Contestatie la executare - prescripţia dreptului de a obţine executarea silită a creanţelor fiscale- apărare de fond în cadrul contestaţiei la executare silită
| Comentarii |
|
Tribunalul TELEORMAN Decizie nr. 1001 din data de 15.12.2016
Prin sentința civilă nr.663 din 21.04.2016 pronunțată în dosarul nr.250/29272016, Judecătoria RV a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de contestator, a admis contestația la executare formulată de contestatorul AC, în contradictoriu cu intimata AJFP TR - SF RV, a anulat titlul executoriu nr. 343030026140686/02.02.2016 și somația nr. 343030031634239/02.02.2016, a obligat intimata la plata cheltuieli de judecată în sumă de 20 lei către contestator.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că potrivit dispozițiilor din Codul de procedură fiscală, dreptul organului de executare silită de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept.
Prin adresa nr. 24632/3/3006 din 07.01.2015, TB- Secția a II a Penala a transmis intimatei spre executare silită titlul executoriu(extras) constând în sentința penală nr.423/20.03.2007 a TB , secția a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr.2098/04.06.2009 a Î.C.C.J., prin care contestatorul a fost obligat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Așadar, dreptul la executare silită s-a născut la data de 04.06.2009, iar termenul de prescripție de 5 ani a început să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor - respectiv anul 2010, împlinindu-se la data de 31 decembrie 2014, comunicarea TB către intimată s-a făcut ulterior, la data de 7 ianuarie 2015 iar actele de executare au fost emise în luna februarie 2016.
Art.226 din Codul de procedură fiscală prevede: (1) Executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare silită competent potrivit art. 30. Alin.(2) În titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare silită prevăzut la alin. (1) se înscriu creanțele fiscale, principale și accesorii, neachitate la scadență, stabilite și individualizate în titluri de creanță fiscală întocmite și comunicate în condițiile legii, precum și creanțele bugetare individualizate în alte înscrisuri care, potrivit legii, constituie titluri executorii. Niciun titlu executoriu nu se poate emite în absența unui titlu de creanță fiscală emis și comunicat în condițiile legii sau a unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
Având in vedere probele administrate in cauză instanța constată că procedura de executare silită împotriva contestatorului a început în baza unei creanțe cu depășirea termenului de prescripție de 5 ani prevăzut de art. 215 al. 1 din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, astfel încât , în baza art. 260 din același cod va admite excepția prescripției dreptului la acțiune, va admite contestația la executare formulată și va anula titlul executoriu nr. 343030026140686/02.02.2016 și somația nr.343030036134239/02.02.2016.
Totodată în temeiul art. 453 al.1 C.pr.civ. a obligat intimata la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 20 lei către contestator.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel intimata ANAF solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței în sensul respingerii contestației la executare.
În motivarea apelului, după prezentarea istoricului cauzei, apelanta a învederat că în considerentele sentinței nu se arată motivele pentru care s-a reținut că executarea silită s-a făcut după data prescrierii termenului de executare silită, având în vedere că TB a transmis dosarul debitului spre executare silită la data de 07.01.2015 iar organul de executare silită a procedat la înregistrarea debitului și a emis somația și titlul executoriu nr.343030033848149 din 14.07.2015. Totodată s-a mai arătat că în condițiile în care organul de executare silită nu are o culpă în procedura de executare este inadmisibil să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 20 lei.
În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 717 C.pr.civ.
Analizând actele și lucrările dosarului Tribunalul reține:
În cauză titlul executoriu ce a stat la baza declanșării executării silite este reprezentat de sentința penală nr.423/20.03.2007 a TB, secția a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr.2098/04.06.2009 a Î.C.C.J., prin care contestatorul a fost obligat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Așadar, termenul de prescripție a creanței bugetare a început să curgă - potrivit art. 131 alin. (1) C.pr.fisc. - la data de 01.01.2010 și s-a împlinit la data de 31.12.2014.
În cauză s-au emis titlul executoriu nr. 343030026140686/02.02.2016 și somația nr.343030036134239/02.02.2016 contestate de către intimatul -contestator.
De altfel, chiar luând în considerare susținerile apelantei - în senul că a emis somația și titlul executoriu nr.343030033848149 din 14.07.2015- se constată că procedura de executare silită a fost declanșată după împlinirea termenului de prescripție a dreptului a obține executarea silită de 5 ani.
Mai mult, apelanta însăși învederează că a primit spre executare titlul executoriu (hotărârea penală) doar la data de 07.01.2015 prin adresa nr. 24632/3/3006 din 07.01.2015, demers care, de asemenea, se plasează, în timp, ulterior împlinirii termenului de prescripție la data de 31.12.2014, fiind evident că din moment ce primirea și înregistrarea titlului și a debitului aferent au fost realizate după împlinirea termenului de prescripție, cu atât mai mult executarea silită este una prescrisă.
Pe cale de consecință, criticile apelantei privitoare reținerea prescripției de către prima instanță sunt vădit neîntemeiate. Chiar dacă prima instanță ar fi trebuit să califice excepția prescripției executării silite ca o critică de fond a contestației și să o valorifice ca atare, soluțiile primei instanței privitoare la reținerea intervenirii prescripției executării, la admiterea contestației precum și anularea titlul executoriu nr. 343030026140686/02.02.2016 și a somației nr. 343030031634239/02.02.2016, fiind legale.
Cu privire la dispoziția primei instanțe de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată către contestator, Tribunalul constată că aceasta este una nelegală, contravenind dispozițiilor art. 45 alin. (1) lit. f) din OUG nr. 80/2013 potrivit cărora "sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parțial sau proporțional, la cererea petiționarului (…) când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă";.
Așadar, în raport de dispozițiile anterior evocate, se impune restituirea taxei judiciare de timbru către contestator și nicidecum obligarea intimatei-apelante la plata acestora cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin urmare, în temeiul art. 480 alin. (2) C.pr.civ. tribunalul va admite apelul, va schimba în parte sentința atacată, va dispune restituirea către intimat a sumei de 20 lei taxă judiciară achitată la fond. Va menține restul dispozițiilor hotărârii apelate.
| ← Taxă judiciară de timbru. sancţiunea neîndeplinirii... | . acţiune în evacuare. drept de abitaţie asupra bunului... → |
|---|
