Alte cereri - atragere răspundere administrator judiciar

Tribunalul CĂLĂRAŞI Hotărâre nr. 359 din data de 27.11.2014

Dosar nr. 592/116/2009/a1

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr.359

Ședința publică de la 27 Noiembrie 2014

Completul compus din:

JUDECĂTOR SINDIC ………….

Grefier……………

Pe rol pronunțarea acțiunii civile formulată de reclamanta S.C.B. SRL împotriva pârâtei CC INSOL SPRL - Filiala ………. și intimații asiguratori S.C.O. V. I. G. SA, Societatea de asigurare - Reasigurare A. SA, având ca obiect alte cereri - atragere răspundere administrator judiciar.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 20 noiembrie 2014 și au fost consemnat în încheierea din acea zi ce face parte integrantă din prezenta sentință când tribunalul în vederea deliberării a amânat pronunțarea cauzei la data de 27 noiembrie 2014 pronunțând următoarea sentință.

JUDECĂTORUL SINDIC

Asupra acțiunii civile de față;

Prin cererea introdusă la această instanță la data de 10 iunie 2014 și înregistrată sub nr.592/116/2009/a1, reclamanta S.C.B. SRL cu sediul în …………a chemat în judecată pe pârâta CC INSOL SPRL - Filiala ………… cu sediul în …………….., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C.3M C. SRL, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la acoperirea prejudiciului în cuantum de 184,732,8 lei provocat prin exercitarea defectuoasă a atribuțiilor sale legale, fiind incidente și prevederile art.998-999 Cod civil.

În motivarea acțiunii arată că după data de 19.01.2010 când pârâta a fost numită lichidator judiciar al debitoarei S.C.3M C. SRL a procedat la recuperarea creanțelor debitoarei iar în cadrul acestui demers a înaintat în instanță două acțiuni în contradictoriu cu S.C.M. C. I. SRL:

- Dosar nr.2404/116/2010 al Tribunalului Călărași pentru suma de 115.198,49 lei provenind din Contractul de Antrepriză încheiat la data de 24.08.2006;

- Dosar nr.2316/116/2011 al Tribunalului Călărași pentru suma de 796.716,47 lei provenind din Contractul de antrepriză încheiat la data 20.03.2007 valoarea totală a acestor contracte fiind de 911.916,96 lei sumă care ar fi acoperit nu numai creanța sa ci și pe cea a altor creditori din dosar însă ambele acțiuni au fost respinse - nu pe fondul cauzei - ci datorită culpei grave a lichidatorului judiciar, acesta administrând dosarele într-un mod total neprofesional și anume:

- În dosarul nr.2404/116/2010 Curtea de Apel prin Decizia nr.267/19.05.2011 a invalidat sentința Tribunalului Călărași iar apoi Înalta Curte de Casație și Justiție a menținut decizia Curții de Apel București, constatând că acțiunea este inadmisibilă.

Pentru a se pronunța astfel a fost admisă excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești, reținându-se că lichidatorul judiciar s-a adresat instanțelor deși în cadrul contractului din 24.08.2006 părțile înseraseră o clauză compromisorie prin care competența soluționării litigiilor revenea Curții de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.

- În dosarul nr.2316/116/2011 prin sentința civilă nr.752/2.05.2012 a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune, acțiunea fiind înaintată instanței la data de 05.05.2011 în condițiile în care termenul de prescripție se împlinise la data de 05.06.2010, cu mult după ce pârâta CC INSOL SPRL fusese desemnat lichidator. Cererea de revizuire împotriva acestei sentințe s-a făcut în mod formal și a fost lăsată în nelucrare astfel că s-a perimat (dos.1705/116/2012), deci lichidatorul a stat în pasivitate o lungă perioadă de timp, așteptând sau acceptând împlinirea termenului de prescripție, demersul său ulterior având doar un caracter formal, creând aparența de implicare și profesionalism.

Consideră că în ambele cazuri este evidentă vinovăția lichidatorului, fie că ar fi acționat cu intenție fie că s-a aflat în culpă și neglijența sa trebuie sancționată prin obligarea la suportarea prejudiciului produs având în vedere calitatea sa de profesionist în materie, calitate în virtutea căreia putea și trebuia să cunoască aspectele neglijate, mai ales că aceste dosare nu prezentau vreo complexitate deosebită.

Mai arată că solicită introducerea în cauză a asiguratorului ce va rezulta din polița de asigurare de răspundere civilă obligatorie a pârâtei CC INSOL SPRL.

