Ordonanţă preşedinţială. Jurisprudență
| Comentarii |
|
Tribunalul CĂLĂRAŞI Hotărâre nr. 408 din data de 31.03.2015
Dosar nr. 727/202/2015
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 408
Ședința publică de la 31 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE ……………
Judecător …………….
Grefier ………….
Pe rol judecarea apelului minori și familie formulat de apelantul - pârât B. G. împotriva sentinței civile nr. 667/26.02.2015 pronunțată de Judecătoria Călărași în dosarul nr. 727/202/2015, în contradictoriu cu intimata - reclamantă B. N., având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-au prezentat apelantul - pârât B. G., personal și asistat de av. ………., conform împuternicirii av. ……… aflată la dosar și intimata - reclamantă B. N., personal și asistată de av………… conform împuternicirii av. …………., depusă la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prin intermediul serviciului registratură apelantul - pârât B. G. a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei stabilită în sarcina acestuia iar apărătorul ales al intimatei - pârâte împuternicire av. ……….., după care:
Instanța, ia act de satisfacerea timbrajului stabilit în cauză în sarcina apelantului în cuantum de 20 de lei și acordă cuvântul pe probe.
Apărătorul apelantului - pârât B. G., având cuvântul, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul de fond și, în baza art. 920 alin. 3 Cod procedură civilă care prevede că în toate cazurile instanța este obligată să-l asculte pe minor potrivit prevederilor Codului civil, audierea minorului pentru ca instanța să-și formeze o părere în situația dedusă judecății. Arată, în susținerea acestei solicitări, faptul că și instanța de fond în ceea ce privește divorțul a dispus audierea minorului și lucru care s-a întâmplat în data de 26 martie 2015, minorul precizând că vrea să stea cu tatăl. Arată totodată că instanța de fond le-a pus inițial în vedere, din oficiu, să prezinte minorul, după care a revenit asupra aceste poziții motivat de faptul că minorul nu poate fi audiat decât în prezenta unui psiholog. Apreciază total greșită poziția instanței întrucât la judecătorie întotdeauna minorul este audiat de către președintele completului de judecată și niciodată n-a fost prezent vreun psiholog în acest sens.
Apărătorul intimatei - reclamante B. N., având cuvântul, față de probele solicitate de apelant prin apărătorul ales, arată că nu se opune probei cu înscrisuri, respectiv cele aflate la dosarul cauzei.
Față de solicitarea privind audierea minorului, arată că se opune administrării unui astfel de probatoriu apreciind că vârsta de 10 ani stabilită ca și obligativitate în vederea audierii minorului a avut în spate o experiență îndelungată și în plus explicații psiho-medicale iar la vârsta de 7 ani de jumătate pe care o are minorul aflat sub imperiul voinței tatălui său de la data despărțirii în fapt a părților nu poate dezvălui aspecte relevante.
Arată totodată că nu înțelege să solicite alte probatorii.
Apărătorul apelantului - pârât B. G., având cuvântul în replică, raportat la vârstă, arată că dispozițiile legale prevăd că și minorul sub 10 ani, dacă instanța apreciază, poate fi audiat sub rezerva instanței de a corobora toate probele.
Instanța, încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosar și respinge cererea de audiere a minorului având în vedere vârsta pe care aceasta o are, considerând că nu se impune administrarea unui astfel de probatoriu.
Apărătorii apelantului - pârât B. G. și al intimatei - reclamante B. N., având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat sau excepții de invocat, apreciază cauza în stare de judecată și solicită acordarea cuvântului pentru susțineri pe cererea de apel.
Instanța, ia act de faptul că nu mai sunt cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul pentru susțineri.
Apărătorul apelantului - pârât B. G., având cuvântul, solicită admiterea apelului formulat urmând ca instanța, pe cale de consecință, să dispună modificarea sentinței atacate prin respingerea cererii reclamantei - pârâte și admiterea cererii reconvenționale formulate de pârât - reclamant în sensul stabilirii domiciliul minorului, până la soluționarea cererii de divorț, la acesta din urmă.
Arată că a criticat pe larg în motivele de apel considerentele pentru care a apreciat că instanța de fond, în mod neîntemeiat, a dispus admiterea cererii reclamantei având în vedere faptul că niciuna dintre condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale prevăzute de art. 996 Cod procedură civilă nu a fost dovedită în cauză în sensul că nu există niciun caz grabnic, respectiv urgența, păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere sau prevenirea unei pagube iminente, care nu s-ar putea repara.
În ceea ce privește urgența care a fost reținută de instanța de fond în admiterea cererii reclamantei apreciază că în cauză nu este dovedită această urgență în sensul de a lua copilul minor de 7 ani din domiciliul în care a crescut si să fie dus în cadrul unui alt domiciliu în cursul unui an școlar, acesta fiind de fapt aspectul cel mai important necontând care părinte a rămas în domiciliu. Apreciază că la această vârstă a minorului, respectiv de 7 ani care nu este dependent de mama sa prin faptul că nu necesită alăptare sau nu prezintă motive medicale care să necesite îngrijire specială din partea acesteia și consideră că în această situație, nu a fost dovedită urgența în schimbarea condițiilor de trai ale minorului și nu se poate merge pe premisa că orice copil trebuie crescut de mama lui, acest raționament fiind greșit pentru că ambii părinți au aceste drepturi iar mama, prin voința sa, a înțeles ca într-o seară când a fost surprinsă de soțul său în mașină cu un alt bărbat a înțeles să părăsească domiciliul. Față de această situație, dacă reclamanta ar fi considerat că nu mai poate să trăiască în acest domiciliul ca și soția apelantului ar fi trebuit să părăsească domiciliul împreună cu copilul pentru motive bine întemeiate, respectiv violențe din partea soțului, traume psihice sau fizice dacă acesta ar fi consumat alcool și toată această stare și comportament al tatălui s-ar fi răsfrânt și asupra minorului și chiar dacă reclamanta în cererea de chemare în judecată a susținut aceste motive, nu s-a făcut dovada cu proba testimonială că apelantul ar fi o persoană violentă astfel încât să se susțină că prezenta copilului în preajma tatălui ar suferi vreo vătămare.
