Uzucapiune. Posesie utilă. Regie autonomă. Teren în administrare
| Comentarii |
|
C. civ., art. 1847 Legea nr. 15/1990
H.G. 371/1998
Pentru a dobândi un imobil prin uzucapiune nu este suficientă împlinirea termenului de 30 de ani, ci şi exercitarea unei posesii
de bună-credinţă. Reclamanta nu a exercitat stăpânirea bunului în nume de proprietar, fiind doar titulara unui drept de administrare; Statul deţinea calitatea de proprietar, iar recurenta exercita o posesie lipsită de caracter util, fiind un simplu detentor precar.
Reclamanta, în baza actelor normative evocate, fiind proprietara imobilului, putea solicita şi obţine de la organele abilitate certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra imobilului.
I.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 2053 din 16 martie 2005
Prin cercrca înregistrată la Judecătoria Lehliu-Gară reclamanta Direcţia Regională de Poştă Constanţa a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Primăria comunei Dor Mărunt, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se constate, în conformitate cu prevederile art. 1847 C. civ., că este proprietara imobilului (construcţie şi teren) în suprafaţă de 1.151,64 mp, situat în comuna Dor Mărunt, judeţul Călăraşi, unde funcţionează în prezent Oficiul Poştal Dor Mărunt.
In motivarea cererii, reclamanta a arătat că potrivit H.G. nr. 448/1991 privind înfiinţarea Regiei Autonome Poşta Română Rom Telecom, art. 6 alin. (2) „regia autonomă este proprietara tuturor bunurilor din patrimoniul ei” şi în protocolul încheiat la 20 august 1991 imobilul s-a trecut în inventarul reclamantei, iar Legea nr. 15/1990 şi H.G. nr. 371/1998 au confirmat dreptul de proprietate al reclamantei.
In considerentele sentinţei s-a reţinut că pentru a dobândi un imobil prin uzucapiune nu este suficientă împlinirea termenului de 30 de ani, ci şi exercitarea unei posesii de bună-credinţă, iar reclamanta avea calitatea de detentor precar, terenul era dat în administrare, deci nu era un posesor de bună-credinţă.
Reclamanta, în baza actelor normative evocate, fiind proprietara imobilului, putea solicita şi obţine de la organele abilitate certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra imobilului, argumente pentru care s-a respins ca inadmisibilă acţiunea reclamantei.
Judecătoria Lehliu-Gară, prin sentinţa civilă nr. 810 din 9 decembrie 2003, a respins acţiunea reclamantei ca inadmisibilă.
Criticile apelantei au vizat considerentele sentinţei legate de instituţia prescripţiei achizitive de 30 de ani ca mod de dobândire a dreptului de proprietate asupra imobilului.
Aceste considerente nu au avut o pondere semnificativă în raţionamentul, care a condus la adoptarea soluţiei inadmisibilităţii cererii în constatarea inexistenţei dreptului real, întrucât instanţa de fond a apreciat
că reclamanta nu arc deschisă calca unei atare acţiuni în justiţie, deoarece în temeiul H.G. nr. 834/1991 putea parcurge proccdura prevăzută în scopul obţinerii unui certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei a fost respins de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă, prin decizia nr. 660/A din 2 aprilie 2004.
împotriva deciziei a formulat recurs reclamanta, care, după expunerea situaţiei de fapt a imobilului, anume preluarea lui în 1975 de la consiliul judeţean în vederea desfăşurării activităţii oficiului poştal, înfiinţarea prin H.G. nr. 448/1991 a Poştei Române, atestarea calităţii de proprietară a recurentei prin art. 5 din Legea nr. 15/1990 şi înfiinţarea prin H.G. nr. 371/1998 a Companiei Naţionale a Poştei Române, susţine că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 1847 C. civ. asociate cu posesia exercitată de aproape 30 de ani asupra imobilului, care impun concluzia admiterii acţiunii şi constatarea dreptului de proprietate al recurentei prin uzucapiune.
Recursul declarat de reclamantă nu este întemeiat.
Uzucapiunea sau prescripţia achizitivă este un mod de dobândire a dreptului de proprietate sau a altui drept real asupra unui bun imobil ca efect al posedării lui în condiţiile şi termenele prevăzute de lege.
Pe lângă exercitarea posesiei în intervalul stabilit de lege, uzucapiunea presupune în mod necesar o posesie utilă, adică continuă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar, ca o condiţie esenţială de care depinde posibilitatea înfăptuirii ei.
Detenţia precară, ca de altfel şi posesia viciată, oricât ar dura în timp, nu pot duce la dobândirea dreptului de proprietate.
Până la adoptarea Legii nr. 15/1990, recurenta nu a exercitat stăpânirea bunului în nume de proprietar, ea era doar titulara unui drept de administrare, Statul având calitatea de proprietar, iar recurenta exercita o posesie lipsită de caracter util, era un simplu detentor precar.
Transformările produse după reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale ar fi permis recurentei să solicite eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, urmând procedurile prevăzute în norme speciale, căi procedurale de care recurenta nu a uzat şi nu a obţinut actul menţionat.
Soluţia instanţei de fond, menţinută în apel, aceea a inadmisi-bilităţii constatării dreptului de proprietate asupra imobilului prin uzucapiune, este legală, condiţiile dobândirii dreptului de proprietate prin prescripţie achizitivă nefiind realizate.
| ← Uzucapiune. Calitate procesuală activă | Uzucapiune. Aplicarea legii. Regiune de carte funciară → |
|---|
