Furtul săvârşit prin escaladare, violare de domiciliu. Infracţiune unică şi nu concurs de infracţiuni
| Comentarii |
|
Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 239/R din data de 09.04.2013
Infracțiunea de violare de domiciliu este absorbită de furtul săvârșit prin efracție, deoarece acest furt nu putea fi săvârșit decât printr-o pătrundere fără drept în curte și apoi în locuință. Tentativa la furtul prin efracție din locuința părții vătămate implică și pătrunderea fără drept a autorului în locuința respectivă, această din urmă infracțiune încadrându-se în conținutul infracțiunii complexe prev. de art. 209 alin. 1 lit. i C. pen, cu referire la art. 20 C. pen. ca atare, este vorba de o infracțiune unică, și nu de un concurs real între tentativa la infracțiunea de furt calificat și violarea de domiciliu.
Prin sentința penală nr. 364/20.12.2012 pronunțată de Judecătoria Reghin, s-au hotărât următoarele:
În baza art. 345 alin. 2 Cod procedură penala, raportat la art. 192 al. 2 Cod penal, cu reținerea dispozițiilor art. 320 ind. 1 Cod procedură penală, l-a condamnat pe inculpatul H. N. C., fiul lui xxxxxx la pedeapsa de 2 ani și șase luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu.
În baza art. 345 alin. 2 Cod procedură penala, raportat la art. 20 Cod penal și art. 208 al. 1, art. 209 al. 1 lit. a, g și I Cod penal, cu reținerea dispozițiilor art. 320 ind. 1 Cod procedură penală, l-a condamnat pe inculpatul H. N. C., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat.
În baza art. 33 lit. a și art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal s-au contopit cele două pedepse principale menționate mai sus și i s-a aplicat inculpatului H. N. C. pedeapsa cea mai grea de 2 ani și șase luni închisoare.
În baza art. 345 alin. 2 Cod procedură penala, raportat la art. 192 al. 2 Cod penal, cu aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. a Cod penal, cu reținerea dispozițiilor art. 320 ind. 1 Cod procedură penală, l-a condamnat pe inculpatul M. C., fiul lui xxxx, recidivist la pedeapsa de 2 ani și opt luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu.
În baza art. 345 alin. 2 Cod procedură penala, raportat la art. 20 Cod penal și art. 208 al. 1, art. 209 al. 1 lit. a, g și I Cod penal, cu aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. a Cod penal, cu reținerea dispozițiilor art. 320 ind. 1 Cod procedură penală, l-a condamnat pe inculpatul M. C., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat.
În baza art. 33 lit. a și art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal s-au contopit cele două pedepse principale menționate mai sus și aplică inculpatului M. C. pedeapsa cea mai grea de 2 ani și opt luni închisoare.
În temeiul art. 346 Cod procedură penală, art. 161 Cod procedură penală rap. la art. 1349 Noul Cod Civil, a obligat, în solidar inculpații H.N. C. și M. C. la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă R. L. L.
In temeiul art. 191 alin. 2 din Codul de procedură penală, a obligat inculpații la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat în cauză în cuantum total de 800 lei, din care suma de 400 lei este aferenta fazei de urmărire penală. Suma de 300 lei reprezentand onorariul avocatului din oficiu s-a dispus a fi avansată din fondurile Ministerului de Justiție către Baroul Mures.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
În noaptea de 05.06.2012, în jurul orelor 0200, inculpații H. N. C. si M. C., după o prealabilă înțelegere, au pătruns împreună, fără drept, pe poarta descuiată în curtea locuinței părții vătămate R. L. L. din satul xxx, jud. xxx și prin dislocarea cu o rangă din fier a geamului de la cămară ,au pătruns în locuință, unde au împachetat în două geamantane mai multe bunuri în scopul sustragerii - o combină muzicală, un set de cuțite, lenjerie, încălțăminte, o foarfecă, un patent, un capsator, un uscător de păr, pensule pentru vopsit, două pături, un prelungitor electric, o ploscă din argint, o sticlă cu țuică, o pereche de papuci, șosete, căciuli, CD-uri, însă fiind surprinși de către martorul N. L., au abandonat bunurile împachetate în locuință si si-au asigurat scăparea prin fugă. Martorul i-a văzut si i-a recunoscut cu certitudine pe cei doi autori atunci când acestia în fuga lor au trecut printr-o zonă bine iluminată de pe stradă.
