Acţiune în stabilirea liniei de hotar; cerere reconvenţională privind ridicarea gardului despărţitor. Calificarea căii de atac de către Tribunal. Soluţie în recurs.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel SUCEAVA Decizie nr. 1008 din data de 18.09.2013
Prin cererea înregistrată la data de 12.04.2012 pe rolul Judecătoriei Săveni sub nr.887/297/2012, modificată la data de 12.06.2012, reclamanții UT și UA au solicitat, în contradictoriu cu pârâții PC și PE, grănițuirea proprietăților lor, aflate în satul Vorniceni, Comuna Vorniceni, județul Botoșani, prin reconstituirea hotarului și fixarea semnelor exterioare, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor ocazionate de grănițuire.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că au devenit proprietarii parcelei 795 cu suprafața de 5900 mp, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 684/04.06.1998 la BNP MSD, iar această parcelă se învecinează cu p.c. nr. 793, deținută de către pârâți. În aceste condiții, dat fiind faptul că părțile contestă limitele proprietăților, instanța nu are a se pronunța asupra întinderii dreptului de proprietate, ci doar asupra formei terenului în litigiu.
În drept, reclamanții au invocat prevederile art. 560 din Codul civil, art. 112, 242 alin. (2) și 274 din Codul de procedură civilă.
În dovedirea cererii, au depus în copie contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 684/04.06.1998 la BNP MSD, titlul de proprietate nr. 111479/11.12.2002, certificat de înstrăinare, proces verbal de constatare.
Pârâții au formulat întâmpinare, prin care au arătat că sunt de acord cu admiterea în parte a acțiunii, în sensul grănițuirii pe vechiul hotar, fără a fi obligați la plata cheltuielilor de judecată. De asemenea, au formulat cerere reconvențională prin care au solicitat obligarea reclamanților de a-și ridica plasa de sârmă și a le permite accesul la proprietatea lor.
În motivarea cererii reconvenționale, pârâții au arătat că încă din anul 1960 accesul la locuința lor se făcea pe o fâșie de teren cu o lățime de 4 metri, care era folosită pentru acces și de către reclamanți, precum și de vânzătoarea CA.
În total, această fâșie are o suprafață de 1000 mp și a făcut parte din terenul deținut de numita CA, fiind vândută pârâților printr-un act sub semnătură privată, părțile fiind în imposibilitate de a încheia actul în formă autentică, deoarece reprezentanții primăriei au susținut că suprafața respectivă face parte din domeniul public, fiind drum sătesc. Însă, pârâții au folosit această fâșie până la decesul numitei CA, când reclamanții au îngrădit-o.
La judecata în fond s-a încuviințat proba cu înscrisuri și proba cu expertiză topo, având ca obiective stabilirea liniei de hotar între cele două proprietăți, identificarea drumului sătesc nr. 796, precum și indicarea locului în care reclamanții au îngrădit calea de acces, raportul de expertiză fiind întocmit de expertul Dupir Florin.
Prin sentința civilă nr. 1189 din 16 octombrie 2012 Judecătoria Săveni a admis în parte acțiunea și a stabilit linia de hotar între proprietățile părților pe aliniamentul delimitat de punctele 1, 2, 3, 4, 16, 5, indicat în Schița anexă nr.1 la Raportul de expertiză efectuat în cauză de expert Florin Dupir, f.65 ds., schiță ce face parte integrantă din hotărâre; a respins cererea reconvențională formulată de pârâți ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a avut în vedere că reclamanții sunt proprietarii p.c. nr. 797, prin reconstituire conform titlului de proprietate nr. 111479/11.12.2002, parcelă evidențiată cu culoarea maro pe schița anexată raportului de expertiză, și ai pc. nr. 795, cu suprafața de 5900 mp, dobândită prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 684/04.06.1998 la BNP MSD, de la numita CA, evidențiată în culoarea verde pe schița anexată raportului de expertiză, la care se adaugă suprafața neevidențiată cromatic, delimitată de punctele 4, 5, 21, 22, 18.
