Anularea procesului verbal de contravenţie . Jurisprudență Contravenţii. Închisoare contravenţională

Judecătoria MOINEŞTI Sentinţă civilă nr. 83 din data de 16.01.2013

In data de ...., a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Moinești, sub nr. de dosar ..7260/..., plângerea contravențională formulată de cătrepetentul M.T., în contradictoriu cu intimatul ITRSV ... - OS ..., plângere prin care s-a solicitat anularea procesului verbal de constatare a contravenției nr. ... încheiat in data de ....

în motivarea plângerii, petentul a arătat, in esența, că fapta reținută în sarcina sa nu există.

Plângerea contravenționala a fost întemeiata in drept pe dispozițiile OG nr. 2 din 2001. Plângerea contravențională este scutită de taxa judiciară de timbru, potrivit dispozițiilor art. 15, lit. i din Lg. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, și cele ale art. 36 O.G. nr. 2/2001 și de timbru judiciar, potrivit art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.

Intimatul, legal citat, a depus la dosarul cauzei întâmpinare (f. 15-16), solicitând respingerea plângerii ca nefondată și menținerea procesului verbal contestat ca legal si temeinic încheiat.

In cauza, au fost depuse la dosar, în original, procesul-verbal de constatare a constraventiei seria ... nr. ... înregistrat la sediul ITRSV ... sub nr. .../... (f. 4), în copie,dovada comunicării procesului verbal (f. 5), adresa nr. .../U/2/... din ... a Parchetului de pe lângă ..., Rezoluția Prim Procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul ... nr. .../II/2/... din ... (f. 6-10).

La termenul de judecată din ..., petentul a formulat răspuns la întâmpinare (f. 20), atașând înscrisuri, respectiv adeverința nr. .../... si adeverința nr. .../..., eliberate de Primăria comunei ...(f. 22-23), titlu de proprietate nr. .../....

Analizând actele si lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor legale, instanța retine următoarea situație de fapt:

Prin procesul-verbal ... nr înregistrat la sediul ITRSV ... sub nr. .../..., emis de

intimatul ITRSV ..., s-a reținut faptul că, în urma Rezoluției nr. ...[?/... a Parchetului de pe lângă Judecătoria ..., numitul M.T.a fost sancționat contravențional pentru tăiere si sustragere, ilegală de arbori. S-a aplicat petentului o amendă contravențională de 5000 lei conform art. 8 alin. 2 lit. c.

Facand aplicarea dispozițiilor legale in materie (art. 34 O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor), instanța constata ca plângerea contravenționala formulata de petent a fost depusa in termenul prevăzut de lege, respectiv in termen de 15 zile de la data comunicării procesului verbal de constatare a contravenției (art. 31 O.G. nr. 2/2001).

Verificând, potrivit art. 34 alin.l din O.G. nr. 2/2002 privind regimul juridic al contravențiilor, legalitatea si temeinicia procesului verbal de contravenție contestat, instanța retine ca acesta nu a fost intocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente.

Ca act administrativ, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor se bucură de o prezumție de legalitate, prezumție care este însă relativă și care poate fi răsturnată prin administrarea probei contrarii, sarcina probei revenindu-i, în condițiile art. 1169 C.civ., contestatorului. Aplicabilitatea acestei prezumții presupune cu necesitate existența unui proces-verbal de constatare a contravenției încheiat cu stricta respectare a prevederilor legale și cuprinzând toate mențiunile obligatorii prevăzute de art. 16 și art. 17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001.

Examinând cuprinsul procesului verbal de contravenție, instanța constată că acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității.

2

Potrivit art art. 16 din OG nr. 2/2001 rep., procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.

Astfel, intanta retine ca acesta a fost întocmit cu nesocotirea obligației stipulate la art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001, potrivit căreia procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite.

In speța, agentul constatator a indicat în actul contestat doar faptul că, în urma Rezoluției nr..../P/... a Parchetului de pe lângă Judecătoria ..., numitul M.T. a fost sancționat contravențional pentru tăiere si sustragere ilegală de arbori. Indicarea în procesul verbal a unui act al Parchetului de pe lângă Judecătoria ... nu este în măsură să suplinească descrierea faptei contravenționale reținute în sarcina petentului, respectiv data, ora, locul săvârșirii contravenției, împrejurările săvârșirii acesteia.

In condițiile art. 105 alin. 2 Cod proc.civ. actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule daca prin acestea s-a pricinuit pârtii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.

Este dispoziția legala căreia instanța ii va da valență, reținând ca petentul se afla sub apărarea acesteia iar vătămarea ce i s-a produs nu poate fi inlaturata altfel.

De altfel, în conformitate cu prevederile art. 17 din OG nr. 2/2001 lipsa mențiunilor privind data comiterii faptei atrage nulitatea procesului-verbal iar nulitatea se constată și din oficiu or, data săvârșirii faptei nu este menționată în procesul verbal contestat.

Mai mult decât atât, instanța retine că, potrivit dispozițiilor art. 19 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul verbal se semnează pe fiecare pagina de agentul constatator si de contravenient. In cazul in care contravenientul nu se afla de fata, refuza sau nu poate sa semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie sa fie confirmate de cel puțin un martor. In acest caz, procesul verbal va cuprinde si datele personale din actul de identitate, al martorului si semnătura acestuia. Alin. 3 al aceluiași articol, in lipsa unui martor, agentul constatator va preciza motivele care au condus la incheierea procesului verbal in acest mod.

Semnarea procesului verbal de către contravenient este o condiție de forma a acestui act administrativ. Aceasta nu este o condiție esențiala care sa atragă automat anularea procesului verbal. Tocmai de aceea, ordonanța a stabilit alte formalități, substitutive, care sa suplinească aceasta lipsa in cazul absentei, refuzului ori imposibilității contravenientului de a semna procesul verbal.

In speța de fata, din analizarea procesului verbal contestat, rezulta ca petentul nu a semnat procesul verbal, mentionându-se că acesta nu a fost de fată. In ceea ce privește semnătura martorului, aceasta are semnificația de atestare a redactării regulate a procesului verbal, respectiv faptul ca procesul verbal a fost redactat in prezenta sa si ca cel sancționat nu a fost de fata, nu a vrut sau nu a putut sa semneze procesul verbal. Așadar, in lipsa semnăturii contravenientului, semnătura martorului este esențiala.

3

Cu privire la arătarea motivelor pentru care nu a putut fi îndeplinita această formalitate, deși ordonanța nu prevede expres, ea trebuie sa se facă in cuprinsul procesului verbal. In acest sens, deoarece cele trei formalități sunt alternative, este firesc ca ele sa fie prezente in același act. Or, procesul verbal este cel care trebuie semnat de către contravenient, si tot procesul verbal trebuie semnat de către un martor.

Arătarea motivelor pentru care nu a fost găsit nici un martor este esențiala. Din analiza procesului verbal, instanța constata ca la rubrica "de fata a fost martor,, agentul constatator nu a făcut nici o mențiune, nefiind consemnat motivul care a condus la incheierea procesului verbal in lipsa unui martor, procesul verbal fiind lovit, in acest caz, de sancțiunea nulității.

Având in vedere faptul ca procesul verbal nu a fost intocmit potrivit dipozitiilor legale referitoare la condiții de forma ale acestuia, având in vedere cele mai sus menționate, instanța va admite plângerea si va anula procesul-verbal contestat.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Anularea procesului verbal de contravenţie . Jurisprudență Contravenţii. Închisoare contravenţională