Pârâta avea acceptul primăriei de a amplasa viitorul post de transformare pe domeniul public, pe drumul de acces la locuinţele din zonă.
| Comentarii |
|
Cu privire la amplasamentul postului de transformare, curtea a avut în vedere actul intitulat Notă de constatare din 09.08.2006, înregistrată de primărie, înscrisul reprezentând un înscris oficial încheiat între reprezentanţii primăriei şi SC E.O.N.M.D. SA Acest înscris constituie o probă ce nu poate fi ignorată, bucurându-se de prezumţia de validitate ca orice înscris autentic şi care a fost făcut în anul 2006 şi nu în timpul procesului „pro causa”. Din examinarea acestui înscris, curtea a reţinut că drumul de servitute pe care urma să se amplaseze postul de transformare a fost îngustat la cca. 3 m de proprietarii din zonă, prin construirea de garduri.
Pârâta a solicitat sprijinul primăriei, care a luat legătura cu cetăţenii din zonă şi a avut în vedere oferta reclamantului M.C. care a pus la dis
poziţia SC E.O.N.M.D. SA un teren îngrădit de 16 m.p. şi a retras personal gardul din scândură pentru amplasarea postului de transformare. Reclamantul a condiţionat oferta sa de obţinerea autorizaţiei de construire pentru casa pe care o construise deja şi de a nu fi amendat contravenţional, fiind astfel cert că amplasarea postului de transformare pe terenul de 16 m.p. proprietatea reclamanţilor s-a făcut cu acceptul acestora.
Totodată, la data realizării lucrării de extindere a reţelei electrice -vara anului 2005 - era în vigoare Legea nr. 318/2003, legea energiei electrice. Potrivit art. 16 pct. (4) exercitarea drepturilor de uz şi servitute asupra proprietăţilor afectate de capacităţile energetice se realiza cu titlu gratuit pe durata existenţei acestora de pârâtă.
Prin urmare, reclamanţii au acccptat amplasarea postului de transformare pe cei 16 m.p. proprietatea lor, postul de transformare răspunzând atât unei utilităţi publice, dar profitând şi înşişi reclamanţii de amplasarea acestuia. Astfel nu au mai fost amendaţi că au construit fară autorizaţie şi li s-a emis autorizaţie de construcţie, fiind şi racordaţi la reţeaua electrică.
In acest context, nu se poate reţine că a avut loc o restrângere a dreptului de proprietate al reclamanţilor, fară acceptul acestora, iar obligarea pârâtei de a-şi ridica această investiţie de interes public nu are temei legal.
în ce priveşte obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosinţă pentru teren, curtea a reţinut că pentru existenţa răspunderii civile delictuale în condiţiile art. 998-999 C. civ., în mod necesar trebuie să se fi produs un prejudiciu. Atingerea dreptului ori interesului unei persoane, prin ea însăşi, nu îndreptăţeşte naşterea dreptului la reparaţie, dacă printr-o asemenea atingere niciun prejudiciu nu a fost pricinuit.
Simpla susţinere a reclamanţilor M.C. şi M.D. că postul de transformare a energiei electrice a fost amplasat pe suprafaţa de 16,5 m.p. din terenul proprietatea reclamanţilor şi împrejurarea că nu mai pot folosi acest teren nu sunt suficiente pentru obligarea pârâtei la plata sumei de 24.750 lei, reprezentând lipsa de folosinţă pentru perioada martie 2005-2009.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 16 pct. 5 din Legea nr. 318/2003, care era aplicabilă la momentul amplasării postului de transformare, dar şi a Legii nr. 13/2007, aplicabilă la momentul chemării în judecată, reclamanţii aveau obligaţia de a face dovada că la data intervenţiei prin amplasarea postului de transformare pe terenul proprietatea lor, li s-au produs pagube şi în ce anume constau acestea.
