Furt de arbori. Elemente constitutive. Jurisprudență Furt

Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 270/R din data de 19.04.2013

În cazul infracțiunii de furt de arbori, prev. de art. 110 din Legea nr. 46/2008, rezultatul faptei -element al laturii obiective, exprimat în valoarea materialului lemnos sustras, este hotărâtor pentru a stabili atât dacă fapta este infracțiune, cât și modalitatea de sancționare în funcție de variantele legale prevăzute în textul incriminator. Dacă nu se poate stabili valoarea prejudiciul cauzat, nu sunt îndeplinite cumulativ toate elementele care intră în structura laturii obiective a infracțiunii de furt de arbori, mai precis rezultatul faptei, ceea ce atrage o soluție de achitare întemeiată pe prevederile art. 10 lit. d C. pr. Pen.

Legea nr. 46/2008, art. 110

O.U.G. nr. 85/2006, art. 3-5, Anexele 1-3

Prin sentința penală nr. 448/4 aprilie 2012, Judecătoria Miercurea Ciuc:

- în baza art. 239 alin.2) C.pen., l-a condamnat pe inculpatul P. E. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de ";ultraj"; - faptă săvârșită în data de 06.02.2009

- în baza art. 108 alin.1) lit. d) și alin.2) lit. a) din legea nr.46/2008 l-a condamnat pe inculpatul P. E. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de ";tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național - faptă săvârșită în data de 06.02.2009.

- în baza art. 110 alin.1) lit. d) și alin.2) lit. a) din legea nr.46/2008 l-a condamnat pe inculpatul P. E. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de ";furt de arbori"; - faptă săvârșită în data de 06.02.2009.

- a constatat că cele 3 infracțiuni au fost săvârșite în condițiile art. 33 lit. a) C.pen

- în baza art. 34 alin.2) C.pen. a contopit cele 3 pedepse aplicate, a reținut pedeapsa cea mai mare de 4 ani, pe care a sopit-o cu 1 an , inculpatul urmând a executa în final pedeapsa de 5 ani, în regim de detenție.

- în baza art. 71 Cod penal, i-a interzis inculpatului P. E. exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit. a teza a II-a și lit. b) Cod penal, ca pedeapsă accesorie.

- în baza art. 239 alin. 1) C.pen., l-a condamnat pe inculpatul P. I. la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de ";ultraj"; - faptă săvârșită în data de 06.02.2009

- în baza art. 108 alin.1) lit. d) și alin.2) lit. a) din legea nr.46/2008 l-a condamnat pe inculpatul P. I. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de ";tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național"; - faptă săvârșită în data de 06.02.2009.

- în baza art. 110 alin.1) lit. d) și alin.2) lit. a) din legea nr.46/2008 l-a condamnat pe inculpatul P. I. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de ";furt de arbori"; - faptă săvârșită în data de 06.02.2009.

- a constatat că cele 3 infracțiuni au fost săvârșite în condițiile art. 33 lit. a) C.pen

- în baza art. 34 alin.2) C.pen. a contopit cele 3 pedepse aplicate, a reținut pedeapsa cea mai mare de 4 ani, pe care a sporit-o cu 1 an, inculpatul urmând a executa în final pedeapsa de 5 ani, în regim de detenție.

- în baza art. 71 Cod penal, i-a interzis inculpatului P. I. exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit. a teza a II-a și lit. b) Cod penal, ca pedeapsă accesorie.

- în baza art. 108 alin.1) lit. d) și alin.2) lit. a) din legea nr.46/2008 l-a condamnat pe inculpatul P. T. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de ";tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național - faptă săvârșită în data de 06.02.2009.

- în baza art. 110 alin.1) lit. d) și alin.2) lit. a) din legea nr.46/2008 l-a condamnat pe inculpatul P. T. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de ";furt de arbori"; - faptă săvârșită în data de 06.02.2009.

- a constatat că cele 2 infracțiuni au fost săvârșite în condițiile art. 33 lit. a) C.pen

- în baza art. 34 alin.2) C.pen. a contopit cele 2 pedepse aplicate, a reținut pedeapsa cea mai mare de 4 ani, pe care a sporit-o cu 10 luni, inculpatul urmând a executa în final pedeapsa de 4 ani și 10 luni, în regim de detenție.

- în baza art. 71 Cod penal, i-a interzis inculpatului P. T. exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit. a teza a II-a și lit. b) Cod penal, ca pedeapsă accesorie.

- a admis acțiunea civilă formulată de Composesoratul Ciceu și în consecință i-a obligat pe inculpați, în solidar, la plata sumei de 33712 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit în urma săvârșirii infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național și furt de arbori, sumă care nu cuprinde TVA.

