Suspendarea judecăţii în temeiul dispoziţiilor art. 183 Cod procedură civilă. Condiţii. Interpretare.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel SUCEAVA Decizie nr. 882 din data de 25.06.2013
Prin Decizia civilă nr. 2078 din data de 4 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. 3481/206/2010, s-a admis recursul declarat de (…) împotriva Deciziei civile nr. 104 din 17 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 3481/206/2010, s-a casat în totalitate decizia nr. 104/17.05.2012 și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a decide astfel, Curtea reținut următoarele:
Prin acțiunea introdusă la data de 17.11.1981, defunctul (…) a cerut revizuirea Sentinței civile nr. 4147/1979 pronunțată în dosarul nr. 2457/1979 al Judecătoriei Cîmpulung Moldovenesc, prin care a fost soluționată acțiunea pentru partajarea averii succesorale rămasă de pe urma defuncților (…), precum și reducțiunea legatului lăsat de SA a lui Nicolae în favoarea pârâtei VS.
Prin Încheierea de admitere în principiu s-a stabilit că masa succesorală rămasă după defuncta SM, fostă C, se compune din mai multe trupuri de teren și construcții, iar la această masă concură defunctul SA a lui Artimon cu cota de ¾, în calitate de fiu, și defunctul S Artimon a lui Nicolae cu cota de ¼, în calitate de soț supraviețuitor.
Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a admis cererea de revizuire, a desființat Sentința civilă nr. 4147/1979 și a atribuit părților loturile, conform Sentinței civile nr.1956/1981.
După emiterea acestei hotărâri, la data de 15 mai 2006, revizuienții au descoperit mai multe acte, care la data soluționării dosarului nu au putut fi prezentate datorită unor împrejurări mai presus de voința lor. Acest act este reprezentat de Decretul de transmitere a succesiunii din 08.02.1932 emis de Fosta Judecătorie Mixtă Vama, potrivit căruia toată succesiunea după Maria a lui S Artimon, decedată la data de 8 martie 1928, revenea defunctului S Artimon a lui Artimon, minor la acea dată, întrucât defunctul S Artimon a lui Nicolae a renunțat la succesiunea soției defuncte în favoarea fiului.
Prin Sentința civilă nr. 1429/09.11.2006, Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a respins cererea de revizuire motivat de faptul că înscrisul prezentat nu poate fi considerat înscris nou care nu a fost prezentat instanței datorită unei împrejurări mai presus de voința părților.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs revizuenții, recurs care a fost admis, a fost modificată sentința nr. 1429/09.11.2006 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc și, în consecință, a fost admisă cererea de revizuire, desființată Sentința civilă nr. 1956/14.07.1981 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc și trimisă cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea acțiunii de partaj succesoral.
În rejudecare s-a format dosarul nr. 1746/206/2007, în care a fost pronunțată Sentința nr. 1903/15.12.2009, prin care s-a procedat la efectuarea partajului, conform variantei 2 din proiectul de partaj din expertiza lui TP, aflată la filele 361-392 dosar.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel intimații S Vasile a lui Artimon, S Mircea a lui Artimon și V Silvia, apel care a fost admis prin Decizia nr. 68/19.03.2010, a fost desființată în totalitate Sentința civilă nr. 1903/15.12.2009 și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a interpretat eronat îndrumările din Decizia civilă nr. 641/2007 a Tribunalului Suceava în sensul că a reținut fără temei că instanța de control judiciar a stabilit că autorul revizuentelor, adică S Artimon a lui Artimon, are calitate de unic moștenitor după mama sa defunctă, S Maria. Judecătoria trebuia să facă o analiză a condițiilor de validitate pe care acesta le îndeplinea pentru a produce efectele juridice dorite, respectiv să constituie un act valabil pentru ca S Artimon a lui Artimon să poată fi considerat unic moștenitor.
Această decizie a fost menținută prin Decizia nr. 172/06.07.2010 a Curții de Apel Suceava, prin care s-a respins recursul declarat de revizuenți. Curtea de Apel a stabilit că în mod corect a hotărât Tribunalul că trebuie verificate condițiile de validitate a decretului de transmitere a succesiunii din 8 februarie 1932, întrucât acesta nu poartă număr de înregistrare și ștampilă, iar originalul lui nu a fost prezentat în instanță.
Ca urmare, în mod vădit nelegal a reținut instanța de apel că Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a fost reînvestită prin decizia nr. 641/2007 a Tribunalului Suceava, pronunțată în dosarul nr. 1307/206/2006, doar cu rejudecarea unei cereri de partaj succesoral în urma admiterii unei cereri de revizuire formulată în temeiul art. 322 pct. 5 Cod pr. civilă și a desființării sentinței civile nr. 1956 din 14.07.1081 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, nesocotind că, în urma casării cu trimitere prin decizia nr. 641/2007 a Tribunalului Suceava, Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a pronunțat încheierea de admitere în principiu din 10 decembrie 2008, rectificată prin încheierea din 27 ianuarie 2009 și sentința civilă nr. 1903 din 15 decembrie 2009, toate pronunțate în dosarul 1746/206/2007, care în apelul declarat de intimați au fost desființate prin Decizia nr. 68 din 19.03.2010 a Tribunalului Suceava irevocabilă prin respingerea recursului prin decizia nr. 172 din 6.07.2010 a Curții de Apel Suceava.
Așadar, Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a fost reînvestită prin decizia nr. 68 din 19.03.2010 a Tribunalului Suceava având a respecta, în virtutea art. 315 al. 1 Cod pr. civilă, indicațiile date de către această instanță.
