Suspendare act administrativ. Jurisprudență
| Comentarii |
|
Tribunalul CĂLĂRAŞI Hotărâre nr. 1059 din data de 13.11.2014
Dosar nr. 1538/116/2014
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI - SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA nr. 1059/2014
Ședința publică de la 13.11.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - ……….
GREFIER - …………..
Pe rol judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta SC E. SA și pârâta C. al B.I. E.-F. din cadrul D. R.F. P.P. având ca obiect suspendare act administrativ.
La apelul nominal efectuat în ședința publică s-a prezentat pentru reclamantă cons. jur. ………. lipsă fiind pârâta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei, după care;
Cons. jur. …………. având cuvântul pentru reclamantă precizează că nu mai are alte cereri de formulat și solicită judecarea pe fond a cauzei.
Tribunalul, ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat sau alte incidente de soluționat , declară dezbaterile închise, conform art.394 alin.1 Noul Cod de procedură civilă, și acordă cuvântul părților asupra fondului cauzei.
Cons. jur. …………. având cuvântul pentru reclamantă solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată în sensul ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună suspendarea Dispoziției obligatorii nr.51169/25.08.2014 emisă de pârâta C. al B.I.E. .Învederează că măsura dispusă prin dispoziția obligatorie nr. 51169 din 25.08.2014 de a retrage din fond sumele reprezentând dobânzi aferente depozitelor care constituie fondul IID și a le constitui ca venituri financiare ale societății reclamante, este nelegală și creează o stare de pericol constând în creșterea riscului ca diminuarea Fondului IID să aibă ca și consecință imposibilitatea plății în termen a tuturor obligațiilor aferente derulării proiectelor cu finanțare europeană destinate modernizării și extinderii rețelei de alimentare cu apă potabilă și de canalizare. Precizează că măsura dispusă de a recupera de la C.L.C. suma reprezentând dobânda, este nelegală și de natură a produce un prejudiciu C.L.C. prin diminuarea bugetului și afectarea nejustificată a unor obiective care pot fi lezate prin lipsirea de fondurile necesare realizării lor și contravine art. 5 din Legea nr.15/1994 a amortizării capitalului imobilizat în active corporale și necorporale, conform căreia "mijloacele fixe proprietate publică nu se supun amortizării", încarcă costurile de operare, determinând în mod direct majorarea tarifelor pentru alimentarea cu apă potabilă și servicii de canalizare. Pentru a evita producerea artificială și nejustificată a acestui prejudiciu comunitar, general, solicită admiterea acțiunii și suspendarea dispoziției obligatorii nr.51169/25.08.2014.
Tribunalul reține cauza în pronunțare iar în urma deliberării avute a pronunțat următoarea soluție:
T R I B U N A L U L ;
Asupra acțiunii în contencios administrativ și fiscal de față;
Prin cererea introdusă la această instanță la data de 11.09.2014 și înregistrată sub nr. 1538/116/2014 reclamanta SC "E."; SA, cu sediul în …………, a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună suspendarea Dispoziției obligatorii nr.51169/25.08.2014 emisă de pârâta C. al B.I.E. din cadrul D. R.F. P.P..
În motivarea cererii, societatea reclamantă a arătat că în perioada 08.05.201 - 14.08.2014 la sediul societății s-a derulat o inspecție economico-financiară de către lucrători ai pârâtei urmare căreia au fost dispuse 14 măsuri, dintre care 2 au fost duse la îndeplinire în timpul controlului, rămânând ce restul de 12 măsuri să fie duse la îndeplinire în termen de 30 de zile de la data emiterii dispoziției obligatorii contestate. A mai arătat societatea reclamantă că în dispoziția obligatorie contestată se reține faptul că sumele reprezentând dobânzi aferente depozitelor care constituie fondul IID ar trebui evidențiate în categoria veniturilor financiare, retrase din fond și constituite ca venituri financiare ale societății precizând însă că fondul IID este reglementat de normele aprobate prin OUG nr. 198/2005 și reprezintă fondul de întreținere, înlocuire și dezvoltare utilizat conform legii.