- în baza art. 191 Cod pr. pen. l-a obligat pe fiecare dintre inculpați la plata sumei de 519 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În motivarea acestei hotărâri, prima instanță a reținut că, în data de 06.12.2009, în timp ce efectua serviciul de patrulare în zona Zergos, aparținând Composesoratului Ciceu, pădurarul A. L. a observat urme de căruță și de pași. Apreciind că în cauză se confruntă cu mai mulți autori a solicitat ajutor din partea Președintelui Composesoratului Ciceu, in scopul depistării și verificării legalității transportului.

La scurt timp, la fața locului au venit numiții S. T. G. și T. E. Împreună, cei 3 au plecat pe urmele în cauză, descoperind căruța care transporta trunchiurile de brad și inculpații care se aflau în preajma acesteia. N. T. E. i-a somat pe cei 3 inculpați să se oprească și să prezinte documentele de transport și de proveniență a brazilor aflați în căruță.

După somare, inculpații au încercat să grăbească caii pentru a fugi de la fața locului, lovindu-i cu biciul. Numiții S. T. G. și T. E. s-au deplasat în fața căruței și au prins caii de frâu, împiedicând astfel continuarea drumului.

În aceste condiții, inculpatul P. E. a coborât din căruță și a început să lovească caii cu biciul și să solicite pădurarilor să-i dea drumul. În același timp l-a lovit pe numitul S. T. G. cu biciul peste mână, în scopul de a-l determina să dea drumul frâului pe care îl ținea. La rândul său, inculpatul P. I. a început să amenințe personalul silvic că le dă foc la casă dacă nu îi lasă să plece.

Conștientizând că nu pot părăsi locul faptei împreună cu brazii încărcați în căruță, inculpații au procedat la descărcarea acestora, după care au plecat.

Starea de fapt se probează cu declarațiile celor 3 pădurari coroborate în parte cu declarațiile inculpaților.

În urma cercetărilor întreprinse de organele de poliție au fost identificate locurile de unde au fost doborâți arborii în cauză, fiind fixate fotografic urmele lăsate în urma tăierii lor.

Privitor la infracțiunea de ultraj imputată inculpaților P. E. și P. I. a reținut următoarele:

Potrivit art. 239 alin.1 și 2) C.pen., constituie infracțiunea de ultraj amenințarea săvârșită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă contra unui funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, aflat în exercițiul funcțiunii ori pentru fapte îndeplinite în exercițiul funcțiunii,precum și lovirea sau orice acte de violență, săvârșite împotriva unui funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, aflat în exercițiul funcțiunii ori pentru fapte îndeplinite în exercițiul funcțiunii.

Din declarațiile numiților A. L. și T. E. rezultă că inculpatul P. E. a lovit cu biciul peste mână pe numitul S. T. G., deși cunoștea faptul că acesta are funcția de pădurar. Din aceleași declarații nu rezultă însă dacă fapta în cauză a fost săvârșită cu intenție directă, în sensul că inculpatul a dorit a-l lovi pe partea vătămată pentru a da drumul cailor sau indirectă, respectiv a dorit să lovească caii, conștientizând că ar fi putut lovi și pe pădurar și acceptând acest rezultat. Mai mult, însăși partea vătămată a declarat în fața instanței că nu este sigur dacă inculpatul a urmărit a-l lovi pe el sau doar a acceptat acest rezultat în dorința de a lovii caii.

Văzând și declarația inculpatului, precum că el a dorit să lovească caii și nu crede că a lovit și pe partea vătămată, instanța a constatat săvârșirea infracțiunii de ultraj, în forma prevăzută la art. 239 alin.2) C.pen., faptă săvârșită însă cu intenție indirectă.

Tot din declarațiile numiților A. L., T. E. și S. T. G. rezultă că inculpatul P. I., la rândul său, în momentul în care transportul a fost oprit de personalul silvic a început să adreseze acestora amenințări acestora în scopul de a-i lăsa să plece cu mărfurile transportate.

Din depozițiile inculpaților rezultă că aceste amenințări nu au existat, însă contradictorialitatea acestor depoziții denotă nesinceritatea lor. Astfel, inculpatul P. I. a arătat că A. L. și T. E. purtau uniforme de pădurar, iar S.T. G. nu, P. T. a susținut că nici unul dintre pădurari nu avea uniforma de serviciu, în timp ce P. E. a susținut că T. E. era îmbrăcat în verde.

În lumina celor de mai sus, instanța a constatat că numitul P. I. a săvârșit infracțiunea de ultraj, în forma prevăzută la art. 239 alin.1) C.pen., faptă săvârșită însă cu intenție directă.

