Tulburare de posesie. Lipsa posesiei. Achitare. Jurisprudență Posesie
| Comentarii |
|
Curtea de Apel GALAŢI Decizie nr. 189 din data de 12.03.2014
Prin incriminarea infracțiunii de tulburare de posesie legiuitorul a urmărit să apere posesia ca stare de fapt, respectiv acel element exterior, aparent și obiectiv necesar, conform căruia, la momentul comiterii faptei, subiectul pasiv stăpânește imobilul, adică îl deține efectiv.
Întrucât partea vătămată nu avea posesia (nu deținea în fapt, nu stăpânea efectiv) terenului reclamat a fi ocupat abuziv de inculpați, lipsind situația premisă pentru existența acestei infracțiuni, fapta inculpaților nu este prevăzută de legea penală, astfel că se impunea achitarea acestora și lăsată nesoluționată acțiunea civilă.
Decizia penală nr.189/A/12.03.2014 a Curții de Apel Galați
Prin sentința penală nr. 471/11.12.2013 a Judecătoriei Panciu, în baza art. 345 alin. 2 Cod procedură penală, prin raportare la art.220 alin. 1, 2, 3 Cod penal, au fost condamnați pe inculpații M.I. și M.C. la câte o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie.
În temeiul art. 71 Cod penal,art. 20 alin. 2 din Constituția României și art. 1 din CEDO, s-au interzis inculpaților drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1, lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal, de la data rămânerii definitive până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.
În baza art. 81 Cod penal s-a suspendat condiționat executarea pedepselor aplicate inculpaților, respectiv pedeapsa principală de 3 ani închisoare și pedeapsa accesorie acesteia pe durata termenului de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 82 Cod penal.
În temeiul art. 112 alin. 1 lit. a raportat la art. 113 Cod penal a fost obligat inculpatul M.C. la tratament medical până la însănătoșire având în vedere concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr. …/2013 din 10.07.2013 din care rezultă că inculpatul a avut discernământ diminuat la data și în raport de fapta comisă, suferind de schizofrenie paranoidă stabilizată cu defect Psihopatoid.
S-a respins cererea privind obligarea inculpaților la plata daunelor materiale ca neîntemeiată.
În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză, în cuantum total de 550 lei fiecare.
Prin încheierea de ședință din data de 24.12.2013, în baza art. 195 Cod procedură penală, s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul și considerentele sentinței penale nr. sentinței penale nr. 471/11.12.2013 în sensul că s-a dispus repunerea părților în situația anterioară comiterii infracțiunii de tulburare în posesie, respectiv a repus partea vătămată în dreptul de a stăpâni terenul în suprafață de 3000 mp situat în punctul V.Z. comuna M., județul V.
În motivarea hotărârii s-a arătat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Panciu nr. 462/22.10.2013 s-a pus în mișcare acțiunea penală și au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, inculpații M.I. și M.C., domiciliați în comuna M, sat F, județul V pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie prev. de art. 220 alin. 1, 2, 3 Cod penal.
S-a reținut în sarcina inculpaților că au ocupat fără drept suprafața de 3000 mp teren arabil situat în punctul V.Z. comuna M. ce aparține părții vătămate M.G. și care refuzau să-l elibereze, faptă săvârșită prin amenințare.
Pe parcursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: plângere, declaratie parte vătămată, proces verbal, raport de expertiză medico-legală psihiatrică, declarație martori, declarații învinuiți, proces verbal, cazier judiciar.
În cursul cercetării judecătorești a fost administrată proba testimonială - depoziția martorilor R.E., S.C. fiind cosemnată și atașată la dosar, proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma cererilor și apărărilor formulate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale în materie, instanța a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 146/2004 pronunțată de Judecătoria Panciu pe numele părții vătămate s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra mai multor suprafețe de teren; prin procesul verbal de punere în posesie nr. 2104/01.07.2010 emis de Comisia locală de fond funciar M s-a dispus punerea în posesie și cu privire la suprafața de 3000 mp situată în punctul V.Z.
Deși inculpaților le-a fost adus la cunoștință în mod expres că terenul în suprafață de 3000 mp din V.Z. aparține părții vătămate, aceștia au ocupat fără drept încă din 2007 acest teren și au refuzat să-l elibereze.
