Uzucapiune. Condiţiile posesiei. Neplata impozitului pentru întreg termenul necesar a uzucapa
Comentarii |
|
C. civ., art. 1847, art. 1860, art. 1890
Neplata taxelor şi impozitelor nu este de natură a conduce la concluzia lipsei posesiei, după cum nici numai simpla plată a taxelor şi impozitelor de către o persoană neposesoare a unui imobil nu i-ar conferi calitatea de proprietar.
C.A. Ploieşti, Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, decizia nr. 720 din 2 septembrie 2008
Prin cererca înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti, reclamanţii G.E., G.B.-N., G.H., G.F.-E., G.O., G.B.-D. au chemat în judecată Consiliul Local al Municipiului Ploieşti pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate că sunt proprietari ai terenului în suprafaţă de 500 mp situat în Ploieşti, jud. Prahova şi a construit pe acest teren.
In motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că terenul în litigiu a fost stăpânit încă din anul 1963 de autorii lor, G.E. şi G.E., care în prezent sunt decedaţi, moştenitorii acestora fiind reclamanţii din prezenta cauză. Totodată, s-a arătat că terenul şi construcţiile aflate pe acesta au fost stăpânite paşnic, continuu şi sub nume de proprietar atât de autori, cât şi de reclamanţi, îndeplinindu-se prevederile art. 1847 C. civ.
La termenul de judecată din data de 18 octombrie 2006 instanţa, din oficiu a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Local Ploieşti, discutarea excepţiei fiind prorogată pentru termenul din 29 noiembrie 2006, termen la care reclamanţii prin avocat şi-au precizat acţiunea în sensul că au arătat că înţeleg să cheme în judecată, în calitate de pârât doar Municipiul Ploieşti, prin primar, motiv pentru care instanţa a dispus scoaterea din cauză a pârâtului Consiliul Local Ploieşti.
înainte de acordarea cuvântului pe fond a cauzei, reclamanţii şi-au precizat acţiunea, solicitând să se constate că sunt proprietarii terenului în suprafaţă de 4478 mp situat în intravilanul Municipiului Ploieşti, jud. Prahova, identificat conform raportului de expertiză topometrică întocmit de expert E.M.N. şi a construcţiilor situate pe acest teren conform raportului de expertiză şi a completării acestui raport întocmite de expert D.N., respectiv a celor trei corpuri de construcţie identificate.
Prin sentinţa civilă nr. 7458 din 20 septembrie 2007 a Judecătoriei Ploieşti a fost admisă acţiunea precizată formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâtul, constatându-se că sunt proprietarii terenului de 4478 mp situat în Ploieşti, identificat conform raportului de expertiză în specialitatea topografie E.M.N. şi a construcţiilor aflate pe acest teren, identificate conform raportului de expertiză întocmit şi completat de expert D.N., ca efect al uzucapiunii de 30 de ani, potrivit art. 1846 şi urm. C. civ.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că din probele administrate rezultă că reclamanţii şi autorii lor au exercitat posesia asupra terenului în suprafaţa de 4478 mp, împrejmuit în totalitate, în mod paşnic şi netulburat, dar şi public, neputându-se lua în considerare susţinerea pârâtei în sensul că posesia ar fi fost exercitată numai asupra unui teren de 500 mp.
împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat apel pârâtul Municipiul Ploieşti, prin Primar, arătând că hotărârea este nelegală şi netemeinică întrucât prevederile art. 1847 şi art. 1890 C. civ. sunt îndeplinite în cauză numai în ceea ce priveşte terenul de 500 mp
pentru carc autorul reclamanţilor a achitat taxe şi impozite ca un adevărat proprietar încă din anul 1963.
Cu privire la diferenţa până la suprafaţa de 4468 mp, nici reclamanţii şi nici autorul lor nu au achitat taxe şi impozite, neînţelegând să se comporte precum adevăraţii proprietari, operaţiune ce este atributul titularului de drept sau al celui care se consideră adevăratul proprietar, dovedind astfel intenţia de a stăpâni pentru sine, adică elementul intenţional (animus) al posesiei.