Solicită admiterea cererii și obligarea lichidatorului judiciar la plata sumei de 184.732,8 lei sumă ce urmează a fi suportată de acesta.

S-au invocat în drept prevederile art.22 alin.3 și 4 din Lg.85/2006 și art.998-999 Codul civil din 1864

În dovedirea cererii a depus la dosar: extras de pe site-ul Tribunalului Călărași privind dosarul de faliment nr.592/116/2009 privitor cu debitoarea S.C.";3 M C."; SRL, contractul de antrepriză încheiat în data de 20.03.2007 încheiat între S.C.";3 M C."; SRL și S.C.M. C. I. SRL, decizia comercială nr.267/19.05.2011 a Curții de Apel București - Secția a VI-a comercială, extras de pe site-ul Î.C.C.J. privind dosarul nr.2404/116/2010 și sentința civilă nr.752/2.05.2012 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr.2316/116/2011.

La data de 16.07.2014 pârâta CC INSOL SPRL -Filiala ……….. a depus întâmpinare prin care a solicitat în principal respingerea acțiunii pe cale de excepție având în vedere că acțiunea nu a fost legal timbrată deci trebuie respinsă ca netimbrată, tot pe cale de excepție s-a solicitat să fie respinsă drept inadmisibilă în conformitate cu prevederile art.194 lit.d Cod procedură civilă în raport de temeiul de drept invocat având în vedere că dispozițiile indicate de reclamantă art.998-999 cod civil sunt și erau abrogate la data introducerii cererii astfel că temeiul de drept nu putea fi indicat decât în raport de actualul Cod civil.

Mai arată că temeiul de drept indicat art.22 alin.3 și 4 din legea insolvenței prevede în prima teză și conform alin.3 neîndeplinirea de către administratorul judiciar a atribuțiilor fixate fie de legiuitor conform legii de organizare sau de judecătorul sindic, care au fost aduse la îndeplinire, neînregistrându-se abateri în acest sens.

În legătură cu alin.4 al textului arată că prejudiciul de care se face vorbire nu este dovedit și nici nu există dovada că lichidatorul judiciar în cadrul procedurii falimentul a procedat în detrimentul reclamantei, cu intenția de a o păgubi.

Mai arată că solicită respingerea acțiunii întrucât nu este dovedită vinovăția sa, că a acționat cu intenție în vederea cauzării de prejudicii vreunui creditor și consideră că pentru a fi antrenată răspunderea delictuală este necesar a se indica temeiul de drept, motivația în fapt dar și momentul la care s-a născut dreptul reclamantei la dezdăunare. Consideră că raportat la momentul la care face referire reclamanta a intervenit prescripția dreptului la acțiune, raportat și la obiectul cererii, în sensul că procedura insolvenței este deschisă din anul 2009 iar creanța a fost constatată de către instanță după un întreg șir de contestații, soluționate cu stabilirea creanței pe care o indică reclamanta, drept valoare a prejudiciului.

Atât timp cât se solicită tragerea la răspundere pentru cauzarea unor prejudicii pentru o faptă care ar consta în neglijență sau pasivitate a lichidatorului judiciar, ar fi fost necesar a fi fixat în timp momentul la care s-a produs paguba, ori în cauză se apreciază că acest moment este cel al numirii ca lichidator judiciar, astfel că a intervenit prescripția dreptului de a mai solicita pe această cale obligarea la plata vreunei creanțe din cadrul procedurii insolvenței.

Pe fondul cauzei pârâta arată că nu se face vinovată de nici o faptă care să atragă răspunderea sa delictuală, sens în care precizează conform art.1357 Cod procedură civilă că nu se poate reține vinovăția sa prin respectarea obligației impuse de procedura insolvenței întrucât și-a îndeplinit atât obligațiile legale cât și cele impuse de către instanță.

În ceea ce reprezintă împrejurările producerii presupusei fapte ilicite, consideră că atâta timp cât s-au pronunțat instanțe judecătorești asupra acțiunilor formulate de S.C.";3 M C."; SRL, respectiv în cauza ce a format obiectul dosarului 2404/116/2010 s-a pronunțat I.C.C.J. iar în cauza 2316/116/2011 Tribunalul Călărași a decis ca intervenită prescripția dreptului de formulare a acțiunii, deci în situația în care instanța de judecată a constatat prescripția dreptului material la acțiune, o eventuală atacare a hotărârii nu ar fi determinat decât alte cheltuieli exagerate care să îngreuneze procedura. A considerat că prioritară era obținerea disponibilului financiar din vânzarea activelor decât să avanseze fonduri bănești pentru suportarea unor lungi procese care ar fi atras o tergiversare exacerbată, plăți inutile și nerespectarea termenelor procedurale.