P.C. nr. 795 a aparținut numitei CA, conform titlului de proprietate nr. 71499/05.10.1996, eliberat soțului acesteia, C. Gheorghe.
Pârâții dețin în fapt parcela nr. 793, evidențiată în culoarea albastru pe schița anexată raportului de expertiză, pentru care nu au niciun titlu, iar parcela nr. 795 se învecinează cu parcela nr. 793 în partea de S-V a proprietății reclamanților, evidențiată în culoarea roz pe schița anexată raportului de expertiză.
Accesul la imobilul pârâților - reclamanți se făcea pe drumul sătesc nr. 736, evidențiat cu culoarea portocaliu pe schița anexată raportului de expertiză, iar potrivit măsurătorilor efectuate, coroborate cu extrasul din inventarul domeniului public, drumul sătesc are o suprafață de 652 mp și face parte din domeniul public al comunei.
Întrucât accesul la imobilul pârâților - reclamanți din drumul sătesc era îngreunat din cauza poziționării celor două imobile clădire, construite încă din anul 1960, potrivit susținerilor acestora, au folosit în vederea unui acces mai facil la imobil o suprafață de 1000 mp, evidențiată în culoarea roz pe schița anexată raportului de expertiză, deținută în fapt de numitul C. Gheorghe și soția acestuia, CA.
Această suprafață este cuprinsă în p.c. 795, reconstituită ulterior numitului C. Gheorghe, conform titlului de proprietate nr. 71499/05.10.1996.
Pentru a conserva această situație de fapt și pentru a continua să folosească suprafața de 1000 mp drept cale de acces, pârâții au încheiat în data de 04.10.1998 cu numita CA o convenție sub semnătură privată prin care au cumpărat această suprafață, iar anterior numita CA înstrăinase prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 684/04.06.1998 la BNP MSD întreaga p.c. 795, cu suprafața de 5900 mp, din care făcea parte și suprafața de 1000 mp, cu privire la care urma să încheie convenția sub semnătură privată cu pârâții, așa cum rezultă din schița alăturată contractului de vânzare cumpărare. Deși în contract se menționează că se înstrăinează p.c. 795 cu suprafața de 5900 mp, așa cum rezultă din concluziile raportului de expertiză, în fapt, p.c. 795 are o suprafață de doar 1365 mp, diferența de 4535 fiind situată în extravilan, delimitat prin punctele 4, 5, 21, 22, 18.
În esență, s-a constatat că suprafața de 1000 mp folosită de pârâți pentru accesul la imobil nu a constituit niciodată cale publică de acces, fiind teren privat, reconstituit numitului C. Gheorghe, conform titlului de proprietate nr. 71499/05.10.1996, și înstrăinat ulterior reclamanților - pârâți, iar în fapt pârâții au folosit suprafața de 1000 mp drept cale de acces încă din anul 1960, fiindu-le permis mai întâi de către soții C. Gheorghe și A., și ulterior de către reclamanți, până în anul 2002.
Contractul de vânzare cumpărare sub semnătura privată nu poate să le confere pârâților niciun drept asupra suprafeței de 1000 mp folosită pentru accesul la imobil, având în vedere că numai prin încheierea în formă autentică a contractului de vânzare cumpărare operează transferul dreptului de proprietate. În același sens, susținerile privind imposibilitatea de a încheia contractul în forma autentică din cauza funcționarilor primăriei nu a fost reținută.
Asupra cererii reconvenționale instanța de fond a apreciat că este implicit neîntemeiată, având în vedere considerentele reținute.
Împotriva sentinței au declarat apel pârâții susținând, în esență, că probele au fost interpretare greșit, că nu s-au administrat toate probele necesare care au fost cerute și nu s-au admis obiecțiunile formulate la raportul de expertiză.
În primul rând, reclamanții nu sunt proprietari ai unei suprafețe de 5900 mp în p.c. 795, întrucât din extrasul de plan cadastral și din măsurătorile expertului rezultă că în realitate p.c. 795 este situată în intravilan, situație în care se întinde numai pe 1365 m.p., iar în contractul de vânzare-cumpărare pentru această parcelă s-a menționat că la data respectivă vânzătoarea nu ar deține titlu de proprietate, însă acesta era emis încă din 1996 pe numele soțului vânzătoarei. În plus, analizând acest titlu, se poate constata că nu conține teren în p.c. 795, ci în 799.
