Servitutea picăturii streşinilor. Servitute de vedere. Daune cominatorii
| Comentarii |
|
C. civ., art. 611, art. 612, art. 615 C. proc. civ., art. 5803
Reconstrucţia unui imobil prin menţinerea poziţiei ferestrelor nu impune desfiinţarea acestora în situaţia în care sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 616 C. civ.
Cererea privind desfiinţarea streşinii şi a ferestrei imobilului aparţinând pârâţilor constituie o acţiune având drept obiect o obligaţie „de a face” în prezenţa căreia dispoziţiile deciziei în interesul legii nr. XX/2005 a I.C.C.J. sunt lipsite de efecte juridice deoarece a fost pronunţată în condiţiile în care prevederile de la acel timp ale art. 5803 C. proc. civ. nu interziceau în mod expres -cum o fac în prezent - acordarea de daune cominatorii.
Decizia civilă nr. 298 din 16 iunie 2010
Prin sentinţa civilă nr. 12349 din 30.10.2009 pronunţată de Judecătoria Iaşi s-a respins cererea formulată de reclamanţii I.R. şi I.I. în contradictoriu cu pârâţii B.(D.)E. şi D.I.
Prima instanţă a reţinut că reclamanţii I.R. şi I.I. au solicitat obligarea pârâţilor la desfiinţarea ferestrei din partea de răsărit a imobilului lor, a streşinii casei din partea de răsărit, deoarece această streaşină, pe o lăţime de 90 cm, se afla deasupra proprietăţii reclamanţilor, la plata în solidar a daunelor cominatorii de 100 lei pe zi întârziere până la ducerea la îndeplinire a obligaţiilor solicitate anterior.
Reclamanţii erau proprietarii suprafeţei de 529 m.p. teren, unde era edificată o casă care, în partea de vest, se învecina cu imobilul pârâţilor deţinut împreună cu terenul aferent acesteia, în suprafaţă de 75,83 m.p.. Imobilul pârâţilor a fost distrus parţial într-un incendiu şi refăcut parţial pe vechiul amplasament, iar din expertiza efectuată rezulta că acoperişul a fost executat în două ape, pe peretele dinspre răsărit fiind realizată o fereastră care dădea spre proprietatea reclamanţilor.
Instanţa de fond a reţinut din probele administrate că proprietăţile părţilor nu sunt îngrădite, astfel încât, atât timp cât loturile nu sunt corect delimitate, este imposibil să se constate cu certitudine că susţinerile reclamanţilor sunt reale, respectiv că nu este respectată servitutea de vedere sau servitutea privind picătura streşinilor, iar expertul a constatat că nu încalcă vreo servitute.
împrejurarea că reconstruirea casei pârâţilor nu respecta în totalitate modul în care a fost edificată iniţial construcţia (sub aspectul formei acoperişului ori a poziţiei ferestrei) nu avea relevanţă, atât timp cât nu s-a făcut dovada certă că prin aceasta se încălca vreo dispoziţie legală sau erau prejudiciaţi reclamanţii.
împotriva acestei sentinţe au declarat recurs (calificat apel) reclamanţii I.R. şi I.I., motivând că în mod greşit prima instanţă a respins acţiunea, iar prin decizia civilă nr. 149 din 12 martie 2010 pronunţată de Tribunalul Iaşi s-a admis apelul acestora, sentinţa fiind schimbată în parte în sensul admiterii în parte a acţiunii civilă formulată de reclamanţii I.R. şi
I.I. în contradictoriu cu pârâta B.(D.)E., pârâta fiind obligată să desfiinţeze streaşina casei pe o lăţime de 60 cm pe latura învecinată cu terenul pro
prietatea reclamanţilor. Totodată s-a respins cererea reclamanţilor privind desfiinţarea ferestrei din partea de răsărit a imobilului pârâţilor de către pârâta B.E., precum şi cererea reclamanţilor de obligare a pârâţilor la plata daunelor cominatorii. Cererea reclamanţilor formulată în contradictoriu cu pârâtul D.I. a fost respinsă.