Privitor la infracțiunea de ";tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național"; prima instanță a reținut săvârșirea ei de către cei 3 inculpați. Din procesul verbal de constatare a infracțiunii, întocmit în chiar ziua săvârșirii ei, rezultă că brazii erau proaspeți tăiați cu toporul și cu drujba. Mai mult, planșele foto depuse la dosar sunt de natură a reliefa nu doar locurile din care au fost tăiați arborii ci și faptul că această tăiere a avut loc de curând. Astfel, planșa foto 3 (f.16 dup) surprinde urmă lăsată în pământ, urmă care ar fi dispărut dacă ar fi fost produsă într-o altă zi. De asemenea, planșele foto 8, 17 și 23 (f.28 -32 dup) surprind urme proaspete ale tăierii, respectiv așchii provenite în urma folosirii toporului, așchii care ar fi fost înlăturate odată cu trecerea timpului.

Văzând faptul că arborii transportați prezentau urme proaspete de tăiere, faptul că la locul de tăiere au fost identificate indicii de natură a convinge că tăierea a avut loc de curând dar și faptul că arborii au fost găsiți asupra inculpaților, instanța a reținut că cei 3 inculpați au săvârșit infracțiunea de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național.

Apărările acestora precum că arborii au fost doborâți de alte persoanei, ei doar încărcându-i în căruță, nu pot fi primite. Pe de o parte, prima instanță a avut în vedere nesinceritatea depozițiilor, fapt reliefat anterior, iar pe de altă parte neverosimilitatea stării de fapt expuse: arborii au fost tăiați de curând, în urmă cu câteva ore de terțe persoane, după care au fost părăsiți pe marginea drumului pentru a putea fi găsiți, fără nici un efort de căutare de către inculpați.

Instanța a exclus și apărările inculpaților precum că ei au acționat la îndemnul pădurarului A. L. În acest sens, a avut în vedere faptul că însuși acest pădurar a descoperit infracțiunile săvârșite și a solicitat ajutor în scopul identificării și prinderii autorilor. În măsura în care ar fi existat o înțelegere între acest pădurar și inculpați, atitudinea pădurarului ar fi fost cu totul alta.

Mai mult, din depoziția martorului S. A. rezultă că în anii anteriori, când același pădurar a solicitat ajutorul inculpatului P. I. a transporta niște brazi, aceștia purtau marca silvică care demonstra că erau destinați exploatării. Ori, în cazul de față, această marcă lipsea, fapt care denotă că în cauză pădurarul A. L. nu a avut vreo înțelegere anterioară cu inculpații.

Văzând valoarea prejudiciului creat, de 392 ori mai mare decât prețul mediu al unui m.c. de masă lemnoasă pe picior și numărul autorilor - 3, instanța a retinut că fapta săvârșită este prevăzută de art. 108 alin.1) lit. d) și alin.2) lit. a) din legea nr.46/2008.

În sfârșit, instanța a constatat și săvârșirea infracțiunii de furt de arbori, imputată inculpaților prin actul de sesizare.

A reținut judecătoria că inculpații au fost surprinși transportând arborii la o distanță destul de mare de locul în care au procedat la doborârea lor. Este evident că aceștia au dorit și au reușit a intra în posesia arborilor, fiind exclusă varianta unei simple tăieri de arbori fără scop imediat al sustragerii lor.

Și în acest caz, în raport valoarea prejudiciului creat, de 392 ori mai mare decât prețul mediu al unui m.c. de masă lemnoasă pe picior și numărul autorilor - 3, instanța a reținut că fapta săvârșită este prevăzută de art. 110 alin.1) lit. d) și alin.2) lit. a) din legea nr.46/2008.

Faptele săvârșite prezinte pericol social.

Agresarea fizică și verbală a unui funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, aflat în exercițiul funcțiunii este de natură a pune în pericol valoarea socială ocrotită delege relativă la buna îndeplinire a sarcinilor de serviciu. Fapta este cu atât mai gravă cu cât autorii au acționat în scopul de a se sustrage de la răspunderea penală impusă de o altă faptă, având așadar un scop calificat: De asemenea, judecătoria a avut în vederea că inculpații erau în număr de 3, autorii infracțiunii de ultraj având astfel convingerea că au suportul celorlalți și că acțiunile lor ilicite își pot atinge scopul.

Privitor la distrugerea și furtul de arbori prima instanță a avut în vedere cantitatea foarte mare de arbori doborâți. Tăierea a nu mai puțin 64 de arbori este de natură a afecta mediul înconjurător dar și de a determina alte persoane a săvârși fapte similare, în măsura în care cea dedusă judecății nu va fi sancționată în spiritul legii.