Prin decizia civilă nr. 641/2007 a Tribunalului Suceava s-a admis recursul revizuentelor împotriva sentinței civile nr. 1429 din 9 noiembrie 2006 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc și s-a modificat sentința, fiind admisă cererea de revizuire a sentinței civile nr. 1956/1981, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 Cod pr. civilă, cauza fiind trimisă spre rejudecarea acțiunii de partaj succesoral.
Așadar, cererea de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 5 Cod pr. civilă, vizând existența unui "act nou"; a fost soluționată irevocabil de către această instanță, iar în rejudecare instanța avea a analiza fondul cauzei având ca obiect partaj succesoral în contextul actului nou depus, respectiv prin verificarea condițiilor de validitate pe care acest act trebuie să le îndeplinească pentru a produce efectele juridice dorite, așa cum a primit indicații prin decizia civilă nr. 68 din 19.03.2010 a Tribunalului Suceava, irevocabilă prin respingerea recursului.
Într-adevăr, prin sentința civilă nr. 1956 din 14 iulie 1981 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc s-a admis cererea de revizuire formulată de revizuientul S Artimon a lui Artimon, autorul intimaților-revizuente din prezenta cauză și s-a desființat sentința civilă nr. 4147 din 28 decembrie 1978, dar cum sentința civilă nr. 1956/1981 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc a fost desființată prin decizia nr. 641/2007 a Tribunalului Suceava, rezultă că sentința civilă nr. 4147/1978 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc a rămas în vigoare, prima instanță fiind reînvestită deci cu rejudecarea cererii de revizuire a autorului intimaților-revizuenți împotriva sentinței civile nr. 4147/1978, care a vizat doar compunerea masei succesorale.
Deci, prima instanță avea a analiza această cerere de revizuire, privind compunerea masei succesorale și a aprecia, la soluționarea partajului, asupra efectelor ce le-ar putea produce actul nou depus. Ca urmare, în mod just a reținut instanța de fond că a fost învestită cu rejudecarea cererii de revizuire împotriva sentinței civile nr. 4147/1978 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, vizând compunerea masei succesorale.
Totodată, conformându-se indicațiilor date prin decizia civilă nr. 68/2010 a Tribunalului Suceava, instanța de fond a procedat la analizarea condițiilor de validitate a înscrisului nou și, de asemenea, a efectuat partajul succesoral.
Faptul că a analizat pe lângă aspectele sus arătate și o cerere de revizuire a sentinței civile nr. 4147/1978 prin prisma prevederilor art. 322 pct. 5 Cod pr. civilă poate însemna cel mult că a soluționat o cerere cu care nu a fost învestită pentru că a fost irevocabil soluționată anterior prin decizia nr. 641/2007 a Tribunalului Suceava, dar în nici un caz că nu a cercetat fondul cererii de revizuire împotriva sentinței civile nr. 4147/1978 având ca motiv compunerea masei succesorale, sau că nu a analizat efectele ce le putea produce în procesul de partaj înscrisul nou respectiv Decretul de transmitere a succesiunii din 8 februarie 1932 emis de Fosta Judecătorie Mixtă Vama.
Ca urmare, greșit a reținut tribunalul în apel că instanța de fond nu a cercetat fondul pricinii și în temeiul art. 297 al. 1 Cod pr. civilă a dispus anularea sentinței civile nr. 333 din 28 februarie 2011 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, trimițând acesteia cauza spre rejudecare în limitele stabilite prin decizia nr. 641/2007 a Tribunalului Suceava.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - Secția civilă la data de 6 noiembrie 2012 sub nr. 3481/206/2010*.
Cum la data de 21 august 2012 a decedat revizuenta-apelantă S Floarea, iar din certificatul de moștenitor nr. 111 din data de 8 noiembrie 2012 rezultă că sunt moștenitoare legale ale acesteia revizuentele-apelante B Maria, T Genoveva și P Lucia, acestora li s-a transmis și calitatea procesuală a autoarei lor.
Prin decizia civilă (intermediară) nr. 27 din 24 ianuarie 2013, Tribunalul Suceava a respins excepția de tardivitate invocată de intimații S Vasile a lui Artimon, S Mircea și V Silvia, ca neîntemeiată, a respins excepția de prescripție a dreptului de a invoca nulitatea actului, invocată de revizuenții-apelanți, ca neîntemeiată, a admis apelurile declarate de revizuentele B Maria, T Genoveva și P Lucia împotriva sentinței civile nr. 333 din data de 28 februarie 2011 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc pronunțată în dosarul nr. 3481/206/2010 și împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale din ședința camerei de consiliu din data de 25 martie 2011 a Judecătoriei Câmpulung-Moldovenesc, pronunțată în dosarul nr. 3481/206/2010/al al aceleași instanțe, intimați fiind S Vasile a Artimon, S Mircea a lui Artimon, V Silvia (fostă SagShin), S Radu Aurelian a lui Aurel, S Nicolai a lui Aurel, M Argentina și S (fostă C) Ecaterina, a dispus schimbarea în totalitate a sentinței civile nr. 333 din data de 28 februarie 2011 a Judecătoriei Câmpulung-Moldovenesc pronunțată în dosarul nr. 3481/206/2010 și a încheierii de îndreptare a erorii materiale din ședința camerei de consiliu din data de 25 martie 2011 a Judecătoriei Câmpulung-Moldovenesc pronunțată în dosarul nr. 3481/206/2010/al al aceleași instanțe, a încuviințat în principiu cererea de revizuire a sentinței civile nr. 4147 din data de 28 decembrie 1978 a Judecătoriei Câmpulung-Moldovenesc (dosar nr. 2457/1977), așa cum a fost modificată prin Decizia civilă nr. 299 din data de 22 martie 1979 a fostului Tribunal Județean Suceava( dosar nr. 312/1979) și a fixat termen pentru evocarea fondului în data de 14 februarie 2013, pentru când s-a dispus citarea părților.