In pronunţarea soluţiei, tribunalul analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel invocate şi a dispoziţiilor articolului 295 C. proc. civ. a reţinut următoarele:
în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat, vânzătoarea L.M. a vândut familiei H.T. şi I. imobilul compus din trei camere şi suprafaţa de 750 m.p. teren clădit şi neclădit, familia S. obţinând un drept de servitute pentru accesul la imobilul ce le aparţinea pe o fâşie de teren notat în plan cu A,B,C,D,E,F, accesul la imobilul proprietatea S.V. fiind în folosinţă comună.
în baza sentinţei civile nr. 1501/14.02.2007 a Judecătoriei Iaşi reclamanţii împreună cu S.M. şi I.P. au obţinut un imobil compus din casă şi teren aferent în suprafaţă de 528,80 m.p. având ca vecini la N - str. Fd.D., la E - proprietatea D.G., la S - proprietatea S.V., la V - proprietatea T.V. - imobil ce a fost dobândit de la L.T. şi A.A., casa de locuit având suprafaţa construită de 5695 m.p.
Pârâta B.E. a cumpărat în baza Legii nr. 112/1995, la 22.12.2005, imobilul locuinţă situat în Iaşi, care a fost deţinut anterior în baza contractului de închiriere nr. 4030/2001 prelungit prin contractul nr. 83/1994, compus din trei camere cu o suprafaţă utilă de 163 m. p. precum şi dependinţe magazie 15,34 m. p. dobândindu-se şi dreptul de proprietate asupra terenului aferent locuinţei construită de 75,83 m. p.
In ce priveşte critica apelantului că instanţa nu s-a pronunţat asupra servituţii picătură streaşină, tribunalul a constatat că acest motiv este întemeiat, întrucât în baza raportului de expertiză, acoperişul casei pârâţilor a fost construit în două ape, aşa cum a recunoscut la interogatoriu şi
B.(D.)E., deşi înainte acesta era într-o apă.
Faţă de critica privind servitutea de vedere, tribunalul a constatat că prin raportul de expertiză efectuat în apel rezulta că linia de hotar dintre cele două proprietăţi era dată de zidul casei pârâţilor.
Conform adresei nr. 14862 emisă de Primăria Municipiului Iaşi la
26.09.2006, imobilul în care locuia pârâta-intimată avea o fereastră la bucătărie dinspre stradă, poziţionată spre nord şi o fereastră la cameră din extremitatea nord-est care dădea în proprietatea din str. D. nr. 12, astfel că pretenţia reclamanţilor de a se desfiinţa fereastra din partea de răsărit a imobilului pârâţilor nu este fondată, cât timp exista o fereastră care dădea în proprietatea din str. D. nr. 12.
Tribunalul a respins cererea reclamanţilor formulată în contradictoriu cu D.I., întrucât nu s-a făcut dovada că acesta este proprietarul casei ce se învecina cu cea a reclamanţilor, care a fost cumpărată doar de pârâta B.E.
Faţă de obligarea la plata de daune cominatorii, tribunalul a constatat că daunele cominatorii apar ca un mijloc indirect de constrângere a debitorului la executarea obligaţiei, o condamnare suplimentară şi condiţională a acestuia la plata unei sume de bani pe unitate de timp pentru cazul în care nu-şi execută voluntar obligaţia.
Deoarece nu s-a făcut dovada unui refuz al pârâtei de a desfiinţa strea-şina casei pe care a construit-o în două ape, pe o lăţime de 60 cm, reclamanţii nefacând probe în acest sens, tribunalul a respins această cerere.
împotriva acestei decizii au formulat recurs atât reclamanţii I.R. şi I.I., cât şi pârâta B.(D.)E. pentru motive de nelegalitate.
în motivarea recursului, reclamanţii au arătat că în mod incorect a fost stabilit cuantumul cheltuielilor de judecată acordate, în sensul că decontul cheltuielilor depuse la ultimul termen de judecată în apel nu s-a avut în vedere.