S-a conchis că în drept, fapta inculpaților H.N. C. si M. C. de a au pătrunde împreună, pe timpul nopții, fără drept, pe poarta descuiată în curtea locuinței părții vătămate R. L. L. si de a încerca prin efracție pentru sustragerea mai multor obiecte din acea locuință, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de violare de domiciliu si tentativă la furt calificat, prev. și ped. de art. 192, alin.2 din C.p. și art. 20 rap. la art. 208, alin.1, art.209, alin.1 lit. a, g, i din C.p. cu aplic. art. 33, lit.a din C.p. și cu aplicarea art. 37, lit.a din C.p. pentru M. C.
Astfel, din punct de vedere al laturii obiective, infracțiunea de furt s-a realizat prin luarea unui bun mobil din posesia sau detenția altuia fără consimțământul acestuia.
Sub aspectul laturii obiective, infracțiunea, elementul material al infracțiunii de violare de domiciliu s-a realizat la momentul pătrunderii în orice mod a inculpatului în locul împrejmuit ținând de o locuință, fără consimțământul persoanei care o folosește.
Locul împrejmuit este locul separat printr-o îngrăditură de locurile învecinate care, ca și dependința, întregește folosința locuinței, cum ar fi, de exemplu, o curte, o gradină etc., astfel încât să rezulte voința titularului ca nimeni să nu pătrundă în acel loc fără voia sa. În caz contrar, chiar dacă locul era separat printr-o îngrăditură nu constituie un loc împrejmuit în înțelesul textului, dacă de acel loc viața privată a persoanei nu este legată în nici un fel.
Cât privește lipsa consimțământului, s-a reținut că aceasta poate rezulta și implicit dintr-o anu¬mită împrejurare, cum ar fi de exemplu atunci când persoana, plecând de acasă, încuie ușa. Prin aceasta, ea și-a manifestat implicit voința ca, în lipsa ei, să nu pătrundă nimeni în locuință. În toate cazurile când lipsește o interdicție expresă din partea victimei, lipsa consimțământului se prezumă până la proba contrarie, adică până când făptuitorul dovedește că a pătruns în locuință cu consim¬țământul acesteia.
Din punct de vedere al laturii subiective, instanța a dedus, având în vedere circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, că aceasta a fost săvârșită de inculpați cu intenție directă în condițiile art. 19 alin. 1 lit. a Cod penal.
Pentru a reține această situație de fapt, instanța s-a întemeiat pe toate probele administrate în cauză.
In ce privește judecarea acuzațiilor penale aduse inculpaților pe calea procedurii simplificate de judecată în cazul recunoașterii vinovăției, prevăzută de art. 3201 alin. 7 si 8 Cod de procedură penală, s-a reținut că aceasta oferă posibilitatea inculpatului ca înainte de începerea cercetării judecătorești în cauză să încheie o tranzacție judiciară cu statul, având ca și conținut renunțarea acestuia la dreptul de a solicita și a obține audierea martorilor acuzării sau și citarea și audierea de martori în apărare, cumulativ cu declarația de recunoaștere integrala a acuzei, făcute de inculpat în schimbul obținerii unei reduceri cu o treime a limitelor de pedeapsa în cazul închisorii și cu o pătrime în cazul amenzii penale, în cazul in care va fi găsit vinovat in conformitate cu acuza.
