Uzucapiune. Bunuri din domeniul public. Inaplicabilitatea uzucapiunii. Rea-credinţă la edificarea construcţiilor
| Comentarii |
|
C. civ., art. 494, art. 1890 Legea nr. 213/1998, art. 11 alin. (5)
Imobilul în litigiu face parte din domeniul public al statului, fiind înscris în C.F. ca aflându-se în proprietatea Consiliului Local.
Deşi s-a dovedit în cauză reaua-credinţă a pârâtei la edificarea construcţiilor, întrucât avea reprezentarea că terenul nu le aparţine, în situaţia în care P.l. este una şi aceeaşi persoană cu reprezentantul Cooperativei care a solicitat transferul imobilului şi de la care bunul a fost ulterior predat pârâtei, aceştia au dreptul de
a-şi recupera contravaloarea muncii şi a materialelor, potrivit art. 494 C. civ.
I.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 2629 din 17 aprilie 2008
Prin sentinţa civilă nr. 1426 din 22 noiembrie 2006 a Tribunalului Sibiu a fost respinsă acţiunea formulată de Regionala C.F.R. Craiova împotriva Primăriei Târgu Jiu şi a A.F.C.D. prin care s-a solicitat să se constate dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilului situat în Piaţa Centrală a Municipiului Târgu Jiu nr. I compus din construcţie, casă pompare apă, şi terenul aferent în suprafaţă de 1412 mp.
Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă şi cererea reconvenţională formulată de A.F.C.D. Târgu Jiu şi SC C.S. SRL având ca obiect obligarea pârâtelor de a-i lăsa în liniştită posesie şi deplină proprietate terenul ocupat abuziv în Piaţa Centrală a Municipiului Târgu Jiu, iar SC C.D. fiind constructor de rea-credinţă să-i lase în liniştită posesie şi deplină proprietate construcţia realizată abuziv pe acest teren.
A fost respinsă şi cererea de intervenţie formulată de Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu împotriva reclamantei şi a pârâtului P.I. De asemenea au fost respinse cererile reconvenţionale formulate de A.F.C.D. împotriva reclamantei şi a Primăriei Municipiului Târgu Jiu, precum şi de intervenţie formulată de SC R.C.P. SRL.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere în esenţă că în prezent imobilul în litigiu este înscris în C.F. nr. 5 a localităţii Târgu Jiu, făcând parte din domeniul public, aflându-se în proprietatea Consiliului Local Târgu Jiu, fiind respinse anterior acţiunile în rectificare de C.F. formulate de SC R.C.P. SRL Târgu Jiu, A.F.C.D., P.I. şi
P.D.L. In aceste condiţii, s-a considerat că acţiunea în revendicare formulată de Regionala C.F.R. Craiova este neîntemeiată, aceasta neputând invoca un titlu de proprietate asupra bunului solicitat. Au fost respinse şi cererile Primăriei Municipiului Târgu Jiu întrucât nu au calitate procesuală activă în raport de prevederile art. 11 alin. (5) din Legea nr. 213/1998. Cu privire la cererea Consiliului Local Târgu Jiu îndreptată împotriva lui P.I. şi a reclamantei Regionala C.F.R. Craiova s-a constatat că edificarea construcţiilor s-a realizat de către A.F.C.D.,
care ocupă şi terenul aferent. In aceste condiţii s-a considerat că în mod greşit a fost îndreptată acţiunea împotriva reclamantei, care într-o astfel de cerere este lipsită de calitate procesuală pasivă.
Cu privire la cererea reconvenţională formulată de pârâta A.F.C.D. şi cea de intervenţie formulată de SC R.C.P. SRL s-a reţinut că, deşi s-a dovedit în cauză reaua-credinţă a pârâtei A.F.C.D. SRL la edificarea construcţiilor, întrucât avea reprezentarea că terenul nu le aparţine, în situaţia în care P.I. este una şi aceeaşi persoană cu reprezentantul Cooperativei Constructorul care a solicitat transferul imobilului şi de la care bunul a fost ulterior predat pârâtei, aceştia au dreptul de a-şi recupera contravaloarea muncii şi a materialelor, potrivit art. 494 C. civ. Cum cererea a fost formulată în contradictoriu cu reclamanta, care nu este proprietara terenului, iar pârâta Primăria Municipiului Târgu Jiu nu are capacitatea de a sta în judecată, a fost respinsă ca atare.
Apelurile declarate de reclamanta S.N.C.F.R. Craiova, pârâta A.F.C.D. Târgu Jiu şi intervenienta SC R.C.P. SRL Târgu Jiu împotriva acestei sentinţe au fost respinse ca nefondate prin decizia nr. 148 din 2 mai 2007 a Curţii de Apel Alba lulia, Secţia civilă.
S-a reţinut că nu sunt întrunite în cauză cerinţele art. 1890 C. civ., întrucât imobilul revendicat nu se afla în posesia reclamantei la data introducerii acţiunii, ci a A.F.C.D. Târgu Jiu. Aceasta, precum şi intervenienta SC R.C.P. SRL Târgu Jiu invocă în sprijinul apelului propria culpă, deşi în virtutea principiului disponibilităţii aveau posibilitatea să aleagă persoanele cu care înţeleg să se judece.