Recurenţii au criticat decizia atacată şi din perspectiva soluţionării daunelor cominatorii solicitate, arătând că în mod greşit tribunalul a reţinut că nu s-a făcut dovada vreunui refuz al pârâtei de a desfiinţa streaşina casei, deoarece eventualul refuz al debitoarei poate fi constatat doar în faza de executare a deciziei, nefîind un aspect anterior finalizării judecăţii. Au considerat că au fost ignorate dispoziţiile deciziei nr. 20/2005 dată de
înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii în privinţa acordării daunelor cominatorii.
In drept au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului în sensul criticilor formulate.
Pârâta B.E. a criticat decizia atacată pentru motivul de recurs înscris în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., considerând că în mod greşit tribunalul a admis apelul reclamanţilor şi a dispus obligarea sa la desfiinţarea streşinii casei pe o lungime de 60 cm pe latura învecinată cu cea a reclamanţilor. Recurenta-pârâtă a arătat că, din perspectiva aplicării dispoziţiilor înscrise în art. 615 C. civ., şi-a îndeplinit obligaţia legală, aspect rezultat din raportul de expertiză unde se arăta că apele din precipitaţii sunt evacuate printr-un burlan în stradă şi nu pe terenul proprietatea reclamanţilor. Tot expertul a arătat că şarpanta era realizată corect, astfel încât dispoziţia instanţei de desfiinţare a streşinii pe o lungime de 60 cm ce se învecinează cu terenul proprietatea reclamanţilor este nelegală. De asemenea, în mod greşit s-a reţinut că zidul din partea estică a locuinţei sale s-ar afla pe linia de hotar a celor două proprietăţi, având în vedere planul cadastral din 1990 şi planul topometrie din 1989 în spatele casei sale exista o fâşie de
teren, ceea ce demonstra că locuinţa sa nu se afla pe linia de hotar. In expertiză s-a consemnat că apelanţii ocupau o suprafaţă mai mare de teren
decât cea de 528,80 m.p. dobândită prin sentinţa civilă nr. 1501 pronunţată de Judecătoria Iaşi, în sprijinul afirmaţiilor invocând şi anexând o expertiză tehnică efectuată în dosarul nr. 23292/245/2008 al Judecătoriei Iaşi, unde figurau ca părţi litigante şi părţile din prezenta cauză.
Analizând actele şi lucrările dosarului, raportat la motivele de recurs învederate de reclamanţi şi respectiv pârâtă, curtea de apel a constatat că recursurile formulate sunt neîntemeiate, având în vedere următoarele considerente:
Motivul de recurs formulat de reclamanţi referitor la neacordarea daunelor cominatorii este neîntemeiat. Cererea reclamanţilor de obligare a pârâtei la plata daunelor cominatorii în mod corect a fost respinsă, având în vedere dispoziţiile înscrise în alin. 5 al art. 580" C. proc. civ. potrivit cărora „pentru neexecutarea obligaţiilor prevăzute în prezentul articol nu se pot acorda daune cominatorii”, care îşi găsesc pe deplin aplicabilitatea în cauza de faţă. Acest text îşi găseşte incidenţa în speţa de faţă deoarece, în mod evident, în raport de modul de formulare a acţiunii reclamanţilor instanţa a fost învestită cu o obligaţie de a face, respectiv de desfiinţare a streşinii şi a ferestrei casei pârâtei.
Decizia în interesul legii nr. XX/2005 a I.C.C.J. invocată de reclamanţii-recurenţi este în prezent lipsită de efecte juridice, deoarece a fost pronunţată în condiţiile în care prevederile de la acel timp ale articolului 580" C. proc. civ. nu interziceau în mod expres - cum o fac în prezent - acordarea de daune cominatorii, iar pe de altă parte, reglementarea amenzii civile la care instanţa poate obliga debitorul pentru neexecutarea obligaţiei de a face corelată cu articolul 580" alin. (5) care interzice în mod expres acordarea daunelor cominatorii conduc indubitabil la netemeinicia susţinerilor reclamanţilor.
