Uzucapiune. Coproprietate. Administrare probatorii pentru dovedirea posesiei. Intervertire a posesiei
| Comentarii |
|
C. civ., art. 1860, art. 1890 Legea nr. 58/1974'> Legea nr. 59/1974
Posesia exercitată de către un coindivizar asupra bunului comun poate deveni utilă atunci când acesta interverteşte copo-sesia în posesie exclusivă, caz în care coindivizarul posesor exclusiv al bunului are posibilitatea să invoce uzucapiunea în condiţiile prevăzute de lege, pentru a deveni proprietarul său exclusiv.
C.A. Oradea, Secţia civilă mixtă, decizia nr. 144 din 31 ianuarie 2008
Prin sentinţa civilă nr. 339 din 3 mai 2007, pronunţată de Judecătoria Aleşd, s-a respins acţiunea formulată de reclamanţii Ş.G. şi Ş.G. împotriva pârâtului T.E., cu obligarea reclamanţilor la 350 lei cheltuieli de judecată în favoarea pârâtului.
Prin considerentele sentinţei s-a reţinut, în esenţă, că având în vedere că terenul în litigiu a format obiectul legii fondului funciar, faţă de dispoziţiile art. 1860 şi urm. C. civ., observând că în cauză nu sunt întrunite condiţiile impuse de art. 1890 şi urm. C. civ., prima instanţă a apreciat în raport de prevederile textelor legale menţionate, că acţiunea formulată apare ca neîntemeiată şi a respins-o în consecinţă.
împotriva acestei hotărâri au declarat apel apelanţii-reclamanţi.
Prin decizia civilă nr. 756/A din 14 septembrie 2007, Tribunalul Bihor a respins ca nefondat apelul, reţinând că, porţiunea de teren în litigiu în suprafaţă de 70 mp este cuprinsă în C.F. 292 T. Din înscrierile acestei C.F., rezultând că, încă din anul 1931, deci anterior colectivizării, antecesorii intimatului şi ai lui V.E. sunt coproprietari asupra imobilului cu nr. top 86, 87, 88, 89 şi 90. Această stare de indiviziune a fost sistată, pe cale judiciară, abia în anul 2001, prin sentinţa civilă nr. 911/2001 a Judecătoriei Aleşd), rezultând astfel că, în toată perioada cuprinsă între anii 1930-2005 (dată la care sentinţa
!> Legea nr. 58/1974 privind sistematizarea teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale (B. Of. 135 din 1 noiembrie 1974) a fost abrogată prin art. 1 pct. 3 din Dcerctul-lcgc nr. 1/1989 (M. Of. nr. 4 din 27 decembric 1989).
mai sus menţionată a rămas definitivă), antecesorii părţilor au posedat aceste imobile. deci şi cei 70 mp din litigiu, în indiviziune, nepu-tându-se stabili cu certitudine asupra cărei părţi din imobil sunt proprietari exclusivi, astfel că, instanţa de apel a reţinut că, posesia nu a fost exercitată sub nume de proprietar. Nu au fost reţinute de tribunal nici susţinerile apelanţilor în sensul că, instanţa de fond a apreciat în mod eronat că legea aplicabilă în speţă este Codul civil, întrucât instituţiei uzucapiunii i se aplică şi prevederile Codului civil, o dată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 7/1996.
Pe de altă parte, s-a mai apreciat de instanţa de apel că, pentru a putea opera uzucapiunea în cazul terenurilor ce au făcut obiect al Legii nr. 18/1991, se cere ca posesia utilă să fie începută înainte de intrarea în vigoare a Legilor nr. 58 şi nr. 59 din 1974, or, reclamanţii nu au făcut dovada că posesia lor asupra celor 70 mp teren ar fi început anterior cooperativizării, deci anterior intrării în vigoare a Legilor nr. 58 şi nr. 59 din 1974.
împotriva acestei decizii au declarat recurs Ş.G. şi Ş.G.
In motivarea cererii de recurs, sunt învederate că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 304 pct. 1 C. proc. civ., soluţionând cauza în complet de doi judecători, deşi calea de atac era cea a recursului, în mod nefondat instanţa de apel a respins toate cercrile în probaţiune ca nepertinente cauzei, ambele instanţe omiţând să analizeze fondul cauzei,, cât priveşte fondul cauzei, în mod greşit instanţa de apel a reţinut că imobilele din litigiu au fost deţinute de către antecesorii părţilor în indiviziune, fară a se avea în vedere că practica judiciară a stabilit că este admisibilă o cerere chiar în cazul coproprietarilor în măsura în carc se facc dovada faptului că posesorul a convertit posesia într-una proprie, exclusivă doar în beneficiul său cu titlu de unic proprietar, este inadmisibilă respingerea cererii reclamanţilor cu motivarea că sunt aplicabile prevederile Legii nr. 7/1996 şi ale Codului civil, câtă vreme bunul în cauză a făcut obiectul posesiei ascendenţilor lor anterior datei apariţiei Legii nr. 7/1996.
