Persoana îndreptăţită la măsuri reparatorii. Dovada calităţii de proprietar
| Comentarii |
|
Legea nr. 10/2001, art. 23, art. 24
H.G. nr. 250/2007
O condiţie esenţială pentru aplicarea dispoziţiilor legii de reparaţie este aceea ca solicitantul să fi avut calitatea de posesor al bunului preluat de stat. Dreptul de proprietate poate fi dovedit prin orice înscris constatator al unui act juridic civil, jurisdicţional sau administrativ, translativ sau declarativ, şi care generează o prezumţie relativă de proprietate în favoarea persoanei care îl invocă.
Decizia civilă nr. 77 din 12 mai 2010
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iaşi, reclamanţii C.D. (fostă B.) şi R.I. au contestat dispoziţia nr. 2623 din 13.12.2007 prin care s-a respins cererea de acordate măsuri reparatorii pentru imobilul notificat din Iaşi, formulată de B.S. şi C.D., motivat de faptul că nu s-a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită conform dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. a) coroborate cu cele ale art. 4 din Legea nr. 10/2001, a preluării abuzive a imobilului notificat conform dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 10/2001.
Tribunalul Iaşi, prin sentinţa civilă nr. 385 din 4 martie 2009, a respins pentru lipsa calităţii procesual pasive contestaţia formulată de reclamanţii C.D. şi R.I., în contradictoriu cu pârâţii Primăria municipiului Iaşi şi Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Totodată, a fost admisă în parte contestaţia formulată de reclamanţii
C.D., şi R.I., în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Iaşi şi a fost anulată dispoziţia nr. 2623/13.12.2007 emisă de Primarul municipiului Iaşi. A fost obligat pârâtul să emită în favoarea reclamanţilor dispoziţie privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul
teren în suprafaţă de 224 m.p. situat în Iaşi. Insă cererea reclamanţilor
privind acordarea de măsuri reparatorii cu privire la construcţii şi suprafaţa de 696 m.p. a fost respinsă.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa de prim grad a reţinut că reclamantul R.I. era nepotul defunctului B.A. (născut la 3 octombrie 1900 şi decedat la 16.10.1991), în calitate de fiu al defunctei B.S., decedată la
1.01.2008. Reclamanta C.D. era nepoata defunctului B.A., născut la 03.10.1900, şi fiica defunctului B.A. născut la 18.06.1933. Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat, B.A. - tatăl a cumpărat imobilul situat în Iaşi, compus din suprafaţa de 920 m.p. şi construcţie cu destinaţia de moară.
La adoptarea Legii nr. 10/2001, autoarea reclamantului R.I. (B.S.) şi reclamanta C.D. s-au adresat cu notificare Prefecturii Iaşi, în vederea obţinerii de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Iaşi, compus din construcţie formată din 5 camere şi terenul în suprafaţă de 920 m.p.
Tribunalul a reţinut că reclamanţii au făcut dovada calităţii de moştenitori ai defunctului B.A. - tatăl şi a faptului că acesta a avut în proprietate imobilul situat în Iaşi, compus din construcţii (moară) şi suprafaţa de 920 m.p. teren, că autorul reclamanţilor a făcut demersurile legale pentru obţinerea unei autorizaţii de construire a unei locuinţe în octombrie 1931, dar nu s-a demonstrat şi finalizarea acestor demersuri, respectiv edificarea construcţiei.
Tribunalul a constatat că reclamanţii nu au probat existenţa construcţiei şi preluarea acesteia de stat, de la B.A., apreciindu-se asupra opera-bilităţii prezumţiei instituite de art. 1 lit. e) din Legea nr. 10/2001 numai pentru suprafaţa de 224 m.p.
împotriva hotărârii Tribunalului Iaşi au declarat apel atât reclamanta, cât şi pârâtul Primarul municipiului Iaşi.
In apel, Primarul municipiului Iaşi a formulat critici cu privire la aplicarea greşită a legii sub aspectul reţinerii preluării abuzive a imobilului şi încadrării în una din situaţiile prevăzute de art. 2 din Legea nr. 10/2001. S-a susţinut că nu s-a făcut dovada deţinerii imobilului de autorul reclamanţilor, în sensul art. 23 din lege şi a normelor de aplicare, imobilul nu figura între cele ce au intrat sub incidenţa Decretului nr. 167/1948, iar certificatul emis de Comitetul provizoriu al Comunei Urbane Iaşi -Secţiunea financiară pentru perioada 1948-1951, în care s-a menţionat „naţionalizat conform Decretului nr. 176/1948 pe exc. 1948” nu avea nici o relevanţă, dispoziţia contestată fiind temeinică şi legală.
în apel, reclamanţii au formulat critici cu privire la aplicarea greşită a legii în stabilirea întinderii dreptului asupra suprafeţei de 920 m.p. şi a construcţiilor aferente, în prezent demolate. Imobilul a existat până în anul 1978, fiind naţionalizat în 1948, chiar dacă în anexa la decretul de preluare nu au fost menţionate toate construcţiile.
Apelul declarat de Primarul municipiului Iaşi nu este întemeiat.
Cu înscrisurile depuse la dosar, acte de stare civilă, certificate de moştenitor şi titluri de proprietate reclamanţii au dovedite că sunt persoane îndreptăţite, în sensul art. 4 din Legea nr. 10/2001 la măsuri reparatorii.
