Uzucapiune. Posesie. Joncţiunea posesiilor. Calitate procesuală pasivă
| Comentarii |
|
C.civ., art. 1846, art. 1847, art. 1859
Joncţiunea posesiilor presupune îndeplinirea următoarelor condiţii: să fie vorba de o posesie propriu-zisă, iar cel ce invocă joncţiunea să fie succesor în drepturi al autorului său, pe baza unui titlu juridic, fiind exclusă joncţiunea posesiilor în cazul în care posesorul actual a intrat în posesie prin uzurpare sau autorul său a fost un simplu deţinător precar al bunului.
Instanţa, în virtutea rolului ei activ va cita în proces şi persoana indicată în relaţiile comunicate de Direcţia Impozite şi Taxe Locale ca fiind proprietar, înscrisă ca plătitor de impozite sau succesorii acesteia, pentru că uzucapiunea ca mod de dobândire a dreptului de proprietate, constituie o sancţiune civilă îndreptată împotriva proprietarului iniţial al bunului, care manifestă dezinteres faţă de acesta.
C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 2440 din 6 iunie 2003 (BJ - Bază de date, op. cit.)
Prin sentinţa civilă nr. 6689 din 18 iunie 2001 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti a fost admisă acţiunea formulată de P.D. în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti reprezentat prin Primarul General, consta-tându-se că reclamantul a dobândit prin prescripţie achizitivă dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 283 mp. situat în Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că autorul reclamantului S.G. a stăpânit terenul în litigiu din anul 1968, în mod continuu, public şi sub nume de proprietar, posesie care a fost continuată de reclamant începând din anul 1999, fiind întrunite astfel în cauză cerinţele art. 1846 şi art. 1857 C.civ.
Sentinţa a rămas definitivă şi irevocabilă prin neexercitarea căilor de atac.
Considerând că această hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond, totodată sentinţa fiind şi vădit netemeinică Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recursul în
anulare de faţă, în sensul art. 330 pct. 2 C.proc.civ., solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond, în vederea suplimentării probelor cu martori şi înscrisuri, spre a se putea stabili corect situaţia juridică a terenului. Se reţine şi greşita citare în proces a Municipiului Bucureşti, în loc de persoană deţinătoare a terenului indicată de reclamant.
Recursul în anulare este întemeiat.
Potrivit art. 1846 C.civ., orice prescripţie este întemeiată pe faptul posesiei, iar textul următor prevede condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească posesia, pentru a duce la dobândirea dreptului de proprietate.
Uzucapiunea, ca mod originar de dobândire a dreptului de proprietate asupra unui imobil, este operantă şi în situaţia în care posesia se exercită de către una sau mai multe persoane, în condiţiile şi termenele prevăzute de lege. Admiţând unirea posesiilor, art. 1859 C.civ. prevede că în astfel de cazuri, fiecare posesor începe, în persoana sa, o nouă posesie, fară a distinge dacă strămutarea posesiunii s-a făcut în mod singular sau universal, lucrativ sau oneros.
Pentru a face joncţiunea (unirea) posesiilor este necesar ca următoarele condiţii să fie îndeplinite: să fie vorba de o posesie propriu-zisă, iar cel ce invocă joncţiunea să fie succesor în drepturi al autorului său, pe baza unui titlu juridic, fiind exclusă joncţiunea posesiilor în cazul în care posesorul actual a intrat în posesie prin uzurpare sau autorul său a fost un simplu deţinător precar al bunului.
în speţă, instanţa a reţinut că autorul reclamantului S.G. a stăpânit terenul situat în Bucureşti din anul 1968 până în anul 1969 în mod continuu, neîntrerupt, netulburat, public şi sub nume de proprietar. Apoi, în 1999 a vândut terenul cu chitanţă sub semnătură privată reclamantului, care l-a stăpânit în continuare nestingherit sub nume de proprietar.
Se constată că probele administrate nu confirmă această soluţie. Astfel, din depoziţiile martorilor S.V. şi C.N. nu rezultă că reclamantul nu deţine terenul în litigiu, ci un alt teren situat pe aceeaşi stradă la nr. 7, ce a fost stăpânit anterior de S.G. De asemenea aceste probe sunt infirmate de cele ce rezultă din adresa nr. 1908 din 28 mai 2001 a Direcţiei Impozite şi Taxe Locale a sectorului 1, care atestă că a figurat în rol ca titular al imobilului din Bucureşti T.S., până în anul 1959, după care nu mai există alte date, terenul nefigurând în prezent ca bun impozabil.
Din actele noi, ataşate recursului în anulare, rezultă că pentru terenul în litigiu au fost achitate taxe şi impozite pe perioadele 1956-1994.
In raport de aceste contradicţii, în virtutea rolului activ consacrat de art. 129 alin. (5) C.proc.civ., instanţa avea îndatorirea să dispună suplimentarea probatoriului, spre a se putea stabili o corectă stare de fapt în legătura pretinsa posesie a terenului de către reclamant şi autorul său, precum şi îndeplinirea condiţiilor uzucapiunii. Şi în situaţia în care posesorul iniţial al terenului a fost indicat de reclamant a fi S.G., se constată că în mod greşit s-a reţinut calitatea procesuală pasivă în acest litigiu a Municipiului Bucureşti prin Primar, în loc de a fi citat cel menţionat, precum şi persoana indicată în relaţiile comunicate de Direcţia Impozite şi Taxe Locale sector 1 ca fiind proprietar, T.S., înscrisă ca plătitor de impozite sau succesorii acesteia, dacă este cazul. Citarea în proces a acestora din urmă este necesară, pentru că uzucapiunea ca mod de dobândire a dreptului de proprietate, constituie o sancţiune civilă îndreptată împotriva proprietarului iniţial al bunului, care manifestă dezinteres, lipsă de diligenţă faţă de acest bun.
Aşa fiind, recursul în anulare este întemeiat, astfel că se impune admiterea lui, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond.
| ← Uzucapiune de 30 de ani. Joncţiunea posesiilor. Expropriere.... | Uzucapiune de 30 de ani. Posesie precară. Obiectul uzucapiunii → |
|---|