La calculul despăgubirilor se au în vedere următoarele criterii: suprafaţa de teren afectată cu ocazia efectuării lucrărilor; tipul de cultură şi plantaţii şi amenajările afectate de lucrări; activităţile restrânse cu ocazia lucrărilor. Or, reclamanţii nu au dovedit că la data amplasării postului de transformare suprafaţa de teren de 16 m.p. era cultivată cu un anumit tip de cultură care a fost afectată de lucrările pârâtei, sau că au fost nevoiţi să-şi restrângă activităţile de pe teren. Contravaloarea lipsei de folosinţă nu
se raportează la un prejudiciu viitor, aşa cum a reţinut expertiza tehnică efectuată în cauză şi în care s-a calculat lipsa de folosinţă sub două aspecte: că reclamanţii nu sunt dispuşi să vândă terenul respectiv, iar dacă pe terenul respectiv s-ar cultiva fior, s-ar ajunge la suma de 24.750,00 lei. Or, beneficiul folosinţei de care reclamanţii au fost lipsiţi în perioada solicitată trebuie să fie un prejudiciu cert, direct, care la data efectuării expertizei să fi existat în patrimoniul reclamanţilor, iar nu unul viitor.
Aşa fiind, având în vedere dispoziţiile art. 1169 C. civ. şi ale legilor energiei electrice de la momentul amplasării postului de transformare şi de la momentul chemării în judecată, reclamanţii nu au făcut dovada existenţei pagubei şi a întinderii ei, pentru a putea fi antrenată răspunderea delictuală a pârâtei SC E.O.N.M.D. SA.
In raport de toate aceste considerente şi de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ. a fost admis recursul, modificată în tot decizia tribunalului prin admiterea apelului declarat de SC E.O.N.M.D. SA şi respins apelul formulat de M.C. şi M.D.
A fost respinsă cererea reclamanţilor de obligare a pârâtei la ridicarea postului de transformare, păstrându-se din sentinţa Judecătoriei Iaşi dispoziţia de respingere a capătului de cerere formulat de reclamanţi privind obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosinţă pentru teren.
5. Stabilirea prin hotărâre judecătorească a măsurilor reparatorii prin echivalent. Autoritate de lucru judecat
C. civ., art. 1201 Legea nr. 10/2001, art. 2
Hotărârea instanţei de judecată definitivă şi irevocabilă prin care deţinătorul imobilului este obligat să propună acordarea despăgubirilor intră în puterea lucrului judecat. Cererea de restituire în natură formulată în contestaţia împotriva deciziei prin care s-au cuantificat despăgubirile, ca efect al executării nu este admisibilă. Asupra modalităţii măsurilor reparatorii, instanţa de judecată a dispus prin hotărâre definitivă şi irevocabilă dată într-un proces anterior. Ceea ce s-a constatat şi statuat printr-o hotărâre asupra „drepturilor” părţilor în litigiu, nu trebuie contrazis prin altă hotărâre, decizia fiind dată în faza procesuală a executării.
Decizia civilă nr. 72 din 5 mai 2010
Prin sentinţa civilă nr. 317 din 17 februarie 2010 pronunţată de Tribunalul Iaşi, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta universitatea, dispunându-se anularea în parte a deciziei nr. 1279/8.05.2008 emisă de pârâtă.
Totodată, reclamantei i s-a atribuit în natură parcela 1334/1 cu suprafaţa de 156 m.p. teren din vechea proprietate, liberă de construcţii sau detalii de sistematizare.
In soluţia dată, instanţa de fond a avut în vedere următoarea situaţie de fapt:
Prin cererea introductivă la instanţă reclamanta a solicitat anularea deciziei nr. 1279/2008 emisă de pârâta universitatea, motivat de faptul că a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 cu privire la imobilele construcţie şi teren în suprafaţă de 724 m.p. situate în Iaşi, ce au fost preluate fară titlu de statul român, aflate în prezent în posesia pârâtei, parte din terenul preluat fiind liber de construcţii şi putând fi restituit în natură.
Urmare a analizării materialului probator, tribunalul a reţinut că prin notificarea nr. 605XU/2001 formulată prin biroul executorului judecătoresc, reclamanta a solicitat restituirea în temeiul Legii nr. 10/2001 ori acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul construcţie situat în Iaşi.
Cu actele depuse, reclamanta a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită asupra imobilului notificat, a dreptului de proprietate şi a preluării abuzive.
