Supravegherea și controlul măsurilor și obligațiilor instituite în cadrul suspendării executării pedepsei sub supraveghere. serviciul de probațiune competent.

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Curtea de Apel SUCEAVA Hotărâre nr. 277 din data de 10.03.2017

Prin sentința penală nr. nr. 371 din data de 12.12.2016 a Judecătoriei Suceava, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "refuzul de la prelevarea de mostre biologice";, prevăzută și pedepsită de art. 337 Cod penal, cu aplicarea art. 349 alin. (2), art. 374 alin. (4), art. 375 și art. 396 alin. (10) Cod procedură penală.

În temeiul art. 91 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 92 Cod penal, s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, care începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În temeiul art. 93 alin. (1) Cod penal, inculpatul A. a fost obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere pe durata termenului de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probațiune S., la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 93 alin. (2) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpatul A. a fost obligat să frecventeze programele de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate apreciate ca adecvate de către Serviciul de probațiune S.

În temeiul art. 93 alin. (3) Cod penal, s-a stabilit ca inculpatul A. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o durată de 60 de zile.

În temeiul art. 404 alin. (2) Cod procedură penală, s-a dispus ca obligația de a executa muncă neremunerată în folosul comunității să se execute la Biblioteca Județeană B. sau la Primăria mun. B. programul de executare al acestei activități urmând sa fie stabilit de către Serviciul de probațiune S.

În temeiul art. 404 alin. (2) Cod procedură penală cu referire la art. 91 alin. 4 Cod penal și art. 96 Cod penal, s-a atras atenția inculpatului A. că, în cazul în care pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege, precum și că, în cazul în care pe parcursul termenului de supraveghere săvârșește o nouă infracțiune, instanța va revoca suspendarea și va dispune executarea pedepsei.

În temeiul art. 398 Cod procedură penală rap. la art. 272 și art. 274 alin. (1) Cod procedură penală, inculpatul A. a fost obligat la plata către stat a sumei de 900 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 300 lei din cursul urmăririi penale.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul numărul 487/P/2015, din data de 23.05.2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, înregistrat pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 10.06.2016, sub nr. 4614/314/2016, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de refuzul de la prelevarea de mostre biologice, faptă prevăzută și pedepsită de art. 337 Cod penal.

În cuprinsul actului de sesizare s-a reținut că, la data de 01.02.2015, în jurul orei 04:00, în timp ce efectua serviciul de supraveghere și control a traficului rutier pe strada U. din mun. S., un echipaj de poliție din cadrul Poliției Municipiului S. - Biroul Rutier a oprit în trafic pentru control, autoturismul marca VW cu nr. de înmatriculare xxyyy, care era condus inculpatul A., din mun. B., jud. B.

Întrucât emana halenă alcoolică, inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat, la ora 04:03.

În aceste condiții, inculpatul A. a fost condus la Spitalul Județean S., unde a refuzat recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, aspect menționat de către medicul de gardă, în procesul-verbal de prelevare a mostrelor biologice de sânge din data de 01.02.2015.

Pentru dovedirea situației de fapt, reținută prin rechizitoriu, au fost menționate următoarele mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale, respectiv: procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante (f. 12 d.u.p.); rezultatul etilotestului (f. 15 d.u.p.); declarațiile inculpatului A. date în calitate de suspect/inculpat (f. 5, 10 d.u.p.); buletinul de examinare, cererea de analiză și procesul-verbal de prelevare (f. 17-19 d.u.p.); declarația de consimțământ (f. 16 d.u.p.); declarațiile martorilor B. și C. (f. 20-22 d.u.p.); cazierul auto al inculpatului(f. 19 d.u.p.).

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 04.08.2016, rămasă definitivă la 16.08.2016, Judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței de fond cu rechizitoriul nr. 487/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, privind pe inculpatul A., precum și legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății (filele 9-10 dosar nr. 4614/314/ 2016/a1).