Pentru aceste considerente, instanța a dispus aplicarea unei sancțiuni penale inculpaților, în raport de criteriile de individualizare prevăzute de legea penală.

În cazul inculpatului P.E.:

a) pentru infracțiunea de ultraj sancționată delege cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani, văzând faptul că a fost săvârșită cu intenție indirectă și lipsa antecedentelor penale pe de o parte dar și faptul că autorul faptei nu se afla singur și de asemenea atitudinea nesinceră din timpul procesului penal, a stabilit pedeapsa de 1 an închisoare.

b) Pentru infracțiunea de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național, văzând limitele prevăzute delege de 4-19 ani și faptul că agravanta legală absoarbe agravanta prevăzută de art. 75 lit.a) C.pen a stabilit pedeapsa minimă de 4 ani închisoare.

c) Pentru infracțiunea de furt de arbori, văzând limitele prevăzute delege de 4-19 ani și faptul că agravanta legală absoarbe agravanta prevăzută de art. 75 lit. a) C.pen a astabilit pedeapsa minimă de 4 ani închisoare.

Văzând numărul de infracțiuni săvârșite ce denotă o perseverență infracțională, gravitatea infracțiunilor prevăzute de legea nr.46/2008 săvârșite de inculpat, valoarea foarte mare a prejudiciului și în același timp cuantumul ridicat al limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, instanța a sporit pedeapsa rezultantă cu 1 an, inculpatul urmând a executa în final pedeapsa de 5 ani, în regim de detenție.

În cazul inculpatului P. I.:

a) pentru infracțiunea de ultraj sancționată delege cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 2 ani, văzând lipsa antecedentelor penale pe de o parte dar și faptul că autorul faptei nu se afla singur și de asemenea atitudinea nesinceră din timpul procesului penal, a stabilit pedeapsa de 9 luni închisoare.

b) Pentru infracțiunea de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național, văzând limitele prevăzute delege de 4-19 ani și faptul că agravanta legală absoarbe agravanta prevăzută de art. 75 lit.a) C.pen a stabilit pedeapsa minimă de 4 ani închisoare.

c) Pentru infracțiunea de furt de arbori, văzând limitele prevăzute delege de 4-19 ani și faptul că agravanta legală absoarbe agravanta prevăzută de art. 75 lit. a) C.pen a stabilit pedeapsa minimă de 4 ani închisoare.

Văzând numărul de infracțiuni săvârșite ce denotă o perseverență infracțională, gravitatea infracțiunilor prevăzute de legea nr.46/2008 săvârșite de inculpat, valoarea foarte mare a prejudiciului și în același timp cuantumul ridicat al limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, instanța a sporit pedeapsa rezultantă cu 1 an, inculpatul urmând a executa în final pedeapsa de 5 ani, în regim de detenție.

În cazul inculpatului P. T.:

a) Pentru infracțiunea de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național, văzând limitele prevăzute delege de 4-19 ani și faptul că agravanta legală absoarbe agravanta prevăzută de art. 75 lit.a) C.pen a stabilit pedeapsa minimă de 4 ani închisoare.

b) Pentru infracțiunea de furt de arbori, văzând limitele prevăzute delege de 4-19 ani și faptul că agravanta legală absoarbe agravanta prevăzută de art. 75 lit. a) C.pen a stabilit pedeapsa minimă de 4 ani închisoare.

Văzând numărul de infracțiuni săvârșite ce denotă o perseverență infracțională, gravitatea infracțiunilor prevăzute de legea nr.46/2008 săvârșite de inculpat, valoarea foarte mare a prejudiciului și în același timp cuantumul ridicat al limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, instanța a sporit pedeapsa rezultantă cu 10 luni, inculpatul urmând a executa în final pedeapsa de 4 ani și 10, în regim de detenție.

Privitor la latura civilă, judecătoria a reținut următoarele:

Composesoratul Ciceu s-a constituit parte civilă cu suma de 33712 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit în urma săvârșirii infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național și furt de arbori, sumă care nu cuprinde TVA.

Valoarea prejudiciului a fost calculată în conformitate ce prevederile legale în materie și este identică cu cea indicată de Ocolul Silvic Frumoasa.