Reanalizând notificarea, având în vedere şi sentinţa civilă nr. 1618/2006 a Tribunalului Iaşi rămasă definitivă şi irevocabilă, pârâta i-a propus reclamantei acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul construcţie şi teren în suprafaţă de 724 m.p.
Din concluziile raportului de expertiză iniţial a rezultat că din totalul suprafeţei revendicate, 117 m.p. reprezentau teren liber de construcţie nea-fectat de detalii de sistematizare sau utilităţi, aflat în administrarea pârâtei, considerente pentru care instanţa a admis în parte acţiunea reclamantei şi a dispus anularea în parte a deciziei nr. 1279/2008 emisă de pârâtă.
împotriva acestei sentinţe au formulat apel atât reclamanta, cât şi pârâta.
In motivarea apelului promovat, reclamanta a arătat că sentinţa atacată este nelegală şi netemeinică, întrucât instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra solicitării de verificare a întinderii suprafeţei de teren preluată de stat, în sensul că vechea proprietate avea o suprafaţă mai mare, sens în care restituirea terenului urma să se realizeze integral pentru suprafaţa de 890 m.p.
Reclamanta-apelantă a arătat că instanţa de fond nu a procedat la verificarea împrejurării dacă unitatea deţinătoare avea posibilitatea de a oferi în compensare o altă suprafaţă de teren pentru cel afectat de detalii de sistematizare.
In motivarea apelului său, pârâta a criticat hotărârea atacată ca fiind netemeinică şi nelegală, deoarece în mod eronat s-a dispus anularea în parte a deciziei nr. 1279 din 8 mai 2008 şi atribuirea în natură a suprafeţei de 156 m.p.
Pârâta-apelantă a arătat că instanţa de fond a omis împrejurarea că decizia contestată a fost emisă în considerarea sentinţei civile nr. 1618/2006 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. 5333/2006 prin care s-a dispus obligarea universităţii la acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile Legii nr. 247/2005 pentru terenul în suprafaţă de 724 m.p.
afectat de detalii de sistematizare. împotriva acelei hotărâri reclamanta nu a promovat nici o cale de atac, astfel încât în prezenta cauză nu mai putea fi cenzurat dispozitivul unei hotărâri neatacate şi nici nu se putea dispune acordarea acestor măsuri reparatorii.
Apelanta-pârâtă a considerat că prin pronunţarea hotărârii judecătoreşti apelate s-a încălcat principiul autorităţii lucrului judecat, deoarece prin admiterea în parte a acţiunii reclamantei s-a ignorat o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel învederate de părţile litigante, curtea de apel a constatat că este neîntemeiat apelul reclamantei şi întemeiat cel al pârâtei, având în vedere următoarele considerente:
In fapt, prin notificarea înregistrată la biroul executorului judecătoresc, reclamanta a solicitat în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 acordarea de măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri băneşti pentru imobilul şi terenul situate în Iaşi.
Urmare a documentaţiei depuse în susţinerea notificării, prin decizia nr. 453 din 6.03.2006 emisă de pârâtă, a fost respinsă notificarea formulată de reclamantă privind acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent referitor la imobilul construcţie şi teren situat în Iaşi, motivat de împrejurarea că titulara notificării nu a depus actele juridice care să ateste existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile cu privire la anularea sau constatarea nulităţii actului de donaţie.
Decizia nr. 453/2006 emisă de universitate a fost contestată în instanţă de reclamantă, acţiunea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, reclamanta solicitând anularea deciziei şi obligarea universităţii la emiterea unei decizii pentru acordarea de despăgubiri pentru construcţia demolată sau acordarea în compensare a altor bunuri sau servicii.
Prin sentinţa civilă nr. 1618/30.06.2006 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. 5333/2006 - rămasă definitivă şi irevocabilă prin neexer-citarea căilor de atac de părţile litigante - s-a dispus anularea deciziei nr. 453/2006 emisă de universitate, constatându-se că reclamanta era îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul compus
din suprafaţa de 724 m.p. teren şi construcţia demolată, universitatea fiind obligată să propună despăgubiri în procedura Legii nr. 247/2005.