Pentru a decide astfel, Tribunalul a reținut, în esență, că, având în vedere limitele deciziei de casare și împrejurarea că prin Decizia nr. 641 din data de 27 martie 2007 a Tribunalului Suceava (dosar nr. 1307/206/2006) a fost admisă cererea de revizuire, a fost desființată sentința civilă nr. 1956 din data de 14 iulie 1981 a Judecătoriei Câmpulung-Moldovenesc și a fost trimisă cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea acțiunii de partaj succesoral, înseamnă că ceea ce avea de analizat instanța de fond era cererea de revizuire a sentinței civile nr. 4147 din data de 28 decembrie 1978 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, jud. Suceava, așa cum a fost modificată prin Decizia civilă nr. 299 din data de 22 martie 1979 a fostului Tribunal Județean Suceava( dosar nr. 312/1979).
După cum rezultă din adeverința nr. 163 din data de 12 mai 1979 eliberată de fostul Consiliu Popular al comunei Moldovița, jud. Suceava, S Maria a decedat la data de 8 martie 1928 în această localitate (f.18-ds. nr. 2457/1977-vol I), iar revizuentele-apelante au invocat faptul că autoarea lor, S Floarea, a descoperit decretul de transmitere a succesiunii din data de 8 februarie 1932 emis de fosta Judecătorie Mixtă Vama, de unde rezultă că toată succesiunea după Maria a lui S Artimon a Nicolai, născută C, revine fiului său, defunctul S Artimon a Artimon (autorul revizuentelor), minor la acea epocă.
Din Decretul de transmitere a succesiunii din data de 8 februarie 1932 emis de fosta Judecătorie Mixtă Vama depus de revizuentele-apelante rezultă că, în baza legii și în baza renunțului dat din partea eredelui Artimon a lui Nicolai S, menționându-se dispozițiile codicilare cu privire la legatele dispuse în favoarea Mariei B și a lui Ilie D, s-a dispus înregistrarea dreptului de proprietate asupra averii succesorale pe numele minorului Artimon a lui S Artimon în întregime și cu obligațiunea de a elibera legatele dispuse și anume, lui Ilie D o falcă de loc de bir situat în ,,Mateiuvca"; lângă casa acestuia și Mariei B trei fălci de loc de bir din ,,Mateiuvca"; și casa din pârâul ,,Runcul"; și a consimți la înregistrarea acestor terenuri pe numele lor.
Tot în Decretul de transmitere a succesiunii se face mențiunea că ,,înregistrarea dreptului de proprietate asupra averii succesorale pe numele minorului Artimon a lui S Artimon și ceilalți îndreptățiți se va face abia după regularea stării tabulare conform posesiunii faptice, pentru care scop se acordă lui Artimon a lui Nicolai S ca tată și tutore al minorului Artimon a lui S Artimon un termen de șase luni";.
În Decizia nr. 641 din data de 27 martie 2007 a Tribunalului Suceava (dosar nr. 1307/206/2006) s-a reținut că înscrisul invocat s-a aflat în arhiva personală a unei terțe persoane, care l-a descoperit abia în cursul lunii mai 2006 și l-a înmânat uneia dintre revizuente și că nu se poate reține neglijența revizuentelor în a-l prezenta până în prezent și nici culpa autorului lor care a fost în imposibilitate de a-l prezenta la data efectuării partajului după S Maria și care la decesul acesteia și la momentul emiterii decretului de transmitere a succesiunii, era minor.
Prin sentința civilă nr. 2/1953 din data de 3 ianuarie 1953 a fostului Tribunal Popular Raional Câmpulung Moldovenesc s-a respins ca nefondată ,,acțiunea civilă intentată de reclamantul Artimon a lui S Artimon împotriva tatălui său, defunctul S Artimon a lui Neculai S pentru anularea codicilului verbal făcut de defuncta Ioana a lui Gheorghe C în anul 1920 și a testamentului verbal făcut de defuncta Maria a lui Artimon S în anul 1926, ambele în favoarea pârâtului și menține în totul jurnalul nr. 4566 din 5 iunie 1947 a Tribunalului Câmpulung Moldovenesc";(f. 100-ds. nr. 1746/206/2007).
Prin Decizia civilă nr. 862 din data de 13 octombrie 1953 a fostului Tribunal Regional Suceava (dosar nr. 2400/1953) s-a admis recursul introdus de reclamantul Artimon a lui S Artimon împotriva sentinței civile nr. 2/1953 din data de 3 ianuarie 1953 a fostului Tribunal Popular Câmpulung Moldovenesc, care a fost casată în parte și s-a admis în parte acțiunea reclamantului, constatându-se că testamentul oral făcut de Maria S în anul 1926 în favoarea pârâtului Artimon a lui Neculai S este nevalabil(f.226-ds. nr. 2457/1977).
Ulterior, în baza Deciziei civile nr. 862 din data de 13 octombrie 1953 a fostului Tribunal Regional Suceava (dosar nr. 2400/1953) și a Deciziei civile nr. 2354 din data de 28 octombrie 1955 a fostului Tribunal Regional Suceava (care nu a fost depusă de părți la dosar) a fost eliberat Certificatul de moștenitor nr. 8373 din data de 4 ianuarie 1956 de către fostul notariat de Stat al Raionului Câmpulung Moldovenesc, în care se arată că după C Gheorghe (Iuri) a lui Dumitru, decedat la data de 13 decembrie 1909, au rămas ca moștenitori legali C Ioana, în calitate de soție, cu ¼ părți și S Maria a lui Artemon, născută C, în calitate de fiică, cu ¾ părți; că după defuncta C Ioana a lui Gheorghe, decedată la data de 24 martie 1920, a rămas ca moștenitoare legală S Maria a lui Artemon, născută C, în calitate de fiică și că după S Maria a lui Artemon, născută C, decedată la data de 8 martie 1928, au rămas ca moștenitori legali S Artemon a lui Artemon, în calitate de soț, cu o cotă parte de ¼ din masa succesorală și S Artemon a lui Artemon, în calitate de fiu, cu ¾ părți din masa succesorală.