În concluzie, reținând existența unor fapte ilicite, săvârșirea acestora cu forma de vinovăție cerută de lege, existența unui prejudiciu cert și existența legăturii de cauzalitate, în temeiul art. 998 C.civ., instanța a admis acțiunea civilă, iar în baza art. 1003 C.civ a dispus obligarea în solidar a inculpaților la plata prejudiciului creat.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpații P.E., P. I. și P. T. În motivarea recursurilor, inculpații contestă temeinicia hotărârii primei instanțe sub următoarele aspecte:

- probele administrate în cauză nu confirmă că ei sunt autorii infracțiunii de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național, astfel că judecătoria în mod greșit a dispus condamnarea lor pentru săvârșirea acestei infracțiuni, soluția corectă care trebuia adusă față de această infracțiune fiind aceea de achitare, în temeiul art. 10 lit. c C. pr. pen.;

- ei nu au săvârșit cu vinovăția specifică fapta de furt de arbori, de care sunt acuzați, la momentul transportării materialului lemnos având convingerea că acțiunea lor este una legală, așa încât în mod greșit au fost condamnați și pentru această infracțiune, soluția corectă care trebuia adusă în cauză fiind cea de achitare, în temeiul art. 10 lit. d C. pr. pen.;

- pedepsele stabilite în sarcina inculpaților P. E. și P. I. pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj sunt prea grele în raport cu gradul de pericol social concret al infracțiunii comise și persoana celor doi inculpați. În orice caz, chiar dacă instanța de recurs nu ajunge la o soluție de achitare pentru infracțiunile de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național și furt de arbori, solicită să se aibă în vedere că pedepsele stabilite pentru aceste infracțiuni nu au fost individualizate ținându-se seama de criteriile art. 72 C. pen. și sunt disproporționate. Totodată, toți cei trei inculpații susțin că dețin resorturile necesare reinserției sociale și fără să fie necesară executarea pedepselor aplicate în regim de detenție, o suspendare condiționată a executării acestor sancțiuni fiind suficientă pentru atingerea scopurilor prevăzute de art. 52 C. pen.

Analizând recursurile pendinte, prin prisma materialului dosarului nr. 1779/258/2011 al Judecătoriei Miercurea Ciuc, a motivelor invocate, a susținerilor și a concluziilor recurenților și ale reprezentantului Ministerului Public, precum și din oficiu, în limitele efectelor devolutiv și neagravării situației în propria cale de atac, se rețin următoarele:

Recursurile promovate de inculpații P. E., P. I. și P.T. împotriva sentinței penale nr. 448/4 aprilie 2012 a Judecătoriei Miercurea Ciuc sunt fondate, iar argumentele pe care le vom expune în continuare determină, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d C. pr. pen., admiterea căilor de atac, cu consecințele casării parțiale a hotărârii atacate și rejudecării în recurs a pricinii, în următoarele limite:

1. Asupra infracțiunii de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național, prev. de art. 108 alin.1 lit. d și alin. 2 lit. a din Legea nr. 46/2008, în actul de sesizare al instanței și în sentința recurată, se reține că în data de 6 decembrie 2009, cei trei inculpați au tăiat de pe picior, fără drept, 64 de brazi de crăciun. În esență, acuza și hotărârea de condamnare se întemeiază pe procesul verbal de constatare a infracțiunii din care rezultă că brazii erau proaspeți tăiați cu toporul și cu drujba. La aceasta, se adaugă planșele foto depuse la dosar care reliefează nu doar locurile din care au fost tăiați arborii ci și faptul că această tăiere a avut loc de curând. Astfel, planșa foto 3 (f.16 dup) surprinde urmă lăsată în pământ, urmă care ar fi dispărut dacă ar fi fost produsă într-o altă zi. De asemenea, planșele foto 8, 17 și 23 (f.28 -32 dup) surprind urme proaspete ale tăierii, respectiv așchii provenite în urma folosirii toporului, așchii care ar fi fost înlăturate odată cu trecerea timpului. Văzând că arborii transportați prezentau urme proaspete de tăiere, că la locul de tăiere au fost identificate indicii de natură a convinge că tăierea a avut loc de curând dar și că arborii au fost găsiți asupra inculpaților, instanța a concluzionat că cei 3 inculpați au săvârșit infracțiunea de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național.