Prin urmare, instanța de fond a reținut eronat că C. Costache a primit prin reconstituire teren în p.c. 795.
De asemenea, nu s-a lămurit în ce parcele cadastrale este situat terenul din extravilan, respectiv diferența de la 5990 mp și 1365 mp.
Pe de altă parte, perimetrul delimitat prin punctele 4-5-21-22-18-4 că ar fi diferența de 453 mp nu ar fi deținut în totalitate numai de către reclamanți, ci și de către vecinul B. Ilie și nu măsoară doar 4535 mp, ci mai mult.
În al doilea rând, respingerea obiecțiunilor la expertiză ar fi fost nejustificată și nelegală, întrucât pârâții recurenți ar fi participat la măsurătorile efectuate de către expert, notând toate dimensiunile și au constatat că în schița la expertiză nu au fost redate întocmai dimensiunile găsite. Astfel, lățimea terenului din p.c. 795 ar fi de 20 metri în loc de 17,9 metri, iar suprafața drumului DS 796 colorată cu portocaliu ar trebui să fie, conform dimensiunilor arătate de expert, de 545,6 mp în loc de 652 mp.
Acest drum figurează în domeniul public și, în realitate, depășește limita punctelor 3-4, întinzându-se până la poarta de acces la curtea din spate a pârâților, care este situată la aproximativ 30 de metri față de punctul 4, pe lungimea terenului extravilan, poarta fiind făcută în urmă cu peste 50 de ani și folosită până în momentul în care reclamanții le-au blocat accesul prin plasa de sârmă.
Expertul nu a reprezentat pe schiță și poarta de acces în curtea din spatele casei pârâților și nu a făcut precizări în legătură cu faptul că în prezent pârâții nu au posibilitatea de a intra în curtea lor cu nici un atelaj sau autovehicul din cauza blocării căii de acces prin plasa de sârmă.
În al treilea rând, s-a precizat că la data la care reclamanții au cumpărat teren în p.c. 795, calea de acces spre poarta din spate a proprietății pârâților exista, iar vânzătoarea nu a înstrăinat și porțiunea respectivă de teren, întrucât era folosită de pârâți din anul 1960. De aceea reclamanții le-au obstrucționat accesul în curtea din spate abia după ce a decedat vânzătoarea CA.
În al patrulea rând, este de observat că în stânga căii de acces spre poarta din spate se află mai mulți arbori care au fost plantați de reclamanți, ei înșiși delimitând astfel drumul pârâților, iar acești copaci reprezintă semne de hotar.
Prin urmare, instanța de fond a stabilit greșit și nelegal linia de hotar pe aliniamentul 1-2-3-4-16-5. De altfel, proprietatea reclamanților și proprietatea pârâților nu se învecinează pe acest aliniament.
Pe aliniamentul punctelor 1-2-3 există gard construit de reclamanți și terenul lor se învecinează cu DS 796. Drumul satului continuă din punctul 3 pe linia punctată până la poarta de acces în curtea pârâților, însă aceștia din urmă ar stăpâni doar terenul colorat cu culoare albastră (p.c. 793); terenul situat în p.c. 794 nu este stăpânit de către pârâți.
În final, s-a menționat că în mod eronat a fost respinsă cererea reconvențională, prin care se solicita obligarea reclamanților de a lăsa pârâților liberă calea de acces către poarta din spate prin ridicarea gardului din plasă de sârmă, instanța de fond dând o altă interpretare acestei solicitări și respingând-o implicit, ca urmare a stabilirii liniei de hotar pe un aliniament greșit.
Tribunalul a calificat calea de atac promovată ca fiind cea a recursului, cu motivarea că cererea de grănițuire este însoțită de cea reconvențională, referitoare la obligația de a face (de ridicare a gardului) față de care au fost formulate critici și care are un caracter de sine stătător, fiind o cerere principală strâns legat de cea a grănițuirii.
