Stabilire program de vizitare a minorului. Condiţii
| Comentarii |
|
Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 638/R din data de 19.04.2013
Programul de vizitare stabilit de către instanța de fond este suficient pentru a pune bazele relației ce se va dezvolta mai târziu între tată și fiică, urmând ca pe parcursul evoluției fizice și intelectuale a minorei, odată cu începerea activității de educare și învățătură, programul de vizitare să fie adaptat.
Prin cererea înregistrată la data de 07.06.2012, reclamanta G. I. G. a solicitat instanței, ca în contradictoriu cu pârâtul V. C. A., să stabilească domiciliul minorei V. D.-D. la reclamantă, obligația de întreținere datorată de pârât, un program de vizitare a minorei de către tatăl acesteia și plata alocației de stat pentru minoră.
Reclamanta nu a motivat cererile sale.
Pârâtul V. C.A. a formulat întâmpinare, dar și cerere reconvențională arătând că este de acord ca domiciliul minorei să fie stabilit la reclamantă, însă a cerut ca programul de vizitare a minorei să fie stabilit astfel: în prima și a treia săptămână a lunii, de vineri până duminică, cu preluarea minorei de la domiciliul mamei sale. De asemenea, s-a solicitat ca minora să fie luată de către tatăl său timp de o lună în timpul vacanței de vară, precum și o săptămână pe perioada celorlalte vacante.
Judecătoria Toplița, prin Sentința civilă nr. 1401 din 04.10.2012, a admis în parte cererea reclamantei, precum și cererea reconvențională a pârâtului și drept consecință a stabilit ca reclamanta și pârâtul să exercite în comun autoritatea părintească față de minora V. D.-D., a stabilit ca pârâtul să plătească pentru minoră 150 lei lunar cu titlu de obligație de întreținere, a luat act de renunțarea la judecată a reclamantei cu privire la capătul de cerere vizând plata alocației și, în fine, a stabilit un program de vizitare a minorei de către pârât astfel: în prima și a treia săptămână a lunii, de sâmbătă de la ora 10,00 până duminică la ora 16,00, cu posibilitatea preluării minorei de la domiciliul reclamantei, cu recomandarea de a se ține seama de programul specific vârstei minorei.
În motivarea hotărârii, Judecătoria Toplița a reținut următoarele:
Din relația de concubinaj a părților s-a născut, la data de 01.08.2011, minora V. D.-D. Cele două părți au locuit o perioadă de timp împreună, în comuna Sărmaș, județul Harghita, însă, din cauza neînțelegerilor dintre părți, reclamanta s-a mutat la părinții săi, în municipiul Toplița, județul Harghita.
Potrivit dispozițiilor Legii nr. 272/2004, toate măsurile ce privesc minorii se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului, care se determină prin examinarea tuturor criteriilor de apreciere, cum sunt vârsta copilului, conduita fiecărui părinte, situația lor materială, posibilitățile lor concrete de a se ocupa efectiv de copil, legătura dintre părinți și copii fiind un element fundamental al vieții de familie, relația acestora putând fi exercitată printr-o multitudine de căi.
Autoritatea părintească reprezintă ansamblul de drepturi și îndatoriri pe care un părinte le are cu privire la copilul său, putând fi definită ca o putere atribuită părinților prin care li se permite acestora să decidă în privința întreținerii, supravegherii și educației sale, minorul fiind considerat de lege sub autoritatea părinților până atinge vârsta majoratului.
În conformitate cu prevederile art. 505 alin. 1 Cod civil, "în cazul copilului din afara căsătoriei a cărui filiație a fost stabilită concomitent sau, după caz, succesiv față de ambii părinți, autoritatea părintească se exercită în comun și în mod egal de către părinți, dacă aceștia conviețuiesc";, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, "dacă părinții copilului din afara căsătoriei nu conviețuiesc, modul de exercitare a autorității părintești se stabilește de către instanța de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț.";
Din întregul material administrat rezultă că ambii părinți pot să exercite toate drepturile care îl privesc pe copil, pentru niciunul dintre ei nedovedindu-se existența unui comportament care să constituie un risc pentru minor, ambii putând fi investiți cu această autoritate.
Potrivit art. 496 din Noul Cod Civil, "(1)Copilul minor locuiește la părinții săi. (2) Dacă părinții nu locuiesc împreună, aceștia vor stabili, de comun acord, locuința copilului. (3) În caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă hotărăște, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială și ascultându-i pe părinți și pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani.";
Din probele administrate, respectiv înscrisurile existente la dosar, raportat la concluziile anchetelor psihosociale efectuate în cauză de către autoritățile tutelare, rezultă că reclamanta poate asigura condiții optime pentru întreținerea, creșterea și educarea minorei.