A mai arătat că în cadrul procedurii insolvenței ca urmare a valorificării activelor societății debitoare și a distribuției sumelor încasate dacă unul dintre creditori care deține o creanță negarantată, se consideră prejudiciat, nu este culpa sa și consideră că a făcut demersuri în vederea recuperării creanțelor însă până când se constată inadmisibilitatea sau prescripția dreptului la acțiune, acestea fiind excepții dirimante care atrag paralizarea acțiunilor pe viitor, eventualele demersuri ale pârâtei ar fi apărut inutile și generau cheltuieli care nu puteau fi suportate, dată fiind situația financiară a societății debitoare.

La termenul din 6 august 2014 s-a dispus introducerea în cauză a asiguratorului O. Călărași.

La data de 25.09.2014 intimata asigurator S.C.O. V. I. G. SA a depus întâmpinare prin care a arătat că în absența depunerii la dosarul cauzei a unei polițe de asigurare de răspundere civilă profesională încheiate cu pârâta a efectuat demersuri în sistemul informatic și urma verificărilor a identificat polița de asigurare de răspundere civilă profesională seria G, nr……. emisă în data de 29.01.2014 cu valabilitate din 31.01.2014 până la 29.01.2015 însă având în vedere că prezenta cauză are în vedere hotărâri judecătorești pronunțate în perioada 2011-2012 în dosarul nr.2404/116/2010, respectiv dos.2316/116/2011 iar reclamanta apreciază că soluțiile date în aceste cauze au fost consecința administrării lor necorespunzătoare și culpabile de către pârâtă solicită a se analiza și a se lua act de faptul că intimata asigurator S.C.O. V. I. G. SA nu are răspundere pentru aspectele învederate de reclamanta creditoare, în acest sens fiind dispozițiile art.7, pct.7.1, 7.2, 7.3 din condițiile generale ale asigurării.

A depus la dosar copii de pe polița de asigurare de răspundere civilă profesională seria G, nr………. având valabilitate între O. Călărași și CC INSOL SPRL - Filiala ………, condițiile generale și condițiile specifice poliței de asigurare.

La termenul din 25.09.2014 instanța pus în discuție, din oficiu, solicitarea și depunerea la dosar de către pârâtă a tabelului definitiv consolidat al creanțelor din dosarul de faliment, să menționeze în scris cât din creanțele creditorilor din tabel au fost acoperite, să depună copii de pe rapoartele de activitate în care să se fi făcut precizări cu privire la bunurile și creanțele deținute de debitoare și cu privire la demersurile efectuate de lichidator pentru valorificarea bunurilor și cu privire la recuperarea creanțelor debitoarei împotriva altor societăți cât și o copie de pe raportul prevăzut de art.59 din Lg.85/2006.

Reclamanta prin apărător a fost de acord cu probatoriul pus în discuție de instanță.

La data de 16.10.2014 reclamanta S.C.B. SRL a depus la dosar un punct de vedere față de apărările formulate de pârâtă prin întâmpinare cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii și cu privire la prescripția dreptului la acțiune, prin care arată că excepția inadmisibilității acțiunii nu are susținere solicitând respingerea acesteia deoarece art.194 lit.d NCod de procedură civilă prevede că cererea trebuie să cuprindă motivele de drept fără însă ca lipsa sau greșita lor indicare să atragă nulitatea sau inadmisibilitatea cererii, în art.196 NCPC fiind arătate explicit motivele de nulitate iar motivarea greșită în drept nu este printre acestea, mai mult chiar și cele existente se pot îndrepta.

Mai arată că la momentul acțiunii defectuoase/omisiunii lichidatorului judiciar erau în vigoare dispozițiile art.998-999 VCod civil iar conform art.6(6) din Lg.76/2012 în speță prevederile NCC nu se aplică enumerându-se limitativ cazurile în care în noul cod civil retroactivează și chiar dacă s-ar aplica noul cod de procedură civilă cererea nu ar putea fi nulă întrucât a fost motivată pe vechiul cod.

Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune arată că pârâta a încercat să ducă în eroare instanța susținând că procedura insolvenței a fost deschisă în anul 2009 deoarece dreptul reclamantei nu se naște la data deschiderii procedurii ci la data producerii prejudiciului prin faptele/omisiunile lichidatorului această dată fiind cea la care aceste prejudicii au devenit certe. Pentru dosarul nr.2404/116/2010 dreptul reclamantei s-a născut la data de 9.04.2014 iar pentru dosarul nr.2316/116/2011 dreptul s-a născut la data de 2.05.2012. Reclamanta a formulat acțiunea și a transmis-o pe rolul instanțelor de judecată la data de 9.06.2014 fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași la data de 10.06.2014 adică în interiorul termenelor de prescripție.

S-a mai arătat că pârâta a susținut că a făcut demersurile necesare în vederea recuperării creanțelor însă le-a făcut în mod defectuos și neprofesional, într-un caz acționând cu întârziere iar în celălalt caz s-a adresat instanței necompetente, deci lichidatorul a făcut demersuri greșite ce îi atrag culpa profesională, instanțele judecătorești nepronunțându-se pe fondul cauzelor ci pe excepții ce provin din culpa profesională a pârâtei CC INSOL SPRL Filiala ………..

La data de 15.10.2014 pârâta CC INSOL SPRL Filiala ……… a depus răspuns la întâmpinarea formulată de asiguratorul O. V. I. G. arătând că articolul invocat de asigurator nu privește asigurarea de răspundere civilă profesională a practicienilor în insolvență conform obiectului dosarului ce se judecă, aceasta invocând art.7, pct.7.1, 7.2, 7.3 din condițiile generale ale asigurării ca și perioadă de începere a perioadei de asigurare și de încetare a acesteia. În conformitate cu dispozițiile art.4 pct.1 din asigurarea de răspundere civilă profesională a practicienilor în insolvență se specifică destul de clar condițiile pe care asiguratorul nu acordă despăgubiri pentru pretențiile formulate în legătură cu:

"(i)prejudicii ce decurg din nerespectarea de către din nerespectarea de către asigurat a hotărârilor luate de adunarea creditorilor în conformitate cu legislația în vigoare, precum și din nerespectarea hotărârilor judecătorului sindic,

(ii) prejudicii ce decurg din depășirea atribuțiilor prevăzute de lege sau stabilite de judecătorul sindic;

(iii) prejudicii ce decurg din nerespectarea ordini de preferință a creditorilor;

(iv) prejudiciile ce decurg din nerespectarea dispozițiilor privitoare la vânzarea bunurilor companiei administrate, reorganizate sau lichidate;

(v) prejudicii constând în diferența dintre prețul de vânzare obținut de lichidator pentru bunurile companiei administrate, reorganizate sau lichidate și un preț mai bun care s-ar fi putut obține;

(vi) prejudicii ce decurg din neîndeplinirea obiectivelor propuse prin planul de reorganizare sau lichidare;

(vii) prejudicii cauzate de asigurat în legătură cu serviciile profesionale oferite de asigurat companiei administrate, reorganizate sau lichidate, cum ar fi de exemplu: servicii de consultanță contabilă, financiară, juridică etc";..

Față de cele menționate apreciază că polița de asigurare poate fi reținută în cauză urmând ca în funcție de soluția ce se va pronunța asiguratorul O. V. I. G. să respecte condițiile, conform poliței de asigurare încheiate.

La data de 15.10.2014 pârâta a depus la dosar note scrise cuprinzând precizările care i-au fost solicitate din oficiu de către instanță la care a anexat copii de pe rapoartele de activitate din 4.07.2012-18.10.2012, din 17.08.2011-17.11.2011, din 28.09.2010-16.11.2010, din 25.08.2010-28.09.2010, din 17.11.2011-9.02.2011, din 14.03.2012-4.07.201, din 18.10.2012-24.01.2013, din 18.04.2013-23.05.2013, din 13.06.2013-19.09.2013, raportul prevăzut art.59 din Lg.85/2006, tabelul definitiv consolidat și copii de pe polițele de asigurare încheiate începând cu anul 2010 și până în 2014 între pârâta CC INSOL SPRL Filiala ………. și S.C.A. A..

La termenul din 16.10.2014 apărătorul reclamantei a solicitat introducerea în cauză a asiguratorului S.C.A. A. SA având în vedere polițele de asigurare depuse de pârâtă din care rezultă că în perioada 2010-2013 inclusiv pârâta a avut asigurarea încheiată cu această societate, cerere ce a fost admisă de instanță.