În data de 28.05.2013 partea vătămată M.G. efectua lucrări la acest teren moment în care au venit inculpații la volanul unui tractor tip V445; inculpatul M.C. a efectuat lucrări de arătură a terenului, iar în momentul în care au fost somați de organele de poliție să întrerupă lucrările, cei doi inculpați, au devenit agresivi refuzând să părăsească terenul adresând amenințări la adresa părții vătămate M.G.
S-a menționat că situația de fapt descrisă anterior, rezultă din depoziția martorilor R.E. și S.C., audiați în fața instanței.
S-a reținut că, în drept, fapta inculpaților de a ocupa fără drept suprafața de 3000 mp teren situat în punctul V.Z. comuna M, județul V prin folosirea de amenințări întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.220 alin. 1, 2, 3 Cod penal.
În ceea ce privește latura obiectivă, instanța a reținut că probele administrate în cauză evidențiază realizarea elementului material specific infracțiunii, constând într-o acțiune de ocupare fără drept a suprafeței de 3000 mp aparținând părții vătămate M.G. urmarea imediată constând în încălcarea libertății persoanei.
S-a precizat că acțiunea de ocupare a fost realizată fără drept, inculpații neavând nicio justificare legală să acapareze terenul proprietate părții vătămate .
S-a arătat că, sub aspectul laturii subiective, inculpații au săvârșit infracțiunea cu intenție directă, în accepțiunea art. 19 pct. 1, lit. a Cod penal, aceștia având reprezentarea faptei lor, a consecințelor păgubitoare asupra inviolabilității terenului părții vătămate și au urmărit acest rezultat, care apare ca inevitabil din momentul ocupării acestuia fără acordul părții vătămate.
S-a reținut că fapta a fost săvârșita de inculpați în forma agravată, având în vedere că a fost săvârșit de două persoane împreună și prin acte de amenințare.
S-a precizat că la individualizarea sancțiunii și proporționalizarea acesteia, se va avea în vedere dispozițiile art. 72 alin.1 și art.52 Cod penal, respectiv gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, persoana inculpaților, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și limitele de pedeapsă stabilite de lege.
S-a apreciat că aplicarea, fiecăruia dintre cei doi inculpați, a câte o pedeapsă cu închisoare în cuantum de câte 3 (trei) ani este de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art. 52 din Codul penal, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare eficient.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța a apreciat că raportat la natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, împrejurările cauzei, persoana inculpaților, aceștia sunt nedemni în exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1, lit. a teza a II-a și lit.b, fiind justificată îndepărtarea acestora de la activități ce presupun încrederea publică ori exercițiul autorității.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța a apreciat, în contextul probelor administrate, că scopul educativ și preventiv al pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia în regim de detenție, aplicarea pedepsei fiind un avertisment suficient de puternic pentru îndreptarea comportamentului social al inculpaților, care pot fi reintegrați social și reeducați și fără izolare în regim de detenție, urmând a dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei, conform art. 81 Cod penal, pe durata unui termen de încercare de 5 ani, conform art. 82 din Codul penal.
În ceea ce-l privește pe inculpatul M.C. instanța a dispus, în baza disp. art. 112 alin. 1, lit. a raportat la art. 113 Cod penal, obligarea acestuia la tratament medical până la însănătoșire având în vedere concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr. …/2013 din 10.07.2013 din care rezultă că inculpatul a avut discernământ diminuat la data și în raport de fapta comisă, suferind de schizofrenie paranoidă stabilizată cu defect psihopatoid.
Sub aspectul laturii civile s-a reținut că partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 5000 lei reprezentând contravaloarea lucernei și recoltei neculese de pe terenul litigios pe intervalul de 3 ani anteriori.
S-a arătat că se va respinge cererea părții vătămate de obligare a celor doi inculpați la plata sumei de 5000 lei întrucât din niciun mijloc de probă administrat în cauză nu rezultă cuantumul prejudiciului pe care l-ar fi suferit.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpații M.I. și M.C. solicitând aplicarea legii noi iar pe fond achitarea întrucât stăpânesc acel teren din 1950, iar parte vătămată nu l-a stăpânit niciodată.
Apelurile sunt fondate.
Examinând cauza prin prisma motivelor de apel cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 417 al .2 C.pr.pen., Curtea constată că hotărârea apelată este netemeinică sub aspectul condamnării inculpaților și repunerii părților în situația anterioară.