Menționează societatea reclamantă că Fondul IID se constituie conform art. 4 alin.2 din norma aprobată prin OUG 198/2005 din vărsămintele din profitul net de la regia autonomă de interes local sau județean care beneficiază de asistență financiară nerambursabilă din partea Uniunii Europene; dividendele de la societatea comercială cu capital integral sau majoritar de stat care beneficiază de asistență financiară nerambursabilă din partea Uniunii Europene; redevența aferentă bunurilor concesionate societății comerciale care beneficiază de
asistență financiară nerambursabilă din partea Uniunii Europene. în cazul în care
împrumutatul este unitatea administrativ teritorială, redevența anuală va fi stabilită la un
nivel care să acopere cel puțin serviciul datoriei publice pentru anul respectiv aferent
împrumutului de cofinanțare contractat de unitatea administrativ-teritorială; impozitul pe profit plătit de operator unității administrativ-teritoriale; dobânzi aferente disponibilităților Fondului IID",astfel, fondul IID se utilizează pentru plata împrumuturilor contractate destinate cofinanțării proiectelor cu finanțare europeană. Acest fond se constituie din mai multe surse (menționate mai sus), printre care și dobânzile aferente disponibilităților fondului IID, așa după cum prevede art. 4 alin.2 lit. e) din Norma aprobată prin OUG nr.198/2005.
Arată de asemenea societatea reclamantă că măsura dispusă prin dispoziția obligatorie este profund nelegală și creează o stare de pericol constând în creșterea riscului ca diminuarea Fondului IID să aibă ca și consecință imposibilitatea plății în termen a tuturor obligațiilor aferente derulării proiectelor cu finanțare europeană destinate modernizării și extinderii rețelei de alimentare cu apă potabilă și de canalizare ; că toate bunurile care fac parte din sistemul de alimentare cu apă potabilă și de canalizare, de la captarea apei din Dunăre și până la deversarea apei epurate, fac parte din domeniul public al localităților deservite de către societatea reclamantă în calitate de operator regional. Menționează totodată că în municipiul Călărași, urmare a modernizării unei părți a rețelei de alimentare cu apă potabilă, a fost dezafectată o conductă de fier care a trebuit înlăturată, lucrarea fiind atribuită de reclamantă, în calitate de gestionar al rețelei, unei societăți specializate care urma să efectueze lucrarea de înlăturare reținând spre valorificare fierul vechi astfel obținut; că în schimbul fierului vechi reținut spre valorificare, societatea prestatoare a plătit un preț societății reclamante, sumă care a fost transferată în integralitate - suma ca atare, plus dobânzile aferente - C.L.C. deoarece acesta din urmă era proprietarul de drept al respectivei conducte.
Societatea reclamanta precizează că în dispoziția obligatorie contestată se reține faptul că în mod eronat a virat C.L.C. valoarea dobânzilor aferente depozitului bancar constituit din valorificarea fierului vechi (54.171 lei), dispunând ca măsură"recuperarea de la C.L.C. a dobânzilor aferente depozitului bancar constituit din valorificarea fierului vechi, respectiv suma de 54.171 lei și înregistrarea acestora în evidența contabilă". Cu privire la această măsură societatea reclamanta arată că deoarece sursa care a generat aceste dobânzi nu a aparținut societății nici dobânzile produse de aceasta nu pot să-i aparțină, ele trebuind să profite aparținătorului de drept al sursei, respectiv C.L.C.. Astfel, măsura dispusă de a recupera de la C.L.C. suma reprezentând dobânda este nelegală și de natură a produce un prejudiciu C.L.C. prin diminuarea bugetului și afectarea nejustificată a unor obiective care pot fi lezate prin lipsirea de fondurile necesare realizării lor.
Referitor la punctul 4.8 din dispoziția contestată, în care se reține că s-au efectuat la bunurile din domeniul public investiții și reparații în valoare de 386.204,53 lei, acestea dispunându-se măsura scoaterii respectivelor bunuri și investiții din categoria bunurilor primite în administrare și înregistrarea în categoria mijloacelor fixe proprii, societatea reclamantă a arătat că această măsură contravine art. 5 din Legea nr. 15 / 1994 a amortizării capitalului imobilizat în active corporale și necorporale, conform căreia "mijloacele fixe proprietate publică nu se supun amortizării", încarcă costurile de operare, determinând în mod direct majorarea tarifelor pentru alimentarea cu apă potabilă și servicii de canalizare.