Față de aceste aspecte, a apreciat că măsura dispusă de instanța de fond pe considerentul că tatăl este "un tată de sărbători"; pentru motivul că acesta a lucrat în străinătate nu ar fi justificat vreo urgență. Nu se justifică care este urgența acestei situații de a lua copilul din domiciliul în care a crescut atât timp cât tatăl nu manifestă agresiuni fizice sau morale asupra minorului astfel încât acesta să aibă vreo vătămare și apreciază că instanța de fond s-a pronunțat asupra cererii reclamantei analizând de fapt o situație care trebuie analizată în fondul cauzei, respectiv în divorț și stabilirea domiciliului pe fondul cauzei iar aspectul că tatăl a fost plecate în străinătate nu are relevanță.
Apreciază că instanța de fond a mers pe o idee preconcepută, respectiv aceea că minorul trebuie să crească numai lângă mamă și în ciuda probelor administrate și spre dezinteresul minorului a dispus ca acesta să fie luat din locuința unde a crescut în condiții decente și foarte sigure alături de tatăl său, în cursul anului școlar și dus în altă localitate.
Apreciază totodată că în cauză nu au fost dovedite nici celelalte două condiții ale cererii de ordonanță președințială urmând ca instanța să le analizeze așa cum le-a dezvoltat pe larg în cererea de apel și să dispună ca minorul să rămână în prezența tatălui său deoarece de 2 luni de zile de când a fost formulată prezenta cerere de ordonanță președințială minorul se află în prezența tatălui și în îngrijirea acestuia nefăcându-se dovada că ar fi suferit vreo vătămare în creșterea și dezvoltarea sa astfel că nu se justifică în niciun sens schimbarea domiciliului acestuia.
În ceea ce privește dispoziția instanței de fond ca sentința să fie executorie fără somație apreciază că au fost încălcate dispozițiile art. 996 alin. 3 care prevăd că instanța va putea hotărî ca executarea să se facă fără somație sau fără trecerea unui termen doar la cererea reclamantei, ori reclamanta nu a solicitat acest aspect. Pe de altă parte, până în prezent reclamanta doar l-a vizitat pe minor nu a solicitat executarea sentinței.
Solicită ca în subsidiar să se stabilească, în cazul în care instanța va respinge apelul, domiciliul unde minorul va locui pentru a se putea duce la îndeplinire programul de vizită.
Fără cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatei - reclamante B.N., având cuvântul, pune concluzii de respingere a apelului ca nefondat.
Solicită a se constata că după administrarea probatoriilor în fața instanței de fond aceasta a luat o decizie corectă și temeinică, o decizie care este în interesul superior al copilului evitând prin soluția pe care a pronunțat-o vătămări posibile ulterioare și traume care ar putea avea efecte greu de imaginat la momentul de față.
Din probele administrate în cauză rezultă, fapt necontestat de către niciuna dintre părți, că pe perioada relației de căsătorie, mai bine de jumătate de durata acestei relații, deci peste patru ani de zile, pârâtul - reclamant apelant a fost plecat la lucru în străinătate iar relația dintre părți a avut o evoluție în degradare în condițiile în care inițial a fost o relație normală ulterior însă din motive care urmează a fi analizate în hotărârea de divorț, aceasta s-a degradat treptat. Cert este însă că probele administrate atât în faza de fond cât și în dosarul de divorț atestă faptul că mama a fost o mamă foarte bună pentru copil, l-a îngrijit în mod corespunzător și din acest punct de vedere, al relației cu copilul dar și din punctul de vedere al relației dintre soți, aceasta nu a greșit sub aspecte care să constituie motive de divorț.
Mai arată că mama a reușit o singură dată de la data declanșării procesului să stea cu copilul chiar și acum existând bariere din partea apelantului care urmează să plece de asemenea în străinătate pentru că din păcate aici nu reușește să realizeze venituri. Față de această situație consideră că interesul evident al copilului este acela de a crește în prezența și sub atenta îndrumare a mamei existând motive de ordin biologic, de ordin psiho-social, de practică judecătorească, toate aceste aspecte în favoarea reclamantei - intimatei și nimic nu justifică ca și copilul să mai stea o perioadă cu tatăl său, până la soluționarea cererii de divorț, atât timp cât reclamanta a dovedit că există condiții bune pentru creșterea și educarea copilului acolo unde locuiește în prezent, că tot acolo stă împreună cu verii copilului cu care acesta are o relație foarte bună și că, așa cum a arătat, a avut grijă în mod corespunzător de copil.
Apreciază că aspectele invocate mai mult de ordin de drept decât cu suport probator în cauză, nu sunt corespunzătoare realității întrucât despărțirea în fapt nu a avut loc în contextul arătat de apelant - pârât ci pe fondul unui comportament caracterizat prin violență verbală și fizică pe fondul căruia reclamanta nu a putut să-și exercite acest drept și să-și ia copilul, diferența fizică între părți, disproporția fiind evidentă, în acest context producându-se despărțirea în fapt, intimata neputând să ia copilul și ulterior cu mare greutate a reușind să-l vadă. Mai mult decât atât, nici la telefon nu poate vorbi cu copilul.
