Art. 80 alin.(2) Cod penal – concurs între circumstanţele agravante şi atenuante. Posibilitatea coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel SUCEAVA Decizie nr. 621 din data de 26.06.2013
Prin sentința penală nr. 266/04.02.2013 a Judecătoriei Botoșani, au fost condamnați inculpații:
1. Z. E.-R.( fiul lui D., ns la 21.07.1992 în B., domiciliat în B. str. P. T. nr 14, et. 2, ap. 36 jud. B, necăsătorit, studii 3 clase, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit. a,e,g, i din Codul penal cu aplicarea art.74 lit. c, art.76 din Codul penal, art.75 lit.c și art.80 alin.2 din Codul penal la pedeapsa de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare.
În temeiul art.81 din Codul penal, a fost suspendată condiționat executarea pedepsei aplicate pe o durată de 3 ani și 6 luni ce constituie termen de încercare, conform art.82 din Codul penal.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 din Codul penal, privind consecințele nerespectării termenului de încercare și art.84 din Codul penal privind consecințele neachitării, cu rea credință, a daunelor stabilite prin prezenta sentința sentință până la expirarea termenului de încercare.
În baza art.71 alin.1,2 din Codul penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit. a) teza - a doua, lit. b) din Codul penal iar în temeiul alin.5 al aceluiași articol, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei închisorii.
S-a constatat că inculpatul Z. E.-R. a fost reținut pentru 24 ore la data de 14 martie 2011.
2. C. I.-V.(fiul lui R. și T. ns la 20.12.1990 în B., domiciliat în B. str. I. E. nr 16 bl. 135 sc A ap. 2 jud. B, necăsătorit, studii 8 clase, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a,e,g, i din Codul penal cu aplicarea art.74 lit.c, art.76 din Codul penal, art.75 lit.c și art.80 alin.2 din Codul penal la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.
S-a constată că infracțiunea din prezentul dosar este concurentă cu infracțiunea de furt calificat (comisă în cursul lunii aprilie 2010) pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr.588/11 martie 2011 a Judecătoriei Botoșani (definitivă la 23.03.2011, prin neapelare) la 2 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării.
În baza art.85 din Codul penal, a fost anulată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare stabilită prin sentința menționată.
În temeiul art.36 alin.1 din Codul penal raportat la art.33 lit.a, art.34 lit.b din Codul penal, s-a contopit pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită prin prezenta sentință cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 588/11 martie 2011 a Judecătoriei Botoșani și s-a stabilit o pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani închisoare.
În baza art.85 alin.3 din Codul penal raportat la art.81, art.82 din Codul penal, a fost suspendată condiționat executarea pedepsei pe o durată de 4 ani ce constituie termen de încercare.
În conformitate cu art.71 alin.1,2 din Codul penal, i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a doua, lit.b din Codul penal, iar în temeiul alin.5 al aceluiași articol, a fost suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei închisorii.
În temeiul art.36 alin.3 din Codul penal, s-a dedus din pedeapsă duratele reținerii inculpatului din data de 8 aprilie 2010 și respectiv 14 martie 2011.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 din Codul penal, privind consecințele nerespectării termenului de încercare și art.84 din Codul penal, privind consecințele neachitării, cu rea credință, a daunelor stabilite prin prezenta sentința sentință până la expirarea termenului de încercare.
A fost admisă acțiunea civilă formulată în cauză de B. D. și obligați inculpații Z. E.-R., C. I.-V. și C. L. ( fiul lui C. și M., domiciliat în B. str. P. T. nr 14 et. 2 ap. 36 jud. B, cel din urmă în solidar cu partea responsabilă civilmente C. C., să achite părții civile daune materiale în sumă de 5000 lei.
S-a respins, ca nefondată, cererea părții civile B. D. de acordare a cheltuielilor judiciare.