Existenţa unor neconcordanţe în înscrisurile depuse la dosar, privind numărul şi data actului prin care imobilul a fost preluat de stat, modalitatea de preluare prin naţionalizare sau prin altă formă - cu titlu sau fară -nu a exclus imobilul de la regimul juridic reglementat prin Legea nr. 10/2001 şi nu a stins dreptul reclamanţilor la măsuri reparatorii. Astfel, în certificatul emis de Secţiunea Financiară - Comuna urbană Iaşi se menţiona naţionalizarea unui imobil în anul 1948, prin Decretul nr. 176/1948, fiind impus în evidenţele fiscale cu clădiri. Pentru perioada ulterioară (1948 - 1951), B.A. a fost impus cu clădiri cu valoarea locativă
indicată şi impozit pe teren, imobilele ce nu au fost identificate. Insă din coroborarea acestui înscris şi evidenţelor fiscale până în anul 1969, a rezultat că B.A. a avut în proprietate imobilul compus din teren şi construcţii, notificat la data preluării de autorităţile locale ale oraşului Iaşi, cât şi un alt imobil naţionalizat în anul 1948, care nu constituia obiectul notificării. Astfel, reclamanţii au dovedit că autorul lor a avut în proprietate în municipiul Iaşi suprafaţa de 920 m.p. pe care se aflau şi construcţii, fiind înscris în evidenţele fiscale până în anul 1969.
în conformitate cu art. 23 şi art. 24 din Legea nr. 10/2001 şi Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 250/2007, în absenţa unor probe contrare existente, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută din actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive.
In cauză, dovada întinderii dreptului de proprietate a fost pe deplin dovedită, prin autorizaţii de construcţii, evidenţe fiscale, contract de vânzare-cumpărarc pentru 920 m.p. şi construcţii.
Preluarea a avut loc ulterior anului 1969, când autorul reclamanţilor a fost radiat din rolul fiscal, înlăuntrul perioadei pentru care Legea nr. 10/2001 reglementează regimul juridic al locuinţelor (6 martie 1945 -22 decembrie 1989).
In referatul întocmit în faza administrativă a soluţionării cererii de reconstituire a dreptului de proprietate conform Legii nr. 18/1991, anexă la dispoziţia nr. 719/13.04.1993 la situaţia juridică a terenului, se menţiona că terenul nu figura la donaţii şi nici la exproprieri şi că nu a fost despăgubit conform adresei R.A.J.A.C. nr. 2942/1995.
Reclamanţii nu aveau un drept de proprietate reconstituit în temeiul Legii fondului funciar. La data notificării şi a soluţionării contestaţiei asupra imobilului a dispus autoritatea administraţiei publice locale în temeiul Legii nr. 18/1991 şi al Legii nr. 215/2001.Cum statul a dispus de imobil, date fiind neconcordanţele din certificatele depuse la dosar -
modalitatea prin care a fost preluat în absenţa unui titlu este una abuzivă, în sensul art. 2 din Legea nr. 10/2001.
Curtea a avut în vedere că proprietarul imobilului l-a deţinut până în anul 1969, conform evidenţelor fiscale, iar prezumţia instituită de art. 24 din Legea nr. 10/2001 este aceea că l-a avut în proprietate în anul în care a fost deposedat.
In consecinţă este incident art. 2 lit. i) din lege care include în categoria imobilelor preluate abuziv şi pe acelea „preluate fară titlu valabil sau fară respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării, precum şi cele preluate fară temei legal prin acte de dispoziţie ale organelor locale ale puterii sau ale administraţiei de stat”. Dreptul la măsuri reparatorii pentru reclamanţi este actual şi dovedit, fiind îndeplinite toate condiţiile impuse de Legea nr. 10/2001.
Curtea a reţinut ca fiind întemeiat apelul declarat de reclamanţi. Astfel, întinderea dreptului sub aspectul suprafeţei de teren şi al existenţei corpurilor de proprietate la data preluării este dovedită, fiind în limita a 920 m.p. şi a construcţiilor actualmente demolate.
Terenul nu era liber, restituirea în natură nefiind posibilă, deoarece o parte era deţinută de persoane fizice, în urma atribuirii în proprietate în cadrul procedurii instituite de Legea nr. 18/1991, iar o altă parte era afectată de amenajări de utilitate publică.
Competenţa de a soluţiona notificarea şi propunerea măsuri reparatorii în modalitatea despăgubirilor revenea Primarului municipiului Iaşi, conform art. 21 alin. (4) şi art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Criticile formulate privind nulitatea actelor de atribuire a terenului pe excepţie nu au putut fi primite pentru prima dată în calea de atac. Conform art. 294 C. proc. civ., în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nu se pot face alte cereri noi. Nulitatea actelor de atribuire în proprietate conform Legii nr. 18/1991 (titlu, ordin al prefectului, hotărâri ale Comisiei judeţene pentru aplicarea Legii nr. 18/1991) nu sunt excepţii de procedură sau mijloace de apărare, în sensul art. 294 alin. (1) C. proc. civ., teza a doua. întrucât terenul deţinut de persoanele fizice nu se mai afla la dispoziţia municipiului Iaşi, nu mai făcea parte din domeniul său privat, Primarul avea competenţa de a dispune numai măsuri reparatorii, în modalitatea despăgubirilor, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Prin aplicarea greşită a legii tribunalul a admis în parte contestaţia, deşi au fost făcute dovezi sub aspectul întinderii dreptului şi a îndreptăţirii la măsuri reparatorii pentru 920 m.p. în total şi construcţiile demolate.
In temeiul art. 296 C. proc. civ., curtea de apel a admis apelul declarat de reclamanţi şi, schimbând în parte sentinţa, l-a obligat pe Primarul municipiului Iaşi să emită dispoziţie pentru acordarea de măsuri reparatorii şi pentru suprafaţa de 696 m.p. (total 920 m.p.) situată în municipiul
Iaşi, precum şi pentru construcţiile amplasate pe teren, în prezent demolate.
| ← Apărarea drepturilor de autor. Prezumţia calităţii de autor... | Calitate procesuală pasivă. A.V.A.S. → |
|---|
