Program de vizită minor. Ordonanţă preşedinţială. Admisibilitate
| Comentarii |
|
1. Art. 6132 CPC se referă la luarea pe calea ordonanţei preşedin-ţiale, pe tot timpul procesului de divorţ, a unor măsuri vremelnice şi cu privire la încredinţarea copiilor minori. Faptul că textul legal nu face trimitere şi la posibilitatea stabilirii legăturilor personale dintre părinţi şi copii nu împiedică instanţa să considere admisibilă şi o astfel de cerere, pentru că, dacă norma legală citată permite încredinţarea unui copil către unul dintre părinţi, ceea ce echivalează cu o scindare a autorităţii părinteşti în favoarea unuia dintre părinţi, cu atât mai mult poate dezlega raporturile dintre aceştia privind dreptul fiecăruia de a-şi vedea copilul, de a veghea îndeaproape la creşterea şi educarea lui prin fixarea unui program de vizitare în favoarea părintelui la care copilul nu locuieşte, măsură cu efecte mai atenuate, mai puţin severe decât cea dintâi.
2. Programul propus de pârâtă nu este conform cu obiectivul ce se vizează a fi atins, acela de a se respecta dreptul copilului, dar şi al tatălui de a se cunoaşte bine, de a se stabili şi consolida o relaţie strânsă şi durabilă, care în mod necesar trebuie să existe între fiecare dintre părinţi şi copilul lor.
Trib. Bistriţa-Năsăud, s. I civ., dec. nr. 389/R din 13 decembrie 2012
Prin sentinţa civilă nr. 10534/2012, pronunţată de Judecătoria Bistriţa, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantul-pârât R.R.M. în contradictoriu cu pârâta-reclamantă R.C. şi, în consecinţă, pârâta a fost obligată să permită reclamantului să aibă legături personale cu minorul R.M.A., născut la data de 18.04.2011, după următorul program de vizitare, stabilit în favoarea reclamantului-pârât, până la soluţionarea acţiunii de divorţ şi a cererii privind stabilirea programului de vizitare pe calea dreptului comun: în fiecare a doua zi (o dată la două zile -o săptămână luni, miercuri, vineri, duminică, o săptămână marţi, joi, sâmbătă), de la ora 17:00 la ora 20:00, prin preluarea minorului de la locuinţa mamei. A fost admisă cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă R.C. în contradictoriu cu reclamantul-pârât R.R.M. şi, în consecinţă, reclamantul-pârât a fost obligat să plătească în favoarea minorului R.M.A., născut la data de 18.04.2011, o pensie de întreţinere lunară de 244 lei, începând cu data de 23.08.2012 şi până la data soluţionării irevocabile a dosarului nr. (...)/2012 al Judecătoriei
Bistriţa, având ca obiect divorţ. împotriva sentinţei expuse a declarat recurs pârâta. Recursul este fondat în limitele şi pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Soluţia respingerii cererii introductive preconizată de pârâtă în prin-
cipalul recursului nu poate fi îmbrăţişată. Intr-adevăr, art. 6132 CPC se referă la luarea pe calea ordonanţei preşedinţiale, pe tot timpul procesului de divorţ, a unor măsuri vremelnice şi cu privire la încredinţarea copiilor minori. Faptul că textul legal nu face trimitere şi la posibilitatea stabilirii legăturilor personale dintre părinţi şi copii nu împiedică instanţa să considere admisibilă şi o astfel de cerere, pentru că, dacă norma legală citată permite încredinţarea unui copil către unul dintre părinţi, ceea ce echivalează cu o scindare a autorităţii părinteşti în favoarea unuia dintre părinţi, cu atât mai mult poate dezlega raporturile dintre aceştia privind dreptul fiecăruia de a-şi vedea copilul, de a veghea îndeaproape la creşterea şi educarea lui prin fixarea unui program de vizitare în favoarea părintelui la care copilul nu locuieşte, măsură cu efecte mai atenuate, mai puţin severe decât cea dintâi.
Referitor la problema ce trebuie dezlegată în cauză, punctul de pornire trebuie să-l constituie obligatoriu vârsta copilului, în funcţie de care se evaluează în concret interesul său, principiu ce guvernează toate de mersurile administrative ori judecătoreşti ce privesc copiii. Acesta este mic la momentul de faţă, având vârsta de 1 an şi aproape opt luni. Astfel, este obişnuit doar cu acelaşi mediu şi mod de viaţă, schimbările majore bruşte putându-i dăuna cel puţin emoţional. Stabilitatea din toate punctele de vedere îi conferă confortul necesar unei dezvoltări corespunzătoare. Aceste lucruri impun ca tatălui să i se acorde doar dreptul de a-şi vizita fiul la domiciliul său, respectiv cel al reclamantei, urmându-se regula art. 496 alin. (5) NCC.