Au invocat intimații că în ce privește validitatea Decretului de transmitere a succesiunii din 8 februarie 1932 emis de Judecătoria Mixtă Vama, acest act, după cum rezultă din examinarea lui, nu este ștampilat, nu are număr de înregistrare sau o încheiere de autentificare, iar ceea ce este important în instanță, nu s-a putut prezenta declarația de renunțare a autorului intimaților S Artimon a Nicolai. Mai mult decât atât, intimații arată că din adresa nr. 187/11.03.2010 eliberată de Arhivele Naționale - Serviciul Județean Suceava rezultă că în urma cercetărilor decretelor pentru transmiterea succesiunii pe anii 1928 - 1932 la Judecătoria Vama nu s-a găsit vreun document privind succesiunea după S Maria a lui Artimon încheiată la 08.02.1932 (f.75-dosar fond în rejudecare).
În concluziile orale din data de 10 ianuarie 2013, revizuentele-apelante au invocat faptul că dreptul intimaților de a invoca motivele de nulitate relativă ale actului nou este prescris, având în vedere că actul nou a fost descoperit în luna mai 2006, iar la data de 12 iunie 2006 a fost introdusă cererea de revizuire în baza acestui act, despre care pârâții au luat cunoștință în luna septembrie 2006, când li s-a comunicat acțiunea împreună cu copia actului nou, primul termen fiind stabilit la data de 21 septembrie 2006, iar de abia prin întâmpinarea la recursul declarat de revizuente împotriva Deciziei civile nr. 68 din data de 19 martie 2010 a Tribunalului Suceava, datată 6 iulie 2010, pârâții invocă faptul că actul nou depus nu are număr de înregistrare și ștampilă și nici un proces verbal sau încheiere de autentificare.
La rândul lor, în concluziile orale din data de 10 ianuarie 2013, intimații au invocat dispozițiile art. 287 Cod pr. civilă, care arată că motivele de apel se depun cel mai târziu până la prima zi de înfățișare, în alineatul 1 arată ce trebuie să cuprindă o cerere de apel, apoi la punctul 3 motivele de fapt și de drept, în alineatul 2 se face precizarea că motivele de la punctul 2 sunt sub sancțiunea decăderii și pot fi împlinite cel mai târziu până la prima zi de înfățișare, invocând practic excepția de tardivitate a motivelor de apel constând în excepția de prescripție a dreptului de a invoca nulitatea actului, invocată de revizuentele-apelante.
Tribunalul a constatat că excepția de prescripție a dreptului de a invoca nulitatea actului, invocată de revizuentele-apelante, nu reprezintă un motiv de apel nou, ci o excepție de fond, absolută și peremptorie, care poate fi invocată direct în apel, așa cum prevăd dispozițiile art. 294 al. 1 Cod pr. civilă, în care se arată că excepțiile de procedură și alte asemenea mijloace de apărare nu sunt considerate cereri noi, astfel încât excepția de tardivitate invocată de intimați a fost respinsă ca neîntemeiată, în temeiul art. 137 al. 1 Cod pr. civilă care este aplicabil și în apel prin raportare la dispozițiile art. 298 Cod pr. civilă.
În ceea ce privește excepția de prescripție a dreptului de a invoca nulitatea actului nou, constând în Decretul de transmitere a succesiunii din data de 8 februarie 1932 emis de fosta Judecătorie Mixtă Vama, invocată de revizuentele-apelante, tribunalul a reținut că această excepție nu este dată, având în vedere că prin Decizia nr. 68/19.03.2010 a Tribunalului Suceava s-a stabilit că Judecătoria trebuia să facă o analiză a condițiilor de validitate pe care acesta le îndeplinea pentru a produce efectele juridice dorite, respectiv să constituie un act valabil pentru ca S Artimon a lui Artimon să poată fi considerat unic moștenitor, iar prin Decizia nr. 172/06.07.2010 a Curții de Apel Suceava s-a reținut că în mod corect a hotărât Tribunalul că trebuie verificate condițiile de validitate a decretului de transmitere a succesiunii din 8 februarie 1932, întrucât acesta nu poartă număr de înregistrare și ștampilă, iar originalul lui nu a fost prezentat în instanță.
Prin urmare, în rejudecare, Judecătoria Câmpulung-Moldovenesc trebuia să facă o analiză a condițiilor de validitate ale înscrisului nou depus de revizuente în funcție și de apărările intimaților și a indicațiilor date de instanța de control judiciar, astfel că excepția de prescripție a dreptului de a invoca nulitatea actului nou, invocată de revizuentele-apelante este neîntemeiată.
În sentința apelată s-a reținut împrejurarea că la data la care apare ca întocmit acest decret de transmitere a succesiunii, în zonă erau în vigoare dispozițiile Codului civil Austriac. Cercetând acest act normativ, instanța de fond a constatat că renunțarea la succesiune este reglementată de dispozițiile art. 550-551. Potrivit acestor dispoziții, pentru valabilitatea renunțării se cere atât "contractul"; de renunțare, cât și un act notarial sau autentificarea prin un proces verbal al judecătoriei, acte care în speța de față nu au putut fi prezentate. Neîndeplinind condițiile prevăzute de dispozițiile art. 550-551 cod civil austriac, instanța de fond a constatat că decretul de transmitere a succesiunii nu poate fi invocat ca act valid care să producă efecte juridice în sensul unei renunțări la succesiune, fiind lovit de nulitate absolută pentru nerespectarea condițiilor de formă (lipsă ștampilă, lipsă număr de înregistrare, lipsă proces verbal de autentificare).