In concret, instanța a apreciat îndeplinite condițiile procedurale prevăzute de art. 3201 alin. 1, 2, 3 Cod de procedura penala, pentru ca inculpații au declarat formal ca recunosc acuzațiile aduse, că solicita judecarea în baza probelor administrate în faza de urmărire penală și că își însușesc respectivele probe.
Din perspectiva temeiniciei cererii de aplicare de procedurii simplificate de judecata, instanța a apreciat îndeplinite cerințele prevăzute în mod cumulativ de art. 3201 alin. 4 și al. 8 Cod de procedura penala.
S-a arătat că, atunci când au fost audiați, inculpații au recunoscut pe fondul cauzei comiterea faptelor imputate prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, nerezultând niciun dubiu asupra sensului voinței exprimate de acesta de a tranzacționa cu statul și, pe cale de consecință, a respectării dreptului acestuia la apărare prin aplicarea procedurii simplificate.
S-a reținut de asemenea că, în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, instanța a stabilit dincolo de orice dubiu identitatea făptuitorilor, situația de fapt și încadrarea juridică a acesteia.
In final, instanța a apreciat că toate actele și măsurile dispuse de organele judiciare în faza de urmărire penală au fost îndeplinite cu respectarea condițiilor prevăzute de lege pentru efectuarea valabilă a acestora, inclusiv probatoriile, care au fost administrate legal și cu respectarea drepturilor legale ale inculpaților, aceste aspecte nefiind contestate nici de inculpați.
Pentru motivele arătate, fiind îndeplinite în mod cumulativ toate condițiile legale procedurale și de fond, instanța a considerat judecarea cauzei pe calea procedurii simplificate de judecata solicitată de inculpați ca admisibilă și întemeiată.
Sintetizând, în condițiile în care art. 3201 alin. 7 Cod de procedură penală trimite implicit prin conținutul sau la art. 345 alin. 1 teza I-a si alin.2 Cod de procedura penala, instanța a reținut din coroborarea tuturor probelor administrate ca faptele în urma săvârșirii cărora inculpații au fost trimiși în judecată în prezenta cauză, constituie infracțiunea de tentativă la furt calificat și violare de domiciliu.
La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpaților, instanța v avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal, reținând în acest sens următoarele: gradul de pericol social concret al faptei deduse judecății, determinat de urmările imediate produse și circumstanțele personale ale inculpatului.
Astfel, instanța a reținut faptul că ambii inculpați au antecedente penale, iar inculpatul M. C. a comis fapte în stare de recidivă postcondamnatorie.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul H. N. C., solicitând reducerea pedepselor stabilite de prima instanță, astfel încât pedeapsa rezultantă să nu depășească 2 ani închisoare, pentru a putea fi suspendată condiționat. În subsidiar, a solicitat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
Examinând recursul promovat, din prisma dispozițiilor art. 3858, art. 3856 alin. 3, art. 3859 alin. 1 pct. 17 rap. la art. 52 și art. 62-68 C. pr. pen, instanța de control judiciar îl găsește fondat, pentru următoarele considerente:
Sub aspectul stării de fapt, care a fost corect reținută - pornind de la conținutul materialului probator administrat pe parcursul desfășurării procesului penal - hotărârea primei instanțe nu comportă nici un fel de critică, fiind justă soluția la care s-a oprit judecătorul fondului, respectiv la condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii și la stabilirea modalității de executare a pedepsei în regim de detenție.
Pentru a face o asemenea apreciere, instanța de control judiciar consideră că din conținutul materialului probator administrat, rezultă fără putință de tăgadă faptul că inculpatul se face vinovat de comiterea faptei penale, în modalitatea descrisă. Dealtfel, situația de fapt nici nu a fost contestată de inculpat.
Aceasta este dovedită mai presus de orice dubiu, prin probele administrate în cursul urmăririi penale, care se coroborează cu declarația de recnoaștere dată de inculpat în fața primei instanțe, în cadrul procedurii prev. de art. 3201 C. pr. pen.