Argumentul forței sau al puterii superioare pe care o are bărbatul nu crede că poate fi folosit însă urgența rezidă tocmai în ceea ce a analizat și instanța de fond adică poziția psihică a copilului care la această vârstă este foarte sensibil și care până în prezent a avut o creștere și îngrijire corespunzătoare din partea mamei iar în ceea ce privește domiciliul este cert că acesta a trăit în acest domiciliu însă analizând posibilitățile pe care le oferă reclamanta în momentul de față consideră că sunt întrunite condițiile existenței unui domiciliu corect, onest unde își poate continua o relație cu verii săi.
În acest context, apreciază soluția instanței de fond ca fiind temeinică și legală, menționând totodată că aceasta nu a fost încă pusă în executare întrucât intimata a încercat de bunăvoie să meargă de câteva ori să ia copilul.
Față de aceste considerente, apreciază hotărârea instanței de fond ca fiind legală și temeinică și se referă la o situație tranzitorie până la momentul pronunțării divorțului.
Fără cheltuieli de judecată.
Apărătorul apelantului - pârât B.G., având cuvântul în replică, față de susținerile părții adverse, apreciază că se fac speculații în vederea obținerii acestui drept al mamei care este egal cu al tatălui.
Astfel, s-a susținut în fața instanței de fond cât și în fața instanței de apel că pârâtul - reclamant a exercitat violențe verbale și fizice asupra părții și acesta a fost motivul pentru care reclamanta nu a luat copilul. Dacă acesta a fost motivul real și se susține în fața instanței diferența fizică dintre părți, apreciază aceasta total speculativ și lejer de constatat acest lucru deoarece partea și-a administrat proba cu martorii, respectiv sora și cumnatul reclamantei care ar fi putut arăta, dacă această situație ar fi reală și anume că a fost izgonită de acasă și ar fi vrut să ia copilul și nu a putut.
Apreciază că dacă o mamă care nu este supusă traumelor fizice are puterea să plece și să-și lase copilul în domiciliu și nu se poate susține contrariul acestei situații, nu poate lăsa un copil într-un moment de supărare sau într-o ceartă între soți pentru a pleca pentru ca ulterior să-și justifice gestul prin faptul că soțul este violent și că este mai puternic din punct de vedere fizic, acestea fiind pure speculații.
În ceea ce privește traumele de nereparat pe care le suferă copilul din cauza despărțirii de mamă, arată că nu există niciun motiv pentru care să se susțină acest lucru copilul, așa cum reiese din declarațiile tuturor martorilor, este foarte atașat și de tată iar acesta din urmă se ocupă de îngrijirea și este afectuos cu copilul. Nu se poate susține astfel că dacă copilul se află în prezența tatălui suferă niște traume care-l vor afecta pe viitor. Este adevărat că orice copil este bine și indicat pentru interesul său superior să crească cu ambii părinți în condițiile în care nu s-au exercitat presiuni psihice sau vreunul dintre părinți poate crea traume copilului dar în speța de față copilul va trebui să locuiască cu unul dintre părinți. Nu se poate susține că copilul are traume din cauză că a fost despărțit de mamă sau în prezența tatălui având în vedere că nu s-a dovedit din proba testimonială că pârâtul - reclamant manifestă o atitudine care aduce vătămări fizicului sau psihicului copilului.
S-a susținut de asemenea că apelantul nu realizează venituri și trebuie să plece în străinătate însă nu se poate cunoaște ce viitor va avea partea, apelantul fiind sancționat că a fost un tată responsabil și a manifestat interes, s-a sacrificat și a plecat în străinătate și a trimis bani, respectiv o parte din veniturile obținute în străinătate în timp ce mama a stat acasă și s-a îngrijit de copil cum este și firesc, este menirea soției care putea să aibă și serviciu dacă dorea pentru că putea să beneficieze de ajutor din partea mamei pârâtului - reclamant. Astfel, nu se poate sancționa un bărbat, un soț pentru că și-a exercitat scopul său în realizarea veniturilor în familie și nu-l putem sancționa pentru faptul că a fost plecat pentru că la fel de bine putea să fie plecată reclamanta însă asta nu înseamnă că minorul s-a desprins total din punct de vedere emoțional sau afectiv de acel părinte care a fost plecat având în vedere că nu este vorba de o plecare îndelungată și continuă, copilul păstrând întotdeauna legătura cu părintele plecat. Apreciază că această plecare trebuie într-adevăr analizată și sancționată în vreun fel numai dacă se apreciază și se dovedește că a fost vorba despre un abandon iar în condițiile în care reclamata și reiese clar din situație a părăsit copilul nu se poate susține că urgența în această situație este de a lua copilul de lângă un părinte care nu s-a dovedit că-l traumatizează și de a-l duce lângă un alt părinte unde nu se dovedește că are nevoie specială de acesta din urmă.
S-a mai susținut totodată că s-au pus bariere pentru nevizitarea acestui minor însă reclamanta a venit în fiecare săptămână să vadă minorul cu acceptul tatălui, care nu interzice legătura minorului cu mama și inclusiv cu nepoții acesteia.
Precizează totodată că apelantul are o locuință proprie, stabilă proprietate personală, reclamanta nu are o locuință stabilă, a locuit inițial în …………. după care s-a mutat în …………. în apartamentul unui surori al cărei copii aceasta îi îngrijește, este un domiciliu incert.
Solicită a se analiza urgența și nu legătura definită între copil și părinte, ci urgența de a lua copilul din acest mediu în condițiile în care nu s-a demonstrat că vreunul dintre părinți exercită traume asupra copilului iar copilul este dependent de celălalt părinte lângă care nu stă și astfel s-ar produce pagube asupra lui.