Recurenții au depus în recurs fotografii cu privire la terenurile părților, respectiv la calea de acces în discuție.
Prin întâmpinare, intimații reclamanți au solicitat respingerea recursului, arătând că aliniamentul stabilit de instanță corespunde cu cel rezultat din planul cadastral, cât și cu cel din schița anexă la contractul de vânzare - cumpărare din 1998.
De asemenea, au precizat că recurentul a promovat în instanță o acțiune de anulare a acestui contract, care a fost respinsă însă prin sentința 4/2012 a Judecătoriei Săveni (dosarul 1739/297/2011). În plus, recurenții nu au acte de proprietate pentru suprafața din p.c. 793.
În dovedirea acestor apărări, intimații au depus o planșă foto reprezentând intrarea în curtea din față a locuinței pârâților.
Prin decizia nr. 742 din 18 iunie 2013, Tribunalul Botoșani a admis recursul declarat de pârâți și a modificat în tot sentința, în sensul că a respins acțiunea în grănițuire formulată de reclamanți și a admis cererea reconvențională formulată de pârâți. Drept urmare, a obligat reclamanții să-și ridice gardul de sârmă de pe aliniamentul dintre punctele 3-4 configurate în schița nr. 1 din expertiza Dupir Florin, aflată la fila 65 dosar fond, și să permită pârâților accesul pe calea de acces delimitată de punctele 3-4-16, cu aria colorată în roz în aceeași schiță anexă.
Pentru a decide astfel, Tribunalul a reținut că, într-adevăr, așa cum au arătat și recurenții pârâți, terenul cumpărat de reclamanți prin contractul de vânzare cumpărare autentificat în 1998 se află - conform mențiunilor exprese din contract, în "intravilanul satului Vorniceni";, în p.c. 795. Or, potrivit constatărilor expertului judiciar coroborate cu harta cadastrală a satului Vorniceni, p.c. 795 măsoară numai 1365 mp și nu 5900. Mai mult, restul de 4535 mp ar fi situat în prelungire, constituind o altă parcelă, dar care are regim extravilan.
În plus, în cuprinsul contractului reclamanților se menționează că "subscrisul cumpărător am luat cunoștință de situația juridică a terenului ce cumpăr astfel cum a fost descrisă mai sus și îmi asum riscul dobândirii, cunoscând că vânzătorul nu posedă titlu de proprietate";.
În realitate, la acea dată (1998) exista titlu de proprietate pe numele soțului vânzătoarei, acesta fiind eliberat încă din 1996. Or, în acest titlu de proprietate, în intravilan nu apare p.c. 795, ci p.c. 799 care are, într-adevăr, numai 1365 mp, identic cu mărimea constatată de către expert pentru pc. 795.
De altfel, în contract sunt trecuți ca și vecini ai terenului de 5900 mp: Ștefan Constantin, moștenitorii lui B. Ilie, pârâtul PC și reclamantul.
Or, din schița expertului judiciar, cât și din harta cadastrală rezultă că p.c 795 se învecinează la Sud cu DS 796 și nu cu pârâtul, ceea ce ar putea conduce la concluzia că suprafața de 5900 mp vizată de contract includea în realitate și parte din acest drum 796, colorat cu portocaliu și configurat între punctele 2-3-4-B-6-7-2 pe schița anexă la expertiză, drum sătesc care face parte din domeniul public în conformitate cu fișa nr. 3 de cadastru funciar (f. 35 fond).
În concluzie, contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 1998 conține erori multiple, astfel încât dreptul de proprietate al reclamanților rezultat din acesta este neclar, contractul nedovedind lămurit, fără echivoc nici amplasamentul și nici mărimea proprietății respective.
