Suplinire acord al părintelui. Ordonanţă preşedinţială. Condiţii
| Comentarii |
|
Părăsirea ţării pentru o perioadă relativ îndelungată de timp şi începerea studiilor într-o limbă străină de către minoră nu reprezintă măsuri care ar putea fi stabilite doar pe baza unei aparenţe de drept, fără administrare de probe şi fără a prejudeca fondul cauzei.
Trib. Bistriţa-Năsăud, s. I civ., dec. nr. 306/R din 26 octombrie 2012
Prin sentinţa civilă nr. 8743/17.09.2012, pronunţată de Judecătoria Bistriţa, s-a respins ca neîntemeiată cererea de ordonanţă preşedinţială
formulată de reclamanta P.C.E. împotriva pârâtului PI. împotriva sentinţei expuse a declarat recurs în termen legal reclamanta. Recursul declarat nu este fondat.
In mod judicios a apreciat prima instanţă asupra neîndeplinirii în cauză a condiţiilor de admisibilitate a cererii de ordonanţă preşedinţială
prevăzute de art. 581 CPC. In ceea ce priveşte urgenţa cererii, Tribunalul constată că înscrisurile prezentate de către reclamantă nu atestă faptul că, în lipsa măsurii solicitate, minorei i s-ar produce un prejudiciu care nu ar putea fi reparat în alt mod. Susţinerile din recurs privind continuitatea studiilor fetiţei, păstrarea cercului de colegi sunt simple afirmaţii, lipsite de suport probator. Mai mult decât atât, nicio dovadă produsă în cauză nu atestă împrejurarea că începerea şcolii, de altfel un pas deosebit de important în viaţa oricărui copil, în limba italiană şi într-o ţară străină, ar fi în interesul minorei P.G.C.
In virtutea rolului său activ, instanţa de fond a pus în discuţia părţilor necesitatea administrării unor probe în vederea dovedirii susţinerilor, însă reclamanta a apreciat că asemenea dovezi sunt inutile cauzei şi nu le-a propus. Simpla adeverinţă care atestă înscrierea copilului la o şcoală din Italia, coroborată cu certificatul de şedere legală şi chiar cu adeverinţa depusă în recurs nu sunt de natură a dovedi urgenţa cererii şi nici prejudiciul ce l-ar suferi minora, respectiv imposibilitatea înlăturării acestuia în alt mod, ci atestă doar actul voluntar al mamei de a înscrie minora la o unitate de învăţământ din această ţară. De altfel, aceeaşi reclamantă a solicitat, în urmă cu doar câteva luni, înscrierea fetiţei la o unitate de învăţământ preşcolar din ţară, iar la numai două luni s-a răzgândit, susţinând că interesul minorei este de a studia în străinătate. Nicio dovadă depusă la dosar nu atestă împrejurarea care în cca două luni de zile să fi determinat urgenţa începerii de către minoră a şcolii în străinătate, cu atât mai mult cu cât, la data începerii şcolii, aceasta se afla încă la vârsta preşcolară, neavând şase ani împliniţi.
De asemenea, în mod legal prima instanţă a stabilit că în speţă nu s-a îndeplinit nici cerinţa neprejudecării fondului cauzei. Părăsirea ţării pentru o perioadă relativ îndelungată de timp şi începerea de către minoră a studiilor într-o limbă străină nu reprezintă măsuri care ar putea fi stabilite doar pe baza unei aparenţe de drept, fară administrare de probe
şi fară a prejudeca fondul cauzei. In realitate, în prezentul cadru procesual, reclamanta a urmărit stabilirea pe cale ocolită a felului şi locului învăţăturii copilului, fară acordul pârâtului, ceea ce este inadmisibil în procedura sumară a cererii de ordonanţă preşedinţială reglementată de art. 581 şi urm. CPC. Aşa cum corect a reţinut prima instanţă, soluţionarea neînţelegerilor dintre părinţi cu privire la părăsirea ţării de către copilul lor minor se efectuează de instanţa de judecată, însă pe calea unei măsuri definitive.
In speţă nu este îndeplinită nici condiţia vremelniciei cererii, cel puţin în ceea ce priveşte solicitarea de suplinire a consimţământului pârâtului până la pronunţarea de către instanţă a unei soluţii pe fond în acelaşi sens. Reclamanta nu a făcut dovada că în cadrul dosarului de divorţ sau pe cale separată ar fi solicitat suplinirea de către instanţă a consimţământului pârâtului la părăsirea ţării de către fiica sa minoră. Prin urmare, măsura solicitată, în cazul admiterii acesteia, s-ar transforma într-una definitivă, instanţa de divorţ, în lipsa unui petit expres formulat în acest sens, neputând, în virtutea prevederilor art. 129 alin. ultim CPC, să dispună asupra suplinirii consimţământului pârâtului.
Restul susţinerilor reclamantei-recurente referitoare la dezinteresul manifestat de către pârât faţă de obligaţiile sale părinteşti de a contribui la creşterea şi educarea minorei, maniera în care acesta a părăsit domiciliul conjugal, chiar reale de ar fi (întrucât nu s-au produs probe în sensul celor afirmate), rămân lipsite de relevanţă, în lipsa îndeplinirii celor
trei condiţii esenţiale în procedura ordonanţei preşedinţiale. In plus, criteriile vizând situaţia personală a reclamantei, posibilităţile acesteia de a accede la un loc de muncă, excedând cadrului procesual, nu au fost analizate de către instanţa de control judiciar.
| ← Stabilire locuinţă minor. Ordonanţă preşedinţială.... | Instituire curator. încheiere de acte juridice. Validarea... → |
|---|
