Uzucapiune de 10-20 de ani. Detenţie precară. Interver-tirea titlului conform art. 1858 C.civ. printr-un act cu titlu particular translativ de proprietate. Prescripţie conform art. 1895 C.civ.
| Comentarii |
|
C.civ., art. 1847, art. 1858, art. 1895
Precaritatea, pe lângă caracterul de a fi absolută, mai are şi pe acela de a fi un viciu perpetuu, deoarece loveşte posesiunea de la bază şi durează tot timpul posesiunii, neputând înceta decât prin cauze determinate de lege în mod limitativ.
Titlul precar se poate interverti în titlu util printr-un act cu titlu particular translativ de proprietate căci viciul precarităţii nu se transmite succesorilor cu titlu particular de bună-credinţă.
Jud. Ocolului Rural Bibeşti-Gorj, carte de judecată civilă nr. 62 din 15 mai 1934 (J.G. nr. 27/1934, p. 854-855)
In fapt, Gh.V.P. cheamă în judecată pe P.D. şi A.P.D. ca să le lase în exclusivă proprietate o bucată de pământ pe care pârâţii o deţin cu titlu precar de la autorul reclamantului în baza unei chitanţe cu data de 1897, prin care autorul pârâţilor recunoaşte autorului reclamanţilor că s-a învoit să le lase să pună un pătuiog pe lucrul ce se reclamă şi când se ridică pătuiogul să-i lase locul liber.
în 1905 autorul pârâţilor vinde toată averea lui, inclusiv locul ce se reclamă, lui C.C., cu pact de răscumpărare în doi ani. în 1909, C.C. vinde lui A.C., pârâta din proces, toată averea pe care o cumpărase în 1905. Aceasta stăpâneşte locul până la data intentării acţiunii în 1927.
în drept, prin chitanţa de la dosar reclamantul a căutat să dovedească precaritatea stăpânirii pârâţilor. Or, pentru a putea prescrie, pe lângă continuitate, neîntrerupere, netulburare publică, se cere ca posesiunea să mai fie şi sub nume de proprietar.
Precaritatea, pe lângă caracterul de a fi absolută, mai are şi pe acela de a fi un viciu perpetuu, deoarece loveşte posesiunea de la bază şi durează tot timpul posesiunii, neputând înceta decât prin cauze determinate de lege în mod limitativ.
Deşi precară, posesiunea autorului pârâţilor până în 1905, până când a stăpânit în baza chitanţei, iar de aici încolo C.P. vânzând lui C.C., titlul precar s-a intervertit în titlu util, prin actul cu titlu particular translativ de proprietate, căci viciul precarităţii nu se transmite succesorilor cu titlu particular de bună-credinţă, ca în speţă, care dobândesc lucrul de la un detentor, iar posesia lui e o posesie utilă.
Cu atât mai mult e utilă posesia pârâtei care cumpără de la C.C. şi care e de bună-credinţă la rându-i, căci nu s-a dovedit contrariul.
Deşi C.P. era neproprietar, totuşi, vânzând lui C.C. şi acesta lui A.C., care de bună-credinţă fiind stăpâneşte terenul în condiţiunile art. 1847 C.civ., invocând prescripţia de 10 ani şi dovedind-o, a devenit proprietară în conformitate cu art. 1895 C.civ. se respinge acţiunea.
Notă. Precaritatea este absolută şi perpetuă. Deşi la prima părere acest lucru pare contestabil din cauza art. 1856 C.civ., care declară temporare toate viciile de care vorbeşte art. 1847 C.civ., rezultă însă din art. 1855, 1857 şi 1858 C.civ. că viciul precarităţii odată aflat la baza posesiunii, nu poate să înceteze decât prin cauze determinate de lege în mod limitativ.
în teoria clasică a posesiunii, precaritatea est mai mult decât un viciu al posesiunii, este o lipsă de posesiune.
Legiuirile mai noi, cum sunt codurile civile german şi elveţian, consideră pe detentori ca adevăraţi posesori.
în legea noastră civilă diferenţa dintre detentorii precari şi posesori este atenuată, deosebindu-se doar prin faptul că detentorii precari nu pot uzucapa proprietatea lucrului, pe când posesorii uzucapează. Detentorii precari sunt posesori, însă posesia lor nu poate conduce la uzucapiune.
Cum încetează precaritatea şi care sunt cazurile?
Prin intervertirea titlului, adică de unde până la un moment poseda în virtutea unui titlu care dă posesiunii sale caracter de precaritate, din acel moment nu a mai posedat în virtutea primului titlu, ci în virtutea unui nou titlu, care dă posesiunii un caracter util.
Cauzele sunt determinate de art. 1858 şi sunt în număr de 4.
în speţa noastră ne interesează cazul al treilea: detentorul precar a transmis lucrul printr-un act cu titlu particular translativ de proprietate unui terţ de bună-credinţă. Deci viciul precarităţii nu s-a transmis, şi
dobânditorul are posesia utilă a lucrului, căci succesorii cu titlu particular nu sunt ţinuţi de obligaţiile autorului lor şi nu li se transmit.
Nu mai are deci obligaţia de restituire pe care o avea autorul, deci posesia sa nu mai e precară, ci utilă.
Mai mult, acest al treilea detentor vinde pârâtei, şi aceasta - de bună-credinţă la rându-i - dobândeşte posesia utilă, aşa cum fusese şi a vânzătorului către ea. Invocând apoi prescripţia şi dovedind că a posedat în conformitate cu art. 1847 C.civ., a dobândit proprietatea locului. Aşa fiind, acţiunea reclamantului se priveşte ca nefondată şi se respinge ca atare.
Trebuie să observam că, într-un limbaj strict juridic, numai primele două cazuri din art. 1858 C.civ. sunt adevărate intervertiri de titlu, în mâinile aceleiaşi persoane, pe când ultimele două cazuri, prin faptul unei transmisiuni particulare sau universale, nu constituie o intervertire pro-priu-zisă de titlu, ci o încetare a precarităţii prin transmisiunea lucrului de la o persoană la alta (Alexandru Niţă, magistrat).
| ← Uzucapiune de 10-20 de ani. Nu poate avea Ioc dacă... | Prescripţie de 10 ani. Just titlu. Ce se înţelege prin just... → |
|---|