Instanța, declară dezbaterile închise reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Călărași la data de 28.01.2015 sub nr. 272/202, reclamanta B.N., domiciliată în …………….., cu domiciliu ales la Cabinet avocat Stan Cătălin cu sediul în ……………, a chemat în judecată pe pârâtul B.G., domiciliat în ………….., solicitând pe cale de ordonanță președințială pronunțarea unei hotărâri prin care în principal să se stabilească domiciliul minorului B. R. V., născut la data de ………… în vârstă de 7 ani la aceasta; iar în subsidiar stabilirea unui program de legături personale cu copilul după cum urmează: prin luarea acestuia în fiecare primul și al treilea week-end din lună, de vineri, orele 16,00 până duminica orele 20,00; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanta arată că în urmă cu o săptămână s-a despărțit în fapt de pârât după o căsătorie de aproximativ șapte ani când în urma unei discuții contradictorii cu pârâtul a fost alungată din domiciliu comun; că datorită neînțelegerilor dintre aceștia a încercat să mai plece însă pârâtul îi amenința cu moartea în situația în care va lua și copilul; că în acest context la despărțirea definitivă în fapt, când a fost alungată, copilul a rămas la pârât; că în urma sa pârâtul i-a incendiat bunurile de îmbrăcăminte aceasta reușind să plece doar cu ce era îmbrăcată.
Cu privire la minor, reclamanta arată că acesta este profund afectat de situație întrucât de la naștere nu a fost despărțit de mamă cu atât mai mult cu cât este obstrucționată orice legătură cu aceasta; că în aceste condiții psihicul minorului este în pericol.
Se mai arată că are condiții foarte bune pentru a se ocupa de creșterea copilului.
Mai precizează reclamanta, că de la naștere și până la momentul despărțirii în fapt copilul a fost bine îngrijit de aceasta și într-o stare de sănătate foarte bună, aceasta ocupându-se în mod special și ca o mamă devotată de creșterea și îngrijirea acestuia.
Reclamanta explică urgența măsurii prin aceea că legăturile minorului cu aceasta este foarte strânsă minorul nu a fost niciodată despărțit de mamă; iar momentul izgonirii sale, la care a asistat și copilul, l-a afectat.
De asemenea reclamanta precizează că prin cererea sa nu este prejudiciat fondul, măsura solicitată fiind una provizorie, până la data când procesul de divorț va fi soluționat definitiv.
În drept s-au invocat dispoz. art. 996 C. pr. civilă și art. 453 Cod pr. civilă.
În dovedirea acțiunii s-au solicitat proba cu acte și martori.
S-au depus copia CI, copia certificatului de naștere al minorului B.R.V. din care rezultă că s-a născut la data de ……….. și are ca părinți părțile.
Pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei și admiterea cererii reconvenționale în sensul stabilirii locuinței minorului B. R. V., născut la data de ……….., la acesta iar în subsidiar instanța să-i încuviințeze păstrarea legăturilor personale cu minorul după următorul program; săptămânal de vineri ora 14,00 până duminica ora 18,00.
În motivarea acțiunii pârâtul arată că a fost căsătorit cu reclamanta, căsătorie din care s-a născut minorul B.R.V., născut la data de …………., care din luna ianuarie 2015 se află în grija sa, reclamanta plecând din domiciliu.
Pe acțiunea principală pârâtul arată că aspectele invocate de reclamantă sunt nereale; aceasta încercând să inducă în eroare instanța de fond.
În realitate reclamanta nu este o mamă bună, că aceasta nu s-a ocupat de minor pe care uneori îl lăsa singur în locuință sau cu un nepot, chiar și noaptea până la ora 5 dimineața, petrecându-și timpul prin baruri, discoteci cu diverși bărbați, comportamentul acesteia fiind de notorietate.
S-a mai arătat de către pârât că personal a surprins-o pe reclamantă în compania unui alt bărbat în luna ianuarie, astfel că reclamanta a ales să plece din domiciliu lăsând copilul în grija acestuia.
A mai precizat pârâtul că în discuțiile purtate cu copilul acesta i-a relatat "comportamentul mamei sale"; acesta nedorind de altfel să locuiască cu aceasta și nici să comunice cu aceasta telefonic.
Concluzionând pârâtul a învederat că minorul este foarte atașat de acesta și de familia extinsă, bunica paternă, verișori, că reclamanta este o femeie imorală, nu are un spațiu de locuit și în plus a plecat din domiciliu fără să-i pese de copil.
În dovedirea acțiunii pârâtul a înțeles să se folosească de proba cu acte și martori.
În drept art. 996, art. 453 Cod pr civ.
În cauză au fost audiați martorii propuși de reclamantă din declarațiile cărora rezultând că: în cursul lunii ianuarie 2015 părțile s-au despărțit în fapt, reclamanta după o ceartă cu pârâtul abia reușind să fugă; că aceasta nu a putut lua copilul, deși s-a "luptat"; cu pârâtul în acest scop; că de minor s-a ocupat reclamanta pârâtul fiind mai mult plecat din țară, ținând legătura cu minorul telefonic, că minorul este foarte atașat de mamă; că relația dintre mamă și fiu era una foarte bună, copilul era îngrijit de mamă, curat, educat, că minorul nu a fost niciodată despărțit de mamă, fiind foarte atașat de aceasta; că reclamanta de circa doi ani se ocupă și de creșterea și educarea celor doi nepoți, în vârsta de 10 și respectiv 13 ani, mama acestora fiind plecată în străinătate, reclamanta primind bani pentru acest serviciu.