Relativ la punctul 4.12 din dispoziția contestată în care se reține că societatea reclamantă în mod nelegal a încheiat contractul de leasing financiar nr……… cu SC T. L. IFN SA prin care s-a achiziționat în regim de leasing financiar autoturismul Toyota Avensis 2.2, contravenind în acest fel prevederilor art. VI alin. l din OUG nr. 55/2010 și art.24 alin.1 lit. a din OUG nr.34/2009, reclamanta arată că respectivele prevederi legale nu-i sunt aplicabile, întrucât nu este nici autoritate și nici instituție publică, nefiind nici în situația în care statul sau o unitate administrativ teritorială să fie acționar unic sau majoritar. Apreciază reclamanta că aplicarea acestei măsuri poate crea prejudicii materiale, de imagine și de reputație atât societății cât și persoanelor implicate.
În drept reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
A solicitat judecarea cauzei și în lipsa conform art. 223 din Codul de procedură civilă.
Prin întâmpinarea formulată în cauză la data de 20.10.2014, pârâta AJFP - în numele C. al B.I.E. din cadrul D.R.F.P.P., a solicitat respingerea cererii formulată de reclamantă, privind suspendarea Dispoziției obligatorii nr. 51169/25.08.2014 motivat de faptul că potrivit dispozițiilor art.14 alin. (l) din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ "în cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, in condițiile art.7, a autoritarii publice care a emis actul administrativ sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămata poate sa ceara instanței competente sa dispună suspendarea executării actului administrativ. Astfel, arată pârâta, conform dispozițiilor legale menționate suspendarea executării unui act administrativ poate fi dispusa atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existenta unei sesizări în condițiile art.7 din Legea nr.554/2004; existenta unui caz bine justificat; prevenirea unei pagube iminente cu mențiunea că în speța, nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art.14 alin.(l) din Legea nr. 554/ 2004 privind contenciosul administrativ.
Arată pârâta că în ceea ce privește existenta unui caz bine justificat, consideră că reclamanta, deși solicita suspendarea executării dispoziției obligatorie nr. 51169/25.08.2014, nu a făcut dovada ca aceasta prima condiție, prevăzuta de lege, este îndeplinita. Cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea unui act, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai in cadrul unei acțiuni in anulare. Până la anularea de către o instanța judecătorească a dispoziției obligatorii a cărei suspendare se solicită aceasta se bucură de prezumția de legalitate.
Menționează pârâta totodată că suspendarea executării actelor administrative constituie, o situație de excepție care intervine când legea o prevede, in limitele si condițiile expres reglementate. În acest sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație si Justiție - Secția de Contencios Administrativ si Fiscal prin Decizia nr. 2447/11.05.2007 in care s-a reținut ca "susținerile elaborate ale reclamantei in sensul existentei cazului bine justificat nu poate fi constatat întrucât nu s-a demonstrat existența unor motive temeinice care să pună la îndoială legalitatea actului administrativ". Totodată, prin Decizia nr.:257/27.10.2006 Curtea Constituțională a reținut că "suspendarea actelor administrative reprezintă totodată o situație de excepție, întrucât acestea se bucura de prezumția de legalitate". Pe calea contenciosului administrativ pot fi verificate numai aspecte ce țin de legalitatea emiterii unui act administrativ si nu de aspecte ce țin de oportunitatea emiterii acestuia.
În ceea ce privește a doua condiție, respectiv prevenirea unei pagube iminente, pârâta a arătat că reclamanta nu aduce vreun argument care sa susțină cererea de suspendare întemeiată pe art.14 din Legea nr.554/2004. Paguba iminenta este definita de art.2 alin.1 lit. ș din Legea nr.554/2004 drept prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidenta sau, după caz, perturbarea previzibila grava a funcționarii unei autorități publice or a unui serviciu public. Menționează de asemenea că suspendarea executării este însă o măsura de excepție, care se justifică numai dacă actul administrativ conține dispoziții a căror îndeplinire ar produce reclamanților un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat in ipoteza anularii actului, condiție care nu este îndeplinita în cauza de față. Astfel, arată pârâta, executarea unui act administrativ nu poate fi considerată prin ea însăși ca producătoare a unei pagube iminente, întrucât nu rezultă din probele administrate că această vătămare este ireparabilă pentru reclamant. Iminența producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, îndeplinirea condiției referitoare la paguba iminentă presupune administrarea de dovezi care sa probeze iminența producerii pagubei invocate, sub acest aspect fiind lipsite de relevanță simplele afirmații făcute ca atare în acțiunea formulată, argumentele reclamantei nefiind de natura sa facă dovada îndeplinirii cumulative a celor doua condiții prevăzute de lege.