La termenul de judecată din data de 28.11.2016, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii actului de sesizare, instanța de fond a adus la cunoștința inculpatului dispozițiile art. 374 alin.(4) rap. la dispozițiile art. 396 alin.(10) Cod procedură penală, privind judecata în procedură simplificată, precum și soluțiile posibile ca urmare a parcurgerii acestei proceduri.

Inculpatul a arătat că solicită ca judecata să aibă loc conform procedurii simplificate, prevăzute de art. 374 alin.(4) Cod procedură penală, instanța de fond procedând astfel la ascultarea acestuia, care a declarat că recunoaște fapta săvârșită așa cum a fost reținută de către Ministerul Public și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală și a înscrisurilor în circumstanțiere depuse la dosar.

În faza de judecată, ca urmare a admiterii cererii formulate de inculpat, cauza a fost soluționată, potrivit art. 349 alin. (2) Cod procedură penală, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor în circumstanțiere depuse de inculpat la termenul de judecată din data de 28.11.2016.

În baza art. 20 alin. (1) din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, instanța de fond a dispus atașarea la dosarul cauzei a cazierului judiciar actualizat al inculpatului A. (f. 7 d.i.).

Analizând conform procedurii prevăzute de art. 374 alin. (4) Cod procedură penală, probele administrate pe parcursul urmăririi penale și în cursul cercetării judecătorești, instanța de fond a reținut aceeași situație de fapt ca și cea expusă în actul de sesizare, respectiv că:

La data de 01.02.2015, în jurul orei 04:00, aflându-se în timpul serviciului de supraveghere și control a traficului rutier pe strada U. din mun. S., un echipaj de poliție din cadrul Poliției Municipiului S. - Biroul Rutier a oprit în trafic, pentru control, autoturismul marca VW cu nr. de înmatriculare xxyyy.

După ce și-au declinat calitatea, organele de poliție au solicitat conducătorului auto documentele personale și pe cele ale autovehiculului.

Conducătorul auto al autoturismul marca VW cu nr. de înmatriculare xxyyy a fost identificat în persoana inculpatul A., din mun. B., jud. B.

S-a procedat la testarea inculpatului cu aparatul etilotest, în prezența martorului C., care de altfel se afla în mașina inculpatului, testare în urma căreia a rezultat că acesta avea o concentrație alcoolică de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat, la ora 04:03, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Județean S., în vederea prelevării de mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Ajuns la spital, inculpatul a refuzat recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, aspect care de altfel a fost menționat de către medicul de gardă, în procesul verbal de prelevare a mostrelor biologice de sânge din data de 01.02.2015.

Această situație de fapt a rezultat din coroborarea declarațiilor inculpatului date în faza de urmărire penală (f. 5,10 d.u.p.) și în faza de judecată (f. 20-21 d.i.), prin care aceasta a recunoscut săvârșirea faptei, cu procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante (f. 12 d.u.p.); cu declarația de refuz recoltare mostre biologice de sânge (f. 16 d.u.p.); cu rezultatul etilotest (f. 15 d.u.p.); cu buletinul de examinare, cererea de analiză și procesul-verbal de prelevare (f. 17-19 d.u.p.), precum și cu declarațiile martorilor B. și C. (f. 20-22 d.u.p.).

Astfel, în faza de urmărire penală, inculpatul a declarat că, în data de 31.01.2015 s-a întâlnit cu trei prieteni și, în jurul orelor 23:30, au mers împreună la clubul ,,V."; unde a consumat băuturi alcoolice, respectiv două sticle de bere a câte 500 ml. Ulterior, în jurul orelor 03:50, s-a urcat la volanul autoturismului marca VW cu nr. de înmatriculare xxyyy, cu intenția de a-l conduce pe prietenul său C. la locuința prietenei sale, situată pe strada U., fiind însă oprit de un echipaj de poliție pe strada U., mun. S. În continuare, inculpatul a arătat că a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Județean S., în vederea prelevării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, refuzând să se supună prelevării mostrelor biologice. (f. 5, 10 d.u.p.).