Procesul verbal de cercetare la fața locului și planșa fotocriminalistică (f. 25-33, dosar urmărire penală) sunt apte să dovedească faptul că, în preajma datei de 9 decembrie 2009, posibil din 6 decembrie 2009, din pădurea aparținând Composesoratului Ciceu, jud. Harghita, la locul numit "Zergos"; , a fost tăiat fără drept un număr de arbori din fondul forestier național. Numărul și natura arborilor, cum vom arăta mai jos, sunt nedeterminate. Cum, în 6 decembrie 2009, inculpații au fost prinși în timp ce transportau cu căruța mai mulți arbori proaspăt tăiați -probabil 64 de bucăți, este posibil, într-adevăr, ca aceștia să fi fost tăiați de chiar d-nii P. E., P. I. și P. T. În același timp, însă, inculpații neagă tăierea arborilor; niciun martor nu relatează că i-ar fi văzut pe cei trei tăind arbori; la momentul potrivit -însemnând imediat după comiterea faptei care a declanșat procedurile penale, nu s-a efectuat o expertiză criminalistică sau cel puțin un experiment judiciar apt să clarifice dacă arborii aruncați de inculpați din căruță provin de la cioatele sau de la o parte din cioatele găsite în ținutul "Zergos";; dacă urmele descoperite pe cioatele fixate la fața locului au fost sau nu create de toporul pe care inculpatul P. T. îl avea asupra sa, când au fost opriți de către organele silvice; în plus anumiți arbori au fost tăiați cu drujba, or o drujbă nu s-a găsit la inculpați și nici la locul sau în apropierea locului faptei, iar organele de urmărire penală nu s-au preocupat să clarifice dacă vreunul dintre inculpați deținea sau nu, ori dacă a împrumutat în preajma datei faptei o asemenea mașină-unealtă. În fața acestor realități, în egală măsură este posibil ca arborii să fi fost tăiați de alte persoane decât inculpații în cauză.

Echivocul pe care îl degajă probele administrate în cauză nu poate să profite decât inculpaților, o presupunere fiind insuficientă să fundamenteze o soluție de condamnare a acestora. În consecință, în rejudecare, în temeiul art. 345 alin. 1 și 3 C. pr. pen. raportat la art. 11 pct. 2 lit. a coroborat cu art. 10 lit. c C. pr. pen., vom dispune achitarea inculpaților P. E., P. I. și P. T. de sub acuza comiterii infracțiunii de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național, prev. de art. 108 alin. 1 lit. d și alin. 2 lit. a din Legea nr. 46/2008. Temeiul achitării prevăzut de art. 10 lit. c C. pr. pen., motivat că nu inculpații sunt autorii faptei, este prioritar, astfel că în raport de tăierea fără drept de arbori din fondul forestier național, nu vom mai cerceta numărul și natura arborilor tăiați fără drept.

2. Asupra infracțiunii de furt de arbori, prev. de art. 110 alin. 1 lit. d și alin. 2 lit. a din Legea nr. 46/2008, constatăm că inculpaților li se reproșează că au sustras, în 6 decembrie 2009, 64 de pomi de crăciun, cauzând un prejudiciu de 392 de ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior.

În primul rând, în documentele existente la dosar (însemnând procesul verbal de constatare -f. 13 dosar urmărire penală, procesul verbal de constatare a infracțiunii silvice -f. 19 dosar urmărire penală, procesul verbal de cercetare la fața locului -f. 25 dosar de urmărire penală, procesele verbale de predare în custodie -f. 20 și 22, dosar de urmărire penală), fie organele silvice, fie organele de urmărire penală se referă la un număr însumat de 64 de arbori, inculpații contestă însă acest număr. În niciunul dintre înscrisurile menționate nu se precizează dacă arborii au fost sau nu numărați de către organele silvice sau de către organele de cercetare penală, imediat după ce inculpații i-au aruncat din căruță, dacă, la locul unde brazii au fost aruncați mai existau și alții fie doborâți, fie abandonați de alte persoane și nici dacă cel puțin s-au numărat cioatele cu prilejul cercetării la fața locului. A fost fotografiată de către martorul A. L. căruța inculpaților încărcată, dar din fotografie nu se poate determina câți arbori erau în căruță. Procesul verbal de cercetare la fața locului se rezumă să arate că pe o suprafață de 2-3 hectare, au fost găsite mai multe cioate, iar procesul verbal de constatare (f. 13) conține ștersături și corecturi tocmai la indicarea numărului de arbori, care nu au fost confirmate în scris de către cei care au semnat actul procedural, după exigențele art. 194 C. pr. pen. M. A. L. afirmă în fața instanței că, după aproximativ o oră de la incident la fața locului a venit poliția și reprezentanții Composesoratului, în prezența cărora au fost numărați brazii, aceștia fiind în jur de 60. În schimb, același martor, în declarația dată în 27 aprilie 2010 nu spune că ar fi participat la numărarea brazilor și apreciază că în căruță ar fi fost circa 30 de brazi. Totodată, martorul S. T. G. relatează în instanță că a aflat de la A.. L. că a fost un număr de 74 de arbori, iar în faza de urmărire penală arată că pe căruță erau aproximativ 68 de bucăți de pomi. În plus, constatarea efectuată de organele de poliție a avut loc în jurul orei de 15,50, or la ora 15,30, cum rezultă din procesul verbal de predare în custodie, 30 de bucăți de brazi au fost deja predate și transportate de reprezentanții composesoratului. Nu reiese din piesele dosarului dacă acești 30 de arbori au fost sau nu avuți în calcul la momentul efectuării constatării. În același timp, fotografiile efectuate cu ocazia cercetării la fața locului din 9 decembrie 2009, surprind 10 cioate și 9 brazi doborâți, fără să fie clar dacă aceștia sunt dintre cei aruncați de inculpați din căruța lor în urmă cu trei zile.