În temeiul art.191 din Codul de procedură penală, au fost obligați inculpații Z. E.-R. și C. I.-V. să achite statului cheltuieli judiciare în sumă de câte 800 lei fiecare și inculpatul C. L., în solidar cu partea responsabilă civilmente C. C., suma de 330 lei cu același titlu.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că la data de 01.03.2011 partea vătămată B. D. a sesizat faptul că în noaptea de 28.02/01.03.2011 persoane necunoscute au sustras din autoutilitara marca Dacia, parcată în spatele blocului în care locuiește, mărfuri alimentare și nealimentare în valoare de 7.000 lei. A menționat partea vătămată că efectuează acte de comerț la târgurile din județ și obișnuiește să păstreze o parte din mărfuri în interiorul autoutilitarei.
În urma cercetărilor efectuate au fost identificați ca autori ai faptei inculpații C. I.-V., Z. E.-R. și C. L..
Din declarațiile acestora rezultă că în noaptea de 28.02/01.03.2011, cei trei inculpați care sunt prieteni de cartier, au convenit de comun acord să spargă autoutilitara părții vătămate pentru a sustrage bunurile din interior. După ce au îndepărtat lacătul, au constatat că nu pot intra în interior, autoturismul fiind parcat foarte aproape de altul, motiv pentru care au spart geamul din stânga față, au scos mașina din viteze și au împins-o aproximativ un metru. Au pătruns apoi în interior, au scos toată marfa care era ambalată în cutii de carton și saci de rafie și au transportat-o la blocul nr.135 în care locuiește inculpatul C. I. - V., ascunzând-o într-o încăpere părăsită. A doua zi, inculpatul Z. E.-R.
s-a întâlnit cu C. C., tatăl minorului C. L., căruia i-a spus că are de vânzare mai multe mărfuri aduse de mama sa din străinătate.
Inculpatul C. C. a fost de acord să-l ajute pentru vânzarea mărfurilor. Astfel, în ziua de 03.03.2011, în timp ce se afla în zona pieței centrale a municipiului Botoșani, s-a întâlnit cu martorul A.P. pe care l-a întrebat dacă nu este interesat în a cumpăra mai multe produse la un preț avantajos. Acesta a fost de acord și i-a oferit 600 lei pentru întreaga marfă.
Conform declarației martorului A.P., în ziua de 03.03.2011, aflându-se în Piața centrală l-a întâlnit pe inculpatul C. C. cu care a discutat despre cumpărarea unei cantități mai mari de marfă oferită la vânzare de o cunoștință de a sa. După ce s-au înțeles asupra prețului, s-au deplasat la locul la care produsele se aflau depozitate și l-a contactat telefonic pe martorul B.I., cerându-i să vină împreună cu concubina sa, A. A. pentru a-l ajuta la încărcarea mărfurilor. La încărcarea mărfurilor au participat și inculpații.
Mărfurile sustrase au fost astfel transportate în orașul F. și în data de 06.03.2011 martorul A.V., fratele martorului A.P., a expus la vânzare, în târg o parte dintre acestea. Partea vătămată care efectua acte de comerț la o tarabă învecinată, și-a recunoscut produsele și a sesizat organele de poliție.
Pe parcursul cercetărilor organele de poliție au ridicat de la martorul A.P. o parte din mărfurile sustrase și le-au restituit părții vătămate care s-a constituit parte civilă cu suma de 5.000 lei, valoarea mărfii sustrase și nerecuperate.
Împotriva sentinței judecătoriei, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani, criticând-o pentru nelegalitate, motivele invocate fiind consemnate în partea introductivă a deciziei de față.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate cât și cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu disp. art.385/6 alin.(3) Cod procedură penală, instanța constată recursul neîntemeiat.