În faza de judecată, inculpatul a declarat că recunoaște și regretă săvârșirea faptei pentru care a fost trimis în judecată, astfel cum aceasta a fost reținută prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava (f. 20-21 d.i.).

Declarațiile de recunoaștere ale inculpatului sunt susținute de procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante (f. 12 d.u.p.), de rezultatul etilotest (f. 15 d.u.p.), precum și de declarațiile martorilor B. și C. (f. 20-22 d.u.p.), audiați în cursul urmăririi penale.

Astfel, în urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest a rezultat că acesta avea o concentrație alcoolică de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat (f.15 d.u.p.).

Fiind audiat în cursul urmăririi penale, martorul B. a relatat că, la data de 01.02.2015, în jurul orei 04:00, în timp ce se afla pe str. U., în zona intersecției cu str. L., i s-a solicitat de către un echipaj de poliție să asiste la constatarea unei infracțiuni privind circulația rutieră. A arătat martorul că, în prezența sa, organele de poliție l-au legitimat pe conducătorul autoturismului marca VW cu nr. de înmatriculare xxyyy, care se afla parcat pe partea carosabilă a str. U., în zona intersecției cu str. L., stabilind că se numește A.. În continuare, martorul a menționat că inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta declarând în prezența sa că înainte de a se urca la volanul autoturismului a consumat băuturi alcoolice, respectiv două beri a câte 500 ml fiecare.(f. 20 d.u.p.).

De asemenea, fiind audiat în cursul urmăririi penale, martorul C. a relatat că, la data de 01.02.2015, în jurul orei 04:00, în timp ce se afla pe str. U. mun. S., la intersecția cu str. L., în autoturismul marca VW cu nr. de înmatriculare xxyyy condus de inculpatul A., au fost opriți de un echipaj de poliție, care i-a solicitat inculpatului să prezinte documentele personale și cele ale autovehiculului. În continuare, martorul a arătat că, ulterior, inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care acesta a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Martorul a precizat că, în prezența sa, inculpatul le-a spus organelor de poliție că, înainte de a se urca la volanul autoturismului marca VW cu nr. de înmatriculare xxyyy, a consumat două beri. (f. 21 d.u.p.).

Relevante în acest sens au fost și aspectele menționate în cuprinsul procesului-verbal de constatare a infracțiunii flagrante (f. 12 d.u.p.).

Faptul că inculpatul A. a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge a rezultat și din cuprinsul buletinului de examinare clinică și din procesul-verbal de prelevare din data de 01.02.2015, în care medicul de gardă, Dr. D. a consemnat faptul că inculpatul a refuzat prelevarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei (f. 18-19 d.u.p.).

Față de modalitatea în care s-au coroborat mijloacele de probă expuse anterior, instanța de fond a reținut că prezumția de nevinovăție a fost răsturnată și vinovăția inculpatului A. a fost dovedită dincolo de orice dubiu.

În drept, fapta inculpatului A., care la data de 01.02.2015, în jurul orelor 04:00, a condus autovehiculul marca VW cu nr. de înmatriculare xxyyy, pe str. U. - mun. S. și, la solicitarea organelor de poliție a refuzat prelevarea mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea mostrelor biologice prevăzută și sancționată de art. 337 Cod penal.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii a fost reprezentat de refuzul inculpatului de a-i fi prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, după ce în prealabil a condus un autovehicul marca VW cu nr. de înmatriculare xxyyy, pe un drum public, în sensul art. 6 pct. 14 din O.U.G. nr. 195/2002 - "orice cale de comunicație terestră, cu excepția căilor ferate, special amenajată pentru traficul pietonal sau rutier, deschisă circulației publice"; - pe DN 17, pe str. U. - mun. S., fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este esențialmente una de pericol, nefiind susceptibilă prin natura sa de a produce daune materiale, iar legătura de cauzalitate între fapta ilicită și rezultatul socialmente periculos - punerea în pericol a siguranței circulației pe drumurile publice - rezultă ex re.

