Tăgada paternităţii. Copil născut în anul 2006. Prescripţie începută şi întreruptă anterior intrării în vigoare a noului Cod civil. Legea aplicabilă.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel SUCEAVA Decizie nr. 881 din data de 25.06.2013
: Prin cererea adresată Judecătoriei Cîmpulung Moldovenesc la data de 30 ianuarie 2012, înregistrată sub nr. 156/206/2012, reclamantul minor U Marian-Andrei, prin reprezentanți legali I Radu și I Doruța, a chemat în judecată pe pârâții U Ioan și U Lioara Petronela, solicitând să se constate că prim-pârâtul nu este tatăl său, urmând a se dispune radierea numelui acestuia din rubrica corespunzătoare a actului de naștere, înregistrat sub nr. 392/22 septembrie 2006 la Primăria municipiului Cîmpulung Moldovenesc, și a i se elibera un nou certificat de naștere.
În motivarea acțiunii s-a arătat că pârâții s-au căsătorit în anul 1995 și au conviețuit până în vara anului 2005, la locuința lui U Ioan din comuna Pojorâta, județul Suceava, iar din căsătorie a rezultat minorul Nicolae-Alexandru, născut la data de 13 noiembrie 2004. În vara anului 2005 soții U s-au despărțit în fapt, iar pârâta a revenit la domiciliul părinților, I Radu și I Doruța. În acea perioadă l-a cunoscut pe numitul M Radu, cu care a avut o relație de concubinaj, începând din toamna anului 2005 și până în vara anului 2006, relație din care s-a născut minorul reclamant, Marian Andrei, la 19 septembrie 2006. La scurt timp după nașterea minorului, mama a plecat la muncă în străinătate, ambii copii rămânând în grija bunicilor materni.
Cum la data nașterii minorului soții U erau căsătoriți, în actul de naștere a fost trecut drept tată pârâtul, deși realitatea este alta.
Întrucât niciunul dintre pârâți nu se interesează de soarta minorului, prin sentința civilă nr. 2202 din 26 noiembrie 2009 a Tribunalului Suceava a fost instituită măsura plasamentului acestuia la bunici, soții I Doruța și Radu.
La 23 februarie 2012 reclamantul și-a precizat acțiunea, arătând că înțelege să se prevaleze de dispozițiile art. 421 alin. 1 și art. 429 alin. 1 coroborate cu art. 433 din Codul civil.
Deși legal citați, pârâții nu s-au prezentat în instanță și nu și-au precizat poziția față de acțiune.
După administrarea probelor, Judecătoria Cîmpulung Moldovenesc prin sentința civilă nr. 1449/29 noiembrie 2012 a respins acțiunea ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 408 pct. 2 din Codul civil, filiația față de tatăl din căsătorie se stabilește prin efectul prezumției de paternitate, iar conform art. 414 cod civil copilul născut sau conceput în timpul căsătoriei are ca tată pe soțul mamei.
În cauză nu s-a făcut dovada faptului că este cu neputință ca soțul mamei să fie tatăl copilului; astfel, martorul M Radu Vladimir a arătat că nu o cunoaște pe U Lioara și nici pe minor, nu a confirmat faptul că ar fi întreținut relații de concubinaj cu aceasta , nici împrejurarea că după nașterea minorului s-ar fi comportat ca și cum ar fi fost fiul său, nu a fost recunoscut de familie sau de autoritățile publice ori alte împrejurări care să ducă la concluzia celor susținute în acțiune.
Atâta timp cât paternitatea copilului nu este tăgăduită de soțul mamei în condițiile prevăzute de lege operează prezumția legală potrivit căreia copilul are ca tată pe soțul mamei de la data nașterii sale.
Instanța a apreciat că în cauză nu s-a făcut dovada în legătură cu o pretinsă încordare a relațiilor dintre soții U, incompatibilă cu întreținerea unor raporturi intime pe care este fundamentată prezumția legală de paternitate. Simpla afirmație că în timpul căsătoriei mama minorului ar fi avut o relație cu un alt bărbat nu este suficientă. Cum în cauză nu se poate face o expertiză serologică pentru a se confirma susținerile din acțiune, iar prezumția de paternitate nu a fost răsturnată, instanța a respins acțiunea ca nefondată.