La termenul din 6 noiembrie 2014 intimata asigurator O. V. I. G. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive întrucât nu există o identitate dintre părțile în litigiu și subiectul raportului juridic care este dedus judecății cauzei deoarece această societate de asigurări nu are răspundere în calitate de asigurator pentru aspectele învederate de către reclamantă având în vedere că polița de asigurare existentă la dosarul cauzei are în vedere perioada dintre 30.01.2014 până la 29.01.2015 iar prejudiciul are în vedere soluții pronunțate în perioada 2011-2012, deci anterioare contractului de asigurare.

La data de 18.11.2014 reclamanta S.C.B. SRL a depus la dosar note scrise cu privire la excepția invocată de asiguratorul O. V. I. G. SA și a solicitat respingerea acestei excepții pentru următoarele motive:

Cu privire la culpa pârâtei s-a referit strict la dosarul nr.2404/116/2010 unde CC INSOL SPRL nu a ținut seama de clauza compromisorie și a îndreptat acțiunea către Tribunalul Călărași și nu către instanța arbitrală desemnată de părți prin contractul dintre acestea. Solicită a se observa că momentul emiterii deciziei ÎCCJ în recurs adică data de 9.04.2014 se află în interiorul perioadei asigurate de către asiguratorul S.C.O. V. I. G. SA, această dată marcând momentul la care prejudiciul a devenit cert.

Mai arată că având în vedere că cererea de despăgubire a fost formulată împotriva pârâtei între datele de 30.01.2014 și 29.01.2015 și a fost adusă la cunoștința intimatei în aceeași perioadă solicită respingerea excepției invocate.

Pe fondul cauzei arată că practic trebuie să fie determinat momentul care dă naștere obligației asiguratorului S.C.O. V. I. G. SA la plata despăgubirii către pârâtă: data acțiunii defectuoase a pârâtei, data anulării sentinței de fond, data deciziei dată în apel sau data respingerii recursului iar răspunsul la aceste întrebări reiese chiar din condițiile de asigurare, acte semnate între pârâta asigurată CC INSOL SPRL și intimata asigurator S.C.O. V. I. G. SA.

Mai arată că termenul general de prescripție de 3 ani care curge împotriva reclamantei și în beneficiul pârâtei a început să curgă de la data la care prejudiciul produs a devenit cert respectiv la 02.05.2012 pentru cel provenit din dosarul nr.2316/116/2011 și 09.04.2014 pentru cel provenit din dosarul nr.2404/116/2010.

În subsidiar a arătat că, în cazul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatei S.C.O. V. I. G. SA urmează ca în ambele situații, calitatea procesuală pasivă secundară să revină intimatei asigurator A. A. SA.

La data de 19.11.2014 intimatul asigurator S.C.O. V. I. G. SA a depus note scrise prin care a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive invocate oral la termenul din 6.11.2014 arătând că reclamanta nu a făcut dovada identității între S.C.O. V. I. G. SA, în calitate de chemat în garanție și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății, solicitând a se observa că intimata a depus polița de asigurare de răspundere civilă profesională seria G cu nr……….. emisă în data de 29.01.2014 cu valabilitate din 30.01.2014 până la 29.01.2015 iar cererea de face obiectul prezentei cauze are în vedere hotărâri judecătorești pronunțate în perioada 2011-2012 în dosarul nr.2404/116/2010, respectiv 2316/116/2011 deci asiguratorul nu poate avea răspundere pentru aspectele învederate de reclamanta creditoare. De asemenea pârâta a depus la dosar polițele de asigurare emise în 29.01.2014, 28.01.2011, 27.01.2012, respectiv 23.01.2013 încheiate cu A. A. R. SA.

La termenul din 20.11.2014 intimata asigurator A. SA a invocat oral excepția lipsei calității sale procesual pasive menționând că în condițiile contractuale încheiate cu pârâta este specificat clar că data la care o cerere de despăgubire este adusă la cunoștința asiguratorului trebuie să fie în perioada asigurată și cum acțiunea reclamantei a fost introdusă în 2014, an în care nu mai are încheiat contract de asigurare cu pârâta rezultă că nu poate fi atrasă în proces în calitate de pârâtă.

Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul reține următoarele:

Pârâta CC INSOL SPRL - Filiala ……… a fost desemnată administrator judiciar al debitoarei S.C.";3 M C."; SRL prin sentința civilă nr.205/F/5.05.2009 a Tribunalului Călărași prin care s-a luat act de renunțarea debitoarei la judecata contestației depuse împotriva cererii de deschidere a procedurii insolvenței formulate de creditoarea D.G.F.P.Călărași -prin Administrația Finanțelor Publice Oltenița, fiind admisă cererea formulată de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice Călărași -prin Administrația Finanțelor Publice Oltenița împotriva debitoarei S.C.3 M C. SRL și în baza art.33 alin.6 din Lg.85/2006 dispunându-se deschiderea procedurii generale de insolvență prevăzută de Lg.85/2006 împotriva acestei debitoare.