Faptul că la 29 august 2006 (la câteva luni după decesul vânzătoarei CA), Comisia locală de aplicare a legii fondului funciar a întocmit un proces - verbal prin care a constatat că în suprafața totală de 0,69 ha este inclusă și cea de 0,10 ha "pe care o revendică"; pârâtul, nu are nici o relevanță juridică, întrucât din acest proces - verbal nu rezultă că în acele împrejurări comisia ar fi efectuat și măsurători efective și ar fi întocmit vreo schiță, ci aceasta a reținut situația respectivă în urma "verificării actelor";.
Or, așa cum s-a arătat mai sus, actele verificate - respectiv contractul reclamanților - erau eronate, inclusiv schița anexă la contract vizată de Consiliul Local, care nu corespundea nici cu titlul de proprietate al vânzătoarei și nici cu harta cadastrală, nici sub aspectul numărului parcelei și nici al întinderii acesteia.
Dimpotrivă, rezultă că încă din 2006 pârâții "revendicau"; cei 1000 mp în baza promisiunii de vânzare - cumpărare sub semnătură privată făcută de aceeași vânzătoare.
Pe altă parte, din fotografiile depuse la dosar în recurs, atât de către recurenți cât și de intimați, rezultă fără putință de tăgadă că porțiunea de teren configurată cu culoare roz în schița la expertiză constituie de mai mult timp o cale de acces, având configurația unui culoar de trecere, întrucât o latură a lungimii sale este constituită de gardul pârâților, aflat pe aliniamentul 4-16, iar pe cealaltă latură se află plantați, în linie, mai mulți copaci, unul lângă altul, delimitând astfel calea de acces respectivă.
Convingerea instanței în acest sens a fost dată și de faptul că pe linia acestor copaci (aflați pe linia punctată ce se continuă din punctul 3 și delimitează porțiunea colorată cu roz) a existat inclusiv un gard de sârmă, (strâns în prezent într-un vălătuc care apare foarte clar atât în planșa foto imprimată pe calculator de către reclamanți și numerotată cu nr. 1, cât și în fotografiile nr. 2 și 4 depuse de pârâții recurenți).
Folosirea acestei fâșii de teren ca și cale de acces este dovedită și de faptul că pe lungimea ei, între punctele 4 și 16, pârâții au atât o poartă mică, dar și una mare în prelungire, din plasă de sârmă, cu o vechime de mai mulți ani, așa cum rezultă din fotografiile nr. 6 și 7 depuse de aceștia.
Or, în curtea din spatele casei pârâților se observă existența unui tractor în apropierea porților respective (fotografia nr. 6), în timp ce din planșa imprimată nr. 1 (depusă de reclamanți) rezultă că cele două construcții ale pârâților aflate în partea din față a curții acestora sunt la o distanță apropiată una de alta. Prin urmare, intrarea cu tractorul aflat în spatele lor (după cum rezultă din fotografia nr. 6) este imposibil de realizat pe poarta din fața proprietății (observându-se copaci inclusiv între cele două construcții, în partea din față).
În concluzie, pe de o parte, întinderea și amplasamentul proprietății reclamanților după cum reiese din contractul de vânzare cumpărare din 1998 (care constituie titlul acestora de proprietate) este neclară, nedovedindu-se faptul că în proprietatea acestora se include și porțiunea de teren configurată cu culoare roz în raportul de expertiză. Prin urmare, nu rezultă fără echivoc că gardul pârâților aflat pe aliniamentul 4 - 16 delimitează proprietatea acestora de cea a reclamanților.
Pe de altă parte, la această concluzie converge și faptul că porțiunea respectivă, colorată în roz, a fost de mai mult timp afectată accesului pârâților la poarta din spatele curții acestora.
În acest sens este de observat că după ce vânzătoarea CA a vândut reclamanților, în iunie 1998, cu contractul de vânzare - cumpărare autentificat, suprafața de teren de 5900 mp cu amplasament nelămurit, la două luni (respectiv în octombrie 1998) a înțeles să vândă și pârâtului suprafața de 10 ari intravilan, întocmindu-i actul sub semnătură privată care are ca vecini și pe reclamant și pârât. Rezultă că, într-adevăr, vânzătoarea a dorit astfel să consolideze dreptul pârâtului de a folosi porțiunea de teren ce era utilizată de acesta ca și cale de acces, confirmând în această modalitatea (a înscrisului sub semnătură privată) că nu a inclus-o în terenul vândut reclamantului, ci o lăsase pârâtului.