Cu privire la aplicarea legii mai favorabile, Curtea constată că legea nouă, respectiv art.256 alin.1 din noul Cod penal, este mai favorabilă inculpaților atât cu privire la condițiile de incriminare, eliminându-se modalitatea de comitere a faptei prin refuzul de eliberare a imobilului ocupat și agravanta comiterii faptei de două sau mai multe persoane împreună, cât și cu privire la limitele de pedeapsă care sunt mai reduse (de la 1 la 5 ani închisoare sau amendă) față de pedepsele aplicate pentru formele agravante prev. de art.220 alin.2 și 3 Cod penal din 1969 (2-7 ani, 3-10 ani).
Conform art.256 alin.1 din noul Cod penal, constituie infracțiunea de tulburare de posesie fapte de a ocupa, în întregime sau în parte, fără drept, prin violență sau amenințare ori prin desființarea semnelor de hotar, a unui imobil aflat în posesia altuia.
Situația premisă pentru existența acestei infracțiuni este aceea ca o anumită persoană să posede efectiv un imobil pentru ca făptuitorul să-i tulbure posesia prin ocuparea acelui imobil.
Posesia este o stare de fapt, nu de drept, și care poate sau nu să aparțină titularului dreptului de proprietate.
Prin incriminarea infracțiunii de tulburare de posesie legiuitorul a urmărit să apere posesia ca stare de fapt, respectiv acel element exterior, aparent și obiectiv necesar, conform căruia, la momentul comiterii faptei, subiectul pasiv stăpânește imobilul, adică îl deține efectiv.
Clarificarea situației dreptului de proprietate cu privire la un imobil revendicat de mai multe persoane nu se poate face decât printr-o acțiune civilă.
În cauză, partea vătămată nu a posedat, nu a stăpânit în fapt terenul pe care reclamă că i l-au ocupat inculpații.
Astfel, deși partea vătămată, prin sentința civilă nr.146/2004 a Judecătoriei Panciu (în contradictoriu cu Primăria M - Comisia locală de aplicare a Legii nr.18/1991 și Prefectura Vrancea - Comisia județeană de aplicare a Legii nr.18/1991) deține o suprafață de 4,11 ha în extravilanul comunei M, din care 1,25 ha vie, 2,36 ha arabil și 0,50 ha fâneață, această suprafață nu este identificată în teren.
Procesul verbal de punere în posesie a părții vătămate cu privire la suprafața de 3000 mp din punctul Z, care face obiectul prezentei cauze, este pur formal, doar pe hârtie, nefiind făcută o punere în posesie efectivă a părții vătămate cu privire la acest teren, astfel cum rezultă din declarațiile martorilor audiați în cauză.
În acest sens, martorul S.C., secretarul Comisiei locale de aplicare a Legii nr.18/1991, a declarat că anterior emiterii procesului verbal de punere în posesie s-a deplasat personal la terenul litigios și a constatat că terenul era stăpânit de inculpatul M.C.I., teren care ulterior a fost reconstituit părții vătămate. A mai arătat că inculpatului M.C.I. i s-a pus în vedere în repetate rânduri să elibereze terenul litigios fiind încunoștințat că, cu privire la acest teren a fost pusă în posesie partea vătămată M.G., ceea ce duce la concluzia că acesta nu a eliberat terenul respectiv la momentul cvasi punerii în posesie a părții vătămate și nici ulterior.
Nici din declarația martorei R.E., inspector de specialitate în cadrul Primăriei M., nu rezultă că partea vătămată ar fi fost pusă efectiv în posesia terenului. Aceasta se desprinde din aspectele arătate de martoră care a precizat că la fața locului a găsit pe partea vătămată și pe cei doi inculpați care se certau cu privire la terenul litigious, iar ulterior Comisia locală de fond funciar a stabilit ca terenul litigios să fie atribuit părții vătămate, ocazie cu care s-a întocmit proces verbal de punere în posesie care a fost înaintat Comisiei Județene Vrancea. A mai arătat că organele de poliție le-au pus în vedere celor doi inculpați să elibereze terenul întrucât acesta este atribut părții vătămate, aspect ce duce la concluzia că inculpații stăpâneau de fapt acel teren.
