât și intenția reclamantei de a restitui pârâtului această sumă neprimită, actul fiind încheiat doar pentru a se putea institui garanția imobiliară.
Părțile au avut reprezentarea clară a faptului că, în realitate, reclamanta nu va primi, iar pârâtul nu va da vreo sumă de bani, fiind conștiente de actul simulat la care au recurs și de consecințele lui. În aceste condiții, lipsește unul dintre elementele ce intră în structura cauzei, respectiv scopul imediat, ceea ce echivalează cu absența unui element esențial al actului juridic, astfel încât sancțiunea este nulitatea absolută. Prin cele expuse în considerentele ce preced, prezumția prevăzută de art. 967 Cod civil a fost răsturnată, instanța constatând cauza falsă în considerarea căreia părțile s-au obligat la contraprestații. Deși clauzele contractuale s-au format prin consimțământul părților, au fost fondate pe o cauză falsă, iar în acord cu prevederile art. 966 Cod civil, obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă nu poate avea niciun efect.
Având în vedere principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului principal, dat fiind că acceptul reclamantei de a se lua inscripție ipotecară asupra apartamentului reprezintă un accesoriu al contractului de împrumut, contractul va fi anulat în totalitatea lui. Prin răspunsul la interogatoriu, întrebarea nr. 24, pârâtul a confirmat că ipoteca instituită asupra apartamentului reclamantei nu garanta și executarea contractului încheiat ulterior între societățile comerciale, care viza o sumă mult mai mică drept preț al închirierii (26.000 euro față de suma de 106.000 euro din primul act, denumit precontract).
Față de cele reținute, urmează a fi admisă acțiunea reclamantei și a se constata nulitatea absolută a contractului de împrumut garantat prin ipotecă încheiat între părți - reclamantă în calitate de împrumutat și pârât în calitate de împrumutător - și autentificat sub nr. 3149/25.11.2010 de BNP HI.
Potrivit art. 1800 al. 1 pct. 1 Cod civil, privilegiile și ipotecile se sting prin stingerea obligației principale. Aceasta include și nulitatea obligației principale, care atrage desființarea ipotecii, astfel că în temeiul art. 34 pct. 1 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, în forma anterioară modificărilor aduse prin Noul Cod civil, (care potrivit art. 76 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil se aplică numai actelor juridice încheiate după intrarea în vigoarea a Codului civil) va fi admis și capătul de cerere accesoriu al acțiunii reclamantei, având ca obiect radierea ipotecii instituite în favoarea pârâtului și înscrisă în Cartea Funciară a mun. Iași prin încheierea nr. 98555/29.11.2010 a O.C.P.I Iași asupra imobilului reclamantei, apartament compus din trei camere plus dependințe, situat în mun. Iași. Acest text de lege îndreptățește orice persoană interesată a cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară, dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil.
Instanța va face în cauză și aplicarea dispozițiilor art. 18 din O.U.G nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, potrivit cărora cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviințarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părți, dacă aceasta a căzut în pretențiile sale. Partea căzută în pretenții va fi obligată la plata către stat a acestor sume.
Întrucât prin încheierea pronunțată la data de 24.04.2013 în prezentul dosar de Judecătoria Iași, reclamanta NS a beneficiat de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru datorată pentru cele două capete de cerere ale acțiunii, în cuantum total de 6.765 lei, iar pârâtul este căzut în pretenții, acesta va fi obligat să plătească către stat suma menționată, cu titlu de cheltuieli judiciare.
| ← Anularea procesului verbal de contravenţie . Jurisprudență... | Legea nr. 221/2009 - Condamnarea pentru infracţiunea de trecere... → |
|---|