În aceste împrejurări, este incert numărul de arbori transportat de inculpați la data de 6 decembrie 2009.

În al doilea rând, potrivit art. 1 lit. c din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 85/2006, sunt considerați pomi de crăciun arborii din specia brad, molid sau alte rășinoase cu diametrul la colet cuprins între 2,1 și 12 cm. Pentru a se determina dacă brazii pe care inculpații îi transportau erau sau nu pomi de crăciun, era esențial ca organele silvice sau organele de cercetare penală să măsoare, îndată după săvârșirea faptei, diametrul la colet. Așa cum rezultă din înscrisurile întocmite imediat după fapta în cauză, răspunsurile oferite de Ocolul Silvic Frumoasa și precizările făcute în fața instanței de recurs de procurorul de ședință, nicio măsurătoare nu a fost realizată în cauză. Prin urmare, este îndoielnic dacă arborii transportați de inculpați erau pomi de crăciun.

În cazul infracțiunii de furt de arbori, prev. de art. 110 din Legea nr. 46/2008, rezultatul faptei -element al laturii obiective, exprimat în valoarea materialului lemnos sustras, este hotărâtor pentru a stabili atât dacă fapta este infracțiune, cât și modalitatea de sancționare în funcție de variantele legale prevăzute în textul incriminator. Art. 3-5 din O.U.G. nr. 85/2006, cu referire la anexele nr.1-3 ale actului normativ explică modalitatea de calcul al materialului lemnos. În raport de particularitățile prezentei cauze și prevederile legale invocate, în condițiile în care inculpaților li se impută furtul de pomi de crăciun, paguba se determină după criteriile prevăzute în anexa nr. 3 a O.U.G. nr. 85/2006. Pentru determinarea valorii pagubei în funcție de anexa nr. 3, natura brazilor sustrași și numărul acestora prezintă o importanță covârșitoare. Pentru stabilirea naturii brazilor ca fiind pomi de crăciun, trebuia să fie măsurat diametrul la colet al fiecărui arbore, iar numărul brazilor era simplu de stabilit tocmai prin numărarea acestora, operațiune care să fi fost consemnată fără loc de echivoc în documentele întocmite de organul silvic constatator sau de către organul de urmărire penală, imediat după comiterea faptei. Din cauza comportamentului violent fizic și verbal al inculpaților P. E. și P. I., recunoaștem dificultatea întâmpinată de organele silvice în fixarea numărului de brazi și a diametrului la colet al fiecăruia, atâta timp cât arborii erau încărcați în căruță, și admitem că arborii nu puteau să fie nici numărați și nici măsurați în siguranță până la abandonarea lor de către cei trei acuzați. Ulterior acestui moment, însă, rămâne inexplicabil motivul pentru care nici organele silvice și nici cele de cercetare penală nu au numărat, nu au măsurat la colet brazii care fuseseră aruncați din căruță și nu au consemnat despre aceste operațiuni în procesele verbale de constatare.

În aceiași ordine de idei, dacă brazii sustrași nu este sigur că erau pomi de crăciun în înțelesul legii, ei pot fi tratați totuși ca fiind din categoria arborilor de specie brad. În acest caz, valoarea pagubei se calculează potrivit anexei nr. 2 la O.U.G. nr. 85/2006, astfel că, mai întâi trebuie să se identifice câți metri cubi de masă lemnoasă au fost luați de inculpați. Pentru efectuarea acestui calcul, instanța trebuie să dispună de numărul cioatelor și de diametrul la cioată al arborilor transportați de inculpați în 6 decembrie 2009. Or, cum subliniam mai sus, numărul este incert, diametrul la cioată nu a fost măsurat cu prilejul constatării infracțiunii sau al efectuării cercetării la fața locului și nu au fost identificate atunci cioatele corespunzătoare brazilor pe care inculpații i-au sustras.

Carențele anchetei desfășurate în cauză nu mai pot fi corectate la mai bine de 3 ani de la data faptei, iar incertitudinile pe care tocmai aceste carențe le-au generat împiedică stabilirea la adăpost de orice dubiu a valorii pagubei pricinuite. Imposibilitatea determinării urmării imediate a faptei, pe de o parte, face imposibilă schimbarea încadrării juridice într-o altă variantă a infracțiunii dintre cele prevăzute de art. 110 din Legea nr. 46/2008, iar pe de altă parte, atrage achitarea celor trei inculpați în temeiul art. 10 lit. d C. pr. pen., pe motivul neîndeplinirii cumulative a tuturor elementelor care intră în structura laturii obiective a infracțiunii de furt de arbori. În prezența acestor concluzii, este inutilă examinarea apărărilor inculpaților vizând absența laturii subiective a infracțiunii în discuție.

