Servitute de trecere. Despăgubiri. Prescripţie
| Comentarii |
|
C. civ., art. 483, art. 616 Decretul nr. 167/1958, art. 1, art. 3, art. 7
Acţiunea în despăgubire în cazul prevăzut de art. 616 C. civ. este prescriptibilă. Curgerea termenului de prescripţie începe odată cu naşterea dreptului la acţiune, respectiv de la data constituirii prin hotărâre a servituţii de trecere instituită pe terenul proprietarului parte în proces.
Despăgubirea se poate acorda la cererea proprietarului fondului aservit, care trebuie să dovedească atât paguba produsă prin aservirea fondului său datorită servituţii de trecere, cât şi întinderea ei.
Decizia civilă nr. 496 din 13 octombrie 2010
Prin sentinţa civilă nr. 5112/1.04.2009 pronunţată de Judecătoria Iaşi s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul C.I.-A. în contradictoriu cu pârâţii R.M. şi R.Mg. S-a admis cererea rcconvenţională formulată de pârâţii-reclamanţi R.M. şi R.Mg. în contradictoriu cu reclamantul-pârât C.I.-A., stabilindu-se în favoarea pârâţilor-reclamanţi o servitute de trecere pe terenul proprietatea reclamantului-pârât pentru accesul la imobil.
Pârâţii-reclamanţi au fost obligaţi să îi plătească reclamantului-pârât suma de 289 euro pe an reprezentând contravaloarea folosirii terenului, pe durata existenţei construcţiei proprietatea pârâţilor-reclamanţi. Totodată, aceştia au mai fost obligaţi să îi plătească reclamantului suma de 9.873 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă pentru terenul în suprafaţă de 40 m.p. pentru perioada 10.12.2003-10.12.2006.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 13747/26.06.2002 a Judecătoriei Iaşi, definitivă şi irevocabilă la data de 29.10.2003, reclamantul a redobândit dreptul de proprietate asupra imobilului construit şi neconstruit situat la nr. 28.
Pârâţii-reclamanţi R.M. şi R.Mg. au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat la nr. 26, prin contract de vânzare-cumpărare, accesul la locuinţa lor realizându-se pe terenul proprietatea reclamantului-pârât, terenul în cauză având caracterul de loc înfundat.
Lipsa de folosinţă a terenului pe care se constituie servitutea în favoarea pârâţilor-reclamanţi a fost stabilită prin raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză la suma de 289 curo/an.
In ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâţilor la plata contravalorii lipsei de folosinţă a terenului în suprafaţă de 40 m.p. situat la nr. 26, pentru perioada 10.12.2003-10.12.2006, judecătoria a reţinut că reclamantul-pârât a fost pus în posesie cu această suprafaţă de teren în 2003, însă terenul a fost eliberat de pârâţii-reclamanţi la data de 10.12.2006.
Potrivit art. 483 C. civ., „fructele naturale sau industriale ale pământului, fructele civile, sporul animalelor, prăsila, se cuvin proprietarului în puterea dreptului de accesiune”, considerente pentru care pârâţii au fost obligaţi la plata lipsei de folosinţă.
împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamantul şi pârâţii, iar prin decizia civilă nr. 130 din 1 martie 2010 pronunţată de Tribunalul Iaşi s-au respins ambele apeluri.
Tribunalul a reţinut că este nefondat motivul de apel invocat de pârâţii-reclamanţi, referitor la obligarea acestora la plata lipsei de folosinţă pentru terenul în suprafaţă de 40 m.p. pentru perioada 10.12.2003 -
10.12.2006, deci până la data eliberării terenului. Legat de stabilirea acestui moment, apelanţii au arătat că acesta se situează la 11.10.2006, singura lor probă fiind reprezentată de expertiza topografică care relevă că la data deplasării expertului la faţa locului (februarie 2007) terenul din
spate era dezafectat de pârâţi. In raport cu cele constatate de expert şi cu solicitarea reclamantului, precum şi cu faptul că pârâţii nu au dovedit eliberarea terenului anterior datei de 10.12.2006, tribunalul a reţinut că au fost obligaţi corect la plata lipsei de folosinţă.