Sub aspectul laturii subiective, instanța de fond a reținut că poziția subiectivă a inculpatului față de infracțiunea săvârșită și rezultatul socialmente periculos al acesteia, s-a caracterizat prin intenție indirectă, formă de vinovăție prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. b Cod penal. Astfel, conducând un autoturism pe drumurile publice, iar la solicitarea organelor judiciare refuzând a-i fi recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, acesta a prevăzut și a acceptat că astfel pune în pericol siguranța circulației pe drumurile publice, chiar dacă nu a urmărit producerea acestei consecințe.

Totodată, instanța de fond a constatat că în cauza nu s-a făcut dovada unei cauze justificative ori de neimputabilitate dintre cele prevăzute de lege.

Instanța de fond a reținut și împrejurarea că, în cauza O"Halloran și Francis c. Regatului Unit, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a admis că petenții au fost constrânși în mod direct pentru a comunica informațiile, dar pe de altă parte a subliniat faptul că orice persoană care a decis să conducă un autovehicul a cunoscut că în calitate de posesor și de utilizator va fi obligată să respecte anumite reglementări impuse de autorități ca urmare a recunoașterii și limitării, pe cât posibil, a riscului rezultat din folosirea autovehiculelor. Prin urmare, spune Curtea, toți cei care aleg să dețină și să folosească un autovehicul acceptă și responsabilitățile și obligațiile stabilite de autorități iar în speță, una dintre obligații impuse de dreptul intern este de a te supune prelevării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe cale de consecință, apreciind că în cauză au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 396 alin. (2) Cod procedură penală, în sensul că fapta săvârșită de către inculpat există, constituie infracțiune și a fost săvârșită cu forma de vinovăție prevăzută de lege, instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului A..

La individualizarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere scopul pe care îl îndeplinesc pedepsele precum și criteriile generale de individualizare prevăzute de dispozițiile art. 74 Cod penal, stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei urmând a se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Față de aceste aspecte, în stabilirea unei pedepse concrete inculpatului, instanța de fond s-a raportat la limitele de pedeapsă prevăzute de dispozițiile art. 337 Cod penal, reduse cu o treime, respectiv pedeapsa cu închisoarea de la 8 luni la 3 ani și 4 luni, la gradul de pericol social concret al faptei ce rezidă în participarea la trafic a unei persoane care nu respectă regulile specifice desfășurării unei astfel de activități, precum și la persoana inculpatului, acesta nefiind cunoscut cu antecedente penale.

În acest context, instanța de fond a apreciat că, în concret, fapta imputată inculpatului nu prezintă o gravitate redusă, ci din contră, prezintă o gravitate ridicată, având în vedere că acesta a fost depistat conducând pe drumurile publice existând indicii că s-ar fi aflat sub influența alcoolului care a justificat recoltarea de probe biologice. Pe de altă parte, pedeapsa penală trebuie să răspundă cerinței de a avea în același timp un rol punitiv și educativ. Aplicarea unei pedepse penale trebuie să reflecte adevăratul pericol pe care îl reprezintă fapta inculpatului de a refuza sau de a se sustrage de la prelevarea de mostre biologice, și să creeze atât inculpatului, cât și opiniei publice convingerea că săvârșirea acestei infracțiuni este pedepsită corespunzător de către instanță. Instanța de fond a reținut că o asemenea atitudine precum cea a inculpatului este mai periculoasă decât a unei persoane care alege să conducă un vehicul pe drumurile publice fiind sub influența băuturilor alcoolice dar care se supune, în momentul în care este surprins în trafic, obligației de a i se preleva probe biologice.