Hotărârea este însă criticabilă sub aspectul încadrării juridice dată faptei, precum și a omisiunii deducerii perioadei reținerii de 24 ore din data de 06.06.2012.
S-a dovedit mai presus de orice dubiu că inculpații H. N. C. și M. C. au pătruns împreună, pe timpul nopții, fără drept, pe poarta descuiată în curtea locuinței părții vătămate R. L. L. și prin efracție, au încercat să sustragă mai multe obiecte din locuință, asigurându-și scăparea prin fugă.
Prin actul de sesizare, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea a două infracțiuni, respectiv violare de domiciliu și tentativă la furt calificat, prev. de art. 192 alin. 2 și art. 20 rap. la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i C. pen, cu aplic. art. 33 lit. a C. pen.
Ori, în cazul săvârșirii furtului prin efracție, există o singură infracțiune complexă de furt calificat, violarea de domiciliu absorbindu-se în mod natural în conținutul acesteia. Efracția ca mijloc de săvârșire a furtului presupune o acțiune care învinge obstacolele și ale cărei consecințe pot consta uneori în lezarea substanței lucrului, iar alteori în înlăturarea unui obstacol sau dispozitiv de închidere.
În situația inculpaților, infracțiunea de violare de domiciliu este absorbită de furtul (sub forma tentativei) săvârșit prin efracție, deoarece acest furt nu putea fi săvârșit decât printro pătrundere fără drept în curte și apoi în locuință (absorbție naturală). Tentativa la furtul prin efracție din locuința părții vătămate a implicat și pătrunderea fără drept a inculpaților în locuința respectivă, această din urmă infracțiune încadrându-se în conținutul infracțiunii complexe prev. de art. 209 alin. 1 lit. i C. pen, cu referire la art. 20 C. pen. ca atare, este vorba de o infracțiune unică, și nu de un concurs real între infracțiunea de tentativă la furt calificat și violare de domiciliu.
Curtea a dispus schimbarea încadrării juridice, așa cum a fost invocată din oficiu și pusă în discuția părților.
Analizând criteriile prevăzute de art. 72 C. pen, s-a reținut mai întâi că inculpatul a uzat de procedura simplificată, prev. de art. 3201 C. pr. pen, ceea ce înseamnă că limitele de pedeapsă prev. de art. 20 rap. la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i C. pen se reduc cu o treime, adică pedeapsa va fi stabilită de la 1 la 5 ani.
Fapta inculpatului reprezintă un grad mediu de pericol social, care rezultă atât din formale agravante ale infracțiunii (săvârșirea faptei împreună cu încă o persoană, în timpul nopții, respectiv în jurul orelor 02,00, precum și prin escaladare, dislocând geamul de la cămara casei cu o rangă metalică). Hotărârea infracțională a inculpaților a fost una fermă și rezultă, pe lângă modalitatea concretă în care au acționat, și din numărul mare al bunurilor care urmau a fi sustrase (puse în două geamantane), dar mai ales din diversitatea acestor bunuri, respectiv de la o pereche de șosete și până la o combină muzicală, de la o sticlă de țuică și până la o ploscă de argint, de la CD-uri și până la o rangă de fier, cuțite, lenjerie, încălțăminte, foarfece, patent, capsator, uscător de păr, pensule, pături, prelungitor etc. acțiunea inculpaților a fost întreruptă, fiind surprinși de martorul N.L., iar aceștia și-au asigurat scăparea prin fugă.
