Uzucapiune. Hotărârea judecătorească de constatare a dreptului de proprietate prin uzucapiune. Efecte.
| Comentarii |
|
Imposibilitatea rediscutării dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune într-un alt litigiu
C. civ., art. 1845 Legea nr. 10/2001, art. 1
în cauza având ca obiect restituirea în natură a imobilului în baza Legii nr. 10/2001 nu pot face obiect de control judiciar aspectele privitoare la îndeplinirea de către pârât a condiţiilor prevăzute de lege pentru a uzucapa şi legalitatea hotărârilor prin care s-a constatat că acesta a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune.
Dobândirea prin uzucapiune a dreptului de proprietate de către pârât s-a hotărât prin sentinţa civilă definitivă şi irevocabilă, pronunţată în contradictoriu cu reclamanţii.
I.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 5181 din 26 mai 2006
Prin sentinţa civilă nr. 1563 din 17 decembrie 2004, Tribunalul Constanţa a respins acţiunea formulată de reclamanţii D.N., P.E. şi
D.R.C., în contradictoriu cu Comuna L. şi Primarul comunei L., reţinând că cererca reclamanţilor priveşte restituirea unui imobil carc a aparţinut numitului D.N.C., situat în comuna L., sat V.V., dobândit conform actului de proprietate nr. 6334 din 3 octombrie 1936. Imobilul nu a fost preluat de stat sau de alte persoane juridice din cele
prevăzute de art. 1 din Legea nr. 10/2001 şi, pentru că numitul A.V. a fost înscris în registrul agricol cu mai multe suprafeţe de teren, acestuia i s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza art. 8 alin. (2) din Legea nr. 18/1991.
Martorii audiaţi în cauză au declarat că imobilul a fost ocupat abuziv de A.V., însă reclamanţii au formulat acţiune pentru anularea titlului de proprietate emis în beneficiul acestuia şi revendicarea bunu-
lui, în contradictoriu cu moştenitorii defunctului A.V. In acel proces s-a hotărât în mod definitiv şi irevocabil că pârâţii au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune. De aceea, problema valabilităţii titlului de proprietate nr. 18507/44 din 29 decembrie 1992 este dezlegată într-un alt proces, fiind intrată în puterea lucrului judecat. Deşi puterea lucrului judecat nu operează, pentru că în materia Legii nr. 10/2001 acţiunea are alt temei juridic, soluţia pronunţată în acel dosar are relevanţă, deoarece actul de intrare în posesie exercitat de A.V. fiind supus controlului judecătoresc, instanţa a constatat că titlul este valabil.
Prin decizia civilă nr. 553/C din 25 aprilie 2005, Curtea de Apel Constanţa a respins apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei tribunalului.
In prezenta cauză, „rezultă în mod indubitabil că suntem în faţa unei preluări abuzive”, însă bunul nu se află la o unitate deţinătoare din cele prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Anterior, reclamanţii au formulat acţiune pentru anularea titlului de proprietate emis în beneficiul numitului A.V. şi revendicare. Acţiunea a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 2837/1999 a Judecătoriei Constanţa, iar A.V. s-a judecat în contradictoriu cu actuala pârâtă, în litigiul în care a obţinut dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.
De aceea, se desprinde „concluzia indubitabilă că intimata-pârâtă s-a comportat ca un proprietar care însă prin neglijenţă nu a exercitat posesia, pierzând dreptul de proprietate în favoarea lui A.V.”, iar susţinerea intimatei că imobilul nu a intrat în posesia ei nu poate fi primită, pentru că dacă aceasta era situaţia reală, trebuia ca în litigiul în urma căruia A.V. a dobândit dreptul prin uzucapiune să indice titularul dreptului.
Instanţa însă este ţinută să soluţioneze prezenta acţiune cu respectarea principiului disponibilităţii, iar reclamanţii, care şi-au întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 10/2001, au solicitat restituirea în natură. întrucât bunul nu se mai află în posesia statului, restituirea în natură nu este posibilă. Pentru cazul în care retrocedarea nu este
posibilă, Legea nr. 10/2001 consacră soluţia „acordării despăgubirilor în echivalent”, însă reclamanţii-apelanţi nu au supus analizei instanţei o asemenea cerere.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii care, invocând art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., după ce prezintă împrejurările în care titularul dreptului de proprietate a plecat din imobil, arată că „s-a consacrat în jurisprudenţă posibilitatea instanţei de control judiciar de a păstra soluţia atacată, corectând motivarea acesteia, aşa cum s-a întâmplat în speţă”, însă „această corectare trebuie făcută fară să se intre în conflict făţiş cu logica instanţei inferioare şi să se promoveze ipoteze juridice noi, nepuse în discuţia părţilor”.