În ceea ce privește circumstanțele personale ale inculpatului A., instanța de fond a reținut că inculpatul este în vârsta de 21 de ani - vârsta tânără fiind de natură a-i conferi posibilități concrete de reeducare, este necăsătorit, este student și este o persoană integrată în societate, aspecte ce au reieșit din cuprinsul înscrisurilor în circumstanțiere depuse la dosar de inculpat la termenul din data de 28.11.2016.

De asemenea, instanța de fond a avut în vedere la stabilirea pedepsei concrete ce a fost aplicată inculpatului și faptul că acesta a avut o atitudine sinceră pe tot parcursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești, recunoscând și regretând comiterea infracțiunii reținute în sarcina sa. Totodată, instanța de fond a reținut că, inculpatul a avut o bună conduită anterior săvârșirii infracțiunii, din fișa de cazier judiciar rezultând inexistența antecedentelor penale, acesta aflându-se deci la primul conflict cu legea penală (f. 7 d.i.).

În prealabil, instanța de fond, față de atitudinea procesuală de recunoaștere a inculpatului, a în procesul de stabilire și aplicare a pedepsei a dat eficiență prevederilor art. 396 alin. (10) Cod procedură penală care dispun că atunci "când judecata s-a desfășurat în condițiile art. 375 alin. (1) (…) în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime iar în cazul pedepsei amenzii cu o pătrime";.

Având în vedere că inculpatul a săvârșit o infracțiune ale cărei limite de pedeapsă sunt cuprinse între 1 - 5 ani, ca urmare a reducerii în felul prescris de textul legal enunțat în paragraful anterior, aplicarea pedepsei cu închisoarea a fost făcută între limitele 8 luni și 3 ani și 4 luni.

Instanța de fond a aplicat o pedeapsă îndreptată spre minimul special al pedepsei închisorii, având în vedere că inculpatul - necunoscut cu antecedente penale, aflându-se deci la primul conflict cu legea penală - a adoptat o poziție procesuală sinceră în fața organelor judiciare și că nu s-a dovedit existența unei conduite anterioare contrare normelor de conviețuire socială. Astfel, s-a apreciat că nu s-a impus o pedeapsă exagerată, având în vedere că inculpatul prezenta caracteristici care conduc la concluzia că acesta se poate îndrepta pe calea respectării de bunăvoie a normelor penale.

Instanța de fond nu a reținut incidența prevederilor art. 83 Cod penal, întrucât scopul legii nu poate fi atins prin amânarea aplicării pedepsei. Astfel, inculpatul a luat decizia de a conduce un autovehicul pe drumurile publice în condițiile în care se afla sub influența băuturilor alcoolice, refuzând să se supună recoltării probelor biologice în vedere stabilirii alcoolemiei. Prin urmare, împrejurarea în care fapta a fost comisă, scopul urmărit - acela de a se sustrage de la stabilirea alcoolemiei reale cu care circula pe drumurile publice și nesocotirea unei interdicții impuse de lege, urmarea produsă - punerea în pericol a siguranței pe drumurile publice, prezintă un grad de pericol concret specific activității infracționale care a înlăturat posibilitatea instanței de fond de a face aplicarea în cauză a instituției prevăzute de art. 83 Cod penal și să se limiteze astfel doar la stabilirea unei pedepse.

Valorile sociale protejate prin art. 337 Cod penal, respectiv siguranța circulației pe drumurile publice, sunt mult mai importante întrucât protejează întreaga colectivitate și nu doar un singur individ, care este obligat, pentru protejarea interesului general, să respecte dispozițiile legale și prin conduita lui să nu pună în pericol ceilalți participanți la trafic.