Tribunalul a reținut că Decretul de transmitere a succesiunii din data de 8 februarie 1932 emis de fosta Judecătorie Mixtă Vama depus de revizuentele-apelante este eliberat după deschiderea succesiunii după defuncta S Maria, care a avut loc în data de 8 martie 1928, și este semnat de judecător și de grefierul delegat, este datat în data de 8 februarie 1932 și în el este menționat că acest înscris poartă ,,Rezoluția I. din Registrul Orfanilor, Noțiunea de evidență I";; iar în dreapta sus este indicat numărul dosarului succesoral după S Maria, și anume 63/1928.
Este adevărat că din adresa nr. 173 din data de 12 februarie 2007 a Direcției Județene Suceava a Arhivelor Naționale rezultă că s-au cercetat dosarele Judecătoriei Vama pe anii 1928 și 1932 și s-a constatat că nu dețin decretul de transmitere a succesiunii nr. 63/1928, iar din adresa nr. 187 din data de 11 martie 2010 rezultă că în urma verificării decretelor pentru transmiterea succesiunii pe anii 1928-1932 la Judecătoria Vama, s-a constatat că Arhivele Naționale nu dețin succesiunea după S Maria, încheiată la data de 8 februarie 1932. Însă că aceste aspecte nu împietează asupra valabilității înscrisului nou invocat de revizuentele-apelante, având în vedere faptul că relațiile comunicate nu confirmă inexistența actului, vechimea acestuia și faptul că a fost prezentat în original, invocându-se faptul că paginile au fost smulse din registrele instituției, precum și faptul că a fost întocmit în fața unui judecător, fiind semnat de acesta și purtând semnătura grefierului delegat.
Contrar susținerilor instanței de fond, faptul că înscrisul nou prezentat de revizuentele-apelante nu poartă număr de înregistrare, ștampilă și un proces verbal de autentificare nu afectează valabilitatea înscrisului, având în vedere că a fost întocmit în fața unui judecător, fiind semnat de acesta și purtând semnătura grefierului delegat, fiind vorba de un extras din registrul orfanilor și cuprinde o declarație făcută în fața unei instanțe de către S Artimon a Nicolae, care a renunțat în mod expres la succesiunea după defuncta sa soție, S Maria, iar intimații nu s-au înscris în fals împotriva acestui înscris autentic, care este valabil prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la data emiterii lui și este producător de efecte juridice.
Mențiunile din acest ,,Decret de transmitere a succesiunii"; sunt confirmate de extrasul din Consignația deceselor, eliberat de Parohiatul Ortodox Român Moldovița, în care se menționează că S Maria a decedat la data de 8 martie 1928, că soțul ei, defunctul S Artimon, era în închisoarea din Dorohoi și că decedata S Maria a dispus asupra averii sale prin testament, instituind în caz de moarte pe unchiul său, Ilie D, ca administrator al averii sale. Tot în acest extras din Consignația deceselor, eliberat de Parohiatul Ortodox Român Moldovița, se menționează că defuncta a avut și o fiică de suflet, și anume nepoata sa orfană de părinți, Maria B, căreia ,,i-a și testat ceva din averea sa";. Foaia din acest extras de consignație a deceselor poartă numărul 100/1928, semnătura preotului paroh și ștampila Protopopiatului Ortodox Român Moldovița.
Mențiunile din aceste înscrisuri referitoare la legatul instituit în favoarea Măriei B pentru suprafața de teren situat la locul numit ,,Mateiuvca"; sunt confirmate și de declarația dată de Z Maria în data de 8 septembrie 1971, în dosarul nr. 1345/1971, în care arată că a primit de la prima soție a defunctului S Artimon, S Maria, suprafața de circa trei hectare teren situat la locul numit ,,Machieviuca";, fără acte, inițial fiind vorba să fie înfiată de cei doi soți, dar înfierea nu s-a mai realizat((f.36-ds. nr. 2457/1977-vol I).
Este adevărat că din adresa nr. 10 din data de 26 februarie 2007 a Parohiei ,,Adormirea Maicii Domnului"; a comunei Moldovița, jud. Suceava rezultă că în registrele Parohiei Moldovița pentru anii 1928-1932 nu există date sau indicii în legătură cu decretul de transmitere a succesiunii și nici fila 100/1928 din consignația deceselor, însă din aceeași adresă rezultă că în registrele de intrare-ieșire există spații libere, astfel încât această adresă nu înlătură prezumția de validitate a înscrisului constând din extrasul din Consignația deceselor eliberat de Parohiatul Ortodox Român Moldovița, împotriva căruia intimații nu s-au înscris în fals.
Mențiunile din acest înscris confirmă aspectele reținute în ,,Decretul de transmitere a succesiunii"; invocat de revizuentele-apelante, iar când se contestă autenticitatea unui înscris autentic, cel care invocă înscrisul nu are a face nicio dovadă, sarcina probei trecând asupra părții care contestă sinceritatea sau autenticitatea înscrisului.
Atâta timp cât intimații nu s-au înscris în fals împotriva acestor înscrisuri și nu s-a invocat că ar fi contrafăcute (mai ales că nu au calitatea de terți față de înscris, fiind moștenitorii legali ai defunctului S Artemon), tribunalul nu poate înlătura forța probantă a înscrisului autentic constând din Decretul de transmitere a succesiunii din data de 8 februarie 1932, emis de fosta Judecătorie Mixtă Vama, depus de revizuentele-apelante, care atestă faptul că S Artemon a renunțat la succesiunea soției sale, S Maria, astfel încât în mod greșit a apreciat instanța de fond că înscrisul nou invocat de revizuentele-apelante este lovit de nulitate absolută pentru lipsa condițiilor de formă, motivul de apel invocat cu privire la acest aspect fiind întemeiat.