In privinţa motivelor de recurs înscrise în art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ. s-a constatat că reclamanţii nu au dezvoltat critici în sensul textelor de lege menţionate. Indicarea textelor s-a realizat în mod formal, fară a se arăta actul juridic dedus judecăţii care ar fi fost greşit interpretat de instanţă, ori căruia i s-a schimbat natura sau înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic ori în ce ar consta motivele contradictorii sau străine de natura pricinii pentru a face posibilă modificarea deciziei pe aceste motive de casare.
Referitor la recursul pârâtei B.E., având în vedere dispoziţiile articolului 615 C. civ. conform cărora „tot proprietarul este dator a-şi face streaşina casei sale astfel încât apele din ploi să se scurgă pe terenul său sau pe uliţe, iar nu pe locul vecinului său”, curtea a constatat că în mod judicios tribunalul a reţinut ca întemeiat capătul de cerere referitor la respectarea servituţii privind picătura streşinilor.
Pentru soluţionarea raportului juridic litigios dintre părţi, instanţele au administrat în fazele procesuale anterioare expertize topografice de natură
a stabili în teren dacă apele de ploaie de pe acoperişul casei pârâtei - în partea de răsărit - se scurg pe terenul proprietatea reclamanţilor. Expertizele de specialitate au arătat că peretele dinspre răsărit a imobilului pârâtei a fost refăcut în totalitate, iar acoperişul casei faţă de cel anterior a fost refăcut într-o construcţie realizată în două ape.
Nu poate fi primită critica recurentei-pârâte referitoare la greşita reţinere de către instanţa de apel a împrejurării că linia de hotar dintre proprietăţile părţilor este dată de zidul casei sale. Expertiza invocată de recurentă nu este concludentă sub aspectul susţinerilor sale, deoarece în cuprinsul raportului se arată că nu s-a putut identifica dacă peretele nou al casei pârâţilor este pe linia proprietăţii, cu aproximaţie păstrându-se aliniamentul casei vechi şi numai colţul acoperişului nou ieşea din planul acoperişului iniţial. Mai mult, în răspunsul la obiecţiunile formulate, expertul a arătat că în urma consolidării casei, limita proprietăţilor s-a modificat şi că distanţa de la gard la casa pârâţilor nu este conform cu cea de pe schiţă, fiind de 4,90 m în loc de 5,90 m.p.
De asemeni, susţinerea recurentei potrivit căreia din raportul de expertiză rezulta o limită de proprietate de circa 1 m distanţă de casa pârâţilor, este contrazisă de concluzia aceluiaşi expert care arăta, faţă de cele relevate mai sus, că marginea acoperişului nou realizat în două ape ieşea din planul acoperişului iniţial.
Prin raportul de expertiză întocmit în faza procesuală a apelului, pentru lămurirea situaţiei de fapt, s-a stabilit linia de hotar între proprietăţile părţilor litigante, concluzionându-se asupra împrejurării că linia de hotar corespundea cu limita exterioară a zidului construcţiei din Fd. D. nr. 8 aparţinând pârâtei-recurente. Situaţia din teren determinată de expert este de altfel întărită şi de poziţia procesuală a recurentei care, în finalul cererii de recurs, recunoştea că limita dintre proprietăţi este dată în cea mai mare parte de peretele casei sale.
Cum situaţia de fapt a fost complet şi corect determinată de instanţa de apel, concluzionându-se că apele pluviale de pe acoperişul imobilului pârâtei cad pe proprietatea reclamanţilor, rezultă că tribunalul a realizat o interpretare şi aplicare corectă a dispoziţiilor înscrise în art. 615 C. civ., iar pentru considerentele expuse, constatându-se că instanţa de apel a efectuat o verificare completă a materialului probator administrat, o aplicare corectă a prevederilor legale ce guvernează domeniul, definind judicios natura şi întinderea raportului juridic dintre părţi, curtea de apel a constatat că sub toate aspectele evocate cererile de recurs se vădesc a fi nefondate, astfel că le-a respins ca atare.
| ← Apărarea drepturilor de autor. Dreptul la utilizarea operei... | Opera dramatico-muzicală. Operă colectivă. Calitatea de autor... → |
|---|