Au mai precizat martorii că pârâtul venea în țară de sărbători stătea câte două luni; că și acesta are o relație bună cu copilul; se ocupă în prezent în mod corespunzător de creșterea și educarea acestuia, că după despărțirea de mamă martorii au observat că minorul a devenit distant și rece față de mamă și că în momentul în care mama a mers să vadă copilul pârâtul s-a aflat permanent în preajma copilului.
La cererea pârâtului au fost audiați doi martori, unul dintre martori respectiv mama pârâtului, care a precizat că de vreo doi ani nu vorbește cu fosta noră, iar cel de-al doilea care a precizat că este vecin și că de vreo cinci luni s-a mutat, dar ca vecin până la momentul mutării nu a vizitat niciodată părțile.
Pe acest fond cei doi martori au arătat în esență că până la plecarea pârâtului din țară să muncească și aceasta s-a întâmplat în urmă cu vreo patru ani, reclamanta a fost o mamă foarte bună pentru copil; că în lipsa pârâtului reclamanta pleca din domiciliu luând copilul sau lăsându-l în grija altor nepoți de care se ocupa aceasta, obișnuind să plece în baruri și discoteci noaptea; că aceasta era violentă cu minorul, îl certa și îl bătea de 2-3 ori pe zi; și că reclamanta era luată cu mașina de alți bărbați, aceasta pleca uneori însoțită și de copil.
Au mai precizat martorii că după introducerea acesteia acțiuni, reclamanta a mers să vadă copilul; că minorul era îngrijit de tată care nu muncește dar este ajutat financiar de mamă, că pârâtul nu mai poate pleca să muncească întrucât îngrijește de copil; că pârâtul a venit în țară în data de 5 decembrie 2014 după ce în cursul anului a mai venit odată pentru două luni.
În cauză a fost efectuat referat de anchetă psihosocială la domiciliul reclamantei care concluzionează că aceasta locuiește într-un apartament proprietatea sorei sale compus din 3 camere și dependințe, complet mobilat și utilat, bine întreținute, igienă corespunzătoare; că aceasta îngrijește de doi copii, nepoții săi și are un venit lunar de 200 euro.
Soluționând cauza, prin sentința civilă nr. 667 pronunțată în data de 26.02.2015, Judecătoria Călărași a admis acțiunea reclamantei B.N., domiciliată în ………………, formulată împotriva pârâtului B.G. domiciliat în ………...
A respins cererea reconvențională formulată de pârâtul B.G. privind stabilirea locuinței minorului la acesta, și a admis capătul de cerere privind stabilirea legăturilor personale cu minorul.
A stabilit provizoriu până la rămânerea definitivă a sentinței de divorț care face obiectul dosarului civil nr. 726/202/2015, locuința minorului B.R.V., născut la data de ………… la reclamantă.
A încuviințat pârâtului să mențină legăturile personale cu minorul B.R. V., născut la data de ……….. în sensul de a-l lua săptămânal din locuința reclamantei de vineri ora 14,00 și de a-l readuce înapoi în domiciliul reclamantei duminica ora.18,00 ,pe cheltuiala acestuia.
A compensat cheltuielile de judecată.
Executori și fără somație.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Instanța de fond nu a dat eficiență juridică martorilor audiați la cererea pârâtului care ce-i drept nu au perceput personal cele relatate ci din "relatările pârâtului sau discuțiile din comună";.
Astfel că a înlăturat declarațiile acestora, care de altfel nici nu sunt relevante întrucât prezintă aspecte care încearcă să evidențieze imoralitatea mamei cum și comportamentul violent pe care aceasta l-a manifestat față de copil.
În raport de cele reținute instanța de fond a apreciat că acțiunea promovată de reclamantă este întemeiată apreciindu-se că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială urmând a o admite ca atare; iar cererea reconvențională este neîntemeiată cu privire la primul capăt de cerere privind stabilirea locuinței minorului la pârât și întemeiată privind capătul subsidiar privind menținerea legăturilor personale cu minorul după programul solicitat.
Astfel prima condiție care justifică folosirea ordonanței președințiale este urgența.
În speță este dovedită urgența în promovarea acțiunii în condițiile în care minorul în ultimii patru ani a fost crescut, educat, îngrijit de mamă în mod corespunzător, mama fiind figura cea mai prezentă în viața copilului în timp ce tatăl care venea odată de două ori pe an de sărbători în țară, s-a implicat prea puțin în viața copilului, indiscutabil că în acest context minorul este puternic atașat de mamă, iar din luna decembrie 2014 când tatăl a revenit în țară se vede brusc despărțit de figura principală din viața acestuia, pârâtul în mod obiectiv neavând nici experiența și priceperea creșterii și educării copilului cu care a avut o legătură sporadică pe parcursul ultimilor patru ani, afectiv mama a investit în copil, pârâtul a fost doar un tată "doar de sărbători"; când venea în țară pentru câteva zile.
În opinia instanței de fond singura persoană care a oferit copilului siguranță, sprijin și afecțiune permanentă a fost reclamanta în calitate de mamă.
A doua condiție de admisibilitate a ordonanței președințiale o reprezintă cerința ca măsură luată de instanță să aibă caracter vremelnic. Astfel pe această cale nu se pot lua măsuri definitive care să rezolve în fond litigiul dintre părți, deoarece ordonanța președințială nu are ca scop stabilirea definitivă a drepturilor părților. În condițiile în care s-a promovat acțiunea de divorț în cadrul căreia reclamanta solicită și stabilirea locuinței minorului, instanța de fond a apreciat că și această condiție este dovedită.
În ceea ce privește condiția de admisibilitate a ordonanței președințiale și anume neprejudicierea fondului, aceasta decurge din condiția vremelniciei măsurii dispuse.