Cu referire specială la obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor pentru suprafaţa de teren pe care se constituie servitutea de trecere, tribunalul a constatat că reclamantul nu a învestit instanţa în condiţii procedurale, în sensul că nu a solicitat aceste despăgubiri printr-o cerere completatoare scrisă, astfel cum impun prevederile art. 82 alin. (1) C. proc. civ., cerere în care să precizeze data de la care solicită curgerea lor. Unica solicitare legată de aceste despăgubiri este verbală şi a fost consemnată în încheierea de şedinţă de la 1.10.2008, când apărătorul reclamantului a cerut includerea în cadrul obiectivelor expertizei şi a stabilirii despăgubirilor pentru servitutea de trecere, fară a preciza momentul de la care solicita calcularea lor.
Prin urmare, despăgubirile încep să curgă de la data rămânerii definitive a sentinţei prin care s-a instituit servitutea de trecere în favoarea pârâţilor -reclamanţi, fară a fi necesară precizarea concretă a acestui lucru în hotărâre, dat fiind că legea însăşi prevede momentul de la care hotărârea devine executorie (art. 376, art. 377 C. proc. civ.). Câtă vreme nu s-a cerut
în faţa primei instanţe reactualizarea pe viitor a acestor despăgubiri, în raport de modificările pieţei imobiliare, instanţa de apel nu poate analiza această cerere pentru prima dată în apel, pentru că s-ar ajunge la încălcarea dispoziţiilor art. 294 C. proc. civ. care prevăd că în apel nu se pot face cereri noi.
împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta-rcclamantă R.Mg. invocând excepţia prescripţiei dreptului de a solicita despăgubiri pentru suprafaţa de teren pe care s-a constituit servitutea de trecere - motivat de împrejurarea că eventualele despăgubiri ocazionate de instituirea căii de acces trebuiau cerute în termenul general de prescripţie de 3 ani. în mod greşit instanţa a acordat despăgubiri pentru terenul servitute de trecere, deoarece reclamantul nu a învestit instanţa cu o asemenea cerere în condiţiile art. 82 C. proc. civ., solicitarea fiind formulată prin includerea acestora în obiectivele expertizei pentru determinarea servituţii de trecere. Totodată, reclamantul nu a dovedit prejudiciul care i s-a adus prin aservirea fondului proprietăţii sale. In ceea ce priveşte despăgubirile acordate pentru lipsa de folosinţă a terenului în suprafaţă de 40 m.p. recurenta a susţinut că instanţele de fond şi de apel au efectuat o aplicare greşită a legii şi cu privire la criteriile privind calcularea prejudiciului pretins. Recurenta a considerat că nu poate datora lipsa de folosinţă începând cu anul 2003, deoarece nu a fost parte în procesul de revendicare, iar notificarea făcută de reclamant s-a realizat abia în anul 2006 din Bucureşti, unde îşi are domiciliul, dreptul de proprietate al reclamantului fiind intabulat abia în anul 2007.
Curtea a admis recursul având în vedere temeinicia criticilor formulate.
Articolul 616 C. civ. reglementează servitutea legală de trecere constând în îndatorirea proprietarului unui teren de a tolera trecerea peste terenul său a proprietarului unui loc înfundat, acesta din urmă având obligaţia de a-1 despăgubi.
Intr-adevăr, potrivit susţinerilor recurentei acţiunea în despăgubire în cazul prevăzut de art. 616 C. civ. este prescriptibilă, însă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în acordarea acestor despăgubiri nu este întemeiată. Curgerea termenului de prescripţie privind dreptul la despăgubiri întemeiată pe dispoziţiile art. 616 C. civ. începe odată cu naşterea dreptului la acţiune, respectiv de la data constituirii prin hotărâre a servituţii de trecere instituită pe terenul proprietatea reclamantului-pârât, astfel încât admiterea cererii în despăgubiri derivă din modul de soluţionare a cererii reconvenţionale formulată de pârâta-recurentă.
Pe de altă parte, raportat la dispoziţiile înscrise în art. 616 C. civ., despăgubirea se poate acorda la cererea proprietarului fondului aservit, care trebuie să dovedească atât paguba produsă prin aservirea fondului său datorită servituţii de trecere, cât şi întinderea ei. Cu toate acestea, în speţă
critica recurentei potrivit căreia instanţa de fond nu ar fi fost legal învestită cu o cerere în despăgubiri care să întrunească cerinţele prevăzute de art. 82 C. proc. civ. nu poate să conducă la modificarea hotărârii recurate, deoarece tribunalul ca instanţă de apel nu a fost învestit cu soluţionarea vreunui motiv de apel referitor la acest aspect.