Împotriva sentinței a declarat apel minorul, prin reprezentanți legali, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivare a făcut ample referiri la probele administrate și a arătat că prima instanță nu a dat dovadă de rol activ, deoarece nu a pus în discuția părților proba cu expertiză ADN (singura probă științifică care poate fi administrată în speță, față de faptul că nici unul dintre pârâți nu putea fi prezentat pentru a oferi probe biologice), ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului cauzei.
Deși în acțiune s-a arătat faptul că pârâții U Ioan și U Lioara-Petronela au împreună un copil biologic, U Nicolae-Alexandru, născut la data de 13 noiembrie 2004, frate vitreg, numai de pe mamă, nu s-a pus în discuție efectuarea unei expertize ADN pentru stabilirea unor relații de rudenie mai complexe, expertiză perfect realizabilă în cadrul Laboratorului de Genetică al Institutului Național de Medicină Legală "Mina Minovici"; București, capabilă să stabilească cu grad înalt de concludentă faptul că cei doi minori, deși au aceeași mamă, provin de la tați diferiți. Această probă științifică nu a fost cerută din lipsa de pregătire juridică a reprezentanților reclamantului, aceștia nefiind asistați de către avocat, iar instanța în mod greșit a pus în discuția părților proba cu expertiza serologică (care însă nu putea fi efectuată în cauză, deoarece implica recoltarea de probe de sânge de la minor și cei doi pârâți).
Așa cum rezultă însă din corespondența purtată între Cabinetul de avocat P CONSTANTIN, prin avocat colaborator P Elena Eugenia și d-na Ligia B, medic primar legist, șeful Laboratorului de Genetică din cadrul INML București, se poate realiza o expertiză ADN care să stabilească dacă cei doi minori sunt frați buni sau vitregi, prin recoltarea de probe biologice (salivă recoltată pe tampoane de vată sterile) doar de la cei doi minori, nefiind astfel necesară prezența pârâților, ci doar prezența bunicilor materni - reprezentanții legali ai minorilor - pentru a-și da acordul cu privire la efectuarea expertizei.
Prin decizia civilă nr. 72/26 februarie 2013, Tribunalul Suceava a respins apelul ca nefondat.
Pentru a decide astfel, Tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit art. 408 pct.2 Cod civil, filiația față de tatăl din căsătorie se stabilește prin efectul prezumției de paternitate, iar potrivit art.414 Cod civil, copilul născut sau conceput în timpul căsătoriei are ca tată pe soțul mamei.
Legea nu arată cazurile în care poate fi pornită acțiunea în tăgăduirea paternității, ci stabilește numai o regulă generală, în sensul că paternitatea poate fi tăgăduită dacă este cu neputință ca soțul mamei să fie tatăl copilului.
Împrejurarea că soții U Ioan și U Petronela s-au separat în fapt în vara anului 2005 nu este suficientă pentru a se ajunge la concluzia că soțul mamei nu este tatăl minorului U Marian Andrei, născut la data de 19.09.2006, ci constituie numai un indiciu care, completat cu alte probe, poate conduce la admiterea acțiunii în tăgăduirea paternității.
Tot astfel, faptul că mama copilului a avut relații extraconjugale în perioada concepției copilului cu un alt bărbat, respectiv numitul M Radu, nu este suficientă pentru admiterea acțiunii, fiind necesar a se recurge la probe științifice spre a se afla adevărul.
Probele testimoniale administrate în cauză nu pot fi considerate probe certe și cu atât mai puțin științifice spre a se putea reține că pârâtul U Ioan nu este tatăl minorului Marian Andrei.