Datorită faptului că ordonanța presupune urgența și luarea unor măsuri vremelnice instanța nu poate prejudicia fondul dreptului dar pentru ca hotărârea pe care o dă să nu fie una arbitrară este datoare să cerceteze aparența dreptului.
Așa fiind în cauză fiind îndeplinite dispozițiile, condițiile prev. de art. 996 Cod pr. civ, dispozițiile Legii nr. 272/2004 republicată instanța de fond a apreciat că este în interesul superior al minorului B.R.V., născut la data de ……….. să locuiască cu reclamanta stabilind provizoriu, până la soluționarea definitivă a divorțului, locuința acestuia la mamă.
În cazul în care locuința minorului este stabilită la un părinte celălalt părinte păstrează dreptul de a avea legături personale cu copilul.
În speță, pârâtul a solicitat ca în subsidiar instanța să stabilească legături personale cu minorul în sensul luării săptămânal de vineri ora 14,00 până duminica ora 18,00.
Având în vedere susmenționatul act normativ cum și faptul că reclamanta nu s-a opus programului solicitat instanța de fond a dispus ca pârâtul să ia minorul din locuința reclamantei săptămânal de vineri ora 14,00 și să-l readucă în locuința reclamantei duminica ora 18,00 pe cheltuiala acestuia.
A compensat cheltuielile de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul-reclamant B.G., solicitând anularea sentinței de fond și urmare a rejudecării, respingerea cererii principale și admiterea cererii reconvenționale.
În motivare a arătat că sentința apelată este neîntemeiată în ceea ce privește stabilirea locuinței minorului la reclamanta-pârâtă. De asemenea, precizează că instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut, în sensul că deși reclamanta nu a solicitat prin cererea principală, s-a dispus ca sentința de fond să fie executorie fără somație. În sfârșit, mai arată că instanța nu a stabilit adresa locuinței în care minorul trebuie să locuiască împreună cu mama sa.
Susține apelantul că cererea reclamantei nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art.996 C.pr.civ. Astfel, din probele administrate nu reiese că stabilirea locuinței minorului la mamă reclamă vreo urgență, întrucât minorul are vârsta de 7 ani, așa încât nu depinde fizic de mama sa pentru asigurarea condițiilor strict necesare pentru dezvoltarea sa fizică sau morală, iar prezența numai a tatălui în supravegherea și creșterea sa nu primejduiesc situația minorului.
Mai arată că deși prin cererea introductivă s-a afirmat că ar fi o persoană violentă, că ar consuma alcool și că ar fi amenințat-o pe mamă să părăsească domiciliul, aceste aspecte nu au fost demonstrate în cauză. Din contră, reiese din probele administrate că tatăl minorului este o persoană responsabilă, preocupată de bunăstarea familiei.
Împrejurarea că tatăl a lucrat în străinătate o perioadă de timp nu îl transformă într-un "tată de sărbători";, deoarece acesta pleca la muncă numai câteva luni pe an, apoi revenea alte câteva luni acasă.
În ceea ce privește cea de-a doua condiție, respectiv păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, apelantul susține că ea nici nu a fost analizată de instanța de fond, nefiind justificată prin soluția pronunțată încălcarea unui drept al minorului sau al mamei în relația cu acesta care ar fi păgubit prin întârzierea restabilirii legăturii permanente dintre mamă și copil. De asemenea, nu rezultă că rămânerea minorului în îngrijirea exclusivă a tatălui ar fi avut repercusiuni asupra dezvoltării fizice, psihice sau evoluției școlare a minorului.
În ceea ce privește condiția prevenirii unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, neanalizată de instanța de fond, apelantul susține că nu este îndeplinită în cauză deoarece nu s-a demonstrat că ar exista o pagubă iminentă care s-ar produce aspra minorului dacă acesta va crește în continuare în mediul în care s-a dezvoltat, mergând la aceeași școală, păstrând relațiile cu colegii, învățătoarea și celelalte rude.
În condițiile în care tatăl este preocupat de îngrijirea și întreținerea minorului, iar acesta este foarte atașat de el, nu se poate susține că rămânerea minorului în grija tatălui ar fi în paguba acestuia. Astfel, nu există motive pentru care minorul să fie luat din locuința stabilă, transferat nu numai la altă școală, dar și în altă localitate, având în vedere și caracterul incert al condițiilor pe care mama le poate asigura.
În ceea ce privește mențiunea instanței de fond că sentința este executorie fără somație, precizează că aceasta este dată cu încălcarea art.996 al.3 C.pr.civ., neexistând o cerere a reclamantei în acest sens.
În motivarea criticii referitoare la neindicarea adresei locuinței în care se stabilește provizoriu domiciliul minorului, apelantul arată că aceasta este necesară pe de o parte în vederea exercitării dreptului de vizitare acordat prin sentința apelată, iar pe de altă parte întrucât instanța a avut vedere condițiile efectiv existente la această locuință concretă.
În drept invocă art.996-999, 470 al.5 și 466 C.pr.civ.
În dovedire solicită proba cu înscrisuri, anchetă socială și audierea minorului.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele dosarului, în raport de motivele de apel invocate și de probele administrate, tribunalul reține următoarele:
În ceea ce privește cel dintâi motiv de apel, vizând neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a ordonanței președințiale în privința cererii principale, urmează a reține parțial criticile apelantului, după cum urmează: procedura specială instituită de art.996 și urm. C.pr.civ. presupune întrunirea cumulativă a cerințelor urgenței, vremelniciei și neprejudecării fondului, la care noua reglementare procedurală adaugă existența aparenței de drept în favoarea reclamantului.