Tot în acest context este de observat, cum bine sesizează recursul, disponibilitatea ambilor părinţi ca relaţia dintre reclamant şi băiat să se deruleze la locuinţa pârâtei, împrejurări deduse din întrebarea şi răspunsul nr. 8 din interogatoriul luat reclamantului. Reclamantul, răspunzând afirmativ la întrebarea (oferta) pârâtei, recunoaşte implicit că este cel mai bine pentru copil ca ei doi să se vadă în locul obişnuit de viaţă al celui din urmă. Astfel, se constată că prima instanţă în mod netemeinic
nu a tinut cont de această circumstanţă.
A doua critică vizează frecvenţa vizitelor. Programul propus de pârâtă nu este conform cu obiectivul ce se vizează a fi atins, acela de a se respecta dreptul copilului, dar şi al tatălui de a se cunoaşte bine, de a se stabili şi consolida o relaţie strânsă şi durabilă, ce în mod necesar trebuie să existe între fiecare dintre părinţi şi fiul lor. întrevederea reclamantului cu M.A. doar de două ori pe lună îl va face pe primul să aibă în ochii băiatului statutul doar al unei persoane cunoscute, străină de nevoia unui băiat de a comunica în mod specific cu un tată.
Tot în acest context sunt de remarcat două lucruri: ambele părţi s-au dovedit a fi părinţi buni, concluzie dedusă din mărturisirea judiciară a pârâtei în cadrul administrării probei cu interogatoriul, aceasta arătând că soţul său obişnuia să scoată copilul la plimbare după terminarea programului de lucru, participa uneori şi la hrănitul, spălatul, schimbatul şi adormitul copilului, a fost alături de fiu şi de soţie atunci când minorul a avut nevoie de intervenţii chirurgicale, era ataşat de tată, nu exagerat, dar
egal faţă de amândoi părinţii. In atare sens, se va acorda valoare proba-torie corespunzătoare declaraţiilor de martori, întrucât se coroborează cu mijlocul de probă analizat mai înainte, precum şi cu ideea de ataşament dintre reclamant şi copil ce transpare din fotografiile de la dosar, a căror autenticitate nu a fost contestată de pârâtă. Pe de altă parte, tocmai întâlnirea dintre cei doi la un interval mai mare de timp a provocat reacţia de plâns a copilului, la care face referire martora P.M., în intervalul în care nu s-au văzut pierzându-se ataşamentul reciproc existent anterior. Este adevărat că părinţii trebuie să-şi reconstruiască fiecare un nou stil
de viaţă determinat de separarea lor şi dorinţa de a divorţa, dar, în acelaşi timp, calitatea de părinte implică cu evidenţă şi necesitate, ce nu poate fi pusă la îndoială, anumite restrângeri ale programului şi chiar incomodităţi ori privaţiuni în propria viaţă. Dreptului şi dorinţei de a-şi creşte cât mai bine copilul le corespunde îndatorirea de acomodare la unele limitări în activitate, în programul de odihnă, de recreere şi alte asemenea.
Totuşi, programul sentinţei apare uşor excesiv. In primul rând, se observă numărul mare de zile afectate vizitelor şi alternanţa între zilele a două săptămâni consecutive, nu tocmai obligatorie. Privind cazul concret, se stabileşte de către instanţa de control o constanţă a întrevederilor tată-copil în următoarea modalitate: luni, miercuri şi sâmbătă în fiecare săptămână, suficientă pentru reacomodarea în primă fază, apoi pentru cunoaşterea îndeaproape a celor doi, pentru dezvoltarea unor relaţii de apropiere şi dragoste, cu specificul celor natural consfinţite dintre tată şi băiat. Astfel, şi părinţii se vor putea organiza mai bine, asigurându-li-se dreptul la o viaţă privată construită după propriile reguli, dar cu luarea
în seamă a dispoziţiilor prezentei decizii. In al doilea rând, şi timpul unei vizite de trei ore este prea mare, fiind suficiente doar două, de la 17:00 la 19:00. Un copil atât de mic nu va putea obiectiv să se găsească o perioadă prea mare în prezenţa doar a unuia dintre membrii familiei. Va dori schimbarea locului din casă, a jocurilor, a persoanelor din preajma lui, caz în care s-ar putea ivi şi alte neînţelegeri sau conflicte între soţi, pe lângă cele deja existente.
Prin modificările aduse în recurs, s-a urmărit, pe cât posibil, realizarea unui echilibru între drepturile, îndatoririle şi interesele părinţilor şi ale copilului în cauză. Acest program al legăturilor personale se justifică la momentul prezent, putând, însă, pe parcurs, să fie modificat în funcţie de schimbările ce vor surveni odată cu creşterea băiatului.
| ← Program de vizită minor. Legăturile personale ale bunicilor cu... | Stabilirea provizorie a domiciliului minorilor. Ordonanţă... → |
|---|