Antecedentele penale înlătură reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 alin. 1 lit. a C. pen. Deși a precizat în fața primei instanțe că este de acord cu pretențiile părții civile, inculpatul nu a făcut dovada achitării acestora în întregime sau în parte, și nici măcar că ar fi depus eforturi pentru acoperirea prejudiciului, astfel încât nu pot fi reținute circumstanțele atenuante prev. de art. 74 alin. 1 lit. b C. pen. Nici pretinsa recunoaștere și regretare a săvârșirii faptelor nu poate conduce la reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 alin. 1 lit. c C. pen, deoarece pe parcursul urmăririi penale inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, iar recunoașterea manifestată în fața primei instanțe se regăsește în reducerea limitelor de pedeapsă, conform art. 3201 alin. 7 C. pr. pen.
Inculpatul a făcut dovada că în prezent este angajat și are familie.
Din referatul de evaluare, rezultă că, potrivit adresei întocmite de poliția locală, comportamentul inculpatului în comunitate este unul "neadecvat";, fiind sancționat contravențional de cinci ori pentru fapte săvârșite pe fondul consumului de alcool, fiind cercetat în anul 2011 și pentru loviri sau alte violențe.
Este adevărat că antecedența penală a inculpatului nu atrage starea de recidivă, însă trebuie observat că inculpatul a beneficiat anterior de două ori de clemența instanțelor de judecată, dar tot de două ori a luat contact cu regimul arestului preventiv, respectiv cel de detenție. Cu toate acestea, inculpatul a săvârșit același gen de infracțiune, respectiv furt calificat.
Pentru aceste considerente, respectiv în lipsa oricăror circumstanțe atenuante, ținând seama de modalitatea concretă în care a săvârșit fapta, Curtea i-a aplicat inculpatului o pedeapsă orientată înspre minimul special rezultat în urma aplicării disp. art. 20 C. pen și art. 3201 alin. 7 C. pr. pen.
Pedeapsa de 1,3 ani închisoare este una necesară dar și suficientă pentru atingerea scopului prev. de art. 52 C. pen.
Ca modalitate de executare, pentru criteriile arătate mai sus, precum și cele reținute de prima instanță, Curtea a apreciat că se impune executarea pedepsei în regim de detenție, doar această modalitate fiind în măsură să ducă la atingerea scopului prev. de art. 52 C. pen, respectiv să-i atragă atenția inculpatului atât asupra gravității faptei comise de el, cât și asupra comportamentului pe care-l va manifesta în viitor.
Așadar, prin prisma considerentelor mai sus expuse, în temeiul art. 38515 alin. 2 lit. d C. pr. pen, vom admite recursul declarat de inculpatul H. N. C. împotriva sentinței penale nr. 364/20.12.2012 pronunțată de Judecătoria Reghin.
A fost casată parțial parțial sentința atacată și rejudecând cauza pe latura penală:
În baza art. 334 C. pr. pen, vom schimba încadrarea juridică a faptelor din două infracțiuni în stare de concurs real, de violare de domiciliu și tentativă la furt calificat, prev. de art. 192 alin. 2 C. pen și art. 20 rap. la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i C. pen, cu aplic. art. 33 lit. a C. pen, întro singură infracțiune de tentativă la furt calificat, prev. de art. art. 20 rap. la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i C. pen
În baza art. 345 alin. 1, 2 C. pr. pen, vom condamna pe inculpatul H.N. C. la pedeapsa de 1,3 ani (un an și tri luni) închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat, prev. de art. art. 20 rap. la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i C. pen, cu aplic. art. 3201 alin. 7 C. pr. pen.
În baza art. 88 C. pen, vom deduce din pedeapsa aplicată prin prezenta decizie durata reținerii de 24 ore din data de 06.06.2012.
S-a făcut aplic. art. 71 - art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b C. pen.
S-a înlăturat din sentința atacată aplicarea disp. art. 34 lit. b și art. 33 lit. a C. pen cu privire la acest inculpat.
S-au menține celelalte dispoziții din hotărârea atacată care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 192 alin. 3 C. pr. pen, cheltuielile judiciare în recurs au rămas în sarcina statului.
| ← Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o... | Cerere de completare a hotărârii. Dovada cheltuielilor de... → |
|---|