În ceea ce privește valabilitatea declarației de renunțare la succesiune făcută de S Artemon, tribunalul a reținut că renunțarea la succesiune este actul juridic unilateral, expres și solemn prin care succesibilul declară că nu își însușește (renunță) la titlul de moștenitor, desființând cu efect retroactiv vocația sa succesorală și devenind străin de succesiune.
Atâta timp cât S Artemon a renunțat la succesiune, declarația sa de renunțare la succesiune a fost consemnată într-un act autentic în fața unui judecător, iar acest act nu a fost anulat, actul său de opțiune succesorală este irevocabil, neavând relevanță că declarația sa autentică de renunțare nu a fost depusă la dosar.
După cum rezultă din dispozițiile art. 551 din Codul civil austriac, în vigoare la data deschiderii succesiunii după defuncta S Maria, ,,cine poate valabil să dispună de dreptul său de moștenire, este de asemenea, îndrituit să se lepede de moștenire, printr-un contract încheiat de mai înainte cu cel ce lasă moștenirea iar pentru valabilitatea contractului se cere dresarea unui act de notariat sau autentificarea printr-un proces verbal al judecătoriei. O astfel de renunțare, nefiind altceva convenit, are tărie și în privința descendenților";.
Contrar celor reținute de prima instanță, aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile în speță, nefiind vorba de o renunțare anticipată la moștenire sau de un contract încheiat cu defuncta S Maria, ci de un act de opțiune succesorală survenit după data deschiderii succesiunii, care este irevocabil.
Instanța de fond reține că, în ceea ce privește declarațiile martorilor I Toader (f. 205) și B Ioan (f. 226), rezultă că aceștia l-au știut tot timpul ca și proprietar al averii după S Maria pe soțul acesteia, S Artimon a Nicolae, și nici unul dintre ei nu are cunoștință să fi existat vreodată o renunțare la moștenire făcută de S Artimon a Nicolae.
Tribunalul a apreciat că aceste declarații nu au relevanță în cauză, în contextul în care în anul 1932 S Artimon a lui Artimon era minor iar tatăl său, în calitate de părinte și tutore al minorului, avea posesia bunurilor acestuia (după cum rezultă din înscrisul evocat de revizuenți), iar această posesie nu echivalează cu o acceptare tacită a moștenirii, fiind vorba de o detenție precară. În plus, la puțin timp după deschiderea succesiunii, S Artimon a lui Nicolae s-a căsătorit cu S Paraschiva, iar Decretul de transmitere a succesiunii și extrasul din Consignația deceselor eliberat de Parohiatul Ortodox Român Moldovița au fost descoperite de abia în luna mai 2006, astfel încât este logic că vecinii și cunoscuții familiei S nu au știu de renunțarea la succesiune a soțului supraviețuitor.
În ceea ce privește puterea de lucru judecat a Sentinței civile nr. 2/1953 din data de 3 ianuarie 1953 a fostului Tribunal Popular Câmpulung Moldovenesc, tribunalul a reținut că prin Decizia civilă nr. 862 din data de 13 octombrie 1953 a fostului Tribunal Regional Suceava (dosar nr. 2400/1953) s-a admis recursul introdus de reclamantul Artimon a lui S Artimon împotriva sentinței civile nr. 2/1953 din data de 3 ianuarie 1953 a fostului Tribunal Popular Câmpulung Moldovenesc, care a fost casată în parte și s-a admis în parte acțiunea reclamantului, constatându-se că testamentul oral făcut de Maria S în anul 1926 în favoarea pârâtului Artimon a lui Neculai S este nevalabil (f.226-ds. nr. 2457/1977).
În ceea ce privește certificatul de moștenitor nr. S 373/55 din data de 4 ianuarie 1956, eliberat de fostul Notariat de Stat al raionului Câmpulung, Tribunalul a reținut că acesta nu a fost avut în vedere la pronunțarea sentinței civile nr. 4147 din data de 28 decembrie 1978 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, a cărei revizuire se cere, instanța nepomenind în considerentele soluției sale de existența acestui certificat de moștenitor când a stabilit componența masei succesorale și cota parte a fiecărui moștenitor din masa succesorală rămasă după defuncta S Maria.
În acest certificat de moștenitor se indică faptul că după C Ioana a lui Gheorghe a rămas ca moștenitoare legală S Maria, în calitate de fiică, în baza mențiunilor din acest certificat fiind eliberat Certificatul de moștenitor suplimentar nr. S/71/1956 din data de 16 mai 1956 a fostului Notariat de Stat al raionului Câmpulung (f. 194-ds. nr. 1746/206/2007-vol. II) și certificatele tabulare nr. 1120 din data de 18 februarie 1972 și nr. 1608 din data de 4 martie 1972 de către fostului Notariat de Stat Local al raionului Câmpulung (f. 194-195 ds. nr. 1746/206/2007-vol. II).