Examinând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs, precum şi din oficiu, instanţa reţine că nu sunt incidente prevederile art. 304 pct. 1 C. proc. civ., în raport de obiectul pricinii, hotărârea dată în primă instanţă de judecătorie era supusă apelului, situaţie în care compunerea completului învestit cu soluţionarea acestei căi de atac a fost legală.
In schimb, criticile ce vizează soluţionarea procesului de cătrc instanţele anterioare fară a intra în cerectarea fondului, se dovedesc a
fi întemeiate, în mod nejustificat instanţele procedând la respingerea probelor propuse de recurenţii reclamanţi în scopul dovedirii afirmaţiei lor în sensul că ar fi dobândit dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 70 mp înscrisă în cartea funciară nr. 292 T. cu titlu de uzucapiune.
Prin hotărârea recurată, instanţa a reţinut, alături de alte aspecte, faptul că în cazul terenurilor ce au făcut obiectul Legii nr. 18/1991, este necesar ca posesia utilă să fie începută înainte de intrarea în vigoare a Legilor nr. 58 şi nr. 59 din 1974 şi că reclamanţii nu au făcut dovada că posesia lor a început anterior cooperativizării, ori tocmai pentru dovedirea susţinerii privitoare la posesia îndelungată, de peste 70 de ani, a reclamanţilor, unită cu posesia antecesorilor acestora, afirmată în mod constant atât prin cererea introductivă de instanţă cât şi ulterior, sub durata desfăşurării litigiului de faţă, au fost solicitate de către titularii de acţiune probe testimoniale şi respectiv proba privind expertiza judiciară, probe respinse de către instanţe ca nefiind pertinente cauzei.
In mod greşit li s-a refuzat reclamanţilor posibilitatea de a produce dovezi în sprijinul temeiurilor inserate în cuprinsul acţiunii în uzucapiune deduse judecăţii, iar faptul că antecesorii părţilor litigante au fost, potrivit înscrierilor efectuate în cartea funciară nr. 292 T., coproprietari ai imobilului situat pe nr. top. 86, 87, 88, 89 şi 90, nu este un motiv în considerarea căruia acţiunea în uzucapiune să apară ca fiind nefondată, în condiţiile în care reclamanţilor nu li s-a oferit posibilitatea să-şi probeze susţinerile, instanţa mărginindu-se la a reţine că nu s-a putut stabili cu certitudine asupra cărei părţi din imobil reclamanţii sunt proprietari exclusivi, şi aceasta - astfel cum s-a reliefat mai sus - în situaţia respingerii probaţiunii propuse în prezentul
litigiu de către titularii acţiunii. In acelaşi context, este de subliniat că posesia exercitată de către un coindivizar asupra bunului comun poate deveni utilă atunci când acesta interverteşte coposesia în posesie exclusivă, caz în care coindivizarul posesor exclusiv al bunului are posibilitatea să invoce uzucapiunea în condiţiile prevăzute de lege, pentru a deveni proprietarul său exclusiv.
Cât priveşte procesul de sistare de indiviziune la care fac trimitere ambele instanţe, acesta nu a fost finalizat până în prezent prin pronunţarea unei hotărâri irevocabile, aflându-se în cursul judecării cauzei în recurs (a cărui soluţionare a fost suspendată, până la judecarea prezentei pricini), iar celălalt litigiu la care s-a făcut, de asemenea, referire -având ca obiect Legea fondului funciar - modul de soluţionare a
acestuia, în sensul menţinerii ca valabilă a titlurilor de proprietate emise pe scama părţilor litigante, nu este de natură a înrâuri soarta prezentului proces, în carc reclamanţii tind a obţine o hotărâre de stabilire a dreptului lor de proprietate cu titlu de prescripţie achizitivă, prin joncţiunea posesiilor, pretinzând că ei şi antecesorii lor au folosit terenul din litigiu începând cu anul 1930.
Este necesar totodată, faţă de apărările formulate de partea inti-
mată, a se face trimitere la Decizia nr. IV pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asupra recursului în interesul legii, în şedinţa publică din 16 ianuarie 2006, prin care s-a stabilit că, în cazul posesiilor începute înainte de adoptarea Legilor nr. 58/1974 şi nr. 59/1974, prescripţia achizitivă asupra terenurilor nu a fost întreruptă prin intrarea în vigoare a acestor legi, astfel că, după abrogarea lor, posesorii acelor terenuri pot solicita instanţelor de judecată să constate că au dobândit dreptul de proprietate privind terenurile respective.
| ← Uzucapiune. Drept de proprietate dobândit prin uzucapiune.... | Uzucapiune. Domeniu privat al statului. Delimitare. Vânzarea... → |
|---|