împotriva acestei hotărâri au declarat recursurile de faţă reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate C.F.R. SA, precum şi pârâta A.F.C.D. şi intervenienta SC R.C.P. SRL.
In motivarea primului recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. se susţine de către reclamantă că a stăpânit imobilul în litigiu din anul 1954 sub nume de proprietar, posesia sa fiind netulburată, astfel că sunt întrunite cerinţele art. 1890 C. civ., pentru a se constata că a intervenit uzucapiunea de 30 de ani.
De asemenea se susţine că şi în raport de prevederile art. 5 din Legea nr. 15/1990 regia autonomă este proprietara bunurilor din patrimoniul său, întrucât la data apariţiei legii, imobilul se afla în patrimoniul C.F.R.
Se solicită schimbarea deciziei recurate ca nelegală şi netemeinică şi pe fond admiterea acţiunii.
In cel de al doilea recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. se susţine că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea competenţei materiale a instanţei comerciale în situaţia în care toţi participanţii la proces sunt persoane juridice, iar imobilul este cxploa-
tat ca subiect de drept comercial, în vederea realizării activităţilor menţionate în obiectul de activitate al unei societăţi comerciale.
O altă critică adusă hotărârii se întemeiază pe nercspectarca prevederilor art. 129-130 C. proc. civ., în virtutea cărora instanţa de fond trebuia să lămurească cadrul procesual „subiectiv” şi să ceară pârâtei recurente să-şi precizeze cererea de chemare în judecată, în sensul de a indica persoanele cu care înţelege să se judece şi pentru ce capete de cerere, iar instanţa de apel ar fi trebuit să se comporte ca o instanţă de fond conform art. 297 alin. (2) C. proc. civ.
Recursurile sunt neîntemeiate.
Cu privire la primul recurs la care s-a făcut referire, se constată că acesta nu poate fi admis pentru că soluţia împotriva căreia este îndreptată calea de atac este în afara criticii.
Reclamanta a formulat o acţiune în revendicare, fară a putea susţine cu temei că este proprietara imobilului în litigiu. Ori, acţiunea în revendicare este cel mai specific mijloc de apărare a dreptului de proprietate, pentru că pe această cale proprietarul poate să obţină restituirea bunului proprietatea sa de la cel care îl deţine fară drept.
Aceasta presupune ca cel care uzează de acest mijloc de apărare a dreptului său de proprietate pe această cale, să producă astfel de dovezi în primul rând asupra calităţii sale de proprietar.
In speţă, nu s-a putut reţine o stare de fapt în acord cu susţinerile reclamantei, pentru că imobilul în litigiu face parte din domeniul public al statului, fiind înscris în C.F. ca aflându-se în proprietatea Consiliului Local Târgu Jiu.
Este de remarcat că între părţi s-au mai purtat procese de rectificare de carte funciară, toate fiind respinse, rămânând deci valabilă înscrierea Consiliului Local Târgu Jiu ca titular al dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu.
Şi cum reclamanta nu a formulat o astfel de acţiune şi nici nu invocă un drept propriu asupra bunului, şi nu subzistă posesia îndelungată, rezultă că în mod corect instanţa de apel a decis că nu sunt întrunite în cauză cerinţele art. 1890 C. civ. şi nici ale Legii speciale nr. 15/1990.
Şi cel de al doilea recurs este neîntemeiat, pentru că hotărârea nu a fost dată cu încălcarea competenţei altei instanţe, în sensul art. 304 pct. 3 C. proc. civ., pentru că aşa cum rezultă şi din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, instanţa a fost învestită cu o acţiune în revendicare, de natură civilă, şi nu cu o cerere în materie comercială.
Potrivit art. 2 pct. 1 C. proc. civ. tribunalul judecă în primă instanţă procesclc şi cercrilc în materie comercială al căror obiect are o valoare peste limita menţionată în text precum şi procesele şi cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani.
Rezultă că textul menţionat are în vedere litigiile în materie comercială, între care în raport de prevederile art. 3 şi urm. C. com., nu se regăseşte şi acţiunea de faţă.
Se constată că nici celelalte motive de recurs nu sunt de primit pentru că deşi potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ. judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului, în alineatul următor al aceluiaşi text se prevede că în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii. Aceasta înseamnă că judecătorii sunt ţinuţi în adoptarea soluţiei în limitele învestirii, numai cel care acţionează în judecată fiind îndreptăţit să hotărască asupra căror persoane este îndreptată acţiunea, astfel fiind nesocotit un principiu esenţial al dreptului civil, acela al disponibilităţii.
In ceea ce priveşte incidenţa în speţă a prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se constată că aceste prevederi nu se regăsesc în speţă, pentru că hotărârea dată în apel, chiar dacă nu este amplu motivată cuprinde considerentele esenţiale pe care se sprijină şi nu este fundamentată pe motive contradictorii, mai ales că soluţia nu este dată pe fond şi se întemeiază în principal pe lipsa calităţii procesuale de a iniţia acţiunea şi de a sta în proces.
| ← Uzucapiune. Bunuri din domeniul public. Biserica. Construcţie... | Uzucapiune. Excepţia prescripţiei achizitive invocată pentru... → |
|---|
