Suspendare executare. Jurisprudență Suspendare a executării

Tribunalul TELEORMAN Decizie nr. 814 din data de 26.10.2016

Prin decizia civilă nr. 814/26.10.2016, tribunalul a admis apelul declarat de apelanta- intimată SC RB SA și a schimbat în tot încheierea apelată în sensul că a respins cererea de suspendare a executării ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin Încheierea din 14.09.2016, pronunțată de Judecătoria RV, în dosarul nr.1188/292/2016, a fost admisă cererea privind suspendarea executării silite, formulată de contestatorii BDV și BM, în contradictoriu cu intimata SC RB SA și s-a dispus suspendarea executării silite pornită împotriva contestatorilor BDV și BM, în dosarul de executare nr. 2002/2015 al BEJ NGA, până la soluționarea contestației la executare, ce face obiectul dosarului civil nr. 1188/292/2016.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că între SC BCI SRL, prin administrator unic BDV și SC RB SA s-a încheiat contractul de facilitare de credit pe descoperiri de cont nr. RO069154/24.09.2004, modificat ulterior prin mai multe acte adiționale. Pentru garantarea restituirii sumei împrumutate de 780.000 lei au fost încheiate două contracte de garanții reale imobiliare nr. 2635/22.10.2007 la BNP TM și nr. 2636/22.10.2007 la BNP TM iar prin contractul de garanție reală imobiliară autentificat sub nr. 2635/22.10.2007 la BNP TM, contestatorul BDV a constituit o ipotecă asupra imobilului situat în RV, compus din teren și construcții, având număr cadastral - și intabulat în CF -.

S-a mai reținut că cei doi contestatori au constituit o ipotecă asupra imobilului proprietate comună, situat în RV, prin contractul de garanție reală imobiliară autentificat sub nr. 2636/22.10.2007 la BNP TM.

Cele două contracte au fost investite cu formulă executorie de Judecătoria Sector 1. Creditoarea - intimată SC RB s-a adresat BEJ NGA pentru pornirea executării silite împotriva celor doi contestatori, pentru recuperarea sumei de 3.203.467,42 lei, reprezentând credit nerambursat și dobânzi aferente.

Prin încheierea nr. 2002 din 10.12.2015 emisă de BEJ NGA, în dosarul de executare nr. 2002/2015 s-a dispus încuviințarea executării silite împotriva celor doi contestatori asupra celor două imobile, cu privire la care s-au constituit cele două ipoteci.

Prin încheierea nr. 2002 din 07.01.2016 emisă de BEJ NGA, în dosarul de executare nr. 2002/2015 s-a stabilit suma de 45.000 lei, reprezentând cheltuieli de executare silită, până la acel moment procedural. A fost emisă somația nr. 2002 din data de 07.01.2016.

Împotriva executării silite a fost formulată contestație la executare, dosar înregistrat la Judecătoria RV la data de 18.04.2016 sub nr. 1188/292/2016, prin care s-a solicitat anularea încheierii nr. 2002 din data de 10.12.2015, prin care s-a încuviințat executarea silită și a executării silite propriu-zise ce face obiectul dosarului de executare nr. 2002/2015, înregistrat la BEJ NGA; anularea încheierii nr. 2002 din data de 07.01.2016, prin care s-au stabilit cheltuielile de executare silită către BEJ NGA și anularea somației nr. 2002 din data de 07.01.2016. La data de 1 iunie 2016, contestatorii au depus cerere adițională la cererea principală prin care au solicitat ca prin încheiere să se dispună suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare, ce face obiectul dosarului nr. 1188/292/201 și au fost reiterate aspectele menționate în cererea principală. S-a arătat că executarea continuă, prin înștiințarea lor cu privire la efectuarea evaluării celor două imobile, motiv pentru care au solicitat să se dispună suspendarea executării silite până la soluționarea contestației.

Instanța a apreciat că sunt întrunite condițiile cerute în procedura specială prevăzute de art. 719 alin. 1 Cod procedură civilă și a fost plătita cauțiunea în cuantum de 8350 lei(așa cum s-a dispus prin încheierea din 8 iunie 2016, pronunțată în dosarul nr. 1744/292/2016, de Judecătoria RV, dosar în care a fost admisă cererea de ajutor public judiciar formulată de contestatori și s-a dispus reducerea cauțiunii stabilite cu 50%, adică la suma de 8350 lei), potrivit chitanței nr. 4464689/1 din 10.06.2016 și recipisei de consemnare nr. 612082/1 din 10.06.2016, emise de Unitatea CEC B Unitatea RV, fiind întrunite astfel condițiile impuse de art.719 alin.1 și 2 Cod procedură civilă.

S-a apreciat de către instanță ca fiind vădită urgența unei suspendări executării silite întrucât din tabelul privind obligatiile S.C. BCI S.R.L. fata de creditori, rezultă faptul că intimatei i s-a recunoscut o creanta de 125.043,30 lei; astfel cum au precizat contestatorii, societatea menționata fața de care sunt garanți, a fost dizolvata, fiind numit un lichidator judiciar. Contestatorii nu sunt de rea credință în achitarea sumelor dar, la momentul de față, se află intr-o situație dificila și in ceea ce privește starea de sănătate, dar și din punct de vedere financiar iar măsura suspendării nu afectează fondul drepturilor părților.

Instanța a mai reținut faptul că, in procedura insolventei, societatea debitoare a achitat deja suma de 857.100 lei, așa cum rezulta din Sentința civila nr.410/23.09.2015 pronunțata de judecătorul sindic din cadrul TT.