Invocând şi prevederile art. 304 pct. 5, cu referire la art. 105 alin. (2) C. proc. civ., recurenţii susţin că instanţa de apel nu putea corecta motivarea din sentinţa apelată cu aspecte de inadmisibilitate, încălcând astfel principiul non reformatio in pejus. Construcţia există, terţul nu exhibă un titlu, inclusiv prescripţia achizitivă, iar preluarea este abuzivă, pentru că a operat defacto.
Precedentul judiciar purtat în contradictoriu cu A.V. asupra nulităţii titlului său nu constituie lucru judecat, iar această teză juridică nu a fost pusă în discuţia părţilor.
Recurenţii mai susţin că „deturnarea unei instituţii printr-o alta inaplicabilă, pune în discuţie excepţia de denegare de dreptate (art. 3 C. civ.)”.
Se fac referiri la nelegalitatea titlului de proprietate emis în beneficiul numitului A.V., la faptul că greşit instanţa de apel preia teza dobândirii dreptului de proprietate de către acesta prin uzucapiune, într-un proces purtat în contradictoriu cu Comuna L. şi Consiliul Local L., care nu aveau un titlu valabil şi neîndeplinirea condiţiilor uzucapiunii, pentru faptul că a existat o posesie pasageră pentru terţ, dar numai din anul 1990. Se arată, că instanţele trebuiau să examineze comparativ titlurile în procedura specială a contestaţiei, pentru că titlul predecesorului recurenţilor nu a încetat să-şi producă efectclc legale, iar titlul terţului a intrat în circuitul civil.
Recursul este nefondat.
Analizând apelul, în limita criticilor formulate de apelanţi i-recla-manţi, care priveau, în principal, faptul că imobilul face obiectul Legii nr. 10/2001, pentru că a fost preluat abuziv, instanţa de apel, substituind motivarea din sentinţa apelată, a reţinut că preluarea a fost abuzivă, că imobilul intră în categoria bunurilor prevăzute de Legea specială şi că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii însă,
pentru că imobilul nu este deţinut de pârâţi, cererea de restituire în natură nu este posibilă.
Instanţa de apel nu şi-a întemeiat soluţia pe excepţia inadmi-sibilităţii, aşa cum susţin recurenţii.
Deoarece instanţa de apel a reţinut că preluarea a fost abuzivă datorită „atitudinii pârâtei de a nu indica titularul dreptului în procesul în carc s-a recunoscut dobândirea dreptului prin uzucapiune de cătrc A.V.”, susţinerile care privesc modul de preluare a bunului nu fac posibilă încadrarea în prevederile art. 304 C. proc. civ.
în prezenta cauză nu pot face obiect de control judiciar aspectele privitoare la îndeplinirea de către A.V. a condiţiilor prevăzute de lege pentru a uzucapa şi legalitatea hotărârilor prin care s-a constatat că acesta a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune.
Dobândirea prin uzucapiune a dreptului de proprietate de către A.V. s-a hotărât prin sentinţa civilă nr. 2837 din 18 februarie 1999 a Judecătoriei Constanţa, definitivă şi irevocabilă, pronunţată în contradictoriu cu recurenţii-reclamanţi.
în acel proces, pârâţii persoane fizice (moştenitori ai defunctului
A.V.) chemaţi în judecată pentru anularea titlului de proprietate emis în beneficiul autorului lor şi revendicare, au invocat pc cale de excepţie uzucapiunea ca mod de dobândire a proprietăţii, iar instanţele au reţinut că A.V., împuternicit de proprietarul imobilului cu procură specială să înstrăineze o parte din bun, ulterior primirii procurii a făcut acte pentru sine timp de 30 de ani.
Prin urmare, instanţa de apel nu a analizat îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru a uzucapa. A reţinut că apelanţii-reclamanţi au cerut numai restituirea în natură şi că restituirea nu este posibilă, pentru că imobilul nu este deţinut de pârâţi, iar faptul deţinerii imobilului de cătrc persoanele fizice în contradictoriu cu carc recurenţii s-au judecat în acţiunea în revendicare nu a fost contestat de reclamanţi, carc au confirmat preluarea imobilului de către A.V., argatul fostului proprietar, dar au susţinut că acesta nu are titlu de proprietate.
| ← Uzucapiune. Condiţiile posesiei. Cauze de întrerupere... | Proprietate. Uzucapiune. încheiere de intabulare în cartea... → |
|---|