Ansamblul probator administrat în cauză, respectiv: declarațiile inculpaților, ce se coroborează cu depozițiile părții vătămate, procesul verbal de cercetare la fața locului și declarațiile martorilor A.P., A.V. și B.I., confirmă situația de fapt reținută de prima instanță, fiind real faptul că, în noaptea de 28.02/01.03.2011 cei doi inculpați din prezenta cauză, împreună cu coinculpatul C. L.( care s-a prevalat într-un alt dosar de dispozițiile art. 320 ind. 1 Cod procedură penală), au pătruns prin efracție în autoutilitara Dacia aparținând părții vătămate B. D., ce era parcată în spatele blocului în care locuiește partea vătămată pe str. Parcul T. nr. 54 din B., de unde au sustras din interior produse alimentare și nealimentare în valoare de 7.000 lei.
În drept, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, fapta inculpaților întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 , art. 209 alin. 2 lit a , e , g și i Cod penal. Totodată, în mod corect a reținut prima instanță că în cauză este aplicabilă și circumstanța agravantă prev de art 75 lit. c) Cod penal constând în săvârșirea faptei cu un minor având în vedere că la comiterea furtului a participat și numitul C. L. care nu avea vârsta de 18 ani, aspect cunoscut de ceilalți doi participanți.
Cât privește individualizarea judecătorească a pedepselor, în mod legal instanța de fond a avut în vedere criteriile prevăzute la art. 72 Cod penal, în conformitate cu care, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În speță, s-a avut în vedere în mod temeinic valoarea prejudiciului rezultat și care nu a fost recuperat integral, limitele de pedeapsă prev. de textul de lege incriminator, dispozițiile legale referitoare la stabilirea pedepsei în caz de reținere a circumstanței agravante și nu în ultimul rând circumstanțele personale ale autorilor.
Astfel, inculpatul Z. E. R. are vârsta de 20 de ani, a absolvit doar 3 clase, nu este căsătorit și nu are o ocupație. Acesta este la primul contact cu legea penală, iar în cursul procesului a avut o atitudine corectă concretizată în colaborarea cu organele de anchetă și recunoașterea învinuirilor . Având în vedere lipsa antecedentelor penale și vârsta inculpatului, poziția sa procesuală care denotă regret pentru fapta săvârșită, în mod just instanța de fond a apreciat că se impune reținerea în favoarea acestui inculpat și circumstanța atenuantă prevăzută la art. 74 alin.(1) lit. c) Cod penal și că pentru reeducarea lui este suficientă aplicarea unei pedepse cu închisoarea, cu suspendarea condiționată a executării.
Referitor la inculpatul C. I. V., corect a reținut instanța de fond că acesta nu este la prima abatere, inculpatul suferind o condamnare definitivă pentru o infracțiune de același gen. Astfel, prin sentința penală nr. 588 din 11.03.2011 pronunțată de Judecătoria Botoșani, inculpatul a fost condamnat la 2 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pentru o infracțiune de furt calificat în formă continuată săvârșită în intervalul 30.03.2010- 3.04.2010. Din compararea datelor comiterii acestei infracțiuni cu data săvârșirii faptei deduse judecății, a rezultat că infracțiunea pentru care a fost sancționat penal inculpatul prin sentința 588 /2011 este concurentă cu cea din prezenta cauză, fiind îndeplinite condițiile art. 33 lit. a din Codul penal. Infracțiunea de furt calificat ce face obiectul judecății în prezentul dosar a fost săvârșită în noaptea de 28.02/ 1.03.2011 , înainte de a se pronunța sentința penală 588/2011.
De asemenea, în mod judicios a reținut prima instanță ca circumstanță atenuantă, potrivit art 74 lit. c) din Codul penal, conduita procesuală corespunzătoare a inculpatului concretizată în colaborarea cu organele de urmărire penală, recunoașterea faptei săvârșite și exprimarea acordului de a despăgubi partea civilă.
