Uzucapiune de 30 de ani. Act sub semnătură privată. Inter-
| Comentarii |
|
vertirea posesiei comune în posesie exclusivă. Condiţii
C.civ., art. 1846, art. 1847, art. 1853, art. 1858, art. 1890
în conformitate cu prevederile art. 1847 C.civ., ca să se poată prescrie, se cere ca posesiunea să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar, iar prin art. 1853 C.civ. se prevede, între altele că, actele ce exercităm asupra unui lucru al altuia, sub nume precar, adică asupra unui lucru comun, în puterea destinaţiei legale a acestuia, nu constituie o posesiune sub nume de proprietar.
I.C.C.J., secţia civilă, decizia nr. 4581 din 7 noiembrie 2003
(BJ-Bază de date, op. cit.)
Uzucapiunea este un mod originar de dobândire a proprietăţii unui bun imobil, ca efect al exercitării posesiei utile asupra unui bun, în intervalul de timp determinat de lege.
Pentru dobândirea proprietăţii prin uzucapiunea de 30 de ani este necesar, potrivit art. 1890 C.civ. să fie îndeplinite cumulative două con
diţii, şi anume: posesia propriu-zisă să fie utilă, adică neviciată şi să fie exercitată neîntrerupt. Potrivit art. 1846 C.civ. posesia este deţinerea unui lucru sau folosirea unui drept, exercitată, una sau alta, de noi înşine sau de altul în numele nostru. Rezultă că posesiunea juridică constă în exercitarea în fapt a unor acte asupra bunului, cât şi în posibilitatea de a exercita unele acte de manifestare a pretenţiunii existenţei unui drept asupra bunului respectiv, fie sub forma dreptului de proprietate în întregul său, fie sub forma unui atribut al acestuia.
în conformitate cu prevederile art. 1847 C.civ., ca să se poată prescrie, se cere ca posesiunea să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar, iar prin art. 1853 C.civ. se prevede, între altele că, actele ce exercităm asupra unui lucru al altuia, sub nume precar, adică asupra unui lucru comun, în puterea destinaţiei legale a acestuia, nu constituie o posesiune sub nume de proprietar.
Se constată că, în speţă, nu sunt îndeplinite condiţiile redate nici în ceea ce o priveşte pe autoarea reclamantei, nici dacă s-ar lua în calcul termenul de prescripţie cumulate al autoarei şi al reclamantei. Aceasta în primul rând pentru că nu s-a exercitat o posesie exclusivă asupra imobilului. Dimpotrivă, toţi martorii audiaţi au confirmat că mama reclamantei a locuit într-adevăr permanent în imobil, dar împreună cu N.E., care la rândul său se consideră proprietară asupra întregului imobil, ea venind legal la succesiunea bunicii sale, alături de reclamantă şi de C.C.
Nu este corectă teza cuprinsă în motivul de recurs, în sensul interver-tirii în fapt a posesiei din comună în exclusivă, ca urmare a manifestării voinţei mamei reclamantei, constând în semnarea contractului de vân-zare-cumpărare, ca act sub semnătură privată, în situaţia în care părinţii reclamantei nu au ocupat întregul imobil, ci numai o parte din el.
Prin urmare, nu au exercitat o posesie utilă sub nume de proprietar, astfel că nu sunt realizate în cauză cerinţele legii pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune. Oricum, acţiunea nu putea fi admisă pentru că cererea vizează numai o cotă parte a dreptului de proprietate asupra unui imobil şi nu întregul său, cum este reglementată prin textele redate.
| ← Uzucapiune. Joncţiunea posesiilor. Decretul-lege nr. 115/1938 | Uzucapiune de 30 de ani. Joncţiunea posesiilor. Expropriere.... → |
|---|