Este indubitabil că destinația acestei suprafețe a fost aceea de cale de acces. Prin urmare, fâșia respectivă a despărțit în fapt proprietatea pârâților de proprietatea aflată după liziera de copaci (pe linia punctată cu roz începând din punctul 3, în sus către punctul 21). Cu alte cuvinte, proprietățile respective nu au fost învecinate, neavând un hotar comun, ci au fost despărțite de această cale de acces.
Așadar, neexistând hotar comun, acțiunea în grănițuire este nefondată.
Totodată, întrucât din fotografiile nr. 1.2.3 și 4 rezultă că există un gard din plasă de sârmă care blochează intrarea pârâților pe culoarul configurat cu roz și care constituie accesul la poarta acestora din spatele construcțiilor lor, iar reclamanții nu au tăgăduit că ei au amplasat acest gard în locul respectiv și că acesta le aparține, tribunalul a apreciat că cererea reconvențională este fondată, obligând reclamanții să-și ridice gardul respectiv și să le permită pârâților accesul.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții UT și UA, arătând că în mod greșit Tribunalul a calificat calea de atac promovată de pârâții-reclamanți ca fiind recurs, deși aceștia, nemulțumiți de soluție, au declarat în mod legal apel.
Având în vedere prevederile art. 2821 Cod procedură civilă, potrivit cărora "Nu sunt supuse apelului … litigiile al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv, atât în materie civilă cât și în materie comercială…"; raportat la art. 3 lit. i) din Legea nr. 146/1997 care stabilește că "Acțiunile și cererile neevaluabile în bani se taxează astfel: … i) acțiuni în grănițuire, în cazul în care nu cuprind și revendicarea unui teren"; pe de o parte, dar și ținând cont de practica judecătorească, consideră că judecarea acțiunii în grănițuire în calea de atac a recursului, sărind calea de atac a apelului, nu este doar nelegală, dar încalcă și principiul accesului deplin la justiție. Judecând de o asemenea manieră, partea este privată de "a exercita toate mijloacele procesuale stabilite de lege pentru a obține protecția dreptului său, cu respectarea normelor de procedură specifice fiecărei căi de atac";.
Decizia Tribunalului Botoșani cu privire la calificarea căii de atac se bazează pe argumentul că cererea este evaluabilă în bani, aspect contestat, motivat, de toate părțile din dosar, întrucât nu corespunde rigorilor legale.
În ceea ce privește admisibilitatea recursului la recurs practica judiciară este unitară în sensul că este "admisibil recursul împotriva unei decizii pronunțate de tribunal în recurs, dacă aceasta este rezultatul unei greșite calificări a căii de atac exercitate de parte";. Acest aspect a fost constatat și de Î.C.C.J., sesizată de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. cu un recurs în interesul legii. S-a statuat astfel prin Decizia nr. 14/16 martie 2009 (dosar nr. 35/2008) că nu există o practică neunitară cu privire la problema cu care Î.C.C.J. a fost sesizată, concluzionând că practica instanțelor este în sensul admiterii recursului împotriva unei decizii a tribunalului prin care calea de atac exercitată a fost greșit calificată ca fiind recurs.
În drept, recurenții au invocat dispozițiile art. 299 raportat la art. 304 pct. 1 Cod procedură civilă.
Legal citați, pârâții intimați au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția inadmisibilității recursului. Au arătat că recursul declarat de reclamanți este inadmisibil, fiind promovat împotriva unei hotărâri judecătorești irevocabile.
Acțiunea în grănițuire este, potrivit practicii judiciare, o acțiune evaluabilă în bani, iar în speță terenurile părților au o valoare de sub 100.000 lei, astfel că Tribunalul a calificat corect calea de atac ca fiind recursul.