În funcție de toate aceste circumstanțe reale și personale, instanța de fond a apreciat că o pedeapsă cu închisoarea, în cuantum moderat, respectiv o pedeapsă de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de refuzul de la prelevarea de mostre biologice, prevăzută și pedepsită de art. 337 Cod penal, cu aplicarea art. 349 alin. (2), art. 374 alin. (4), art. 375 și art. 396 alin. (10) Cod procedură penală, este o măsură de constrângere, dar și un mijloc de reeducare eficient, răspunzând astfel dezideratelor înscrise în art. 74 Cod penal.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a modalității de executare a pedepsei, având în vedere întrunirea cumulativă a condițiilor legale pentru aplicarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzute de art. 91 și urm. Cod penal, și anume cuantumul pedepsei aplicate, respectiv închisoarea sub 3 ani, lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, faptul că inculpatul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității (f. 21 d.i.), precum și aprecierea instanței de fond că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracțiuni, instanța de fond, în temeiul art. 91 Cod penal a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere, stabilind un termen de încercare de 2 (doi) ani, care va începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, acest termen fiind apreciat de instanța de fond ca fiind de natură să asigure îndreptarea inculpatului prin supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

Condiția prevăzută la art. 91 alin. (1) lit. a) Cod penal a fost întrunită, în cauză fiind aplicată o pedeapsă de 8 (opt) luni închisoare.

În ceea ce privește condiția prevăzută la lit. b) alin. (1) al art. 91 Cod penal, și anume lipsa unei condamnări anterioare la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, instanța de fond a reținut, conform fișei de cazier judiciar a inculpatului A. că acesta nu are antecedente penale.

Condiția prevăzută la art. 91 alin. (1) lit. c) Cod penal a fost îndeplinită, inculpatul A. manifestându-și acordul pentru a presta o muncă neremunerată în folosul comunității.

Aprecierea instanței de fond că raportat la persoana inculpatului, la conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, precum și la posibilitățile sale de îndreptare "aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia"; conform dispozițiilor prevăzute la lit. d) alin. (1) al art. 91 Cod penal, s-a întemeiat pe considerente privind împrejurările și modul de comitere a infracțiunilor, precum și persoana inculpatului.

Instanța a apreciat că prin respectarea de către inculpatul A. timp de 2 ani, pe perioada termenului de încercare, a obligațiilor impuse există posibilitatea reintegrării sociale și a reeducării acestuia fără executarea pedepsei închisorii în regim penitenciar.

În temeiul art. 93 alin. (1) Cod penal inculpatul A. a fost obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere pe durata termenului de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probațiune S., la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

Apreciind că este necesară parcurgerea unor programe care să aibă ca finalitate o corectă educare a acestui inculpat din punct de vedere social, în temeiul art. 93 alin. (2) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpatul A. a fost obligat să frecventeze programele de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate apreciate ca adecvate de către Serviciul de probațiune S.

Având în vedere că inculpatul și-a manifestat acordul de a presta ore de muncă neremunerată în folosul comunității și ținând cont de faptul că în opinia instanței de fond prestarea acestor ore ar conduce la reeducarea inculpatului, învățându-l ce înseamnă respectul față de semeni și pentru siguranța acestora, în temeiul art. 93 alin. (3) Cod penal a stabilit ca inculpatul A. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o durată de 60 de zile.

În temeiul art. 404 alin. (2) Cod procedură penală, prima instanță a dispus ca obligația de a executa muncă neremunerată în folosul comunității să se execute de către inculpat la Biblioteca Județeană B. sau la Primăria mun. B., programul de executare al acestei activități urmând sa fie stabilit de către Serviciul de probațiune S.

În temeiul art. 404 alin. (2) Cod procedură penală cu referire la art. 91 alin. (4) Cod penal și art. 96 Cod penal, instanța de fond a atras atenția inculpatului A. că, în cazul în care pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege, precum și că, în cazul în care pe parcursul termenului de supraveghere săvârșește o nouă infracțiune, instanța va revoca suspendarea și va dispune executarea pedepsei.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpatul A. pentru motivele expuse pe larg cu ocazia dezbaterilor de către avocat M., în substituirea avocatului angajat N., consemnate în încheierea de ședință din data de 6 martie 2017 care face parte integrantă din prezenta decizie și care vizează, în esență, aplicarea dispozițiilor art. 83 Cod penal, având în vedere circumstanțele personale ale inculpatului.