Sunt pe deplin valabile considerentele judecătorului fondului în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor vremelniciei și neprejudecării fondului, în condițiile în care măsurile dispuse urmează a produce efecte cel mai târziu până la soluționarea definitivă a procesului de divorț ce formează obiectul dosarului nr.726/202/2015, aflat pe rolul Judecătoriei Călărași, în acest dosar urmând a avea loc soluționarea pe fond a cererilor părților.
Referitor la cerința urgenței, tribunalul reține că în virtutea dispozițiilor art.919 C.pr.civ., aceasta este prezumată, criticile apelantului fiind în realitate subsumate celei de-a patra condiții instituite de art.996 C.pr.civ. și anume existența aparenței de drept în favoarea reclamantului.
În privința acestui din urmă aspect, urmează a constata că într-adevăr, după cum a reținut și instanța de fond, în ultimii 4 ani minorul a fost crescut, educat și îngrijit în principal de către mamă, aceasta fiind figura cea mai prezentă în viața copilului. Este de observat însă că martorii audiați confirmă atașamentul minorului față de ambii părinți, arătând totodată și faptul că, în perioadele când revenea acasă, tatăl se implica în supravegherea, educarea și îngrijirea fiului său.
La o analiză atentă a declarațiilor martorilor, în special a celor propuși de reclamantă, concluzia instanței de fond în sensul că apelantul ar fi fost tată "doar de sărbători"; nu este justificată. Astfel, martorul T.C., concubinul surorii reclamantei declară că el cunoaște părțile de un an și în acest timp pârâtul a fost plecat din țară lipsind 5-6 luni. Menționează că relația minorului cu tatăl este foarte bună, acesta ocupându-se în mod corespunzător de copil ulterior separării în fapt a soților. La rândul său, martora C.R.P., sora reclamantei, declară că de copil se ocupa reclamanta și pârâtul când venea în țară. Aceeași martoră arată într-o primă parte a declarației că pârâtul venea doar de sărbători acasă. Acum este în țară dinainte de Crăciun, iar în anul precedent a venit doar de Paști. Către finalul declarației menționează însă că pârâtul ținea legătura cu minorul telefonic, iar când venea de sărbători stătea maxim 2 luni în țară, precizând apoi că a fost în țară și în vara anului 2014, contrazicându-și astfel cele susținute în precedent în referire la intervalul prezenței tatălui alături de familie.
Împrejurarea că prezența tatălui în familie nu se rezuma la câteva zile în preajma sărbătorilor rezultă nu numai din declarațiile martorilor propuși de reclamantă, ci și din cele prezentate de martorii pârâtului. Astfel, mama apelantului, B.F., menționează că în ultimii 4 ani, fiul său a fost plecat la muncă în străinătate și venea de 2-3 ori pe an, când stătea câte o lună - două. Confirmă faptul că în anul 2014 pârâtul a fost prezent în luna iunie și iulie, revenind apoi pe 5 decembrie. În sfârșit, martora D.M. arată că pârâtul lipsea câte 5-6 luni din domiciliu, dar când era acasă se ocupa de copil.
Sintetizând astfel declarațiile martorilor, tribunalul constată că acestea se coroborează, concluziile putând fi rezumate în aceea că minorul este atașat de ambii părinți care s-au implicat în activitățile impuse de îngrijirea, educarea și supravegherea minorului, mama în mod preponderent, iar tatăl în intervalele în care revenea în țară, fără a putea fi însă minimalizat aportul acestuia. Cu alte cuvinte, din ansamblul declarațiilor martorilor se conturează ideea că tatăl a fost prezent în familie câteva luni în fiecare an, totodată plecarea acestuia la muncă în străinătate fiind de natură să asigure familiei resurse financiare adecvate în tot acest timp. Din această perspectivă, înlăturarea declarațiilor martorilor propuși de pârât apare ca nefiind justificată în raport de aspectele relatate de martori.
În sfârșit, proba testimonială nu a fost aptă să dovedească afirmațiile intimatei reclamante în sensul că tatăl ar avea un comportament violent și că ar consuma alcool, după cum nu s-a dovedit nici faptul că minorul ar fi fost afectat în mod semnificativ prin separarea de mamă. De altfel, chiar și în măsura în care aspectele invocate de reclamantă ar fi fost reale, ele nu sunt neapărat determinante în soluționarea prezentei cauze, deoarece împrejurarea că o persoană este un soț rău nu atrage automat o calificare similară în privința calității sale de părinte. Sub acest aspect, din perspectiva aparenței de drept nu pot fi întrevăzute motivele temeinic justificate pentru care intimata reclamantă a părăsit domiciliul conjugal, lăsând minorul cu tatăl.
Instanța de apel mai are în vedere și un alt element relevant la momentul pronunțării prezentei decizii: deși prin sentința atacată locuința minorului a fost stabilită la mamă și s-a dispus ca aceasta să fie executorie fără somație, până la momentul soluționării apelului, deci într-un interval de peste o lună de la comunicarea sentinței, intimata reclamantă nu a întreprins demersuri pentru punerea în executare a sentinței. Or, această împrejurare poate fi considerată de natură să ridice semne de întrebare în ceea ce privește posibilitățile locative și materiale în ansamblu ale intimatei, cu atât mai mult cu cât și dovezile invocate de aceasta privind veniturile obținute datează din vara și toamna anului 2014, așadar anterior apariției crizei conjugale.
Fiind chemată să stabilească provizoriu locuința minorului, instanța este obligată să țină seama de o serie de criterii în raport de care se apreciază interesul superior al minorului: condițiile locative oferite de părinți, vârsta copilului, conduita părinților, legăturile de afecțiune, sexul copilului, starea sănătății membrilor familiei, posibilitatea părinților de a aloca timpul necesar pentru îngrijirea și educarea copilului, disponibilitatea de a permite celuilalt părinte să mențină legături personale cu minorul.