Instituirea unei singure căi de atac în cazul hotărârilor pronunțate în litigiile al căror obiect are o valoare mai mică de 100.000 lei nu constituie o modalitate de îngrădire a dreptului de liber acces la justiție.
Prin decizia nr. 1/1994, Curtea Constituțională a statuat că liberul acces la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește actul de justiție. Legiuitorul are competențe exclusive de a stabili regulile de desfășurare a proceselor în fața instanțelor judecătorești.
Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un cadru procesual prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, între care și stabilirea unei singure căi de atac, cea a recursului în cazul anumitor litigii. Esențial este ca partea interesată să aibă posibilitatea recurgerii la un "recurs efectiv";, în sensul art. 13 din Convenția Europeană a drepturilor omului.
Recursul - cale de atac reglementată de art. 299 Cod procedură civilă - răspunde exigențelor art. 13 din CEDO, în sensul că reprezintă "un recurs efectiv"; în care instanța de judecată, în speță Tribunalul Botoșani, a analizat legalitatea instanței de fond în lumina motivelor prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 Cod procedură civilă și a pronunțat o hotărâre pe fondul cauzei.
În lumina jurisprudenței CEDO, dreptul la un proces echitabil nu garantează exercițiul a două căi de atac și, mai ales, un rezultat favorabil pentru reclamant.
Examinând decizia atacată prin prisma criticii formulate de recurenți, precum și excepția invocată de intimați, în raport de lucrările dosarului, Curtea reține următoarele :
Motivul de nelegalitate invocat de reclamanți se încadrează în situația prevăzută de dispozițiile art. 304 pct. 1 Cod procedură civilă - când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, recursul fiind, așadar, admisibil.
Cum corect au sesizat reclamanții, făcând trimitere la considerentele deciziei nr. 14/16.04.2009 a Î.C.C.J - Secțiile Unite, este inadmisibil recursul declarat împotriva unei hotărâri irevocabile potrivit legii - recurs la recurs, nu și recursul declarat împotriva unei hotărâri devenită irevocabilă ca urmare a aplicării greșite a legii la calificarea căii de atac, ceea ce a determinat soluționarea acesteia și, respectiv, pronunțarea hotărârii în complet nelegal constituit.
În speță, prin acțiunea introductivă reclamanții au solicitat "grănițuirea proprietăților prin reconstituirea hotarului, precum și prin fixarea semnelor corespunzătoare pe baza titlurilor de proprietate";, iar pârâții, pe calea cererii reconvenționale, au investit, la rândul lor, instanța cu o cerere de obligare a reclamanților de ridicare a plasei de sârmă, respectiv de obligare a reclamanților să le permită accesul pe terenul proprietatea lor.
Având a se pronunța asupra calificării/recalificării căii de atac cu care a fost investită de pârâți, prin încheierea de ședință din 11.06.2013 (încheiere de dezbateri, f. 58 ds), Tribunalul "a apreciat că acțiunea dedusă judecății are ca obiect obligație de a face, respectiv de ridicare a gardului iar aceasta este o pretenție principală evaluabilă în bani, al cărui cuantum este sub 100.000 lei, astfel încât calea este cea a recursului în conformitate cu art. 282/1 Cod procedură civilă";.
Apoi, în considerentele deciziei pronunțate, la pag. 5 (f. 52 dosar) s-a motivat că "Tribunalul a calificat calea de atac promovată ca fiind cea a recursului întrucât cererea de grănițuire este însoțită de acea reconvențională referitoare la obligația de a face (de ridicare a gardului) față de care au fost formulate critici și care are un caracter de sine stătător fiind o cerere principală strâns legat de cea a grănițuirii";.
Se impune a se sublinia faptul că dispozițiile art. 2821 alin. (1) Cod procedură civilă fac referire la "litigiile al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv";, iar nu la valoarea obiectului cererii principale.
Motivarea din încheierea de dezbateri face abstracție de cererea de grănițuire, omisiune ce ar putea conduce la concluzia că aceasta este neevaluabilă în bani.