Dată fiind împrejurarea că din actele dosarului rezultă faptul că inculpatul apelant are domiciliul în mun. B., iar prin sentința apelată s-a dispus ca acesta să se prezinte la Serviciul de probațiune S., la datele fixate de acesta și să execute muncă neremunerată în folosul comunității la Biblioteca Județeană B. sau la Primăria mun. B., programul de executare al acestei activități urmând sa fie stabilit de către Serviciul de probațiune S., Curtea a dispus amânarea pronunțării pentru a da posibilitatea apărătorului ales al inculpatului apelant să indice în scris, adresa unde acesta din urmă locuiește efectiv.

La data de 8 martie 2017, inculpatul A., prin intermediul avocatului ales N., a depus la dosar declarație notarială autentificată la Societatea Profesională Notarială O. din care reiese faptul că locuiește efectiv în mun. I., jud. I, considerând totodată că se impune a se dispune ca inculpatul să execute munca neremunerată în folosul comunității în municipiul I., iar supravegherea acestuia să se realizeze de către Serviciul de probațiune I.

Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, precum și cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu prevederile art. 417 alin. (1), (2) și art. 420 Cod procedură penală, Curtea constată că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:

Referitor la situația de fapt, instanța de apel constată că aceasta a fost în mod corect reținută, în urma unei analize coroborate a materialului probator administrat în timpul urmăririi penale, inculpatul solicitând ca judecata să aibă loc în procedura recunoașterii învinuirii.

Din mijloacele de probă administrate rezultă că la data de 01.02.2015, în jurul orelor 04:00, a condus autovehiculul marca .. cu nr. de înmatriculare xxyyy, pe str. U. din mun. S. și, la solicitarea organelor de poliție, a refuzat prelevarea mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea mostrelor biologice prevăzută și sancționată de 337 Cod penal.

Potrivit art. 337 Cod penal refuzul ori sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenței unor substanțe psihoactive se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.

De asemenea, art. 38 din O.U.G. nr. 195/2002 stabilește obligația pentru conducătorii vehiculelor de a se supune testării aerului expirat și/sau recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, la solicitarea polițistului rutier.

Instanța de fond a reținut că inculpatul a comis infracțiunea prevăzută de art. 337 Cod penal în modalitatea refuzului de a se supune recoltării probelor biologice la solicitarea organelor de poliție.

Analizând starea de fapt, instanța de apel apreciază că vinovăția inculpatului este pe deplin dovedită, inculpatul, deși a însoțit organele de poliție la Spitalul Județean S., a refuzat să i se recolteze probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, lucru care a fost dovedit în cauză în mod neechivoc. Raportat la materialul probator administrat in cauză, instanța de apel constată că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșita cu forma de vinovăție prevăzută de lege, respectiv intenție indirectă conform dispozițiilor art. 16 alin. (3) lit. b) Cod penal, întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și a urmărit producerea lui prin săvârșirea faptei.

În ceea ce privește criticile formulate de apelantul inculpat, în sensul că a fost greșit individualizată modalitatea de executare a pedepsei, se constată că acestea sunt nefondate.

Curtea apreciază că în mod corect instanța de fond a procedat la individualizarea cuantumului pedepsei în raport de pericolul social concret al faptei săvârșite, decurgând din aceea că, deși în aerul expirat alcoolemia era peste 0,40 mg/l, respectiv 0,59 mg/l, inculpatul a refuzat să i se recolteze probe de sânge, cu motivarea că așa a fost sfătuit de o prietenă.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 Cod penal, limitele de pedeapsă fixate de textul incriminator, gradul de pericol social al faptei săvârșite și urmările produse, lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, persoana și conduita acestuia, care a recunoscut fapta în faza de urmărire penală.

Individualizarea pedepsei nu este un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră este rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu. De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana inculpatului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei făptuitorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.