În raport de aspectele de fapt anterior menționate, tribunalul apreciază că aparența de drept este la acest moment în favoarea tatălui, iar nu a mamei. Așa cum s-a reținut și în cele ce preced, nu s-a invocat și nu s-a dovedit un comportament necorespunzător al tatălui față de fiul său, după cum nu a rezultat nici lipsa experienței și priceperii în activitățile cotidiene ce decurg din stabilirea locuinței minorului la el, ci din contră, martorii au confirmat că acesta se implica în aceste activități. De asemenea, rezultă la acest moment disponibilitatea totală a tatălui de a se ocupa de fiul său în condițiile în care la actualmente nu are un loc de muncă, asigurându-și existența din sumele economisite și beneficiind de sprijinul rudelor.
Este adevărat că separarea minorului de mamă este o măsură de natură să afecteze minorul pe plan emoțional, însă nu trebuie neglijat nici imperativul asigurării stabilității în mediul de viață al copilului. Sub acest aspect, urmează a observa că minorul a locuit împreună cu ambii părinți la domiciliul tatălui, iar în raport de vârsta de 7 ani, fiind la debutul învățământului primar, mutarea sa într-o altă localitate, unde la acest moment domiciliază mama, situată la o distanță considerabilă, urmată de consecința transferului școlar, ar fi de natură să-l destabilizeze pe minor și să accentueze impactul divorțului. Cu alte cuvinte, nu pare oportun ca pe lângă separarea de unul din părinți, minorul să fie nevoit să schimbe mediul locativ, școlar și să întrerupă contactul cu persoanele cu care a relaționat (colegi, prieteni de joacă, personal didactic). Separarea de mamă urmează a fi compensată pe cât posibil prin stabilirea unui program de legături personale, conform solicitării subsidiare din cererea introductivă, însă cu adecvarea formei acestuia de o manieră care să permită încheierea programului școlar, de hrană și odihnă a copilului în ziua de vineri, precum și deplasarea din com. ……… în mun. ………... Aceleași aspecte vor fi avute în vedere și în ceea ce privește momentul încheierii programului de legături personale, urmărind ca minorul să revină în domiciliu la o oră care să permită efectuarea tuturor activităților prealabile începerii unei noi săptămâni de cursuri școlare.
În ceea ce privește cea de-a doua critică a apelantului, tribunalul constată că aceasta este pe deplin întemeiată, întrucât instanța de fond a încălcat principiul disponibilității și a acordat mai mult decât s-a cerut, în sensul că a dispus ca sentința să fie executorie și fără somație, deși nu a existat o astfel de cerere din partea reclamantei, cerință impusă prin dispozițiile art.996 al.3 C.pr.civ.
În sfârșit cea de-a treia critică vizând neindicarea adresei la care s-a stabilit locuința minorului devine rămasă fără obiect în raport de modalitatea de soluționare a prezentului apel, cu precizarea că ea era oricum nefondată în condițiile în care legea nu impune o astfel de cerință, iar în literatura de specialitate și în practica judiciară s-a stabilit unanim faptul că nu se impune menționarea adresei, aceasta figurând de altfel în dispozitivul sentinței (domiciliul părții).
Față de aceste considerente, în baza art.999 raportat la art.480 C.pr.civ., tribunalul va admite apelul declarat de apelantul B.G. împotriva sentinței civile nr. 667/26.02.2015 pronunțată de Judecătoria Călărași în dosarul nr. 727/202/2015, pe care o va schimba în parte, atât în ceea ce privește modalitatea de soluționare a cererii principale, cât și a cererii reconvenționale și rejudecând va admite în parte cererea principală formulată de reclamanta B.N. și în totalitate cererea reconvențională formulată de pârâtul B.G.. Se va stabili provizoriu, până la rămânerea definitivă a sentinței de divorț, care face obiectul dosarului nr. 726/202/2015 al Judecătoriei Călărași, locuința minorului B.R.V., născut la ………….., la domiciliul tatălui, urmând ca mama să mențină legături personale cu minorul prin luarea acestuia la domiciliul său în primul și al treilea week-end din lună, de sâmbătă ora 10,00 până duminică ora 16,00.
Va fi înlăturată dispoziția din sentință cu privire la caracterul executoriu și fără somație și se vor menține dispozițiile privind compensarea cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelantul B.G. împotriva sentinței civile nr. 667/26.02.2015 pronunțată de Judecătoria Călărași în dosarul nr. 727/202/2015, pe care o schimbă în parte, atât în ceea ce privește modalitatea de soluționare a cererii principale, cât și a cererii reconvenționale și, rejudecând:
Admite în parte cererea principală formulată de reclamanta B.N..
Admite cererea reconvențională formulată de pârâtul B.G..
Stabilește provizoriu, până la rămânerea definitivă a sentinței de divorț, care face obiectul dosarului nr. 726/202/2015 al Judecătoriei Călărași, locuința minorului B.R.V., născut la ……….., la domiciliul tatălui.
Încuviințează mamei să mențină legături personale cu minorul prin luarea acestuia la domiciliul său în primul și al treilea week-end din lună, de sâmbătă ora 10,00 până duminică ora 16,00.
Înlătură dispoziția din sentință cu privire la caracterul executoriu și fără somație.
Menține dispozițiile privind compensarea cheltuielilor de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 31.03.2015.
| ← Drepturi băneşti - Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale | Suspendare executare act administrativ. Jurisprudență → |
|---|