Cât privește soluția de coborâre a pedepselor sub minimul special prevăzut de lege, aspect criticat de parchet, prin aceea că, atâta timp cât, existând un concurs între circumstanțele atenuante și cele agravante, și cât timp prima instanță a făcut aplicarea art. 80 alin.(2) Cod penal, situație care nu permitea, în opinia parchetului, această coborâre, curtea constată că prima instanță a procedat în mod legal.
Astfel, potrivit acestui text de lege, " În caz de concurs între circumstanțele agravante și atenuante, coborârea pedepsei sub minimul special nu este obligatorie";.
Ori, din cuprinsul acestui text de lege, rezultă, fără echivoc, că, deși nu este obligatorie coborârea pedepsei sub minimul special, nici nu este interzisă o astfel de operațiune, dispozițiile legale mai sus citate lăsând la latitudinea judecătorului dacă să procedeze sau nu la coborârea pedepsei sub minimul special.
Mai susține parchetul că, dacă instanța a dorit să coboare pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege, acest lucru îl putea face numai dacă făcea aplicarea art. 80 alin.(1) Cod penal, doar acest text de lege permițând o astfel de operațiune.
Curtea nu poate fi de acord nici cu această interpretare, din următoarele considerente:
În conformitate cu dispozițiile art. 80 alin.(1) Cod penal, " În caz de concurs între cauzele de agravare și cauzele de atenuare, pedeapsa se stabilește ținându-se seama de circumstanțele agravante, de circumstanțele atenuante și de starea de recidivă";.
Faptul că în cuprinsul acestui text de lege nu se stipulează în mod expres ca și în cazul alineatului (2), că nu este obligatorie coborârea pedepsei sub minimul special, nu poate fi interpretat că legiuitorul a dorit ca în acest caz coborârea să fie obligatorie.
Mai mult decât atât, dacă s-ar da interpretarea pe care a dat-o parchetul acestor dispoziții legale, ar însemna să se dea eficiență dispozițiilor art. 76 Cod penal, într-o situație mai defavorabilă inculpatului( circumstanțe agravante și stare de recidivă în cazul alineatului 1) și să nu se dea eficiență acestor dispoziții într-o situație mai puțin defavorabilă, ca în cazul alineatului 2, unde sunt prevăzute doar circumstanțele agravante, nu și starea de recidivă.
Prin urmare, curtea apreciază că cele două texte trebuie interpretate în sensul invers interpretării date de parchet, și anume, că atunci când se rețin în concurs: circumstanțe agravante, circumstanțe atenuante și starea de recidivă( art. 80 alin.1), să nu se poată da eficiență dispozițiilor art. 76 Cod penal, iar când se rețin în concurs doar circumstanțe agravante și atenuante( art. 80 alin.2), abia atunci judecătorul are latitudinea sa posibilitatea de a coborî sau nu pedeapsa sub minimul special, deoarece, așa cum s-a arătat mai sus, cazul de la alineatul 2 prevede mai puține împrejurări care nu-l avantajează pe inculpat( doar circumstanțe agravante) spre deosebire de alineatul 2, care, pe lângă circumstanțele agravante prevede și starea de recidivă, stare care constituie o cauză de agravare a pedepsei, neconfundându-se cu circumstanțele agravante.
Cum în speță, în favoarea dar și în sarcina celor doi inculpați s-a reținut atât circumstanța atenuantă prevăzută la art. 74 alin.(1) cât și circumstanța agravantă prevăzută la art. 75 alin.(1) lit. c), în mod legal prima instanță a reținut incidența dispozițiilor art. 80 alin.(2) Cod penal, care permite, așa cum s-a arătat mai sus, coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, și nu art. 80 alin.(1), întrucât inculpații nu sunt recidiviști, împrejurare care, dacă ar fi existat, nu ar mai fi permis aplicarea disp. art. 76 Cod penal, din considerentele expuse anterior.
| ← Recunoaşterea studiilor universitare la forma de... | Suspendarea judecăţii în temeiul dispoziţiilor art. 183 Cod... → |
|---|