Nici argumentația din considerentele deciziei, arătată anterior, nu justifică soluția dată cererii de recalificare a căii de atac promovată de pârâți. Dispozițiile art. 2821 alin. (1) Cod procedură civilă fac referire la valoarea integrală a obiectului litigiului, adică a obiectului investirii primei instanțe, în ansamblul său, iar nu a capetelor de cerere cu referire la care s-au formulat critici în calea de atac.
Cum, de altfel, a sesizat Tribunalul prin aceleași considerente, în cauză atât cererea de grănițuire, cât și cea de ridicare a gardului de sârmă au caracter principal, dovadă în acest sens fiind însăși soluția pronunțată.
Spre deosebire de acțiunea în revendicare imobiliară, în care se urmărește în principal determinarea limitelor dreptului real de proprietate prin compararea titlurilor și doar printr-un petit subsecvent stabilirea hotarului dintre proprietăți, acțiunea în grănițuire promovată separat și independent de vreun drept clamat al pretinsului proprietar neposesor nu are alt scop procesual decât acela de a se decide asupra liniei de demarcare dintre proprietăți.
Pornind de la această distincție, în literatura de specialitate s-a reținut că atunci când "acțiunea are ca obiect determinarea limitelor fondurilor părților, limite care sunt incerte pentru amândoi vecinii - fără ca vreunul să solicite proprietatea unei suprafețe determinate - acțiunea va fi în grănițuire. Dacă se solicită proprietatea asupra unei suprafețe determinate, atunci acțiunea este în revendicare (V. Terzea - "Servituțile în dreptul civil român";, Ed. C.H.Beck pag. 53).
Soluția este aceeași și în cazul în care ambele părți indică un anumit aliniament pe care ar trebui să fie hotarul, aliniamente care însă nu concordă pentru că părțile nu sunt de acord asupra întinderii proprietăților lor (V. Terzea, op.cit, pag. 53; P. Perju, revista "Dreptul"; nr. 6/1991 - Probleme privind acțiunea în grănițuire, pag 32).
Ca expresie a acestei abordări, în literatura de specialitate s-a concluzionat că acțiunea în grănițuire are caracter declarativ, iar nu constitutiv de drepturi. Prin urmare, cel ce se pretinde titularul unui drept de proprietate asupra suprafeței de teren în litigiu (pretins a fi ocupată prin schimbarea liniei de hotar) are posibilitatea promovării unei acțiuni în revendicare, deoarece doar aceasta are rolul de a statua în mod irevocabil asupra întinderii și limitelor corecte ale fondurilor învecinate.
Așadar, trasarea conturului liniei de hotar dintre proprietățile limitrofe în cadrul acțiunii în grănițuire are ca premisă verificarea identității hotarului actual (determinat prin semne exterioare, în măsura în care acestea există) cu cel primordial, existent la data actului de dobândire a dreptului de proprietate, și nu are ca finalitate decât restabilirea, dacă este cazul, a situației de fapt existente la data generării situației de vecinătate dintre părți.
Acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 584 cod civil nu permite judecătorului să treacă peste probele ce atestă voința inițială a părților sau situația primordială a liniei de demarcare dintre proprietăți și să stabilească o situație juridică nouă, în sensul fixării unui alt hotar decât cel avut în vedere de părți/cel existent la momentul la care a operat transmisiunea dreptului de proprietate.
Privită din această perspectivă, în mod evident, acțiunea în grănițuire nu are caracter evaluabil în bani, iar o eventuală prorogare legală de competență, în temeiul dispozițiilor art. 17 din codul de procedură civilă (ce s-ar putea deduce din motivarea Tribunalului, expusă anterior) nu este dată în speță, fiecare dintre cererile cu care părțile au investit instanța având caracter de sine-stătător, cum însuși Tribunalul a reținut.
În speță, reclamanții au solicitat tocmai "reconstituirea hotarului și fixarea semnelor corespunzătoare";, subliniind chiar că judecătorul "nu are a se pronunța asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate";.
| ← Acordarea prestaţiei compensatorii. Interpretarea şi aplicarea... | Plângere contravenţională CNADNR, termen special de prescripţie. → |
|---|
