Servitute de trecere. Condiţii de instituire. Necesitatea chemării în judecată a tuturor vecinilor peste a căror proprietăţi trece calea de acces
| Comentarii |
|
Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, decizia nr. 60/R din 19 ianuarie 2009
Prin sentinţa civilă nr. 1.792/15.V.2008 a Judecătoriei Gherla, s-a respins acţiunea reclamantei M.A. împotriva pârâţilor R.V. şi R.M. având ca obiect obligaţie de a nu face şi admiţându-se cererea reconvenţională a pârâţilor, s-a instituit o servitute de trecere în favoarea acestora, peste terenul proprietatea reclamantei înscris în CF nr. 3121 Sic top 6129/2/4/1/1/1, fiind obligată reclamanta să permită pârâţilor să treacă cu piciorul, mijloace de transport auto şi animale, pe traseul drumului evidenţiat în schiţa anexă nr. 2 aflată la filele 135, efectuată de expertul M.I., între punctele 1-9, pe o lungime de aproximativ 100 m şi o lăţime de 3 m, reclamanta fiind obligată să plătească pârâţilor 1.439,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că urmare a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 944/21.V.2002, pârâţii au dobândit dreptul de proprietate pe suprafaţa de 8.200 mp, intabulându-se în CF nr. 1951 Fizeşu Gherlii nr. cadastral 18, iar reclamanta este proprietară tabulară pe suprafaţa de 6.725 mp înscrisă în CF nr. 3121 Sic top 6129/2/4/1/1/1.
Conform raportului de expertiză efectuat de ing. M.I., terenul proprietatea pârâţilor, este loc înfundat, neavând acces la calea publică şi învecinându-se cu terenul numitului C.T., expertul a propus două variante ale drumului de acces la calea publică, în ambele variante înfăţişate de expert în schiţă, trecerea realizându-se peste terenul vecinului C.
Cu toate acestea, instanţa a apreciat că varianta cea mai corectă pentru servitutea de trecere, este cea folosită în prezent de pârâţi, peste proprietatea reclamantei, fiind considerată cea mai economicoasă, întrucât, ieşirea se realizează direct la drumul judeţean ( nu la cel de hotar ) şi este folosită şi de ceilalţi vecini.
Apelul reclamantei a fost admis prin Decizia civilă nr. 387/4.IX.2008 a Tribunalului Cluj, fiind schimbată sentinţa atacată, în sensul că s-a admis acţiunea reclamantei şi în consecinţă s-a interzis pârâţilor trecerea cu piciorul, autovehicule şi animale, peste terenul proprietatea reclamantei, identificat prin titlul de proprietate nr. 28081/817/6.VIII.1995, în tarlaua 9 parcela 21/1.
Prin aceeaşi decizie, s-a respins cererea reconvenţională a pârâţilor R.V. şi R.M., având ca obiect stabilire servitute de trecere, pârâţii fiind obligaţi să plătească reclamantei apelante suma de 1023,45 cheltuieli de judecată în ambele instanţe.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul a reţinut că reclamanta, urmare a actului de partaj voluntar şi vânzare-cumpărare, a înstrăinat Sindicatului Energeticienilor din FRE Cluj parcela nr. 21/2 tarlaua 9, constituindu-se în favoarea cumpărătoarei o servitute de trecere, pe care trec şi pârâţii din prezentul proces.
Conform raportului de expertiză existent la dosar, pentru a se realiza accesul pârâţilor la drumul public, trecerea urmează să se facă peste proprietatea numitului C.T., nechemat în judecată
şi în varianta aleasă de prima instanţă, această servitute de trecere urmează a fi legată de drumul de servitute, instituit de reclamantă, în favoarea Sindicatului Energeticienilor.
Apreciind că în speţă nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 616, deoarece terenul pârâţilor nu se învecinează cu cel al reclamantei, iar pe de altă parte cele două terenuri se află în localităţi diferite, Tribunalul a conchis că pârâţii trebuie să aibă acces la un drum aflat în comuna în care se află imobilul acestora, nu la un drum din altă comună, pe care l-au folosit în mod abuziv.
împotriva acestei decizii rezumate mai sus, pârâţii R. V şi R.M. au declarat recurs în termenul legal, solicitând casarea ei şi menţinerea sentinţei pronunţate de prima instanţă, în drept invocându-se dispoziţiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
În motivare se prezintă un „ scurt istoric”, în care pârâţii evidenţiază împrejurările care au determinat-o pe reclamantă, să le interzică accesul pe servitutea de trecere, constituită de reclamantă în favoarea Sindicatului Energeticienilor din FRE Cluj, servitute folosită şi de alte persoane din zonă.
Apoi pârâţii arată că deşi drumul de acces practicat de aceştia pe terenul reclamantei, trece pe o porţiune de aproximativ 21 mp, peste proprietatea numitului C.T., nu li se poate reproşa faptul că nu l-au chemat în judecată, deoarece existând între ei o bună înţelegere şi acordul acestuia de a trece peste terenul său, nu au vrut să „strice” relaţiile de bună vecinătate cu această persoană.