Împotriva acestei încheieri a formulat apel intimata SC RB SA prin care a solicitat admiterea apelului și desființarea încheierii atacate în sensul respingerii cererii privind suspendarea executării silite, formulate de contestatorii-intimați BDV și BM.

În motivarea în fapt, apelanta-intimată SC RB SA a susținut că instanța de fond în mod greșit a reținut că este îndeplinit criteriul general de admisibilitate al cererii de suspendare întrucât nu s-a făcut dovada existenței unor motive temeinice de natură să justifice suspendarea.

S-a invocat faptul că în cadrul executării silite, debitorii sunt garanții iar SC BCI SRL este debitor în cadrul procedurii de insolvență, apelanta-intimată SC RB SA înscriindu-se în tabloul de creanță și că această împrejurare nu afectează valabilitatea contractului de facilitate de credit care reprezintă titlul executiv împotriva debitorilor garanți.

A susținut apelanta-intimată că, în virtutea contractului de credit, obligațiile ce-i revin împrumutatei debitoare SC BCI SRL sunt garantate de contestatori în sensul acoperirii sumelor reprezentând capital și a spezelor, respectiv dobânzi, comisioane, majorări, penalități, alte sume care, potrivit contractului sunt obligații de plată și cad în sarcina garanților.

Simplul fapt că împrumutata SC BCI SRL se află în procedura insolvenței nu poate fi un motiv temeinic pentru a se dispune suspendarea executării silite iar Legea nr.85/2006 instituie reguli clare cu privire la solicitările creditorilor și orice restrângere a obligațiilor împrumutatei SC BCI SRL nu constituie un motiv care să conducă la o limitare a întinderii obligațiilor asumate pe cale contractuală, față de SC RB SA. Ori, în speță, contestatorii sunt garanți în contractul de facilitate de credit și au înțeles să garanteze întregul împrumut și accesoriile, aceasta fiind și rațiunea instituirii garanțiilor, respectiv aceea de a acoperi eventuala insolvabilitate, chiar și parțială, a debitorului principal iar caracterul garantat al creanței îndreptățește SC RB SA să solicite și să obțină recuperarea întregii creanțe.

Mai susține apelanta-intimată că Legea insolvenței reprezintă un act normativ prin care este instituită o procedură colectivă pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în imposibilitate de plată și nu conține prevederi derogatorii de la dreptul comun în cazul executării silite a bunurilor garanților ipotecari. Prin art.137 alin.3 din Legea nr.85/2006 se prevede că descărcarea de obligații a debitorului nu atrage descărcarea de obligații a fidejusorului sau codebitorului principal.

În drept, au fost invocate dispozițiile Codului de procedură civilă, astfel cum au fost menționate în motivarea în fapt iar în dovedire a fost solicitată proba cu înscrisuri. S-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților.

Intimații-contestatori nu au formulat întâmpinare.

În apel a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând sentința apelată, prin prisma criticilor invocate, Tribunalul apreciază ca fondat apelul declarat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Din analiza dispozițiilor art. 719 C. proc. civ. rezultă că suspendarea executării silite este un incident procedural care constă în oprirea temporară a executării silite și care are drept scop protejarea intereselor debitorului față de eventualele neregularități privind desfășurarea executării silite, prin sistarea temporară a efectuării oricăror acte de executare.

Noțiunea de "motive temeinice"; la care se referă textul de lege ( art. 719 alin. 1 C. proc. civ.) trebuie să se raporteze la necesitatea măsurii solicitate, ce urmează să fie apreciată de instanță în raport de iminența producerii unui prejudiciu în patrimoniul contestatorului dacă măsura nu ar dispusă.

În același timp, se apreciază că fără a prejudicia contestația în sine, judecătorul trebuie ca, similar materiei ordonanței președințiale, să pipăie acest fond, să verifice consistența susținerilor părților.

În speța de față, împrejurarea că debitorul principal - SC BCI SRL din contractul de facilitate de credit se află în derularea procedurii insolvenței și că apelanta creditoare RB SA este înscrisă cu o anumită creanță în tabloul de creanțe nu afectează în nici un fel valabilitatea contractului de facilitate de credit care constituie titlu executoriu împotriva contestatorilor - debitori giranți și, prin urmare, nici executarea silită imobiliară împotriva acestora, așa încât acestea nu se pot constitui în motive temeinice conform art. 719 alin. 1 C. proc. civ. care să justifice admiterea cererii de suspendare.

Așa cum chiar contestatorii susțin coroborat cu dovezile aflate la dosar, obligațiile ce-i revin debitorului principal sunt garantate de contestatori în sensul acoperirii capitalului și a tuturor spezelor contractuale precum și a oricăror alte sume datorate în temeiul contractului de facilitate de credit și în legătură cu acesta, executarea silită fiind pornită urmare a atitudinii culpabile a debitorilor în neachitarea debitului.

Așa fiind, constatând că în cauză nu sunt îndeplinite de către contestatori condițiile pentru a se dispune suspendarea executării silite în dosar execuțional nr. 2002/2015 al BEJ NGA conform prevederilor art. 719 alin. 1 C. proc. civ., nefiind pusă în discuție incertitudinea creanței menționată în titlul executoriu ori aspecte ce privesc prejudiciul iminent produs în patrimoniul contestatorilor, Tribunalul, apreciind apelul ca întemeiat, în raport de dispozițiile art. 480 alin. 2 C. proc. civ a admis această cale de atac declarată de intimată împotriva încheierii pronunțată de Judecătoria RV la data de 14.09.2016 în dosar 1188/292/2016, pe care a schimbat-o în tot, în sensul respingerii cererii de suspendare ca neîntemeiată.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Suspendare executare. Jurisprudență Suspendare a executării