Din întregul complex de împrejurări rezultat, văzând vârsta minorei și atașamentul acesteia față de mamă, precum și posibilitățile reclamantei de creștere și educare, s-a apreciat de către instanță ca fiind în interesul superior al minorei de a avea locuința statornică la mamă.
Potrivit art. 524 din Noul Cod civil, "are drept la întreținere numai cel care se află în nevoie, neputându-se întreține din munca sau din bunurile sale";, iar potrivit art. 525 alin. 1 din același cod, "minorul care cere întreținere de la părinții săi se află în nevoie dacă nu se poate întreține din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri";.
În înțelesul art. 527 din noul Cod civil, "poate fi obligat la întreținere numai cel care are mijloace pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace";, iar la stabilirea mijloacelor celui care datorează întreținere, urmează a se ține seama de veniturile și bunurile acestuia, precum și de posibilitățile de realizare a acestora, avându-se în vedere și celelalte obligații ale debitorului întreținerii, starea de nevoie a persoanei îndreptățite la întreținere, precum și mijloacele celui care o datorează, putând fi dovedite prin orice mijloc de probă.
Cuantumul întreținerii, conform art. 529 din noul Cod civil, se stabilește în raport cu nevoia celui ce o solicită și cu mijloacele de plată ale debitorului întreținerii, astfel, când întreținerea este datorată de părinte, aceasta se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru doi copii și o jumătate pentru trei sau mai mulți copii, cuantumul întreținerii datorate copiilor, împreună cu întreținerea datorată altor persoane, neputând depăși jumătate din venitul net lunar al celui obligat.
Constatând că pârâtul nu are calitatea de angajat și nu are alte persoane în întreținere, fiind apt de muncă și văzând înțelegerea dintre părți, instanța a obligat pârâtul să plătească pe seama minorei pensie de întreținere în cuantum lunar de 150 lei, începând cu data pronunțării hotărârii și până la împlinirea vârstei majoratului minorei.
Potrivit art. 16 alin. 1 și 2 din Legea nr. 272/2004, ,,copilul care a fost separat de ambii părinți sau de unul dintre aceștia, ca rezultat a unei măsuri judiciare, are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu ambii părinți, cu excepția situațiilor când aceasta contravine interesului superior al copilului.’’
În ce privește capătul de cerere privind stabilirea unui program de vizitare a minorei, instanța a stabilit ca pârâtul să aibă legături personale cu minora D.-D. sub forma unui program de vizită în prima și a treia săptămână a fiecărei luni, de sâmbătă ora 10,00 până duminica ora 16,00, cu posibilitatea preluării la domiciliul pârâtului, cu recomandarea de a se ține seama de programul minorei, specific vârstei sale.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat apel pârâtul-reclamant reconvențional solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii în tot a acțiunii reconvenționale, respectiv stabilirea unui program de vizitare a copilului minor în prima și a treia săptămână a fiecărei luni, de vineri până duminică, cu preluarea copilului de la domiciliul reclamantei, precum și în fiecare vacanță de vară, timp de o lună, iar în celelalte vacanțe, timp de o săptămână.
În motivarea apelului, pârâtul-reclamant reconvențional a arătat că este tatăl minorei și, în conformitate cu dispozițiile art. 496 pct. 5 din Codul civil, este îndreptățit să-și petreacă mai mult timp cu fiica sa.
Prin Decizia civilă nr. 19 din 05.02.2013, Tribunalul Harghita a respins apelul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Prin hotărârea instanței de fond s-a stabilit ca pârâtul-reclamant reconvențional să aibă legături personale cu fiica sa, D.-D., născută la 01.08.2011, sub forma unui program de vizitare de două ori pe lună, de sâmbătă de la ora 10,00 până duminică la ora 16,00, cu posibilitatea preluării minorei de la domiciliul mamei.
Pârâtul-reclamant reconvențional s-a arătat nemulțumit de durata programului de vizitare, însă ținând cont de vârsta fragedă a minorei, de doar un an și jumătate, și necesitățile speciale ale acesteia, este în interesul superior al minorei ca relațiile dintre tată și fiică să se desfășoare fără a-i afecta programul zilnic al acesteia din urmă.
În ceea ce privește solicitarea privind preluarea minorei pe timpul vacanțelor, acest lucru nu este potrivit în raport cu vârsta mică a minorei. Minora are nevoie de stabilitate, de un sentiment de siguranță, iar un program de vizitare prelungit, în absența mamei, i-ar afecta dezvoltarea.