După cum rezultă din conținutul sentinței civile nr. 4147 din data de 28 decembrie 1978 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, a cărei revizuire se cere, autorul revizuentelor-apelante a depus la dosarul de partaj succesoral certificatele tabulare eliberate în baza acestor certificate de moștenitor, din care rezultă că unic moștenitor legal după C Ioana a lui Gheorghe a rămas S Maria, în calitate de fiică și a încercat să se folosească de aceste certificate tabulare pentru a dobândi o cotă parte mai mare din parcela nr. 2565 din CF 701 în suprafață de 42117 mp ce i-a aparținut lui C Ioana. Însă, în sentința revizuită, instanța de fond a înlăturat forța probatorie a acestor certificate tabulare (și, implicit, a mențiunilor din certificatele de moștenitor ce au stat la baza emiterii acestor certificate tabulare), reținând că parcela în discuție constituie proprietatea defunctului S Artimon a lui Nicolae, fiindu-i testată încă din anul 1920 de către defuncta C Ioana, cu argumentul că valabilitatea acestui testament (codicil) a fost reținută, cu autoritate de lucru judecat, prin sentința civilă nr. 2/1953 a fostului Tribunal Raional Câmpulung Moldovenesc, așa cum a fost modificată prin Decizia nr. 862/1953 a fostului Tribunal Regional Suceava(f.354-ds. nr. 2457/1977-vol. IV).
Instanța care a pronunțat sentința revizuită nu a luat în considerare mențiunile din certificatele tabulare, din certificatele de moștenitor nr. S 373/55 din data de 4 ianuarie 1956 și Certificatul de moștenitor suplimentar nr. S/71/1956 din data de 16 mai 1956 eliberate de fostul Notariat de Stat al raionului Câmpulung și nu a stabilit componența masei succesorale, vocația succesorală concretă a autorilor părților la succesiunea rămasă după S Maria și calitatea de moștenitor prin raportare la mențiunile din acest certificate de moștenitor.
Având în vedere aceste împrejurări și faptul că înscrisul nou prezentat de revizuentele-apelante este determinant, atestând o cu totul altă situație de fapt decât aceea cuprinsă în actele anterioare, care au fost analizate de instanța ce a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere, și anume că soțul supraviețuitor a renunțat la succesiunea defunctei S Maria, tribunalul a constatat că mențiunile din aceste certificate de moștenitor nu constituie un fine de inadmisibililitate a cererii de revizuire, contrar celor reținute în sentința apelată, urmând ca părțile să își valorifice apărările după admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, la termenul fixat pentru evocarea fondului.
Tribunalul a constatat că înscrisul nou prezentat atestă renunțarea la succesiunea defunctei S Maria de către soțul supraviețuitor, iar atâta timp cât nu a fost defăimat ca fiind fals, dacă acest înscris ar fi fost cunoscut de instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere, ar fi putut duce la pronunțarea unei alte soluții în ceea ce privește partajul succesoral după S Maria, având în vedere că în sentința revizuită a fost reținută o cotă parte ideală de 1/4 în favoarea soțului supraviețuitor din masa succesorală rămasă după această defunctă și, implicit, aceasta ar fi influențat și modalitatea de soluționare a capătului subsidiar de cerere, referitor la partajul succesoral după S Artimon a lui Neculai, prin modificarea componenței masei succesorale rămase după acesta, precum și a capătului de cerere privind reducțiunea testamentară.
Având în vedere că înscrisul nou prezentat de revizuentele-apelante este doveditor în sensul art. 322 pct. 5 Cod pr. civilă, existând la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere, dar nu a putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința revizuentelor-apelante, a fost descoperit de partea interesată după darea hotărârii a cărei revizuire se cere (după cum s-a stabilit deja prin Decizia nr. 641 din data de 27 martie 2007 a Tribunalului Suceava), iar înscrisul este determinant, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanța a cărei hotărâre este atacată, ar fi putut duce la pronunțarea unei alte soluții asupra componenței masei succesorale, hotărârea a cărei retractare se cere este definitivă, iar prin ea s-a cercetat fondul cauzei, tribunalul a constatat că în cauză sunt întrunite în principiu condițiile de admisibilitate ale cererii de revizuire prevăzute de art. 322 pct.5 Cod pr. civilă, astfel încât sentința apelată a fost pronunțată cu greșita aplicare a dispozițiilor legale aplicabile în speță, apelul declarat în cauză fiind întemeiat.
La termenul de judecată din 14 martie 2013, intimații S Vasile a lui Artimon și V Silvia, prin apărător ales, au declarat că înțeleg să se înscrie în fals împotriva înscrisurilor depuse la dosar de revizuientele-apelante, respectiv asupra extrasului de consignație a deceselor și a decretului de transmitere a succesiunii nr. 63/1928, invocând dispozițiile art. 183 Cod procedură civilă.
Prin încheierea ședinței de judecată din 21 martie 2013 Tribunalul a dispus înaintarea înscrisurilor defăimate ca false Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava în vederea efectuării de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri, iar în temeiul dispozițiilor art. 183 Cod procedură civilă a suspendat judecarea cauzei până când în dosarul de cercetare penală se va pronunța o soluție definitivă.
Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 184 Cod procedură civilă, falsul poate fi cercetat de instanța civilă pe cale incidentală doar dacă instanța penală nu poate fi sesizată, fie pentru că autorul falsului nu a fost identificat, fie pentru că acțiunea penală s-a stins ori s-a prescris. Or, existența oricărui caz de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, cum este faptul că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, nu poate fi constatat decât de către procuror printr-o soluție de netrimitere în judecată sau de către instanța penală, instanța civilă neputând constata direct existența unui caz de înlăturare a răspunderii penale cum este intervenirea termenului de prescripție a răspunderii penale.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs la data de 16 mai 2013 revizuientele-apelante B Maria, T Genoveva și P Lucia, arătând că aceasta este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motiv de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor au arătat că, începând din anul 2006, după ce au descoperit un decret de transmitere a succesiunii și o foaie din registrul de consemnațiuni a deceselor - ambele acte în original, precum și o copie dactilografiată a decretului de transmitere a succesiunii, deținute de partea potrivnică în împrejurările descrise în cererea de revizuire, în urma admiterii cererii de revizuire s-a dispus rejudecarea partajului după autoarea lor - S Măria și fostul soț al acesteia - S Artimon a Nicolae, în raport de actele noi descoperite, prin care acesta din urmă a renunțat la moștenirea după soția sa, toată averea revenind fiului S Artimon a Artimon.