Totodată Tribunalul a interpretat greşit dispoziţiile art. 616 Cod civil, întrucât acest text nu pretinde ca terenurile să fie învecinate, iar pe de altă parte, vecinul C.T. permiţându-le trecerea, înseamnă implicit că pârâţii se învecinează cu terenul reclamantei.
Pe de altă parte, Tribunalul adaugă la lege reţinând că pârâţii trebuie să aibă drum de acces, numai în localitatea în care se află terenul lor, întrucât doar împărţirea administrativă face ca terenurile să fie trecute în localităţi diferite.
În final reclamanţii consideră că cele două variante propuse de expert sunt inacceptabile, deoarece traseul este foarte lung, uneori devine impracticabil, iar ieşirea este la un drum de hotar, nu la calea publică şi toţi cei care au cumpărat de la reclamantă folosesc servitutea instituită de aceasta şi doar pârâţilor le interzice accesul.
Prin întâmpinare reclamanta a solicitat respingerea recursului.
Curtea examinând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate, constată că recursul pârâţilor este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Conform dispoziţiilor art. 616 Cod civil, proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieşire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său, pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi în proporţie cu pagubele ce s-ar putea ocaziona.
Rezultă aşadar din textul normativ reprodus mai sus, că printre exigenţele impuse de legiuitor, pentru instituirea şi stabilirea traseului efectiv al oricărei servituţi de trecere, este aceea ca fondul dominat - loc înfundat, să fie învecinat cu fondul aservit.
Ştiut fiind că orice servitute de trecere trebuie să aibă un traseu continuu, strict determinat şi individualizat pe teren, având obligatoriu un început de pe parcela alăturată fondului dominat, precum şi un punct terminal la calea publică, apare cu evidenţă faptul că toţi vecinii, peste a căror proprietăţi trece calea de acces respectivă, trebuiau chemaţi în judecată.
În speţă, deşi s-a stabilit cu certitudine că terenul proprietatea pârâţilor este într-adevăr loc înfundat, fără ieşire la calea publică, pârâţii reconvenţionali nu au chemat în judecată toţi vecinii fondului dominat, peste a căror proprietăţi urmează să treacă traseul servituţii de trecere solicitate
de pârâţi, pretextul afectării relaţiilor de bună vecinătate cu numitul Chiorean Teodor, invocat de recurenţi, nefiind de natură să-i scutească de obligaţia procesuală amintită.
Ca atare, pârâţii neînţelegând să se judece în contradictoriu şi cu proprietarul terenului alăturat C.T., în mod corect a reţinut Tribunalul că în speţă nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 616 Cod civil, terenul reclamantei nefiind învecinat cu cel al pârâţilor.
Împrejurarea că în virtutea actului de partaj voluntar şi vânzare-cumpărare, reclamanta s-a obligat să constituie în favoarea Sindicatului Energeticienilor din FRE Cluj, o servitute de trecere pe o lăţime de 3 m, cu intrare din drumul de hotar, servitute ce nu a fost nici până în prezent evidenţiată şi intabulată la CF, nu înseamnă că de această obligaţie contractuală profită şi pârâţii, cunoscut fiind principiul relativităţii efectelor actului juridic.
Cu alte cuvinte, faptul că toate persoanele ce au cumpărat teren de la reclamantă, folosesc aceeaşi servitute de trecere constituită de aceasta, în considerarea raporturilor contractuale existente cu acele persoane, nu le conferă pârâţilor un astfel de drept, în lipsa oricăror raporturi contractuale cu reclamanta şi de altfel, acea cale de acces instituită de reclamantă, are ieşire tot la drumul de hotar, nicidecum la calea publică respectiv şoseaua Sic - Săcălaia.
Criticile vizând netemeinicia deciziei atacate, circumscrise prin susţinerile vizând lungimea sau impractibilitatea servituţilor propuse de expert în cele două variante, precum şi cele care prezintă conjunctura în care reclamanta le-a interzis să treacă peste proprietatea ei, nu pot fi primite în condiţiile în care punctele 11 şi 10 ale art. 304 Cod procedură civilă, au fost de mult abrogate.
În fine, chiar dacă critica adusă de pârâţi deciziei atacate, conform căreia nelegal a reţinut Tribunalul că aceştia pot avea drum de acces, numai în localitatea în care se află terenul lor, se dovedeşte reală, întrucât împărţirea administrativ - teritorială nu poate avea nici o repercusiune asupra servituţilor de trecere, reglementate de art. 616 şi următoarele Cod civil, acest aspect nu este suficient pentru a reţine incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C.pr.civ., nefiind de natură să schimbe soluţia pronunţată în apel.
Pe cale de consecinţă Curtea, faţă de considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ. va respinge ca nefondat recursul pârâţilor.
| ← Obligaţie de a face. Interpretarea greşită a actului dedus... | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Carte... → |
|---|