întrucât prin sentinţa civilă nr. 1618/30.06.2006 pronunţată de Tribunalul Iaşi s-a decis irevocabil asupra calităţii reclamantei de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, a întinderii dreptului de proprietate asupra imobilului preluat în mod abuziv, cât şi asupra regimului stabilirii despăgubirilor aferente, universitatea pârâtă a procedat la punerea în executare a respectivei hotărâri judecătoreşti şi a emis decizia nr. 1279 din 8 mai 2008 contestată în dosarul de faţă.
Neîntemeiate sunt criticile apelantei-reclamante A.E. potrivit cărora instanţa de fond nu a analizat complet cererea sa de restituire care viza suprafaţa totală de 980 m.p. teren, şi nu doar cea de 747 m.p. inserată în contractul de donaţie şi că nu ar fi analizat posibilitatea compensării în natură cu o altă suprafaţă de teren pentru cel afectat de detalii de sistematizare.
Susţinerea reclamantei-apelante potrivit căreia notificarea nu ar fi fost soluţionată cu privire la întreaga suprafaţă de teren notificată nu poate fi primită, întrucât în mod definitiv şi irevocabil prin sentinţa civilă nr. 1618/2006 pronunţată de Tribunalul Iaşi, instanţa a statuat asupra îndreptăţirii reclamantei de a beneficia de prevederile legii de reparaţie în sensul acordării măsurilor reparatorii pentru construcţia demolată şi numai pentru suprafaţa de 724 m.p. în procedura prevăzută de Legea nr. 247/2005, dispoziţii care au stat la baza emiterii deciziei nr. 1279/2008 contestată în cauză. Mai mult chiar, referitor la terenul a cărui restituire în natură s-a solicitat, prin actul de donaţie autentificat sub nr. 6716/1974, reclamanta împreună cu defunctul său soţ l-a donat statului român, donaţie ce fusese anterior acceptată prin decizia nr. 217 din 19.05.1972 de fostul Comitet Executiv al Consiliului Popular al Judeţului Iaşi.
în ceea ce priveşte terenul, potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 10/2001, restituirea acestuia în natură sau prin echivalent este condiţionată de admiterea acţiunii în anulare sau în constatarea nulităţii donaţiei printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă. Or, reclamanta-apelantă nu se afla în posesia unei hotărâri judecătoreşti de admitere privind anularea sau constatarea nulităţii actului de donaţie autentificat sub nr. 6716/1974, mai mult chiar, demersul său realizat sub acest aspect fiind respins în mod irevocabil.
Cu toate acestea, prin sentinţa civilă nr. 1618/2006 pronunţată de Tribunalul Iaşi s-a statuat cu putere de lucru judecat asupra îndreptăţirii reclamantei la măsuri reparatorii atât pentru construcţia demolată, cât şi pentru terenul în suprafaţă de 724 m.p. în procedura Legii nr. 247/2005, sentinţă în considerarea căreia a fost emisă decizia nr. 1279/2008, considerente pentru care - în temeiul dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ. -apelul reclamantei a fost respins ca nefondat.
întrucât dccizia contestată nr. 1279/2009 a fost emisă în considerarea sentinţei civile nr. 1618/2006 a Tribunalului Iaşi neputându-se conferi reclamantei drepturi noi, cu încălcarea prevederilor legale, s-a constatat că în mod nelegal prin sentinţa apelată, instanţa de fond - urmare a anulării în parte a deciziei - a atribuit în natură reclamantei suprafaţa de 156 m.p., ceea ce a atras nelegalitatea hotărârii atacate, drept pentru care apelul universităţii pârâtei a fost admis în baza dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ., sentinţa atacată fiind schimbată în tot, în sensul respingerii contestaţiei formulate de reclamanta A.E. împotriva deciziei nr. 1279 din 8.05.2008 emisă de universitate.
| ← Opera dramatico-muzicală. Protecţie legală. Operă... | Apărarea drepturilor de autor. Dreptul la recunoaşterea... → |
|---|