Din anul 2006 și până în prezent s-au pronunțat mai multe hotărâri judecătorești la instanțele de fond și în căile legale de atac, astfel încât în prezent, după aproape 7 ani de la formularea cererii de revizuire, în urma a două cicluri de judecată, dosarul se află în rejudecarea apelului la Tribunalul Suceava, care a dispus suspendarea judecării apelului până la terminarea cercetărilor penale declanșate în urma unei cereri de înscriere în fals formulată de pârâții intimați.
Tribunalul a făcut o aplicare greșită a legii în momentul în care a dispus suspendarea judecării cauzei, fiind încălcate prevederile art. 183 din Codul de procedură civilă. Astfel, potrivit prevederilor art. 183 Cod procedură civilă, dacă partea care defaimă înscrisul ca fals arată autorul sau complicele falsului, instanța poate suspenda judecata pricinii, înaintând înscrisul procurorului împreună cu procesul verbal ce se va încheia.
Din conținutul acestui text rezultă că suspendarea se poate dispune în baza art. 183 din Cod procedură civilă numai dacă partea care defaimă înscrisul ca fals indică pe autorul sau complicele falsului. Prin urmare, pentru a se dispune suspendarea nu este suficientă existența unor indicii cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, ci mai este necesar ca partea interesată să indice pe autorul sau complicele falsului. Aceasta este, așa cum se arată în literatura juridică, o soluție destinată să împiedice comportarea abuzivă a uneia din părți, care ar putea obține tergiversarea judecății printr-o înscriere formală în fals (a se vedea Ioan Leș, Tratat de drept procesual civil, Ediția a 4-a, Edit. CH Beck, Buc. 2008, pag. 527).
Din același text de lege rezultă că și în situația în care pârâții ar fi indicat pretinșii autori sau complici ai falsului, instanța "poate" suspenda judecata, ceea ce înseamnă că, în raport de împrejurările concrete ale cauzei, instanța nu este obligată să suspende judecata, fiind o măsură la aprecierea acesteia. Or, în cauza de față, în condițiile în care pârâții nu au indicat autorii sau complicii pretinsei infracțiuni și în condițiile în care orice răspundere penală eventuală este prescrisă, nefiind cazul unor cercetări penale, rezultă că instanța nu putea dispune suspendarea cauzei pentru a tergiversa soluționarea acesteia.
Intimații s-au opus recursului, arătând că revizuientele interpretează restrictiv dispozițiile art. 183 Cod procedură civilă, deoarece instanța civilă poate cerceta falsul pe cale incidentală numai când autorul falsului nu a fost identificat ori fapta s-a prescris, sarcina identificării autorului falsului revenindu-le doar organelor de urmărire penală.
Examinând Încheierea de ședință atacată prin prisma motivului de nelegalitate invocat, Curtea constată întemeiat recursul.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 183 Cod procedură civilă, a căror interpretare și aplicare se reclamă în cauză, dacă partea care defaimă înscrisul ca fals arată pe autorul sau complicele falsului, instanța poate suspenda judecata pricinii, înaintând înscrisul procurorului împreună cu procesul verbal ce se va încheia.
Aceste dispoziții legale consacră un caz de suspendare facultativă a judecății (lăsată la aprecierea/latitudinea judecătorului, în raport de circumstanțele concrete ale cauzei), iar din conținutul lor rezultă fără echivoc faptul că, pentru a fi sesizat procurorul, este necesar ca partea care defaimă înscrisul ca fals să indice autorul sau complicele falsului.
per a contrario, dacă partea care defaimă înscrisul ca fals nu arată pe autorul sau complicele falsului, instanța nu poate suspenda judecata pricinii.
Această situație se regăsește în prima ipoteză prevăzută de dispozițiile art. 184 Cod procedură civilă, potrivit căreia "când nu este caz de judecată penală (…) falsul se va cerceta de instanța civilă, prin orice mijloace de probă";.
Cu alte cuvinte, instanța în fața căreia se defaimă înscrisul ca fals, în raport de circumstanțele cauzei și dacă s-a arătat cine este autorul sau complicele falsului, apreciază dacă "este caz de judecată penală";, situație în care sesizează procurorul și suspendă judecata pricinii, sau dacă va cerceta, ea însăși, falsul pe cale incidentală.
Cea de-a doua ipoteză prevăzută de dispozițiile art. 184 Cod procedură civilă - "sau dacă acțiunea publică s-a stins sau s-a prescris"; - are în vedere și ipoteza în care, urmare a sesizării procurorului cu cercetarea falsului, acesta a constatat că acțiunea penală nu mai poate fi pusă în mișcare pentru că s-a stins sau s-a prescris.
Textul nu exclude posibilitatea ca instanța civilă însăși, în raport de împrejurările cauzei, să aibă în vedere faptul că acțiunea penală nu mai poate fi pusă în mișcare și, prin urmare "nu este caz de judecată penală";, aceasta ținând de facultatea pe care i-o dă legiuitorul prin dispozițiile art. 183, aceea de a decide asupra oportunității suspendării judecății.
Interpretarea contrară a acestor dispoziții legale, îmbrățișată de Tribunal, conduce la concluzia că suspendarea judecății prevăzută de art. 183 Cod procedură civilă este una obligatorie, ceea ce contravine textului legal.
| ← Art. 80 alin.(2) Cod penal – concurs între circumstanţele... | Suspendarea judecăţii în temeiul art. 36 din Legea nr.... → |
|---|