Ulterior, prin sentința civilă nr.21/F/19.01.2010 s-a dispus intrarea în faliment a aceleiași debitoare, dizolvarea sa și a fost desemnată pârâta în calitate de lichidator judiciar provizoriu; prin aceeași sentință s-a stabilit ca termenul maxim de predare a gestiunii de la debitoare și administratorul judiciar către lichidatorul judiciar desemnat să fie data de 29.01.2010.

Potrivit art.20 (1) lit.e și art.25 lit.g din Lg.85/2006 printre atribuțiile stabilite de lege administratorul/lichidatorul judiciar se numără cea de: "urmărire a încasării creanțelor din averea debitorului rezultate din transferul de bunuri sau sume de bani efectuat de acesta înaintea deschiderii procedurii, încasarea creanțelor, formularea și susținerea acțiunilor în pretenții pentru încasarea creanțelor debitorului, pentru aceasta putând angaja avocați";.

În cauza de față s-a susținut de către reclamanta B. SRL în calitate de creditor chirografar al debitoarei S.C.";3M C."; SRL înscris în tabelul definitiv consolidat al creanțelor cu o creanță în sumă de 184.732,8 lei că pârâta CC INSOL SPRL în calitate de lichidator - desemnat și confirmat de adunarea creditorilor și-a exercitat cu gravă neglijență atribuția legală de a formula și susține cele două acțiuni în pretenții ce au format obiectul următoarelor dosare:

- dos.2404/116/2010 al Tribunalului Călărași format pentru recuperarea sumei de 115.198,49 lei provenind din contractul de antrepriză încheiat între S.C.";3M C."; SRL și S.C.M. C. I. SRL la 24.08.2006.

- dos.2316/116/2011 al Tribunalului Călărași format pentru recuperarea sumei de 796.716,47 lei provenind din contractul de antrepriză încheiat de S.C.";3M C."; SRL și S.C.M. C. I. SRL la 20.03.2007.

Culpa gravă a pârâtei a fost susținută de reclamantă prin prisma soluțiilor primite în cele două cauze care nu s-au soluționat pe fond ci au fost respinse pe excepție (în primul admițându-se excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești prin decizia 267/19.05.2011 a Curții de Apel București rămasă irevocabilă prin decizia Î.C.C.J. din 9.04.2014, iar în cel de-al doilea admițându-se prin sentința civilă nr.752/2.05.2012 a Tribunalului Călărași excepția prescripției dreptului la acțiune, această din urmă sentință rămânând definitivă în această formă prin neapelare și ca urmare a perimării cererii de revizuire formulată împotriva acesteia).

Reclamanta a apreciat că administrarea necorespunzătoare a celor două dosare i-a cauzat un prejudiciu prin nerecuperarea creanței cu care a fost înscrisă în tabelul creditorilor deoarece totalizând sumele ce reprezentau pretențiile din cele două dosare ar fi rezultat valoarea de 911.916,96 lei, sumă ce ar fi putut acoperi nu numai creanța sa cât și pe cea a altor creditori din dosar și că pierderea proceselor s-a datorat faptului că pârâta a acționat cu neglijență și că, fiind profesionist, trebuia să cunoască toate aspectele legale de cele două dosare mai ales că acestea nici nu prezentau o complexitate deosebită.

Prin acțiunea formulată reclamanta a solicitat introducerea în cauză și a asiguratorului ce va rezulta din polița de asigurare de răspundere obligatorie deținută de pârâtă.

Pârâta a precizat prin întâmpinare că are încheiată poliția de asigurare cu S.C.O. seria G, nr……… cu valabilitate din 30.01.2014 și până la 29.01.2015 și că anterior acestei perioade mai precis între anii 2010-2013 inclusiv a avut polițe de asigurare de răspundere profesională încheiate cu S.C.A. SA.

Cele două societăți de asigurare S.C.O. SA și S.C.A. SA au fost introduse în cauză ca urmare a solicitării reclamantei de a le fi opozabilă hotărârea pronunțată însă nu au deținut calitatea de pârâte în prezenta cauză deoarece reclamanta nu a solicitat obligarea acestora în solidar cu pârâta CC INSOL SPRL la plata daunelor pretinse, iar pârâta nu a formulat cerere de chemare în garanție a acestora astfel încât excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de cele două societăți de asigurare este neîntemeiată și urmează a fi respinsă.