3. Asupra acțiunii civile promovate de partea civilă Composesoratul Ciceu, concluziile formulate anterior, după care nu inculpații au săvârșit infracțiunea de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național și nu este îndeplinită latura obiectivă a infracțiunii de furt de arbori, se repercutează și asupra soluționării acțiunii civile, deoarece, pe de o parte, răspunderea civilă delictuală poate fi angajată numai în persoana celui care a produs fapta cauzatoare de prejudiciu, iar, pe de altă parte, pot fi reparate doar prejudiciile determinate sau determinabile, or, în speță, prejudiciul pretins cauzat de inculpați nu poate fi determinat, din lipsa elementelor necesare calculării lui. Aceste considerente atrag, în rejudecare, respingerea acțiunii civile exercitate în fața instanței penale de către Composesoratul Ciceu.

4. Asupra infracțiunii de ultraj, prev. de art. 239 alin. 2 C. pen., în cazul inculpatului P. E., și de art. 239 alin. 1 C. pen., în cazul inculpatului P. I., alături de instanța de prim grad, constatăm că, din declarațiile părții vătămate S. T. G., depozițiile martorilor A. L. și T. E. și declarațiile inculpaților, văzând caracterul divizibil al declarațiilor de inculpat, rezultă că inculpatul P.E. în 6 decembrie 2009, când a fost oprit de către organele silvice, a lovit cu biciul peste mână pe partea vătămată S., deși cunoștea faptul că acesta are funcția de pădurar. Din declarația inculpatului P. E., potrivit cărei el a dorit să lovească caii și nu crede că a lovit și pe partea vătămată, precum și declarația părții vătămate care în fața instanței nu era sigur dacă inculpatul a urmărit să-l lovească pe el sau doar a acceptat acest rezultat în dorința de a lovii caii, ajungem la concluzia că actele inculpatului au fost comise cu intenție indirectă.

Aceleași declarații confirmă că, în aceleași împrejurări date de intervenția organelor silvice pentru a-i împiedica pe acuzați să transporte mai departe materialul lemnos, inculpatul P. I. i-a amenințat verbal pe pădurarii T. E. și S. T. G. că, dacă nu îi lasă să plece, va da foc caselor lor. În acest caz, inculpatul Pal Imre a acționat cu intenție directă.

În acest context, infracțiunile de ultraj există, ele au fost săvârșite de inculpații P. E. și P. I. și au fost comise cu forma de vinovăție specifică, astfel încât, în mod corect judecătoria a dispus condamnarea celor doi. De altfel, în recurs, inculpații nu au mai contestat soluția de condamnare pentru ultraj, ci numai operațiunea de individualizare a pedepsei și a modalității de executare a sancțiunii aplicate.

Pornind de la criteriile de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., pedepsele de un an închisoare, aplicată prin sentința atacată inculpatului P.E., și de 9 luni închisoare, aplicată în prim grad inculpatului P.I., sunt proporționale și apte să asigure în concret și în mod eficient reinserția socială a celor doi și prevenția generală.

Referatele de evaluare, ancheta socială întocmite în cauză și copia contractului individual de muncă depusă de inculpatul P. I. duc la concluzia că cei doi inculpați au conștientizat implicațiile infracțiunilor comise, sunt bine integrați în familie și societate, efectuează activități legale aducătoare de venit și dețin pârghiile și motivația necesare menținerii unei conduite de conformitate cu normele și valorile sociale. Observăm, în același timp, că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 C. pen. și, în raport cu elementele invocate în sprijinul îndreptării inculpaților, aplicarea pedepselor este pentru aceștia un avertisment suficient de puternic în vederea îndreptării, iar scopul sancțiunii privative de libertate poate fi atins și fără executarea efectivă a sancțiunilor impuse. În consecință, în rejudecare, vom dispune suspendarea condiționată a pedepsei de un an închisoare, aplicată inculpatului P. E., pe durata unui termen de încercare de 3 ani, și de 9 luni închisoare, aplicată inculpatului P. I., pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 9 luni, ambele termene calculate potrivit art. 82 C. pen.

Vom atrage atenția inculpaților asupra prevederilor art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei, în cazul comiterii unei noi infracțiuni înăuntrul termenului de încercare.

Conform art. 71 alin. 5 C. pen., s-a constatat suspendată executarea pedepselor accesorii aplicate în prim grad.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Furt de arbori. Elemente constitutive. Jurisprudență Furt