Astfel, martorul B Alexandru a arătat că în cursul unei discuții purtate cu U Ioan, acesta i-ar fi relatat faptul că minorul Marian Andrei nu este fiul său, fiind conceput de soția sa, U Lioara, cu numitul M Radu, cu care aceasta ar fi trăit în relații de concubinaj în perioada în care soții erau separați în fapt. Martorul a arătat că nu îl cunoaște pe M Radu și că l-a văzut o singură dată cu U Lioara într-un bar (f.42 ds. fond).
Martorul P Gheorghe, bunicul pârâtei U Lioara, a arătat că nepoata sa a conviețuit cu M Radu mai mult de un an de zile, la domiciliul acestuia, și că după ce s-a născut minorul Marian Andrei, M Radu a luat legătura cu I Doruța, căreia i-a spus că îi va trimite un milion de lei vechi pe lună pentru întreținerea minorului (f.52 ds fond), însă această depoziție este contrazisă de declarația martorului M Radu Vladimir, audiat prin comisei rogatorie, care a arătat că nu o cunoaște pe U Lioara, nu a întreținut niciodată relații de concubinaj cu acesta, nu îl cunoaște pe minor și nu a avut niciodată legături cu acesta.
Pârâtul U Ioan nu s-a prezentat la nici un termen de judecată, iar din motivarea acțiuni introductive de instanță, cât și din declarația numitei I Doruța rezultă că acesta este plecat de mai mult timp din țară și nu i se cunoaște adresa, motiv pentru care proba cu expertiza medico-legală pentru efectuarea analizei serologice -test ADN nu a putut fi efectuată de instanță.
În aceste circumstanțe, în mod corect a reținut prima instanță că, prin probele administrate în cauză, prezumția legală de paternitate a minorului U Marian Andrei nu a fost răsturnată și, în consecință, a respins acțiunea ca nefondată.
Din această perspectivă, toate criticile formulate în apel privind modul de apreciere a probelor de către prima instanță, se constată nefondate.
În apel reprezentanta legală a minorului a solicitat admiterea probei cu expertiza medico-legală, analiza serologică- test ADN urmând a fi efectuată față de minorul U Marian Andrei cu fratele său, U Nicolae Alexandru (a cărui paternitate a fost cert stabilită față de pârâtul U Ioan, nefiind contestată de nimeni) și, respectiv, cu U Nicolae, fratele pârâtului U Ioan, probă respinsă de instanță ca nefiind concludentă soluționării cauzei, deoarece prezumția legală de paternitate nu are un caracter absolut, paternitatea minorului U Nicolae Alexandru fiind stabilită tot ca efect al prezumției legale de paternitate consacrată de art.53 al.1 din Codul Familiei și nu în baza unor probe științifice incontestabile.
În toate cazurile prezumția legală de paternitate a copilului din căsătorie se întemeiază pe faptul căsătoriei soților, având ca fundament ocrotirea interesului copilului și al familiei și nu al tatălui biologic, care poate să nu fie soțul mamei, acest ultim fapt constituind temei pentru promovarea unei acțiuni în tăgada paternității.
Aceeași concluzie se impune și în privința expertizei medico-legale solicitată a fi efectuată față de minor și unchiul său.
Singura probă certă și concludentă pentru verificarea susținerilor din acțiune este proba cu expertiza medico-legală, analiza serologică - test ADN efectuat față de minor și pârâtul U Ioan, probă care nu a fost solicitată dar care, așa cum s-a arătat deja, nici nu putea fi efectuată atât timp cât pârâtul U Ioan este plecat de mai mulți ani din țară și nu are domiciliul cunoscut.
Pentru aceste motive, Tribunalul a apreciat că întâmpinarea depusă în apel, prin care pârâtul U Ioan arată că este de acord cu admiterea acțiunii, nu poate fi atribuită acestuia.