Raportat la momentul precizat de reclamantă ca fiind cel al producerii prejudiciului în patrimoniul său respectiv cel al rămânerii definitive a sentinței civile nr.752/2012 a Tribunalului Călărași și al pronunțării Î.C.C.J. în recursul declarat împotriva deciziei nr.267/2011 a Curții de Apel București respectiv 2012 și 2014 instanța apreciază că se impune a fi calificat, conform art.22 din Codul de procedură civilă, temeiul juridic al prezentei acțiuni ca fiind art.1357 și următoarele din Codul civil actual și aceasta deoarece s-a precizat că faptele prejudiciabile au fost săvârșite de pârâtă după întrarea acestui cod în vigoare devenind aplicabil art.6(5) din acesta care prevede că: "Dispozițiile legii noi se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după intrarea sa în vigoare";.

Având în vedere incidența Noului Cod civil instanța apreciază că excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei invocată de pârâta CC INSOL SPRL - Filiala …….. este neîntemeiată deoarece, potrivit art.2517, termenul general de prescripție este de trei ani iar acesta înceapă să curgă de la data când păgubitul (adică reclamanta) a cunoscut paguba și cel care răspunde de ea (art.2528 Cod civil) aceste momente fiind în iulie 2012 și respectiv în aprilie 2014 deci acțiunea introdusă la 10.06.2014 a fost formulată în interiorul termenului de prescripție de 3 ani.

Urmează a fi înlăturată susținerea pârâtei în sensul că termenul de prescripție de trei ani a început să curgă de la data numirii sale ca lichidator respectiv în anul 2010 deoarece nu la acest moment a fost produs prejudiciul pretins de reclamantă și a cărui reparare a solicitat-o ci momentul respectiv este cel la care prejudiciul a devenit cert, respectiv cel al rămânerii irevocabile a hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarele menționate în acțiune.

Pe fondul cauzei tribunalul reține următoarele:

Potrivit art.22(3)(4) din Lg.85/2006 judecătorul sindic poate sancționa administratorul judiciar cu amendă judiciară în cazul în care acesta din culpă sau cu rea credință nu își îndeplinește sau îndeplinește cu întârziere atribuțiile prevăzute de lege sau stabilite de judecătorul sindic, iar în cazul în care prin fapta sa administratorul judiciar a cauzat un prejudiciu el va putea fi obligat la acoperirea acestuia.

Această normă juridică face trimitere implicită la toate elementele răspunderii civile delictuale de drept comun respectiv: prejudiciu, faptă ilicită, legătura de cauzalitate și vinovăție - sub forma culpei sau relei credințe.

Acțiunea reclamantei pentru plata despăgubirilor egale cu creanța sa rămasă nerecuperată în dosarul de faliment privind-o pe debitoarea S.C.";3M C."; SRL presupune probarea în instanță a tuturor elementelor - condiții ale răspunderii civile delictuale.

În conformitate cu dispozițiile art.1349 Noul Cod civil referitor la răspunderea delictuală "Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.

Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral";.

Potrivit art.16 Noul Cod Civil există două modalități ale vinovăției: intenția și culpa (în sensul neglijența).

Se consideră că o faptă delictuală a fost săvârșită cu intenție atunci când "autorul prevede rezultatul faptei sale și fie urmărește producerea lui prin intermediul faptei, fie, deși nu îl urmărește, acceptă posibilitatea producerii acestui rezultat";.(art.16 alin.3 Noul Cod civil).

Se consideră a fi în culpă cel care fie prevede rezultatul faptei sale, dar nu îl acceptă, socotind fără temei că nu se va produce (imprudența), fie nu prevede rezultatul faptei, deși trebuia să îl prevadă (neglijența).

Culpa este gravă atunci când autorul a acționat cu o neglijență sau imprudență pe care nici persoana cea mai lipsită de dibăcie nu ar fi manifestat-o față de propriile interese";. Criteriile după care se apreciază deci vinovăția sunt prudența și diligența pe care un proprietar le-ar manifesta în administrarea bunurilor sale, cu excepția cazului în care legea prevede altfel (art.1480 alin.1 NCC).

