Reziliere contract întreţinere. Jurisprudență Contracte

Judecătoria NOVACI Sentinţă civilă nr. 140 din data de 23.01.2013

BUNA CREDINȚĂ ÎN MATERIA IMPREVIZIUNII. APLICABILITATE ÎN MATERIA REZOLUȚIUNII CONTRACTELOR DE ÎNTREȚINERE . ADMISIBILITATE

În speță, la data de 2 aprilie 1996, întreținătorii pârâți P.S. și S.C. au încheiat un Contract de întreținere cu întreținuții S.M. și S.P. prin care s-au înstrăinat mai multe bunuri imobile în schimbul întreținerii.

După aproximativ 9 ani de la încheierea contractului, întreținutul S.P. a decedat, iar prin sentința civilă nr.1513, din data de 25.09.2007 a Judecătoriei Novaci, jud. Gorj , s-a respins acțiunea reclamantei S.M.(întreținută), de reziliere a contractului menționat, reținându-se că pârâții și-au îndeplinit obligațiile asumate, sunt nepoții soțului decedat, iar intenția reclamantei S.M. este de a înstrăina bunurile nepoților săi, explicându-se astfel refuzul de a primii întreținerea pârâților.

Printr-o nouă acțiune înregistrată în cursul anului 2012 aceeași reclamantă S.M. a chemat în judecată pârâții S.P. și S.C. , solicitând rezilierea aceluiași contract de întreținere, întrucât pârâții cât timp a trăit soțul său dar și după aceea, nu i-au acordat cele necesare traiului, neprestând nici un fel de întreținere.

Prin sentința civilă nr. 140 din data de 23.01.2013, Judecătoria Novaci, jud. Gorj , a admis în partea acțiunea, a dispus rezoluțiunea contractului de întreținere în proporție de 1 asupra bunurilor ce formează obiectul contractului, a constat intervenită impreviziunea prevăzută de art. 1271 pct.2 lit.a c.civ. și a dispus repunerea părților în situația anterioară .

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că pârâții , nepoții soțului reclamantei decedat și-au îndeplinit obligațiile asumate față de unchiul lor până la decesul acestuia, împrejurare stabilită irevocabil prin sentința civilă nr.1513 din 25 septembrie 2007, iar după aceea reclamanta S.M. le-a refuzat întreținerea , din probele administrate rezultând că cel care o întreține și o ajută este nepotul său C.P.

Avându-se în vedere intenția reclamantei de a-și lăsa averea nepotului său , s-a apreciat că în cauză devin aplicabile dispozițiile art.1271 alin 2, conform cărora, în situația juridică creată , părțile sunt obligate să negocieze în vederea adaptării contractului sau încetării acestuia reținându-se și incidența dispozițiilor art.15 c. civ., potrivit cărora nici un drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul, contrar bunei credințe.

Înțelegând că buna credință se caracterizează prin echilibru și rezonalitate , iar o latură a contractului de întreținere cuprinde și un aspect subiectiv , izvorând din relația de afecțiune și încredere reciprocă ce trebuie să existe între părți , alături de latura juridică, patrimonială, făcându-se aplicabilitatea art. 1271, pct.3, lit. b, c.viv.,

s-a dispus rezilierea contactului numai în proporție de 1 , raportate la bunurile înstrăinate.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Reziliere contract întreţinere. Jurisprudență Contracte