Curtea nu a identificat din lucrările dosarului împrejurări care să constituie circumstanțe atenuante în sensul reglementat de art. 75 alin. (2) Cod penal.

Astfel, în acord cu instanța de fond, Curtea consideră că o pedeapsă de 8 luni închisoare, care este minimul prevăzut de lege, urmare reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, conform art. 396 alin. (10) Cod de procedură penală, este de natură să constituie un mijloc necesar, dar și suficient de constrângere, precum și de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni, această pedeapsă răspunzând în mod eficient dublului scop de prevenire și sancționare, contribuind în egală măsură la reeducarea și atenționarea reală a inculpatului.

Curtea constată că circumstanțele personale ale apelantului (vârsta, buna integrare socială a acestuia anterior săvârșirii faptei, lipsa antecedentelor penale) susțin concluzia instanței de fond în sensul că pronunțarea hotărârii de condamnare constituie un avertisment necesar pentru inculpat, acesta dispunând de resorturi interioare suficiente pentru corectarea comportamentului său, iar suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei este o măsură adecvată care va duce la îndreptarea inculpatului, rolul de constrângere și scopul pedepsei putând fi realizate în această modalitate.

Curtea apreciază că în cauză nu se impune amânarea aplicării pedepsei, conform art. 83 Cod penal întrucât formarea convingerii inculpatului că normele de drept trebuie respectate nu se poate realiza decât prin aplicarea unui tratament penal corespunzător, adecvat pericolului social al faptei și persoanei făptuitorului, apt să-și realizeze cu maximă eficiență finalitatea educativ - preventivă, ceea ce prima instanța a evaluat și aplicat corect. Argumentul că, prin amânarea aplicării pedepsei, inculpatului nu i s-ar mai anula permisul de conducere nu este suficient pentru a forma convingerea instanței că această modalitate de individualizare este just proporționalizată, sau că ar răspunde criteriilor de individualizare prevăzute de art. 74 din Codul penal.

Apelul inculpatului este însă întemeiat în ceea ce privește serviciul de probațiune ce trebuie desemnat pentru supravegherea executării obligaților stabilite în sarcina inculpatului, astfel încât în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod de procedură penală îl va admite pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 57 alin. (2) rap. la art. 50 și urm. din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, supravegherea executării obligațiilor dispuse de instanță în temeiul art. 93 Cod penal se realizează de către consilierul de probațiune din cadrul serviciului de probațiune în a cărui circumscripție locuiește persoana care trebuie să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială, sau urmează a presta muncă neremunerată în folosul comunității.

Supravegherea și controlul respectării obligației de a urma unul sau mai multe programe de reintegrare socială, cât și de executare a muncii neremunerate în folosul comunității atât cu privire la persoana supravegheată, cât și cu privire la instituția din comunitate stabilită, se efectuează de serviciul de probațiune competent, respectiv cel în a cărui circumscripție locuiește persoana condamnată.

Cum inculpatul a depus la dosar o declarație notarială din care rezultă că, deși conform cărții de identitate are domiciliul în mun. B., locuiește efectiv în mun. I., jud. I., instanța de control judiciar, în temeiul dispozițiilor legale enunțate va stabili ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul A. să se prezinte la Serviciul de probațiune I., la datele fixate de acesta, instituție care va supraveghea și controla și respectarea obligației de a urma unul sau mai multe programe de reintegrare socială și executarea muncii neremunerate în folosul comunității.

În temeiul art. 404 alin. (2) Cod procedură penală obligația de a executa muncă neremunerată în folosul comunității se va executa la Consiliul Local I. - Direcția de Asistență Comunitară sau la Consiliul Local I. - SC Z. SA.

În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală cheltuielile judiciare determinate de judecarea apelului rămân în sarcina statului.

← Acţiune în despăgubiri. temei juridic. principiul...		Cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru. cheltuieli de... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Supravegherea și controlul măsurilor și obligațiilor instituite în cadrul suspendării executării pedepsei sub supraveghere. serviciul de probațiune competent.