Modelul de referință la care trebuie raportată vinovăția este cel al omului prudent și diligent, deși în doctrina recentă a fost propus și etalonul omului rațional. Excesul de prudență și diligență poate conduce la blocarea procesului decizional, la teama asumării de riscuri - în timp ce omul rațional este prudent și diligent, însă totodată conștient de faptul că nu poți fi niciodată sută la sută asigurat cu privire la rezultatul unei acțiuni.

Ținând cont de faptul că lichidatorul judiciar este cel mai adesea în mijlocul unor interese aflate în conflict și că activitatea acestuia este supusă unui dublu control din partea creditorilor și din partea judecătorului sindic, atragerea răspunderii acestuia chiar și pentru culpa cea mai ușoară apare ca o măsură exagerată și injustă.

Această interpretare este rațională și prin corelare cu art.1480 alin.2 din Codul civil care prevede că "În cazul unor obligații inerente unei activități profesionale diligența se apreciază ținând seama de natura activității exercitate";.

Codul civil prevede totodată că atunci când o persoană acționează cu permisiunea legii sau atunci când își exercită drepturile în limitele lor nu răspund pentru prejudiciile suferite de terți ca urmare a acestor fapte.

Cu privire la acțiunile promovate de lichidatorul judiciar al debitoarei S.C.";3M C."; SRL este evident că au fost formulate după ce pârâta a intrat în posesia documentelor relevante care i-au fost puse la dispoziție de către administratorul special al debitoarei și în baza informațiilor furnizate de acesta, iar din dosarul atașat prezentei cauze (2316/116/2011) rezultă că informațiile respective au fost insuficiente, imprecise și inexacte întrucât pretențiile au fost solicitate în baza unei facturi emise la peste un an de la finalizarea lucrărilor contractate și de la încetarea contractului dintre părți, situație în care excepția prescripției invocată de pârâtă prin acțiune a fost apreciată întemeiată și deci admisă de instanță pentru acest motiv, reprezentantei reclamante neputându-i-se reține nici o culpă cu privire la modul de întocmire al documentelor de către debitoare anterior deschiderii procedurii iar acest mod defectuos de lucru a condus la respingerea pretențiilor solicitate, ca urmare a intervenirii prescripției dreptului la acțiune al reclamantei.

Nici în cauza ce a format obiectul dosarului 2404/116/2010 nu poate fi reținută culpa gravă pretinsă de reclamantă pârâtei respectiv al neinterpretării corecte a unor dispoziții contractuale și legale (ignorarea clauzei compromisorii care a determinat investirea greșită a instanței judecătorești în locul celei arbitrale) întrucât chiar dacă pârâta este un profesionist în domeniul dreptului (în materia insolvenței) totuși nu trebuie ignorat faptul că opinia juridică cu privire la inadmisibilitatea acțiunii sale nu a fost una unanimă ci împărțită din moment ce judecătorul primei instanțe a apreciat că nu se impune admiterea excepției necompetenței generale deoarece clauza compromisorie este lovită de nulitate și nu poate fi aplicată, în timp ce instanța de apel și recurs au împărtășit o opinie contrară, fapt care conduce la ideea că pârâta, în limita unor competențe profesionale normale, a acționat cu prudență și diligența omului rațional care nu poate fi niciodată absolut sigur cu privire la rezultatul demersului său judiciar din cauza unor situații de practică neunitară și unor interpretări diferite a normelor de drept.

În noua reglementare a Legii insolvenței (86/2014) este stipulat expres faptul că administratorul judiciar nu va putea fi tras la răspundere civilă, administrativă și disciplinară pentru măsurile adoptate în cursul procedurii, când a acționat cu bună credință, în cadrul procedurii, în baza informațiilor disponibile.

Chiar dacă această dispoziție legală nu este aplicabilă și speței de față tribunalul reține că în cauză reclamanta a făcut dovada doar a prejudiciului suferit prin nerecuperarea creanței sale în cadrul dosarului de faliment nu și a celorlalte condiții prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii civile a pârâtei chemate în judecată, respectiv fapta prejudiciabilă, vinovăția și legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu astfel încât acțiunea formulată de reclamanta B. SRL împotriva pârâtei CC INSOL SPRL Filiala …….. urmează a se respinge ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei invocată de pârâta CC INSOL SPRL.

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimatele asigurator O. V. I. G. SA și A. SA.

Respinge acțiunea formulată de reclamanta B. SRL împotriva pârâtei CC INSOL SPRL Filiala …………...

Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 27 Noiembrie 2014.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Alte cereri - atragere răspundere administrator judiciar