Precizează pârâta că cele doua condiții prevăzute de art.14 denota caracterul de excepție a măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând dovedirea efectiva a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, care sa fie de natură a argumenta existența unui caz bine justificat și a iminenței producerii pagubei, nefiind suficientă, pentru a se putea dispune măsura suspendării actului administrativ, simpla afirmație a persoanei presupus vătămate în sensul că ar fi îndeplinite condițiile prevăzute de an.14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, în lipsa mijloacelor de proba din care sa rezulte temeinicia susținerilor cu privire la existenta unui caz bine justificat si la prevenirea producerii unei pagube iminente greu si imposibil de înlăturat.
În drept, pârâta și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art. 205 din Legea 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
În raport de probatoriul administrat în cauză, instanța va pronunța o soluție de respingere a cererii formulate de reclamanta pentru următoarele considerente:
Instanța retine că obiectul cererii reclamantei este fundamentat pe prev. art. 14 din Lg. 554/2004. Mai exact se solicită suspendarea executării dispoziției obligatorii emisă de pârâtă prin care au fost dispuse în sarcina reclamantei 12 măsuri având un termen de îndeplinire de 30 de zile.
Condițiile de admisibilitate ale cererii de suspendare a unui act administrativ unilateral rezidă în existența unui caz bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente. Aceste două condiții trebuie să coexiste, să fie îndeplinite simultan.
Suspendarea actului administrativ este o măsura de excepție în condițiile suveranității principiului legalității actului administrativ de aceea se impune o analiză extrem de precisă a cererii reclamantei din perspectiva coexistenței condițiilor anterior amintite.
În acest sens, instanța apreciată că cel puțin condiția pagubei iminente nu este realizată în cauza de față, în lumina art.14 alin.1 si a art. 2 alin.1 lit.ș din Lg.554/2004. În cererea principală reclamanta susține că aplicarea măsurilor dispuse îi produce un prejudiciu sau poate afecta bugetul C.L.C., realizarea unor obiective care nu ar mai fi finanțate, după cum creează o stare de pericol, un prejudiciu de imagine și de reputație reclamantei și angajaților acestora. Ceea ce trebuie reținut însă este că orice act administrativ unilateral produce anumite efecte - prin definiție - iar suspendarea acestora îl lipsește complet de eficiență în condițiile în care, așa cum am arătat, actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate.
Susținerile reclamantei nu pot califica efectului actului contestat drept producătoare de pagube iminente, în sensul art. 2 alin.1 lit.c din Lg. 554/2004- prejudiciul material viitor și previzibil sau perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau un serviciu public. Nici unul din efectele descrise de reclamantă în cererea principală nu au caracterul unei pagube iminente în lumina normelor legale anterior evocate, cu atât mai puțin afectarea reputației persoanei juridice sau unor persoane fizice. Argumentele invocate de reclamantă sunt departe de a determina instanța să aprecieze că se impune aplicarea măsurii excepționale a suspendării executării actului administrativ și prin urmare nu pot conduce la soluția admisibilității cererii formulate.
Pentru aceste motive, în baza art. 18 din Lg. 554/2004 va respinge cererea formulată de reclamanta SC E. SA privind suspendarea Dispoziției obligatorii nr.51169/ 25.08.2014 emisă de pârâta C. al B.I.E. din cadrul D. R.F.P.Ploiești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de reclamanta SC E. SA privind suspendarea Dispoziției obligatorii nr.51169/25.08.2014 emisă de pârâta C. al B.I.E. din cadrul D.R.F.P. Ploiești.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi 13.11.2014 .
| ← Alte cereri - atragere răspundere administrator judiciar | Plangere impotriva incheierii de carte funciara. Jurisprudență... → |
|---|