Un aspect care conduce la aceeași concluzie, respectiv lipsa posesiei asupra terenului de către partea vătămată, este faptul că în rechizitoriu s-a reținut ca și dată a comiterii faptei 28.05.2012 în timp ce plângerea părții vătămate este cu circa două săptămâni mai înainte, pe 15.05.2012. În această plângere partea vătămată arată că nici nu poate să treacă pe acolo (terenul în litigiu) deoarece inculpatul M.C.I. începe să strige "hoții";, "mă omoară banditul de M.G.";, că inculpatul M.C.I. și familia lui a intrat și a cosit vreo 300 kg de lucernă, că în anul 2012 a rămas fără lucernă, aspecte care duc încă o dată la concluzia că partea vătămată nu a folosit în fapt acel teren.
Inculpații au arătat constant că acel teren l-au dobândit prin donație de la bunicii lor, conform actului de donație autentificat sub nr…/15.02.1950 și de atunci l-au stăpânit împreună.
Susținerile inculpaților sunt confirmate parțial și de actele aflate la dosar.
Astfel, prin sentința penală nr. 486/1997 a Judecătoriei Panciu, s-a dispus încetarea procesului penal, printre alții, și față de inculpații M.I. și M.C., pentru infracțiunea de tulburare de posesie, la plângerea prealabilă a părții vătămate M.G., motivat de faptul că plângerea prealabilă nu a fost făcută în termenul legal, reținându-se ca dată a faptei anul 1995, ceea ce duce la concluzia că la acel moment terenul era stăpânit de inculpați și nu de partea vătămată.
Prin rezoluția 611/P/2009 din 30.07.2009, a Parchetului de pe lângă Judecătoria Panciu s-a dispus neînceperea urmării penale față de inculpatul M.I. pentru infracțiunea de tulburare de posesie, la plângerea a părții vătămate M.G., motivat de faptul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni întrucât acțiunea de ocupare s-a făcut în baza unui drept recunoscut, făptuitorul deținând terenul în baza unui contract de donație, aspect care conduce la concluzia că nici în anul 2009 partea vătămată nu avut posesia în fapt a terenului respectiv.
De asemenea, din considerentele sentinței penale 261/2008 a Judecătoriei Panciu rezultă că familia inculpaților a deținut și lucrat terenul respectiv încă de pe vremea CAP-ului M, deci înainte de 1990, iar partea vătămată, deși mai are teren în vecinătate, nu a afirmat vreo dată că terenul lucrat de familia inculpaților i-ar fi aparținut.
Din cele arătate rezultă cu prisosință că la data de 28.05.2012, presupusă a se fi comis infracțiunea de tulburare de posesie de către inculpați, partea vătămată nu avea posesia (nu deținea în fapt, nu stăpânea efectiv) terenul reclamat a fi ocupat abuziv de inculpați, lipsind situația premisă pentru existența acestei infracțiuni.
Totodată, se constată că inculpații aveau convingerea că terenul le aparține, conform actului de donație arătat mai sus, astfel că mai lipsește un element necesar existenței infracțiunii de tulburare de posesie, acela ca aceștia să acționeze fără drept.
Prin urmare, fapta inculpaților nu este prevăzută de legea penală, astfel că se impunea achitarea acestora și lăsată nesoluționată acțiunea civilă, eventualele litigii între părți cu privire la proprietatea terenului putând fi soluționată printr-o acțiune civilă separată.
În consecință, în baza disp. art. 421 pct. 2 lit. a C.pr.pen., s-au admis apelurile declarate inculpații M.I. și M.C. și s-a desființat sentința penală apelată și încheierea de ședință din data de 24.12.2013.
În rejudecare, în baza disp. art.386 C.proc.pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art.220 alin.1, 2, 3 Cod penal din 1969 în infracțiunea prev. de art.256 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.5 Cod penal, iar în baza art.396 alin.5 Cod procedură penală în referire la art.16 alin.1 lit.b tz.I Cod procedură penală, s-a dispus achitarea inculpaților M.I. și M.C., pentru infracțiunea de tulburare de posesie.
În baza disp. art.25 alin.5 Cod procedură penală, s-a lăsat nesoluționată acțiunea civilă.
| ← Renunţarea la judecată făcută prin mandatar cu procură specială | Art. 12 alin. 3 din Regulamentul 2201/2003 prevede o prorogare... → |
|---|