Cât privește întâmpinarea formulată de pârâta U Lioara Petronela, prin care a solicitat admiterea apelului și a acțiunii în tăgada paternității minorului Marian Andrei, confirmând susținerile din acțiune, în sensul că soțul nu său este tatăl minorului, tribunalul a reținut că întâmpinarea, prin ea însăși, este neproducătoare de efecte juridice, atât timp cât nu s-a făcut dovada - prin probe științifice - că soțul său nu este tatăl minorului ori că soțul nu a putut ave, în mod obiectiv, legături intime în perioada concepției minorului Marian Andrei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamantul prin reprezentanți legali, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor a arătat, în esență, că în mod greșit instanța de apel a respins proba cu efectuarea unei expertize medico-legale - test ADN, considerând-o ca fiind neutilă și neconcludentă soluționării cauzei. A făcut dovada că această probă este posibilă și perfect realizabilă și în lipsa terților și insistă în administrarea ei, motiv pentru care solicită casarea cu trimitere spre rejudecare.
Legal citați, intimații nu s-au prezentat în instanță și nu au formulat întâmpinări.
La termenul de judecată din data de 28 mai 2013, Curtea, din oficiu, a pus în discuția părților temeiul de drept al cererii introductive, respectiv legea aplicabilă în cauză și, în raport de aceasta, excepția prescripției dreptului la acțiune.
Prin înscrisul intitulat "Precizări"; atașat dosarului cauzei (fila 15 recurs), ca și în cadrul dezbaterilor, prin apărător ales, reclamantul a solicitat respingerea excepției. A arătat că, raportat la prevederile Legii nr. 76/2012, aceste dispoziții care, prevăzând la art. 6 că termenele procedurale prevăzute de legi speciale aflate în curs la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, rămân supuse legii în vigoare la data la care au început să curgă.
Minorul s-a născut la data de 19 septembrie 2006, iar acțiunea a fost depusă pe rolul Judecătoriei Cîmpulung Moldovenesc, ca instanță de fond, la data de 30 ianuarie 2012.
Potrivit Legii 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii 287/2009 privind Codul civil Cap. IV, Secțiunea 1, art. 47, stabilirea filiației și tăgada paternității… este supusă dispozițiilor Codului civil și produce efectele prevăzute de acesta numai în cazul copiilor născuți după intrarea lui în vigoare.
Potrivit Codului familiei modificat, art. 55 prevede că acțiunea în tăgada paternității se prescrie în termen de 3 ani de la data când tatăl a cunoscut nașterea copilului. În speță, având în vedere că soțul mamei, numitul U Constantin, este plecat în străinătate și nu colaborează în nici un fel, deși era și în interesul lui de a reglementa situația minorului, nu se poate obține o declarație a sa în sensul datei la care a cunoscut de nașterea minorului.
Fiind formulate "Precizări"; la instanța de fond pentru termenul din 1 martie 2012 cu privire la temeiul de drept al acțiunii ca fiind dispozițiile art. 421 alin. 1 și art. 429 alin. 1 coroborat cu art. 433 din Codul civil, s-a susținut că această acțiune fiind introdusă de copil prin reprezentanți,dreptul la acțiune nu se prescrie.
În fine, s-a arătat că, întrucât față de aceste precizări instanțele de fond și apel nu au sesizat nereguli, consideră că acțiunea nu este prescrisă.
Potrivit dispozițiilor art. 137 alin. (1) Cod procedură civilă, "instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și a celor de fond care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii";, iar dispozițiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă prevăd că "instanța judecătorească și organul arbitral sunt obligate ca, din oficiu, să cerceteze dacă dreptul la acțiune sau la executare silită este prescris";.
Examinând, așadar, această excepție, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a noului Cod civil, acțiunea în tăgada paternității - ca, de altfel, și acțiunea în stabilirea filiației sau orice altă acțiune privitoare la filiație - este supusă dispozițiilor Codului civil și produce efectele prevăzute de acesta numai în cazul copiilor născuți după data intrării sale în vigoare.
De asemenea, potrivit dispozițiilor tranzitorii și de punere în aplicare cuprinse în art. 196 din Legea nr. 71/2011, prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.
Prin urmare, în cazul copiilor născuți până la data intrării în vigoare a noului Cod civil, acțiunea în tăgăduirea paternității este guvernată de vechile reglementări, respectiv cele ale Codului familiei.