În concluzie, hotărârea instanței de fond este în consens cu principiul interesului superior al minorului reglementat de prevederile art. 263 din Codul civil.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul-reclamant reconvențional, solicitând modificarea deciziei atacate în sensul admiterii în întregime a cererii reconvenționale.
În recurs, s-au invocat prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, apreciindu-se faptul că instanța de fond și cea de apel au aplicat greșit prevederile art. 496 pct. 5 Cod civil, stabilind un program de vizitare mai scurt decât cel solicitat.
Pârâtul-reclamant reconvențional a apreciat că are dreptul de a-și petrece timpul alături de fiica sa, de care este foarte atașat, iar relațiile tensionate dintre părți împiedică desfășurarea programului de vizitare la domiciliul reclamantei-pârâte reconvenționale.
În concluziile scrise depuse la termenul de judecată din 18.04.2013, pârâtul-reclamant reconvențional a reiterat argumentele din declarația de recurs.
Reclamanta-pârâtă reconvențională nu a formulat întâmpinare.
Verificând decizia atacată, Curtea a constatat că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În fapt, cele două părți au un copil, V. D.-D., născut la data de 01.08.2011 și în prezent nu mai locuiesc împreună.
Prin cererea reconvențională, V. C.-A., numit în continuare pârât, a cerut în contradictoriu cu G. I.-G., numită în continuare reclamantă, să se stabilească un program de vizitare a minorei, program care să-i permită să aibă relații personale cu propriul copil pe tot parcursul anului, de două ori pe lună, dar și în perioada vacanțelor.
Instanța de fond a admis în parte cererea pârâtului, iar instanța de apel a menținut această soluție constatând că un program flexibil cuprins între ora 10,00, sâmbăta și până duminică la ora 16,00 este în măsură să satisfacă nevoia pârâtului de a avea legături personale cu fiica sa.
Instanța de apel a subliniat în motivarea deciziei sale că acest program de vizitare este în concordanță cu vârsta minorei, de doar un an și jumătate, cu nevoile ei speciale.
Deși pârâtul apreciază că programul de vizitare al minorei este un drept al său, în realitate, acesta are o dublă conotație în sensul că legăturile personale dintre tată și fiică sunt dezvoltate nu doar în interesul tatălui, dar și al minorei. Reglementările în materie și anume dispozițiile art. 262, 263 cod civil arată că relațiile dintre părinți și copii trebuie să aibă la bază interesul superior al copilului.
Așa cum a subliniat instanța de apel, minora D.-D. avea la data soluționării cauzei de către instanța de fond doar un an și jumătate. Stadiul incipient al dezvoltării ei presupune nevoi speciale ce țin de hrană, odihnă, sănătate, etc., o legătură mai strânsă cu mama sa.
Instanța de fond a apreciat că programul de vizitare a minorei se poate efectua și în afara domiciliului reclamantei, dând astfel posibilitatea pârâtului să-și ia fiica de două ori pe lună, de sâmbătă de la ora 10,00 până duminică la ora 16,00.
Raportat la vârsta minorei, programul de vizitare permite pârâtului să-și dezvolte relații personale cu fiica sa, fără ca prin aceasta să-i afecteze viața cotidiană. Oricum, faptul că minora este luată de la domiciliul mamei timp de mai bine de 24 de ore poate afecta stabilitatea din viața minorei, însă, pe de altă parte, acest program îi permite minorei și pârâtului, pe cât posibil, dezvoltarea unor relații copil-părinte.
Curtea a apreciat că acest program de vizitare stabilit de către instanța de fond este suficient pentru a pune bazele relației ce se va dezvolta mai târziu între tată și fiică, urmând ca pe parcursul evoluției fizice și intelectuale a minorei, odată cu începerea activității de educare și învățătură, programul de vizitare să fie adaptat.
Pe lângă argumentele oferite de instanța de apel referitor la programul de vizitare pe timpul vacanțelor, Curtea a apreciat că, la momentul de față, acest program nu este necesar în condițiile în care minora nu este implicată într-un regim de educație și învățătură. În practica instanțelor de judecată, în mod frecvent se stabilesc programe de vizitare la care se face trimitere la vacanțe, însă pentru copiii care sunt deja implicați în programele de educare preșcolară sau școlară.
În concluzie, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiile art. 262, 263 Cod civil, iar recursul pârâtului este nefondat, fiind respins în temeiul art. 312 alin. 1 Cod de procedură civilă.
| ← Competenţa în cazul modificării pedepselor. Jurisprudență... | Cumulul dobânzilor cu actualizarea creanţei în funcţie de... → |
|---|