Prin decizia civilă nr. 774 din 20 decembrie 2007 tribunalul a respins apelul declarat de apelantul-pârât Municipiul Ploieşti, prin Primar, împotriva sentinţei civile nr. 7458 din 20 septembrie 2007, pronunţată de Judecătoria Ploieşti, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi G.E., G.B.N., G.H., G.F.E., G.O. şi G.B.D., ca nefondat.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că din probele administrate în cauză la instanţa de fond, a rezultat cu certitudine împrejurarea că autorii reclamanţilor au excrcitat asupra întregului teren în litigiu o posesie utilă în sensul art. 1847 C. civ. până la momentul decesului, stăpânire ce a fost continuată ulterior de intimaţi în aceleaşi condiţii.
Astfel, martora O.E. ascultată de prima instanţă a relatat împrejurarea că autorii reclamanţilor au stăpânit netulburat terenul în litigiu ce era împrejmuit, precum şi construcţiile existente pe acesta.
Tribunalul nu a putut lua în considerare susţinerea apelantei în sensul că nu sunt îndeplinite condiţiile prescripţiei achizitive de lungă durată pentru suprafaţa de 3978 mp reprezentând diferenţa dintre întinderea de 4478 mp identificată de expertul în specialitatea topografie desemnat în cauză, şi suprafaţa de 500 mp pentru carc reclamanţii şi autorii lor au achitat taxe şi impozite.
Practic, împrejurarea că aceştia nu au plătit taxe şi impozite pentru suprafaţa indicată nu a fost de natură a conduce la concluzia absenţei elementului intenţional al posesiei pe care au exercitat-o, atât timp cât, în mod indubitabil, au stăpânit respectivul imobil pentru sine, considerându-se adevăraţii săi proprietari.
Plata taxelor şi impozitelor reprezintă doar una dintre manifestările elementului intenţional al posesiei, iar neefectuarea acestei operaţiuni nu presupune neapărat faptul că stăpânirea bunului imobil s-a realizat cu titlu precar.
împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Municipiul Ploieşti, arătând că decizia atacată este nelegală şi netemeinică întrucât prevederile art. 1847 şi art. 1890 C. civ. sunt îndeplinite în cauză
numai în ccea ce priveşte terenul de 500 mp pentru care autorul reclamanţilor a achitat taxe şi impozite ca un adevărat proprietar încă din anul 1963.
Cu privire la diferenţa până la suprafaţa de 4468 mp nici reclamanţii şi nici autorul lor nu au achitat taxe şi impozite, neînţelegând să se comporte precum adevăraţii proprietari, operaţiune ce este atributul titularului de drept sau al celui care se consideră adevăratul proprietar, dovedind astfel intenţia de a stăpâni pentru sine, adică elementul intenţional (animus) al posesiei.
S-a solicitat admiterea recursului, schimbarea în tot a deciziei în sensul admiterii apelului. Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Curtea, examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, a actelor şi lucrărilor dosarului, dar şi a normelor legale incidente în soluţionarea cauzei, conform art. 304 raportat la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Diferenţa este mare, între cât s-a solicitat şi cât s-a constatat după măsurători, dar ambele instanţe au dat o apreciere justă ansamblului probator administrat în cauză şi au reţinut că cele trei corpuri de construcţie au fost cdificate pe terenul stăpânit de autorii intimaţilor-reclamanţi.
Posesia îndelungată a terenului în integralitatea lui, de către soţii G. nu a fost întreruptă şi tulburată de nimeni, mai ales (din probe rezultă fară dubii) că terenurile şi construcţiile au fost şi sunt împrejmuite.
Neplata taxelor şi impozitelor pentru diferenţa de 3978 mp teren de către intimaţi nu este de natură a conduce la concluzia lipsei posesiei pe carc au exercitat-o.
Cum s-a arătat mai sus, din probe rezultă indubitabil că imobilul respectiv (construcţii şi teren) a fost stăpânit de intimaţii-reclamanţi ca adevăraţi proprietari. Păstrând o simetrie a logicii juridice, în speţă nu poate fi vorba de lipsa calităţii de proprietari pentru că nu s-a achitat impozitul pe întregul teren, după cum nici numai simpla plăţii a taxelor impozitelor de către o persoană neposesoare a unui imobil nu i-ar conferi calitatea de proprietar. De altfel şi la rolul fiscal al imobilului din Ploieşti, judeţul Prahova, intimaţii au un argument în plus pentru menţinerea celor două soluţii.
← Uzucapiune. Posesie începută în perioada interbelică.... | Uzucapiune. Condiţiile invocării uzucapiunii. Stare de... → |
---|