În speță, reclamantul minor U Marian Andrei este născut la data de 29 septembrie 2006, astfel că acțiunea acestuia, de tăgăduire a paternității pârâtului U Ioan, este supusă dispozițiilor Codului familiei, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 288/2007.
Potrivit dispozițiilor art. 55 din Codul familiei, "acțiunea în tăgăduirea paternității se prescrie în termen de 3 ani de la data nașterii copilului";. Pentru soțul mamei, termenul curge de la data la care a luat cunoștință de nașterea copilului. "Copilul poate porni acțiunea în termen de 3 ani de la data majoratului său, dacă acțiunea nu a fost introdusă în timpul minorității sale";.
Prin urmare, în cazul în care acțiunea este introdusă în timpul minorității, ca și atunci când acțiunea este introdusă de mamă, termenul de prescripție curge de la data nașterii copilului. Or, în raport de această dată, în cazul reclamantului din speță, termenul de prescripție s-a împlinit la data de 19 septembrie 2009.
Sub acest aspect sunt lipsite de relevanță susținerile reclamantului din "Precizări"; (fila 15 dosar recurs), potrivit cărora nu a putut obține o declarație a pârâtului U Ioan cu privire la data la care a cunoscut nașterea copilului deoarece este plecat în străinătate, excepția fiind analizată în raport de titularul dreptului la acțiune, care în speță este minorul.
Nu poate fi primită nici susținerea reclamantului potrivit căreia "acțiunea fiind introdusă de copil prin reprezentanți, dreptul la acțiune nu se prescrie";.
Cum s-a arătat mai sus, în acest caz termenul de prescripție se calculează de la data nașterii copilului și s-a împlinit la 19 septembrie 2006, iar exercițiul drepturilor și obligațiilor părintești cu privire la persoana acestuia a fost delegat bunicilor materni I Radu și I Doruța prin sentința civilă nr. 2202/26 noiembrie 2009 a Tribunalului Suceava.
În cauză nu s-a invocat și dovedit vreun caz de întrerupere sau de suspendare a termenului de prescripție.
Nu poate fi, de asemenea, primită nici apărarea reclamantului potrivit căreia dreptul la acțiune nu s-a prescris deoarece instanțele de fond și de apel "nu au sesizat această neregulă";.
În speță fiind vorba de o prescripție începută și împlinită anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, nu-și găsesc aplicarea dispozițiile art. 2512 din acest cod, potrivit cărora "organul de jurisdicție competent nu poate aplica prescripția din oficiu"; (alin. 2). În acest caz, în raport de dispozițiile art. 201 din Legea nr. 71/2011 și art. 6 alin. (4) din Codul civil, prescripția este supusă dispozițiilor legale care au instituit-o, respectiv cele ale Codului familiei și cele ale Decretului nr. 167/1958.
Excepția de prescripție este una de drept material, iar nu de drept procesual, deoarece are ca obiect un drept subiectiv civil - dreptul material la acțiune, și nu un drept procedural născut în cursul procesului. Prin urmare, nu se poate reține nici că dispozițiile art. 2512 din noul Cod civil cuprinzând norme procedurale, de imediată aplicare, acestea ar fi incidente în speță.
Față de considerentele expuse, Curtea constată că în cauză este dată excepția invocată, acțiunea formulată de reclamant, prin reprezentanții săi legali impunându-se a fi respinsă ca prescrisă,
Cum soluția pronunțată de instanțele de fond este de respingere a acțiunii ca nefondată, iar calea de atac a fost promovată de reclamant, Curtea, în raport și de dispozițiile art. 316 raportat la art. 296 teza a II-a Cod procedură civilă , urmează a respinge recursul, respectiv a menține soluția de respingere a acțiunii, cu substituirea motivării conform celor ce preced.
| ← Suspendarea judecăţii în temeiul art. 36 din Legea nr.... | Contestaţie în anulare. Termen de depunere în cazul... → |
|---|
Vezi şi alte speţe de drept civil:
Comentarii despre Tăgada paternităţii. Copil născut în anul 2006. Prescripţie începută şi întreruptă anterior intrării în vigoare a noului Cod civil. Legea aplicabilă.
