Uzucapiune de 10-20 de ani. Nu poate avea Ioc dacă transmisiunea este de la adevăratul proprietar. Aplicaţiune
| Comentarii |
|
C.civ., art. 1895, art. 1897, art. 1898
Prescripţiunea pe baza justului titlu şi a bunei-credinţe, presupune o transmisiune „a non domino ”, iar nu o transmisiune făcută de adevăratul proprietar, întrucât prescripţia de 10 ani are de obiect tocmai acoperirea viciului rezultat din lipsa dreptului de proprietate, în persoana vânzătorului, ceea ce nu este cazul când transmisiunea este Jăcută de la adevăratul proprietar, căci atunci posesiunea ce se exercită este o posesiune de proprietar, iar nu o posesiune pentru a dobândi prescripţiunea şi nu există interes de a se acoperi prin prescripţie, un viciu ce nu rezultă din lipsa dreptului de proprietate.
Cas., secţia I, decizia nr. 1600 din 24 iunie 1929 (J.G. nr. 28/1929, p. 888-889)
în fapt, în acţiunea în revendicare ce i-a fost intentată de către intimat, pe baza unui act de vânzare din 1910, transcris, recurentul a opus între altele şi prescripţia pe baza justului titlu şi a bunei-credinţe. Acest just titlu îl stabileşte în modul următor: între autorul comun şi autorul recurentului a intervenit o convenţie verbală de vânzare cu privire la acelaşi loc, convenţie constatată judecătoreşte prin sentinţa din 1894, dar care nu a fost transcrisă.
Recurentul susţine că, autorul său a posedat pe baza acelei sentinţe şi posesia acestuia şi a sa - a recurentului - fiind de peste 10 ani, a dobândit astfel dreptul de proprietate. Opunându-se de către intimate că nu poate exista în acest caz prescripţie achizitivă, transmisiunea fiind de la adevăratul proprietar, înalta Curte a admis această teorie.
în drept, prescripţiunea pe baza justului titlu şi a bunei-credinţe, presupune o transmisiune a non domino, iar nu o transmisiune făcută de adevăratul proprietar, întrucât prescripţia de 10 ani are de obiect tocmai acoperirea viciului rezultat din lipsa dreptului de proprietate, în persoana vânzătorului, ceea ce nu este cazul când transmisiunea este făcută de la adevăratul proprietar, căci atunci posesiunea ce se exercită este o posesiune de proprietar, iar nu o posesiune pentru a dobândi prescripţiunea şi nu există interes de a se acoperi prin prescripţie, un viciu ce nu rezultă din lipsa dreptului de proprietate.
în speţă, sentinţa din 1894 invocată de recurent ca să-i servească drept just titlu nu a făcut decât să consfinţească, pe această cale, vânzarea verbală dintre părţi; ea este un act translativ de proprietate şi întrucât emană de la acelaşi autor comun, conflictul între părţile litigante nu poate fi rezolvat pe temeiul uzucapiunii invocate, ci pe temeiul principiilor de la transcripţiune, care regulează normele în cazul unor transmisiuni de drepturi reale de la acelaşi proprietar.
Prin urmare, fiind constant că actul de vânzare-cumpărare a fost transcris înaintea sentinţei sus arătate, intimatul, al cărui drept este recunoscut prin acest act, trebuie considerat ca proprietar al terenului în discuţiune.
| ← Uzucapiunea de 30 de ani. Joncţiunea posesiei deţinătorului... | Uzucapiune de 10-20 de ani. Detenţie precară. Interver-tirea... → |
|---|