Pârâta R.Mg. a criticat în apelul declarat hotărârea primei instanţe doar cu privire la modul în care s-a rezolvat problema despăgubirilor, nefiind de acord cu cuantumul acestora, respectiv de 289 euro, stabilit pentru servitutea de trecere, susţinând că servitutea constituită nu ar fi fost folosită în exclusivitate, criticile din apel nefacând referiri la aspecte procedurale referitoare la legalitatea investirii instanţei de fond cu cererea
privind acordarea de daune. întrucât aceste critici sunt formulate pentru prima dată în recurs, critici asupra cărora instanţa de apel nu s-a pronunţat, întrucât nu au fost invocate în respectiva fază procesuală, curtea a constatat că aceste aspecte nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs, astfel că le-a înlăturat, întrucât în caz contrar s-ar încălca principiul de drept omisso medio.
Este însă întemeiat motivul de recurs referitor la modul de soluţionare a daunelor solicitate pentru lipsa de folosinţă a terenului în litigiu, pentru perioada 10.12.2003 - 10.12.2006. Sub acest aspect, hotărârile instanţelor de fond sunt nelegale, deoarece au nesocotit dispoziţiile legale care ocro-
tesc buna-credinţă a posesorului. In favoarea pârâtei-recurente operează buna-credinţă în exercitarea posesiei terenului litigios până la momentul punerii sale în întârziere prin introducerea cererii de chemare în judecată de reclamantul-pârât.
Pe de altă parte, dreptul de proprietate al reclamantului a devenit opozabil terţilor abia la data de 25.04.2007, prin înscrierea lui în cartea funciară, ocazie cu care s-a procedat la determinarea limitelor proprietăţii acestuia.
Curtea de apel a admis recursul şi în baza art. 312 C. proc. civ. hotărârea atacată a fost modificată în parte, în sensul respingerii cererii reclamantului privind obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosinţă a terenului, pentru perioada 10.12.2003 - 10.12.2006.
| ← Contestaţie împotriva dispoziţiei emise de primar. Calitatea... | Contract de autorizare a utilizării muzicii în scop ambiental.... → |
|---|
Daca solicit despagubiri, nu pot cere ceva pentru ceva ce nu exista, referindu-ma la delimitrea servitutii de trecere in lungime si latime a acesteia.
Dar va sa achiti taxa judiciara de 20 mil. vechi si inca 17 mil. vechi, fiind nevoita sa renunt la judecata la unul din dosare pentru judecatorul nu a admis expertiza si achitarea servitutii la pretul de ciculatie dupa cum exista o decizie a Curtii
Citește mai mult
Supreme de Justitie, si pe care am prezentat-o la dosar.In loc sa dispuna judecatorul, privind toate aceste aspecte a dispus o avocata foarte incisiva si influenta.
In prezent ma aflu in situatia in care proprietarul fondului aservit a achitat 25 mil vechi piritilor, in loc sa primeasca de la acestia suma stabilita prin raportul de expertiza de 300 mil vechi calculata la contravaloarea lipsei de folosinta nu a terenului in cauza. Avocatii te deruteaza, dar nu m-am asteptat ca un avocat sa nu fie sigur de ceea ce solicita instantei, existind opinii diferite, privind termenul de prescriptie.
Logic acesta incepe sa curga de la stabilirea intinderii servitutii de trecere.
Asadar piritii beneficiaza de 50 mp. gratuit. recursul promovat de recurenti a fost admis, iar sentinta modificata total. Prima instanta a judecat cu celeritate pina la un moment dat acordind 1/2 din suma stabilita prin expertiza judiciara nu suma totala de 300 mil. vechi suma care a rezultat din 600 leix 50 m.p.=300 mil. vechi.
Nu poate exista o diferenta atit de mare in a judeca o cauza. Prima instanta s-a pronuntat si pe exceptia ridicata de piriti, referitoare la exceptie, fiind respinsa, luind in consideratie termenul de cind a ramas irevocabila sentinta de judecata, adica 2010, nu de cind a ramas hotarirea definitiva, deoarece nu este legal.
CINE POATE SA-MI RASPUNDA LA ACESTE INTREBARI?
AS DORI O PARERE COMPETENTA A UNUI AVOCAT CU MARE EXPERIENTA.